Contestație act administrativ fiscal. Decizia 770/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 770
Ședința publică din 26 iunie 2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele recurente Ministerul Finanțelor Publice prin și Administrația Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr. 233/CA/27.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată T, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal, lipsă părțile.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta decizie, din data de 12 iunie, 19 iunie și apoi astăzi când,
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 23.07.2007, reclamanta Tac hemat în judecată pârâții B, F B - prin FP. T și T, contestând decizia T cu nr-, decizia de impunere cu nr. 4419 din 13.07.2005 emisă de - T, raportul de inspecție fiscală nr. 4419/13.07.2005 întocmit de - T și procesul verbal nr. 4156/01.07.2005 - acte administrative fiscale încheiate în urma controlului efectuat asupra societății contestatoare.
Reclamanta a solicitat instanței de judecată anularea deciziei nr. T cu nr-, anularea deciziei de impunere cu nr. 4419 din 13.07.2005 și a procesului verbal nr. 4156/01.07.2005 ca nefondate, anularea parțială a raportului de inspecție fiscală nr.4419/13.07.2005 și returnarea sumei de 222.227 RON încasată de prin executarea silită a titlului de creanță contestat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma adreselor societății înregistrate la. T sub nr. 48027/15.12.2003 și 21838/24.04.2004, având în vedere intenția societății de a-și transfera sediul sociale în alt județ, Tap rocedat la o inspecție fiscală parțială concretizată în procesul verbal nr. 4156/01.07.2005, verificare dublată de o verificare dublată de o verificare de fond a societății în urma căreia au fost emise decizia de impunere cu nr. 4419 din 13.07.2005 emisă de - T și raportul de inspecție fiscală nr. 4419/13.07.2005 întocmit de - În timpul controlului efectuat, organul fiscal de control a constatat lipsa facturilor fiscale seria - cu nr. - - -. Ca urmare a acestei constatări organul fiscal a procedat la estimarea bazei de impunere și apreciat un eventual venit aferent acestor facturi (în cuantum de 6.313.518.000 lei vechi, calculând în baza acestui "venit" creanțe bugetare reprezentând diferență TVA de plată în valoare de 119.957 RON cu accesoriile aferente, diferență impozit pe profit de 8887 RON cu accesoriile aferente și diferență impozit pe veniturile microîntreprinderii de 9470 RON de asemenea, cu accesoriile aferente.
S-a mai arătat că reclamanta este proprietara unei hale de producție situată în localitatea, județul A, iar la 31.01.2002 acest imobil a fost închiriat în totalitate de către cu sediul în calitatea, județul A pe o perioadă de 5 ani cu o chirie inițială de 57.600 euro/an. Unica activitate producătoare de venituri a începând cu 31.01.2002 și până în prezent a constat în închirierea imobilului indicat.
Reclamanta a învederat că, astfel, critică poziția pârâtei T expusă inițial prin compartimentul de control și reflectă în raportul de inspecție fiscală contestat, iar subsecvent, prin compartimentul de soluționare a contestațiilor și cuprinsă în conținutul deciziei cu nr. 440/2007 se argumentează pe faptul că izvorul obligației bugetare va fi întotdeauna legea sau actul normativ cu valoare de lege care instituie și reglementează un venit aș bugetului. Conform art. 108 (3) din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală "Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii." Titlul de creanță este un act administrativ a cărui notă esențială de validitate este legalitatea. Izvorul obligației fiscale este titlul de creanță fiscală este strict determinată de regimul fiscal existent la data nașterii ei.
Față de aceste considerente, s-a arătat că decizia nr. 440/2007 emisă de T se fundamentează pe norme fiscale abrogate la data emiterii ei - 29.06.2007 sau pe act normative străine materiei fiscale, deși norma procesuală fiscală este de aplicabilitate imediată. FP. T, își motivează decizia pe norme fiscale care nu pot produce efecte, atâta timp cât ele nu sunt incidente situației de fapt fiscale la care ar fi trebuit să se raporteze T, deoarece erau de mult abrogate ( art. 4 nr.OG 70/1994, art. 6 nr.OG 70/1994, nr.OG 26/2001 sau nr.OG 11/1996 - a se vedea în acest sens paginile 5, 6 din Decizia 440/2007). Astfel Tae mis o decizie de impunere fără să aibă vreun suport legal care să-i permită fundamentarea acestui act.
Reclamanta a arătat că sediul materiei, neidentificat de T în Decizia nr. 440/2007, este art. 66.pr.fiscală conform căruia "Dacă organul fiscale nu poate determina mărimea bazei de impunere, aceasta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare. constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale". Legiuitorul a trasat un cadru limitat în care organul fiscal poate să procedeze la estimarea bazei de impunere, iar art. 66.pr.fiscală se completează cu prevederile art. 65 din Normele metodologice de aplicare a Codului d e procedură fiscală. Astfel, nu poate fi subsumată în mod judicios nici uneia dintre ipotezele punctului 65.1 literele a,b,c, sau d, deoarece în fapt nu este vorba nici de o nedepunere a vreunei declarații fiscale care să nu permită stabilirea corectă a bazei de impunere, nici despre vreun refuz de colaborare, nici despre neconducerea evidențelor contabile și fiscale și nici nu este vorba de dispariția actelor justificative referitoare la operațiunile producătoare de venituri ale societății și contribuabilul nu și-a îndeplinit obligația de refacere a acestora.
Reclamanta a arătat că referitor la neprezentarea de către, a facturilor fiscale seria - nr. - - - -, societatea a prezentat un proces verbal de casare a acestor documente în considerarea prevederilor 989/2002, având în vedere faptul că acestea nu se mai puteau folosi începând cu 01ianuarie 2003, iar, sancțiunea aferentă nu putea avea decât caracter contravențional.
S-a mai subliniat că chiria aferentă lunii decembrie 2002 fost înscrisă în factura fiscală seria - numărul - (formulat fiscal valabil numai până la 31.12.2002), chitia aferentă lunii ianuarie 2003 fost înscrisă în noile tipizate achiziționate de societate având în vedere modificarea legislației privind tipizatele cu regim special, iar societatea, în considerarea activelor deținute, a personalului și a obiectului de activitate nu a desfășurat nici o altă activitate producătoare de venituri. Organul de control fiscal, la fel ca și T în Decizia nr. 440/2007, a violat principiile generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidate și nu a respectat principiile rolului activ, al dreptului de a fi ascultat și, în special, principiul exercitării dreptului de apreciere enunțate de procedura fiscală, conform art.6 Cod procedură fiscală care prevede că "Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză, conform art. 7 și art. 9 Cod procedură fiscală.
La data de 03.09.2007 pârâta Administrația Finanțelor Publice Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat, excepția lipsei calității procesule pasive a Administrației Finanțelor Publice T, în ceea ce privește anularea Deciziei nr-, anularea deciziei de impunere nr. 4419/13.07.2005 și a procesului verbal nr. 4156/01.07.2005 emise de T, anularea parțială a raportului de inspecție fiscală nr. 4419/13.07.2005 De asemenea, s-a invocat tot pe cale de excepție excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Timiș - Secția Comercială și de Contencios Administrativ față de capătul de cerere privind returnarea sumei încasată de T prin executare silită.
În apărare, pârâta Taa rătat că față de excepția lipsei calității procesuale pasive a T, potrivit art. 205 aliniatul 1 DIN Codul d e procedură fiscală: "împotriva titlului de creanță fiscală și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestația potrivit legii. Contestația este o cale administrativa de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se considera lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii". Astfel, reclamanta a uzat de calea administrativă de atac prevăzută de dispozițiile legale, atacând titlul de creanță pe cale administrativă la Direcția Generala a Finanțelor Publice T, întrucât, potrivit Codului d e procedura fiscală, competența de soluționare a contestației împotriva unui act administrativ, pe cale administrativă, îi revine Direcției Generale a Finanțelor Publice, conform alin. l, lit. a) din art.179.
S-a mai arătat că, atât raportul de inspecție fiscală nr. 4419/13.07.2005, procesul verbal de control nr. 4156/01.07.2005 cât și decizia de impunere au fost emise tot de organe ale Direcției Generale a Finanțelor Publice T, așa cum de altfel recunoaște și reclamanta chemând în judecata pentru aceste capete de cerere și aceasta instituție. S-a subliniat că Direcția Generala a Finanțelor Publice T este singura care a emis actele a căror anulare se cere, drept pentru care, calitate procesuala în prezenta cauză, cu privire la capetele de cerere privind anularea actelor administrative sus amintite, o are doar aceasta, iar în consecință, reclamanta ar trebui sa se îndrepte doar împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice
Față de aceste considerente, pârâta Tas olicitat instanței de judecată admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
În ceea ce privește excepția lipsei competentei materiale a Tribunalului Timiș - Secția Comercială și de Contencios Administrativ față de capătul de cerere privind returnarea sumei de 222.227 lei încasată de T prin executare silită, pârâta Taa rătat că potrivit art. l, alin. l Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "Orice persoana care se considera vătămata intr-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente". Astfel, norma legală nu permite discutarea pe aceasta cale de contencios administrativ decât a unui act administrativ sau a nesoluționării în termenul legal a unei cereri, de către o autoritate publică, și nu discutarea restabilirii situației anterioare executării silite, pentru care reclamanta are deschisă calea contestației la executare, pentru care legiuitorul a oferit competența în aos oluționa, judecătoriei.
Față de aceste considerente, pârâta Tas olicitat instanței de judecată admiterea excepției lipsi competenței materiale a Tribunalului Timiș - Secția Comercială și de Contencios Administrativ față de capătul de cerere privind returnarea sumei de 222.227 lei încasată de T prin executare silită.
La data de 07.09.2007 pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat instanței de judecată respingerea acțiunii formulate de către reclamanta ca fiind neîntemeiată și menținerea ca temeinice și legale a înscrisurilor întocmite de către organele fiscale în procedura prealabilă.
În apărare, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Taî nvederat instanței că în urma verificării efectuate de către organele fiscale, organul de control a constatat lipsa facturilor seria - nr. - - - și a procedat la estimarea bazei de impunere, stabilind un venit net suplimentar aferent acestor documente lipsă, în suma totala de 631.351,8 lei, iar în baza acestor venituri, s-au calculat obligații bugetare, reprezentând diferența de TVA în suma de 119.957 lei, împreună cu accesoriile aferente, diferența de impozit pe profit în suma de 8.887 lei cu accesoriile aferente și diferența de impozit pe venit în suma de 9.470 lei cu accesoriile aferente. Societatea considera ca organul fiscal nu a respectat principiile generale de conduita în administrarea impozitelor prevăzute de art.6, 7 și 9 din Codul d e procedura fiscală și doar s-a limitat la stabilirea bazei de impunere și că și-a îndeplinit toate obligațiile față de bugetul de stat, obligații care au constat în înregistrarea, declararea și virarea tuturor obligațiilor rezultate din veniturile obținute în anii 2002, 2003, 2004 și 2005. S-a mai arătat că contestatoarea a subliniat că referitor la neprezentarea de către reclamanta a facturilor fiscale menționate, se face precizarea ca societatea a prezentat un procesul verbal de casare a acestor documente, așa cum prevede 989/2002, aceste documente neputând a fi folosite de către societate urmare a faptului că, chiria aferenta lunii ianuarie 2003 fost înscrisa în noile documente tipizate, achiziționate de către societate, aceasta nedesfășurând nici o alta activitate producătoare de venituri, astfel că, estimarea bazei de impunere așa cum este stabilită de către organul fiscal nu numai ca excede competentei legale dar în același timp nu este fundamentată în fapt și în drept.
Față de aceste considerente, pârâta Taî nvederat că argumentele prezentate de către societate nu au temei legal, deoarece din nota explicativă dată de către administratorul societății, rezultă că facturile menționate mai sus au fost distruse de către "ITALIANA ", societate care conduce evidența contabilă și gestionează documentele cu regim special ale reclamantei, PV de casare al documentelor cu regim special fiind întocmit fictiv, deoarece atât facturile cât și chitanțele seria - nr. --- nu au mai fost găsite. În aceste condiții, organele fiscale au procedat în conformitate cu prevederile art.65 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, estimând baza de impunere, fiind stabilite în sarcina societății, obligațiile fiscale menționate.
Astfel, s-a învederat că ținând cont de faptul ca documentele contabile au fost pierdute și nu casate, societatea avea obligația sa le declare nule la al României și la organele fiscale, însă până la data controlului societatea nu a întreprins aceste demersuri, motivat pe dispozițiile art. l din Anexa nr. LBr eferitoare la Normele metodologice pentru întocmirea și utilizarea formularelor comune privind activitatea financiara și contabila din nr.HG 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiara și contabila și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, pe dispozițiile art. l din Legea contabilități nr. 82/1991, coroborate cu prevederile art.4, art. 5, și art. 6 din același act normativ. S-a învederat că în cazul în care aceste formulare nu mai puteau fi utilizate, societatea avea obligația sa procedeze conform art.8 din același act normativ, astfel că legiuitorul nu a prevăzut cazuri în care documentele cu regim special pot fi " casate ", iar afirmația societății conform căreia s-a procedat la casarea documentelor cu regim special este contrazisa de declarația dată de către administratorul societății "ITALIANA "
S-a mai arătat că în ceea ce privește afirmația reclamantei conform căreia, decizia emisa de către instituția intimată se bazează pe norme fiscale abrogate, aceasta nu are temei legal, motivat de aceea că toate textele de lege invocate de către intimată, în temeiul cărora s-au stabilit diferențele de impozit pe profit, TVA și impozit pe venit, s-au aplicat de către organele fiscale la momentul controlului, nefiind vorba de actele normative existente la momentul emiterii deciziei de către organele de soluționare a contestației, care nu se pot aplica retroactiv.
Prin sentința civilă nr.233/CA din 27 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș a respins excepțiile invocate de pârâtele T și
A admis acțiunea formulată de reclamanta "" în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect anulare acte fiscale.
A dispus anularea parțială a raportului de inspecție fiscală nr. 4419/11.07.2005 emis de P T, anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală cu nr. 4419 din 13.07.2005 emisă de pârâta T, anularea deciziei T cu nr. 440/107/29.06.2007 și a procesului-verbal nr. 4156/30.06.2005 emis de aceiași pârâtă.
A obligat pârâta T la returnarea către reclamantă a sumei de 222.227 lei RON încasată prin executarea silită a titlului de creanță anulat.
A obligat pârâta T să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 5039,3 lei.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
La termenul de judecată din 21 noiembrie 2007, instanța conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă a unit cu fondul cauzei, excepția inadmisibilității capătului de cerere nr. 4 din acțiunea reclamantei, excepție invocată de pârâta T și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T, excepție invocată de această pârâtă, iar la cererea reprezentantei reclamantei a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile, expertiză al cărui raport a fost întocmit de expert, raport ce se află la filele 129-141 din dosar.
La raportul de expertiză contabilă, pârâta Taf ormulat obiecțiunii, ce au fost soluționate de același expert prin răspunsul aflat la fila 154 din dosar.
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș în soluționarea capătului patru al cererii reclamantei, având ca obiect returnarea sumei de 222.227 RON încasată de pârâta T prin executarea silită a titlului de creanță, reprezentat de decizia de impunere cu nr. 4419 din 13.07.2005 emisă de T, excepție invocată de pârâta T, instanța a respins-o ca neîntemeiată întrucât acest petit este un accesoriu al petitelor având ca obiect anularea actelor fiscale în baza cărora s-a stabilit debitul ce a fost executat silit de T, iar conform dispozițiilor art. 17 Cod procedură civilă,cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Pentru aceleași considerente, instanța a respins ca nefondată și excepția inadmisibilității capătului de cerere nr. 4 din acțiunea reclamantei, excepție invocată de pârâta
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T, excepție invocată de această pârâtă, instanța a respins-o ca nefondată, constatând că în raport de petitul 4 din acțiunea reclamantei, având ca obiect returnarea sumei de 222.227 RON încasată de pârâta T prin executare silită, această pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantei, instanța a constatat că pârâta Tap rocedat la o inspecție fiscală parțială în cadrul reclamantei, concretizată în procesul-verbal nr. 4156/30.06.2005 ( filele 34-37 din dosar), verificare dublată de o verificare de fond a societății în urma căreia au fost emise decizia de impunere cu nr. 4419 din 13.07.2005 emisă de pârâta T (filele 46-48 din dosar) și raportul de inspecție fiscală nr. 4419/11.07.2005 întocmit de T (filele 108-117).
În timpul controlului efectuat, organul fiscal de control a constatat lipsa din evidențele reclamantei a facturilor fiscale seria - cu nr. - - -. Ca urmare a acestei constatări organul fiscal a procedat la estimarea bazei de impunere și a apreciat un eventual venit aferent acestor facturi (în cuantum de 6.313.518.000 lei vechi, calculând în baza acestui "venit" creanțe bugetare reprezentând diferență TVA de plată în valoare de 119.957 RON cu accesoriile aferente, diferență impozit pe profit de 8887 RON cu accesoriile aferente și diferență impozit pe veniturile microîntreprinderii de 9470 RON, cu accesoriile aferente.
Împotriva deciziei de impunere cu nr. 4419 din 13.07.2005 emisă de pârâta, reclamanta a formulat contestație, ce a fost soluționată de pârâta T prin decizia nr. 440/107/29.06.2007, aflată la filele 98-104 din dosar, contestație ce a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că organele de inspecție fiscală în mod legal au stabilit în sarcina reclamantei diferențe de venituri ce au generat obligații fiscale în cuantum de 219.860 lei, baza legală pentru stabilirea diferenței de impozit fiind art. 4 din nr.OG 70/1994 republicată, iar pentru stabilirea diferenței de TVA, legea nr. 345/2002 și Legea nr. 571/2003.
Prin concluziile sale, expertul contabil a arătat că potrivit art. 66 din Codul d e procedură fiscală și pct. 65 din Normele metodologice de aplicare a Codului d e procedură fiscală, organul fiscal nu era îndreptățit să procedeze la estimarea bazei impozabile, întrucât nu erau întrunite condițiile prevăzute de lege pentru estimarea bazei impozabile, iar facturile constatate lipsă nu puteau fi socotite documente justificative în înțelesul legii, atâta timp cât nu există nici o dovadă că cel puțin una dintre ele ar fi fost emisă de către reclamantă ori o altă persoană.
Expertul contabil a mai concluzionat că facturile constatate lipsă nu mai puteau fi utilizate începând cu data de 01.01.2003 potrivit legii și că pe toată perioada verificată supusă controlului, activele imobilizate ale reclamantei erau închiriate, chiriile fiind facturate pe toată această perioadă, iar veniturile realizate din chirii, impozitele aferente și TVA-ul au fost înregistrate în contabilitate și cuprinse în situațiile financiare și declarațiile fiscale depuse în termen de către reclamantă.
Pentru considerentele arătate și având în vedere dispozițiile pct. 119 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991 modificată, dispozițiile pct. 2.3 și pct. 2.4 din contabile simplificate, armonizate cu Directivele Europene aprobate prin nr. 306/2002, coroborat cu dispozițiile nr. 989/2002 și ale art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța a admis acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată și a dispus, anularea parțială a raportului de inspecție fiscală nr. 4419/11.07.2005 emis de P T, anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală cu nr. 4419 din 13.07.2005 emisă de pârâta P T, anularea deciziei DGFP T cu nr. 440/107/29.06.2007 și a procesului-verbal nr. 4156/30.06.2005 emis de aceiași pârâtă ca fiind netemeinice și nelegale.
Ca urmare a anulării a acestor acte fiscale și întrucât debitul contestat de reclamantă a fost executat silit de către pârâta T, instanța a obligat pârâta T la returnarea sumei de 222.227 RON încasată prin executarea silită a titlului de creanță anulat.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele T și T, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, pârâta T susține următoarele:
Toate actele administrative fiscale atacate de reclamantă, respectiv raportul de inspecție fiscală nr. 4419/11.07.2005, decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 4419 din 13.07.2005, decizia nr. 440/107/29.06.2007 și procesul-verbal nr. 4156/30.06.2005 au fost întocmite de T și nu de
Prin urmare, singura instituție care are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză este T, în calitate de organ emitent al actelor contestate.
În ceea ce privește petitul 4 al acțiunii reclamantei, respectiv "returnarea sumei de 222.227 RON încasată de T prin executarea silită a titlului de creanță contestat", arată că acesta reprezintă consecința firească a unei soluții favorabile dată celor trei capete de cerere anterioare, nemaifiind nevoie să figureze ca petit distinct.
Astfel, în mod corect și legal, prin acțiunea sa reclamanta trebuia să solicite instanței doar anularea actelor administrative fiscale mai sus menționate, urmând ca ulterior, în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile prin care i s-a admis acțiunea, să solicite T, printr-o cerere formulată în baza art.117 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicat, restituirea sumei de 222.227 lei RON.
În susținerea recursului, pârâta T invocă următoarele:
Din nota explicativă a administratorului societății, rezultă că facturile seria - nr.- - - au fost distruse de către "ITALIANA ", iar procesul verbal de casare a lor este fictiv, deoarece atât facturile cât și chitanțele seria - nr.- - - nu au mai fost găsite.
Referitor la susținerea expertului conform căreia pe toată perioada verificată supusă controlului, activele imobilizate ale reclamantei erau închiriate, chiriile fiind facturate pe toată această perioadă, veniturile realizate din chirii, impozitele aferente și TVA fiind înregistrare în contabilitate, solicită instanței să se constate faptul că obiectivele expertizei nu au fost acelea de a stabili obligațiile fiscale înregistrate deja în contabilitate, obiectul expertizei fiind stabilirea prin estimare a unor venituri pentru documentele fiscale lipsă și care nu au fost casate, așa cum susține contribuabilul.
Astfel că, având în vedere argumentele prezentate mai sus, consideră că în mod corect organele fiscale au stabilit diferența de venituri datorată de către reclamantă, lipsa caracterului infracțional al faptelor administratorilor societății neînlăturând obligațiile fiscale stabilite de către organul de control în sarcina petentei ca urmare a estimării veniturilor.
Actul normativ care a stat la baza stabilirii diferenței impozitului pe profit este art.4 din nr.OG70/1994, republicată, în ceea ce privește stabilirea diferenței de TVA aceasta este Legea nr.345/2002 și Legea nr.571/2003 iar cu privire la impozitul pe venit actul normativ este nr.OG24/2002.
Majorările și penalitățile de întârziere au fost calculate de către organele fiscale în temeiul nr.OG26/2001, dată pentru modificarea și completarea nr.OG11/1996, respectiv nr.OG61/2002 și nr.OG92/2003, republicată.
În ceea ce privește afirmația conform căreia decizia emisă de către instituție se bazează pe norme fiscale abrogate, arată că aceasta nu are temei legal, motivat de aceea că, toate textele de lege invocate de către instituție, în temeiul cărora s-au stabilit diferențele de impozit pe profit, TVA și impozit pe venit, s-au aplicat de către organele fiscale la momentul controlului, nefiind vorba de actele normative existente la momentul emiterii deciziei de către organele de soluționare a contestației, care nu se pot aplica retroactiv.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Susținerea pârâtei T, în sensul lipsei calității sale procesuale este nefondat, în condițiile în care aceasta a procedat la executarea silită a debitului contestat de către reclamantă și care prin admiterea acțiunii de față îi revine obligația restituirii acestei sume, sens în care se impune ca titlu executoriu să-i fie opozabil.
Relativ la recursul declarat de către pârâta T, Curtea reține următoarele:
În mod greșit și printr-o interpretare eronată a dispozițiilor art.65 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, organele fiscale au procedat la estimarea bazei de impozitare a obligațiilor fiscale ale reclamantei.
Și aceasta întrucât, reclamanta nu s-a regăsit în nici una dintre situațiile prevăzute de art.26 din Legea nr.82/1991, respectiv pierderea, sustragerea sau distrugerea unor documente contabile, iar susținerea pârâtei potrivit căreia procesul verbal de casare a facturilor seria - nr.- - -, ar avea un caracter fictiv, constituie o simplă afirmație, fără nici un suport probator la dosarul cauzei.
În acest context, de menționat că nu poate fi luată în considerare relatarea administratorului societății, că i s-ar fi comunicat distrugerea acestor facturi, peste conținutul înscrisului, constând în procesul verbal de casare, care este în ființă și în prezent.
Pe de altă parte, organul fiscal avea la îndemână instrumentele necesare, pentru determinarea unei stării reale de fapt fiscale a reclamantei, putând proceda la folosirea înscrisurilor deținute de contribuabil, astfel cum prevăd dispozițiile art.48 Cod procedură fiscală.
Astfel, la data de 30.01.2002, între reclamantă și "EURO PLASTIC", a intervenit un contract de închiriere, având ca obiect închirierea activului reclamantei constând din teren și hală plus accesorii pe o perioadă de 5 ani, prețul chiriei fiind stabilit la 2 EUR/mp/lună, echivalentul a 57.600 EURO/an.
În perioada 2002 - 2003, data emiterii facturilor casate, reclamanta nu a obținut venituri decât din închirierea activelor imobilizate, iar din verificările efectuate de expertul desemnat în cauză, rezultă că aceste venituri, impozitele aferente și TVA -ul au fost înregistrate în evidența contabilă și cuprinse în situațiile financiare cât și în declarațiile fiscale depuse în termene legale.
Pe de altă parte, potrivit art.62 din Codul fiscal, în cazul contractului de închiriere, stabilirea venitului menționat se face pe baza chiriei prevăzute în contractul încheiat între părți indiferent de momentul încasării ei.
Or, dispozițiile legale aplicabile în materie, leagă constituirea bazei de impunere de nașterea raportului juridic, care coincide cu încheierea contractului în discuție, motiv pentru care organul fiscal nu trebuia să recurgă la metoda estimării veniturilor, având la dispoziție suficiente înscrisuri pentru a le determina.
Pentru celelalte nereguli în întocmirea unor acte de către reclamantă, se impunea ca organul fiscal să aplice sancțiunii contravenționale specifice și nu să procedeze în modalitatea arătată.
Față de cele ce preced, Curtea apreciază că recursurile de față sunt nefondate, urmând să le respingă, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.5 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții T și T împotriva sentinței civile nr. 233/CA/27.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă pârâtele față de reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7850 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2008.
PREȘEDINTE, PT. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - - -
aflat în
semnează,
PREȘEDINTE SECȚIE
-
GREFIER,
- -
Red./18.07.2008
Tehnodact / 2 ex./22.07.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecători ,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Pătru Răzvan, Mircea Ionel Chiu
