Contestație act administrativ fiscal. Decizia 755/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. 4141,-

DECIZIA NR.755

Ședința publică din data de 3 iunie 2008

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Giurgiu Afrodita

- G -

Grefier - - --

Pe rol fiind judecarea contestației în anularea deciziei nr.493 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorul,domiciliat în P,-,. 151,. A,. 10,. 42, Județ P în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în P, nr. 22, Județ

Contestație în anulare timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței nr.-/2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul personal, lipsind intimata Administrația Finanțelor Publice

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin intermediul Serviciului Registratură, s-a înaintat spre atașare dosarul nr. nr.414- al Tribunalului Prahova, astfel cum a fost solicitat.

Contestatorul personal, depune la dosar concluzii scrise, precizează că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în susținerea contestației.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Contestatorul personal, având cuvântul solicită admiterea contestației conform art.318 alin.1 Cod procedură civilă, deoarece instanța de fond a omis să cerceteze motivele de modificare în parte a sentinței cu privire la anularea deciziei de impunere pe anul 2000, emisă după doi ani și comunicată după 7 ani.

În susținerea sa orală precizează că decizia pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost motivată pe dispozițiile art.17, al.3 din OG nr.73/1999, conform căreia organul fiscal competent trebuia să comunice contribuabilului până la data de 15 aprilie a anului fiscal suma reprezentând venitul net și nivelul plăților anticipate în contul impozitului anual, dar instanța nu a avut în vedere faptul că OG nr.73/1999 a fost abrogată cu OG nr.7/2001 și 92/2003, iar dispozițiile Legii 42/1990 au fost abrogate.

Față de cele anterior susținut, conform motivelor formulate și a concluziilor scrise, solicită admiterea contestației, casarea deciziei pronunțate în recurs și pe fond menținerea sentinței nr.305/2007.

CURTEA:

Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin contestația în anulare înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr.4141,-, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice P, anularea deciziei nr.493 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

În motivarea contestației în anulare contestatorul a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.318 alin.1 Cod procedură civilă deoarece instanța a omis din greșeală să cerceteze motivele de modificare în parte a sentinței cu privire la anularea deciziei de impunere pe anul 2000 emisă în data de 01.04.2002 și comunicată reclamantului în data de 05.04.2007, după 7 ani.

mai susținut contestatorul că motivul invocat de către Administrația Finanțelor Publice P în recursul înaintat nu a virat impozitul pe salarii la venitul realizat pe anul 200, astfel încât organul fiscal a procedat corect la impunerea din oficiu a acesteia prin decizia de impunere nr. -/2002, dar nu poate fi avută în vedere această decizie de impunere atât timp cât nu i-a fost comunicată contestatorului, iar contestatorul avea posibilitate să conteste la organul emitent în 30 de zile, conf. art. 174-177 cod procedură fiscală.

Se solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei nr. 493/2008 și menținerea dispozițiilor sentinței nr. 305/05.10.2007, deoarece OG nr.73/1999 a fost abrogat prin OG nr.7/2001 și ulterior prin OG nr.92/2003 privind codul d e procedură fiscală cu completările ulteriore, iar decizia de impunere anuală a fost expediată în anul 2007, decizie contestată în termen conform Legii nr.554/2004, conform art.8 alin.1, iar OG nr.73/1999 a fost abrogată prin OG nr.7/2001.

Examinând contestația în anulare formulată, decizia contestată, actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că este nefondată contestația în anulare formulată așa cum se va preciza în continuare:

Motivul de contestație în anulare specială invocat de contestatorul se referă la situația în care instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare (art.318 Cod procedură civilă, teza a doua).

Prin decizia contestată instanța de recurs a admis recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice și a modificat în parte sentința nr.305 din 5 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că a respins acțiunea în totalitate, ca neîntemeiată.

Calitatea de recurent a avut-o Administrația Finanțelor Publice și nu contestatorul și numai aceasta avea interesul să invoce necercetarea tuturor motivelor de recurs.

Pentru motivul invocat de contestator, respectiv art.318 alin.1, teza a II-a Cod procedură civilă, numai recurenta avea deschisă calea contestației în anulare, doar aceasta putând fi prejudiciată prin respingerea recursului sau admiterea numai în parte.

În cauză, recursul a fost admis în totalitate și a fost respinsă acțiunea contestatorului ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite cerințele textului de lege invocat de contestator in contestația în anulare.

De altfel, neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăși o omisiune, în sensul dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă, dacă instanța a răspuns la motivele de modificare printr-un considerent comun.

Reținând că, în cauză, nu este incident al doilea motiv de contestație în anulare prevăzut de art.318 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei nr. 493 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge ca nefondată contestația în anularea deciziei nr.493 din 4 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorul,domiciliat în P,-,. 151,. A,. 10,. 42, Județ P în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în P, nr. 22, Județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Giurgiu Afrodita

- - - - G -

Grefier,

- --

Red. / tehnored..

2 ex./12 iunie 2008.

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Giurgiu Afrodita

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 755/2008. Curtea de Apel Ploiesti