Contestație act administrativ fiscal. Decizia 714/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 714

Ședința publică din 12 iunie 2008

PREȘEDINTE: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan

JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta recurentă T și pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 182/ 18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, având ca obiect, contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea reclamantei recurente și consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului formulat de ei și respingerea recursului declarat de pârâta T, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului declarat de aceasta, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării raportului de expertiză cu privire la TVA, și respingerea recursului declarat de

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.2484 din 23.08.2006, reclamanta - T, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că Decizia nr. 389/137/19.07.2006 emisă de este netemeinică și nelegală și pe cale de consecință să dispună anularea deciziilor de impunere nr. 173, 174, 175, 176 și 177 din 12.04.2006 cu obligarea Direcției Finanțelor Publice T la rambursarea sumelor imputate prin deciziile menționate.

În motivarea acțiunii se arată că prin deciziile de imputare nr: 173, 174, 175, 176 și 177 au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare, stabilite de organul de control fiscal prin raportul de inspecție fiscală nr. 1571/05.04.2006, decizii și raport ce au fost contestate la. T la data de 23.05.2006.

Prin Decizia nr. 398/137/19.07.2006 a fost soluționată contestația și s-a dispus desființarea parțială a deciziei de impunere nr.175 și 176/2006 pentru suma de 28.193 lei dar s-a respins în totalitate contestația cu privire la deciziile de impunere nr. 173,174 și 177.

Față de reținerile T din decizia nr- și susținerile din contestația înregistrată la emitentul deciziei sub nr. 25296/2006, reclamanta apreciază că decizia contestată este netemeinică și nelegală, întrucât emitentul nu a analizat în totalitate punctele de vedere și documentele anexate contestației înregistrată la. aceleași motive fiind invocate și în contestația ce face obiectul prezentului dosar.

Prin sentința civilă nr. 182/CA din 18.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta cu sediul în T,-, Județul T, în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE T, cu sediul în T, B-dul. -,nr.21 Județul

A dispus anularea Deciziei nr. 389/137/09.07.20060 emisă de

A dispus anularea în parte a deciziilor de imputare nr.173, 174, 175, 176 din data de 12.04.2006 și 177, din data de 13.04.2006, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. 1.571/05.04.2006, emise de T, conform expertizei contabile efectuate, parte componentă a prezentului dosar.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 14.286,00 RON, conform ordinelor de plată nr. 49/31.01.2007, 119/28.05.2007, 118/15.1.2007 și 120/14.11.2007, depuse de reclamantă, reprezentând onorariu expert.

În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 389/137/09.07.2006 Taa dmis contestația reclamantei pentru suma de 7.268 RON, reprezentând TVA aferent la importuri și a desființat parțial Deciziile de impunere nr. 175 și 176/12.04.2006, pentru suma de 20.565 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente TVA, urmând a fi recalculate. Nemulțumită fiind de această decizie reclamanta - - T s-a adresat instanței.

În urma efectuării expertizei s-au constat neconcordanțe între sumele reținute prin actul de control și cele reținute în raportul de expertiză.

Pentru considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciind acțiunea formulată de reclamanta - - ca fiind întemeiată, o va admite și ținând cont de expertiza contabilă efectuată în dosar, parte componentă a acestuia, va dispune desființarea în parte a deciziilor de impunere 173, 174, 175, 176 și 177 pentru sumele reținute prin aceste decizii și obligarea reclamantei la plata doar a sumelor datorate, așa cum au fost stabilite prin expertiză.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți, considerând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului reclamanta ATi nvocă o serie de motive, care însă nu vor mai fi analizate în totalitate prioritar fiind, motivul vizând nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de obligarea a pârâtei la plata sumei reprezentând TVA refuzat.

Pârâta T, de asemenea invocă în susținerea recursului prin mai multe motive, din care se reține faptul că dispozitivul sentinței civile nr. 182/CA/18.02.2008 cuprinde dispoziții contradictorii care nu pot fi aduse la îndeplinire (art. 304, punctul 7.pr.civ.).

Astfel, pe de o parte se dispună "anularea Deciziei nr. 389/137/19.07.2006 emisă de T" privind soluționarea contestației prealabile, rezultând că s-a dispus anularea în totalitate a acestei decizii, iar pe de altă parte, în continuare se dispune "anularea în parte a Deciziilor de impunere nr. 173, 174,175, 176 din data de 12-.04.2006 și nr. 177 din data de 13.04.2006 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 1.571 / 05.04.2006, emisă de T - ".

Or, având în vedere faptul că prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a concluzionat că societatea contestatoare ar datora o parte din obligațiile fiscale menționate în cele 5 decizii de impunere precum și în decizia de soluționare a contestației prealabile, soluția logică ar fi fost anularea tot în parte a Deciziei nr. 389/137/19.07.2006, emisă de T iar nu anularea în totalitate a acesteia, întrucât această dispoziție vine în contradicție cu celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.

Recursurile sunt întemeiate pentru considerentele mai jos reținute:

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 129 aliniatul 6.pr.civ. instanța are obligația de a se pronunța cu privire la toate capetele de cerere cu judecata cărora a fost investită, respectiv față de toate părțile implicate în conflictul judiciar, nepronunțarea asupra celor solicitate de reclamantă atrăgând nelegalitatea hotărârii, întrucât echivalează cu o necercetare a însuși fondului cauzei.

În speța de față, instanța de fond a omis să se pronunțe în privința cererii de obligarea pârâtei la plata TVA refuzat la rambursare.

De asemenea, soluția pronunțată trebuie să rezulte cu claritate din dispozitivul hotărârii, astfel că nu poate fi îndeplinită această cerință în situația menționării doar a anulării unor decizii conform "expertizei efectuate ca parte componentă a dosarului", fără individualizarea sumelor în privința cărora s-a dispus, împrejurarea care este de natură să creeze confuzii, la fel ca și dispoziția de anulare a deciziei nr. 389/137/19.07.2006 emisă de T în soluționarea contestației formulată în cadrul procedurii prealabile, ceea ce denotă anularea ei în totalitate,m iar pe de altă parte se dispune doar anularea în parte a deciziilor care au format obiectul contestării.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să admită recursurile de față, să caseze sentința atacată și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în condițiile dispozițiilor art. 312 aliniatul 5.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanta T și T, împotriva sentinței civile nr. 182/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2008.

PREȘEDINTE, PT. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- LIBER - - - - -

aflat în

semnează,

PREȘEDINTE SECȚIE

-

GREFIER,

- -

Red.CL./18.07.2008

Tehnodact /2 ex./21.07.2008

Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecător,

Președinte:Claudia
Judecători:Claudia, Pătru Răzvan, Mircea Ionel Chiu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 714/2008. Curtea de Apel Timisoara