Contestație act administrativ fiscal. Decizia 72/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.72
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -
JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanta - -, cu sediul în P,-, jud. P și la lichidatorul judiciar cu sediul în P,-, județ P și pârâta P, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 372 din data de 16 septembrie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică la data de 13 ianuarie 2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța pentru a da posibilitate recurentei-reclamante - - P să depună concluzii scrise, în baza art.156 alin.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 20 ianuarie 2009, adoptând următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta - - a solicitat în contradictoriu cu pârâta DGFP P, anularea deciziei nr.78/10.11.2006, a deciziei de impunere nr.1429/5498/31.08.2006 si a raportului de inspecție fiscala nr.5498/29.08.2006 cu consecința exonerării de la plata sumei de 272.140 lei impozit pe profit suplimentar si 33.674 lei dobânzi aferente.
În motivarea acțiunii, reclamanta a aratat ca în mod gresit agentul fiscal nu a recunoscut drept cheltuială deductibila fiscal suma de 43.808,98 lei reprezentând contravaloarea unor servicii de intermediere. Pentru aceste servicii, arata reclamanta, exista facturi fiscale emise in baza unor contracte de prestări servicii intermediere.
In mod eronat a apreciat organul fiscal ca suma de 6751 lei reprezentând creanțe neîncasate in anul 2003 este nedeductibila fiscal in condițiile in care, arata reclamanta, împotriva clienților săi s-a deschis procedura de faliment potrivit Legii 64/1995, fiind astfel incidente prevederile art.1 alin.1 lit.a din HG 830/2002.
In ceea ce privește suma de 149.029 lei înregistrata în contabilitate ca pierderi din creanțe, a arătat reclamanta că, potrivit art.31 alin.2 lit.n (1) din Legea 571/2003, sunt cheltuieli deductibile fiscal si pierderile înregistrate la scoaterea din evidenta a creanțelor neîncasate în cazul in care procedura de faliment a debitorilor a fost închisa pe baza hotărârilor judecătorești.
Nici penalizările de întârziere nu sunt datorate câta vreme acestea au fost calculate pe baza creanțelor fiscale principale.
Prin întâmpinarea depusa la termenul de judecata din data de 31.08.2007 parata DGFP PH a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Prin sentința nr. 372 pronunțată în data de 16 septembrie 2008, Tribunalul Prahovaa respins cererea de repunere pe rol a cauzei, a admis în parte contestația formulată de reclamanta - -, împotriva paratei DGFP P, a anulat în parte decizia nr.78/10.11.2006 emisa de DGFP PH, decizia de impunere nr.1429/5498/31.08.2006 și raportul de inspecție fiscală nr.5498/29.08.2006, a exonerat reclamanta de plata sumei de 2.277 lei din care 2.209 lei impozit pe profit si 68 lei majorări de întârziere și a obligat pârâta la plata către reclamanta la plata sumei de 2004,3 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărâ astfel prima instanță a reținut că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză cheltuiala neacceptata la deducere reprezentând prestări de servicii în suma de 13.808,98 lei este deductibila fiscal, reclamanta nedatorând impozit pe profit suplimentar în suma de 2.209 lei, exceptându-se de la obligația de plata si suma de 68 lei (majorări). Referitor la creanțele neîncasate în anul 2003 în sumă de 6.751 lei, tribunalul a reținut că această sumă are în componență debite recuperate ( ), facturi neîncasate( -, - Otelul, - D, - H si - Serv Com Srl U), precum și tabla cupru sustrasa fără identificare fiscala.
Reclamanta nu a beneficiat de deducere a cheltuielilor întrucât: debitul recuperat de la persoana fizica mai sus menționată a fost înregistrată eronat pe cheltuieli, recuperarea debitului făcându-se din vânzarea acțiunilor deținute de către acesta; pentru - - nu s-a încheiat procedura falimentului, celelalte 3 societăți au fost dizolvate, însa societatea nu a constituit provizioane; lipsa în gestiune nu este deductibila fiscal, calculându-se accesorii in suma de 341 lei.
In ceea ce privește suma de 149.029 lei reprezentând creanțe din facturi neîncasate de la clienți si debite neîncasate aferente lunii septembrie 2004, s-a reținut că potrivit art.21 alin.2 lit.n din Legea -, pierderile înregistrate după data de 1.01.2007 la scoaterea din evidenta a creanțelor neîncasate, ca urmare a închiderii procedurii de faliment a debitorilor, pe baza hotărârii judecătorești prin care se atestă această situație sunt cheltuieli efectuate in scopul realizării de venituri.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta - - și pârâta P, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta - - a susținut că trebuia lămurit care este cuantumul obligațiilor fiscale restante către bugetul consolidat al statului, acesta fiind, de altfel, unul din obiectivele expertizei.
Tocmai de aceea, în obiecțiunile depuse în data de 17 iunie 2008 solicitat expertului să determine cuantumul sumei datorate cu titlu de obligații fiscale suplimentare și eventuale accesorii cu privire la impozitul suplimentar calculat conform celor de mai sus.
Cu toate acestea, instanța de fond a respins în mod nejustificat această obiecție la raportul de expertiză refăcut, dar și cererea privind efectuarea unei contraexpertize, fără a ține seama de împrejurarea că trebuia refăcut calculul obligațiilor fiscale restante prin scăderea acestora din cuantumul total, în condițiile în care și cheltuiala de 30.000 lei aferentă facturii nr.-/2006 emisă de - SRL era deductibilă fiscal.
La obiectivul 8 s-a apreciat că înregistrarea pe cheltuieli a sumei de 140.029 lei este nedeductibilă fiscal, aprecierea respectivă fiind întemeiată pe dispozițiile legale de după data înregistrării ei în contabilitate, respectiv, septembrie 2004. Se referă la art.21 alin.2 din Codul fiscal în forma valabilă până la data de 01.01.2007 și OG nr.83/2004, aplicabilă cu data de 01.01.2005.
Față de impozitul pe profit în sumă de 272.140 lei, datorat de - - de la 01.01.2003 la 30.06.2006, stabilit conform deciziei de impunere nr- emisă de organul fiscal și reținerile efectuate în sumă de 329.070 lei conform proceselor verbale de distribuire nr. 79847/19.12.2006, nr. 41244/16.01.2007,nr. 42987/06.02.2007, nr.44981/02.03.2007,nr.49224/03.04.2007și nr.53937/09.05.2007, trebuia lămurită problema privind diferența reținută în plus de către în sumă de 56.930 lei.
Referitor la încasarea în rate a prețului datorat de adjudecatar pentru bunul adjudecat din patrimoniu recurentei la data de 09.06.2006, apreciază că nu pot fi aplicate dispozițiile art.19 alin.3 din OUG nr.24/2005, de modificare a Codului fiscal, întrucât imobilul valorificat nu face obiectul unui contract de vânzare cumpărare, ce presupune acordul de voință al proprietarului, respectiv al societății, ci este o vânzare forțată în procedura executării silite bugetare, astfel că hotărârea privind plata prețului în rate fost luată de însăși organul fiscal fără acordul lor.
În speță, raportul de expertiză nu lămurește pe deplin starea de fapt fiscală dedusă judecății și nici cuantumul obligațiilor legal datorate de reclamantă, iar instanța de fond a respins în mod nejustificat atât obiecțiunile lor la raportul de expertiză refăcut, cât și cererea lor privind efectuarea unei contraexpertize, fără manifesta rol activ și a stărui în aflarea adevărului, încălcând, astfel, dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă și, pronunțând, totodată, o hotărâre esențială nelegală și vădit netemeinică.
Instanța de fond a încălcat și dispozițiile art.151 Cod procedură civilă, potrivit cărora cauza poate fi repusă pe rol în situația în care sunt necesare lămuriri suplimentare în vederea justei soluționări a cauzei.
Prin anularea procesului verbal de licitație nu mai există temei legal pentru obligarea recurentei la plata impozitului pe venitul obținut din vânzarea silită situație în care cuantumul obligațiilor fiscale restante va fi redus substanțial, iar expertiza contabilă se va impune a fi refăcută prin recalcularea obligațiilor fiscale, cu înlăturarea obligațiilor derivând din factura de executare silită.
Precizează recurenta că față de aceste aspecte, instanța de fond trebuia să repună cauza pe rol, însă a respins această cerere fără nici o motivare, de unde rezultă că nu a analizat în nici un fel cererea.
Se mai solicită ca instanța de recurs să dispună măsura suspendării și în mod cu totul subsidiar, dacă se va respinge cererea de suspendare a judecării recursului și cererea de casare, se solicită să se dispună modificarea în parte a sentinței atacate în sensul anulării în întregime a actelor de control contestate și exonerarea recurentei reclamante de la plata obligațiilor fiscale stabilite prin aceste acte.
Recurenta DGFP Pac riticat sentința instanței de fond precizând că motivarea instanței de fond este insuficientă, sprijinindu-se numai pe expertiza contabilă efectuată în cauză, fără a ține seama și de argumentele organelor de control.
În ceea ce privește forța probantă a expertizei, potrivit Codului d e Procedură Civilă, instanța nu este legată de concluziile acesteia, ea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate mijloacele de probă. Indiferent însă de concluziile expertizei, instanța trebuia să-și motiveze părerea, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Instanța de fond și-a însușit punctul de vedere al expertului fără a-și motiva în fapt și în drept părerea.
Faptul că unitatea deține avize de însoțire a mărfii, documente ce au însoțit transportul cărbunelui, confirmate de beneficiar și că mijloace auto sunt înmatriculare în județul H, delegații sunt șoferii auto sau alte persoane aparținând societăților prestatoare, atesta doar transferul mărfii către beneficiarul final pentru finalizarea actului de comerț, iar calitățile delegațiilor înscriși în avize nu pot fi demonstrate.
În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în valoare de 2.624 lei și a majorărilor de întârziere în sumă de 81 lei aferente facturilor menționate anterior, recurenta a precizat că - SRL a înregistrat pe costuri contravaloarea unor servicii fără a avea la bază documente din care să rezulte că serviciile au fost prestate efectiv și că acestea au fost destinate realizării de operațiuni taxabile, astfel că valoarea TVA aferentă prestărilor de servicii nu poate fi deductibilă fiscal. Prin urmare - - SRL și-a exercitat dreptul de deducere pentru TVA în valoare de 2.624 lei, contrar dispozițiilor exprese ale art.145 alin.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Față de cele prezentate anterior solicită instanței admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și pe fond respingerea în totalitate a acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursurile sunt nefondate potrivit considerentelor ce urmează:
În mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantei privind repunerea pe rol a cauzei și suspendarea judecării cauzei în baza art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, ce face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Ploiești, întrucât reclamanta-recurentă avea posibilitatea să solicite suspendarea actului administrativ contestat, cererea formulată având un vădit caracter dilatoriu aceleași solicitări fiind repetate nefondat și în recurs.
Pentru lămurirea aspectelor invocate de reclamantă în combaterea celor susținute de organul fiscal prin Raportul de Inspecție fiscală din 29 august 2006 instanța de fond a încuviințat în temeiul art.201 Cod procedură civilă efectuarea unei expertize contabile, care să răspundă obiectivelor stabilite.
După consultarea documentelor financiar contabile ale societății și a actelor de control fiscal, expertul desemnat în cauză a răspuns obiectivelor trasate de instanță și obiecțiunilor formulate de părți și încuviințate de instanță, procedând la refacerea raportului de expertiză.
Instanța de fond analizând probatoriile administrate în cauză și-a însușit concluziile raportului de expertiză, constatând că acesta a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, obiecțiunile formulate de părți la refacerea raportului de expertiză fiind corect respinse de judecătorul fondului care a reținut că expertul a lămurit toate aspectele deduse judecății.
Referitor la deductibilitatea cheltuielilor, expertul avut în vedere dispozițiile art.21 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate cu ocazia realizării de venituri impozabile inclusiv cele reglementate prin actele normative în vigoare.
Cheltuielile cu serviciile aferente comercializării cărbunelui energetic, îndeplinesc condițiile legale pentru a fi considerate deductibile fiscal, întrucât serviciile au fost efectiv prestate așa cum rezultă din avizele de însoțire mărfii au produs venituri, iar necesitatea apelării la prestatori a fost justificată prin distanța mare între localități.
Din comercializarea cărbunelui energetic - - a obținut profit, așa cum se reține în raportul de expertiză fiind corect exonerată reclamanta de plata sumei de 2.209 lei impozit pe profit și majorări de întârziere aferente, criticile recurentei DGFP P fiind nefondate.
Cu privire la celelalte sume înregistrate pe cheltuieli, ce fac obiectul criticilor recurentei-reclamante, s-a reținut corect că acestea nu sunt deductibile fiscal, întrucât debitul recuperat s-a făcut din vânzarea acțiunilor deținute de debitor, iar în cazul facturilor neîncasate societatea nu și-a constituit provizioane.
din creanțele înregistrate în anul 2004 potrivit dispozițiilor legale aplicabile în anul respectiv nu sunt deductibile fiscal, fiind incidente în cauză dispozițiile art.21 alin.2 din Legea 571/2003 în vigoare la data respectivă, cele invocate de recurentă fiind aplicabile începând cu 1.01.2005.
În ceea ce privește cuantumul sumelor reprezentând pierderi din creanțele neîncasate, nedeductibile fiscal, expertul l-a stabilit pe ani, respectiv 2003, 2004, 2005 și 2006, concluzionând că societatea datorează un impozit pe profit peste cel declarat de societate, la care a calculat accesoriile respective.
Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada celor susținute și nici a deductibilității sumelor respective, pentru care s-a calculat impozit pe profit cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data efectuării operațiunilor fiscale.
Impozitul pe profit și accesoriile aferente sumei de 1.287.389 RON, s-au calculat cu respectarea art. 19 alin.3 din Legea nr.571/2003, privind Codul Fiscal, fără se avea în vedere modificarea textului alin.3 prin OUG nr. 24/2005.
În baza facturii fiscale de executare silită ce a avut loc la data de 09.06.2006 societatea a înregistrat întreaga sumă pe venituri din care a scăzut valoarea rămasă a bunurilor, iar diferența a fost supusă impozitării.
Vânzările cu plata în rate efectuate după 30 aprilie 2005, nu beneficiază de facilitatea prevăzută în textul inițial al legii, astfel că societatea datorează impozit pe profit la întregul venit.
Expertiza efectuată în cauză a lămurit toate aspectele contestate de reclamantă, iar culpa pentru faptul că s-a ajuns la executarea silită nu aparține organului fiscal, ci recurentei-contestatoare, care nu și-a achitat la termen obligațiile fiscale.
Plata prețului în rate și calculul majorărilor de întârziere s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie, executarea silită fiind făcută în vederea încasării creanțelor restante, deținute împotriva recurentei de organul fiscal.
Chiar dacă aceste creanțe au condus la falimentul recurentei, așa cum precizează societatea recurentă în motivele de recurs, culpa nu aparține organului fiscal, sumele datorate de aceasta cu titlu de impozit pe profit și majorări de întârziere, fiind cele reținute de instanța de fond, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză și nu cele precizate de recurentă.
Analizând corect probatoriile administrate în cauză, aplicând dispozițiile legale în vigoare la data respectivă, instanța de fond a procedat corect anulând decizia nr.78/2006, decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală numai în parte, motivându-și corespunzător măsura luată.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor invocate de cele două recurente, Curtea, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, va respingere recursurile ca nefondate, în cauză nefiind incident nici unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta - -, cu sediul în P,-, jud. P, aflată in procedura insolvenței, prin lichidatorul judiciar cu sediul în P,-, județ P și pârâta P, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 372 din data de 16 septembrie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor
G - - - - -
Grefier,
- -
Red.TE / tehnored.
2 ex. / 23.01.2009
DS. Fond - Tribunalul Prahova
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr.notificare 3120
Președinte:Giurgiu AfroditaJudecători:Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor
