Contestație act administrativ fiscal. Sentința 80/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ Nr. 80
Ședința publică de la 30 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre pronunțare cauza în contencios administrativ, formulată de reclamanta "" O, împotriva pârâților AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII ȘI AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, precum și cererea de suspendare a executării Deciziei nr.1114/11.12.2007, formulată în cadrul acțiunii, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 24 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință ce s-a întocmit la acea dată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr- reclamanta -""-, reprezentată prin directorul general și prin administrator special, a chemat în judecată în calitate de pârâte pe Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice B - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, formulând contestație împotriva deciziei nr.51/4.03.2008, prin care a fost respinsă contestația sa împotriva Deciziei de calcul accesorii nr.1114/11.12/2007.
Reclamanta a solicitat anularea deciziei nr.51/4.03.2008 și anularea în parte a Deciziei nr.1114/11.12.2007 în ceea ce privește calculul accesoriilor în sumă de 2.568.370 lei, aferente perioadei 14.07.2006-20.07.2006, pentru debitele înscrise la masa credală.
De asemenea, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei nr.1114/2007 până la soluționarea irevocabilă a cauzei, în conformitate cu dispozițiile art.15 din Legea nr.554/2004.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.847 din28 aprilie 2004 Tribunalului Bacăus -a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare a -""-, că pârâta - Baf ost înscrisă în tabelul definitiv cu sumele calculate până la data depunerii declarației de creanță, iar ulterior, la data de 15.01.2007, pârâta a solicitat să fie înscrise în tabel și accesoriile aferente debitelor înscrise la masa credală, calculate pentru perioada 20.07.2004 - 20.07.2006, cerere respinsă de judecătorul sindic prin sentința civilă nr.360/26.04.2007 a Tribunalului Brașov.
Ca urmare, pârâta - Bae mis Decizia nr.47/27.03.2007, privind accesorii fiscale, decizie ce a fost desființată în procedura administrativă.
Ulterior, aceeași pârâtă a emis Decizia nr.1114/11.12.2007 prin care a calculat accesorii în sumă de 2.568.370 lei, aferente perioadei 14.07.2006 -20.07.2006.
Reclamanta a invocat, în primul rând, excepția autorității de lucru judecat, susținând că prin sentința civilă nr.360/26.04.2007 a Tribunalului Brașov (rămasă irevocabilă prin Decizia nr.394/16.08.2007) s-a statuat irevocabil că nu pot fi invocate dispozițiile art.92 alin.7 din Legea nr.64/1995 după intrarea în vigoare a Legii 85/2006, astfel că Decizia de calcul accesorii nr.1114/2007 încalcă autoritatea de lucru judecat.
Totodată, reclamanta a invocat autoritatea de lucru judecat și raportat la decizia nr.1221/21.03,2008 a )prin care s-a admis recursul declarat de -""- în sensul admiterii acțiunii, anulându-se punctul 1 din Decizia nr.186/29.06.2007 emisă de - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Decizia nr.47/5.01.2007 emisă de -
Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că decizia de calcul accesorii nr.1114/2007 este dată cu încălcarea dispozițiilor 41 alin.1 din Legea nr.85/2006, care interzic în mod expres calcularea de accesorii la creanțele fiscale după data deschiderii procedurii și a dispozițiilor art.1221din OG92/2003; că prin aplicarea -de către organul fiscal a dispozițiilor Legii nr.64/1995 se încalcă principiul ce interzice ultraactivitatea legii; că se încalcă - de asemeni - principiul aplicării cu prioritate a legii speciale față de legea generală (dispozițiile Legii nr.85/2006 având caracter special față de procedura fiscală reglementată de OG92/2003).
În ceea ce privește decizia nr.51/4 martie 2008 emisă de pârâta - Direcția Generală de Soluționare a contestațiilor, Pe lângă argumentele expuse mai sus, reclamanta a invocat faptul că soluția de respingere a contestației se întemeiază pe texte legale abrogate expres la momentul la care atât decizia, cât și actul administrativ fiscal contestat au fost emise, menționând în acest sens prevederile art.45 din Legea nr.64/1995, art.118 alin.4 din OG92/2003 și nr.1186/2006.
Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea contestației sale, astfel cum a fost formulată, invocând ca temei de drept dispozițiile Legii nr.15/2004 (art.1, 8 și 15 ), OUG92/2003 (art.1221, art.218). Legea nr.85/2006 (art.41).
În dovedirea susținerilor sale reclamanta a depus la dosar înscrisuri, respectiv: cele două decizii contestate, sentința civilă nr. 847/28.04.2004 a Tribunalului Bacău, sentința civilă nr.360/26.04.2007 a Tribunalului Brașov, cererea completatoare a creanței nr.24/15.01.2007 formulată de - B, certificat de soluție din dosarul nr- al J, adresele nr.-/31.08.2007 și nr.-/5.09.2007 emise de, proces verbal nr.55207/13.09.2007 cu anexe (11-53).
Pârâtele nu au depus la dosar întâmpinare, formulând concluzii scrise, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
Analizând acțiunea de față, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr.1114/11.12.2007 emisă de - B s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 2.568.370 lei, reprezentând accesorii fiscale pentru debitele înscrise la masa credală, aferente perioadei 14 iulie - 20 iulie 2006.
Contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost soluționată în sensul respingerii ca neîntemeiate, prin Decizia nr.51/4.03.2008 emisă de - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată de reclamant, raportat la decizia civilă nr.360/26 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr.449/F/2005 (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 394/R/16.08.2007 a Curții de Apel Brașov ), instanța reține că prin hotărârea menționată s-a respins contestația formulată de B cu privire la măsura administratorului judiciar de neînscriere în tabelul creditorilor a diferențelor solicitate prin cererea de completare nr.R 24/15.01.2007.
Chiar dacă suma pentru care s-a emis decizia nr.1114/2007 se regăsește în cererea de completare a creanței nr.R 24/15.01.2007, între prezenta acțiune în contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile art.218 din Cod procedură fiscală și cererea de completare a creanței, întemeiată pe Legea nr.85/2006, nu există identitate de obiect și de cauză.
Este adevărat că aspectele dezlegate de judecătorul sindic prin sentința nr.360/26 aprilie 2007 au o prezumție de autoritate de lucru judecat dar în condițiile în care nu există identitate de obiect și de cauză între cele două litigii, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201 Cod civil, excepția autorității de lucru judecat urmează a fi respinsă.
Aceleași argumente sunt valabile și raportat la decizia nr.1221/21.03.2008 a Jp ronunțată în dosarul nr-, prin care s-a anulat decizia nr. 186/29.06.2007 și decizia nr.47/5.01.2007, neexistând nici în acest caz identitate de obiect cu litigiul de față.
Pe fondul cauzei, instanța constată că față de circumstanțele anterior expuse problema esențială este dacă organele fiscale aveau dreptul să calculeze accesorii fiscale aferente debitelor născute anterior deschiderii procedurii de reorganizare judiciară, până la intrarea în vigoare a Legii nr.85/2006, în condițiile în care decizia de calcul a accesoriilor a fost emisă după intrarea în vigoare a acestui act normativ. Cu alte cuvinte, trebuie stabilit dacă după abrogarea Legii nr.64/1995 organul fiscal mai avea dreptul să emită decizia de stabilire a accesoriilor fiscale, sau avea doar posibilitatea să solicite aceste accesorii prin înscrierea în creditorilor în dosarul de faliment.
Aplicarea în timp a legii este guvernată de principiile neretroactivității legii și al aplicării imediate a legii noi. La data emiterii Deciziei nr.1114/2007, textele de lege în vigoare interziceau (și interzic și în prezent) calcularea de accesorii fiscale după data deschiderii procedurii, atât în ceea ce privește creanțele anterioare datei deschiderii procedurii - cum este cazul în speță - cât și în ce privește creanțele născute ulterior acestei date.
Astfel, potrivit art.41 alin.1 din Legea nr.85/2006:"nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, numite generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii".
De asemenea, conform art.1221din OG92/2003 modificată și completată, "pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței nu se datorează și nu se calculează majorări de întârziere după data deschiderii procedurii insolvenței.
Este evidentă intenția legiuitorului de a degreva debitorul aflat în reorganizare judiciară de obligația acoperirii accesoriilor la creanțele fiscale, în scopul de a-i asigura o posibilitate efectivă de realizare a planului de reorganizare.
Întrucât normele de procedură sunt de imediată aplicare (în sensul că legea nouă se va aplica nu numai situațiilor juridice care se vor naște, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea în vigoare, ci și situațiilor juridice în curs de formare, modificare ori stingere la data intrării în vigoare ori efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute), aplicarea dispozițiilor legii vechi - Legea nr.64/1995 - unei situații juridice ivite după abrogarea acesteia - respectiv situației juridice create prin emiterea Deciziei nr.1114/2007 echivalează cu ultraactivitatea actului normativ abrogat.
Este adevărat că legiuitorul nu a reglementat prin norme tranzitorii o astfel de situație, condiții în care se impune ca instanța să stabilească norma aplicabilă.
Ori, față de considerentele expuse, având în vedere și principiul "specialia generalibus derogant"(procedura reglementată de Legea nr.85/2006 având caracter special și aplicându-se cu prioritate față de normele de procedură fiscală), concluzia ce se impune este în sensul că autoritatea fiscală nu putea emite - în speță - decizie de calcul accesorii fiscale pentru perioada 14-20 iulie 2006, singura cale pe care o avea la dispoziție fiind cererea de înscriere a diferențelor de creanță în creditorilor (procedură pe care - de altfel - a și urmat-o anterior emiterii deciziei 1114/2007).
Față de considerentele expuse, instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat, va admite acțiunea, în sensul că va anula Decizia nr.51/4.03.2008, prin care a fost respinsă contestația reclamantei, precum și Decizia nr.1114/11.12.2007 cu privire la accesoriile fiscale în sumă de 2.568.370 lei aferente perioadei 14-20 iulie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția autorității de lucru judecat.
Admite contestația formulată de reclamanta "" O, cu sediul în O,-, județul B, reprezentată și de administrator judiciar B,- A, județul B, împotriva pârâților AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII B,--3, județul B ȘI AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR B,-, Sector 5.
Anulează Decizia nr.51/4.03.2008 emisă de F - Direcția de Soluționare a Contestațiilor.
Anulează Decizia nr.1114/11.12.2007 emisă de - B cu privire la accesoriile fiscale în sumă de 2.568.370 lei, aferente perioadei 14.07.2006 - 20.07.2006.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2008.
Pt. Președinte,
- aflată în
semnează președinte instanță
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.6
2/3 iulie 2008
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor