Litigiu privind funcționarii publici statutari. Sentința 79/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ Nr. 79
Ședința publică de la 30 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
GREFIER - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi avenit spre pronunțare cauza în contencios administrativ formulată de reclamantul și cererea de intervenție formulată de, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 24 iunie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință ce s-a întocmit la acea dată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra acțiunii de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând anularea ordinelor de trecere în rezervă nr. 522/25.07.1993 și 855 din 9.09.2004 și obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești ce i se cuveneau începând cu data de 25.07.1993 și până la data promovării acțiunii.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că cele două ordine contestate, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă, sunt nelegale, iar cererile sale în justiție împotriva acestor ordine au fost respinse ca inadmisibile, în temeiul Ordinului Ap. nr.126/1990 - care este în prezent abrogat.
Considerând că până la data abrogării Ordinului nr.126/1990 i-a fost îngrădit accesul la justiție, reclamantul a promovat prezenta cererea, prin care solicită:
- casarea sentinței civile nr.44/10.04.1995 și a deciziei civile nr.517/13.03.1996;
- anularea celor două ordine de trecere în rezervă;
- emiterea unui ordin legal de trecere în rezervă;
- drepturile bănești ce i se cuveneau de la data de 25.07.1993 până la zi;
- daune morale în sumă de 100.000 lei;
- recalcularea și actualizarea pensiei militare în funcție de noul ordin de trecere în rezervă;
- drepturile prevăzute de nr.OG7/1998;
- acordarea retroactivă alocației pentru copii.
În dovedirea susținerilor din acțiune, reclamantul de depus la dosar acte.
Pârâtul Ministerul Apărării a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând în primul rând, mai multe excepții, respectiv:
- excepția autorității de lucru judecat, raportat la solicitarea de anulare a celor două ordine de trecere în rezervă, asupra cărora s-a pronunțat Curtea de APEL BACĂU prin sentința civilă nr.44/10.04.1995;
- excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, conform art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004;
- excepția tardivității acțiunii, în raport de dispozițiile art.11 din Legea nr.554/2004;
- excepția prescrierii dreptului la acțiune în ce privește capetele de cerere prin care se solicită despăgubiri.
Pe fond, pârâtul a susținut că acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării s-au depus la dosar acte.
La termenul din 5 mai 2007 la dosar a depus cerere de intervenție numita - (soția reclamantului ), care a susținut că a fost afectată personal de trecerea în rezervă a soțului său (atât ea cât și cei doi copii), întreaga familie fiind lipsită de venituri, de alocația pentru creșterea copiilor, de asigurare de sănătate.
Ca urmare, titulara cererii de intervenție a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune materiale și morale în sumă de 50.000 lei.
Având în vedere excepțiile invocate prin întâmpinare și dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, instanța constată că, față de caracterul și efectele excepțiilor invocate, prima excepție ce se impune a fi soluționată este cea inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Aceasta întrucât această excepție privește una din condițiile esențiale de sesizare a instanței de judecată, potrivit art.109 alin.2 Cod procedură civilă care prevede: "în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".
În speță, cererea reclamantului vizează în primul rând anularea unor acte administrative (cele două ordine de trecere în rezervă), celelalte capete de cerere fiind subsecvente.
Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 modificată "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia".
În speță, reclamantul nu a făcut dovada că a îndeplinit procedura prealabilă sus menționată, în sensul de a solicita expres ministerului anularea celor două ordine și de a dresa acestuia celelalte solicitări formulate prin acțiune.
Nu pot fi reținute apărările reclamantului, vizând faptul că a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu răspunsul la petițiile înregistrate sub nr.381-385 din 11.12.2007.
Ori aceste răspunsuri privesc petiții adresate de reclamant în cadrul audienței din 10.12.2007.
Solicitările verbale adresate direct ministrului, în cadrul unei audiențe nu pot echivala cu solicitarea scrisă care trebuie să privească actul administrativ a cărui revocare se solicită, așa cum prevăd dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Față de considerentele expuse, constatând că în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă, aspect ce constituie un "fine de neprimire" a cererii, potrivit art.109 alin.2 Cod procedură civilă, instanța va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Pentru aceleași considerente va fi respinsă și cererea de intervenție formulată de -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și în consecință:
Respinge, ca inadmisibile, acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în R, str.- cel M, Bl.3,.B,.25, etaj IV, județul N și cererea de intervenție formulată de, cu același domiciliu, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, cu sediul în B,--5, Sector 5.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2008.
Pt. Președinte,
- - - aflată în
Semnează președinte instanță
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Ex.5 2/4 iulie 2008
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor