Contestație act administrativ fiscal. Decizia 918/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--23.06.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 918
Ședința publică din 25 2008
PREȘEDINTE.LIBER -
JUDECĂTOR 1: Claudia
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă - SRL împotriva sentinței civile nr.385/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- pârâtele intimate DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A, intimat ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei recurente avocat iar în reprezentarea pârâtelor intimate se prezintă consilier juridic
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 25.09.2008 din partea pârâtei intimate Direcția Generală a Finanțelor Publice A întâmpinare în dublu exemplar care se comunică reprezentantul reclamantei recurente.
Reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 2 lei și a timbrului judiciar. În sumă de 0,3 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost declarat și motivat în scris, cu cheltuieli de judecată în sumă de 23.800 lei reprezentând onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar, arătând că prima instanță a interpretat greșit textele de lege în materia TVA-ului, conform art.160 pct. 1 alin. 1 din legea 571/2003.
Reprezentantul pârâtelor intimate solicită respingerea recursului formulat de reclamantă, menținerea hotărârii Tribunalului Arad și a actelor administrative atacate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Administrația Finanțelor Publice A - Activitatea de Inspecție Fiscală A, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Raportului de Inspecție fiscală nr. 8561/24.05.2007, a Deciziei de nr. 47/24.05.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului A - Activitatea de Inspecție Fiscală precum și anularea Deciziei nr. 914 din 08.08.2007 emisă de DGFP A Serviciul de Soluționare Contestații, exonerarea reclamantei de la plata sumei de 423.574 lei reprezentând TVA suplimentar în sumă de 299.001 lei și majorări de întârziere în sumă de 124.072 lei conform deciziei de impunere nr. 47/24.05.2007 și suspendarea executării actului administrativ atacat pentru suma de 423.574 lei până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței în baza art. 15 din Legea 554/2004.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că prin Decizia de impunere nr. 47/24.05.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice Aa M unicipiului A s-au calculat obligații fiscale de plată în sumă totală de 423.573 lei iar prin Decizia nr. 914/08.07.2007 emisă de DGFP Aaf ost respinsă contestația formulată împotriva acestei impuneri fiscale.
Reclamanta consideră că eronat au fost aplicate prevederile Legii 571/2003 întrucât art. 128 din lege nu are aplicabilitate, operațiunea derulată de către - SRL către neprezentând caracteristicile unei livrări de bunuri deoarece susține reclamanta lipsește condiția esențială și anume a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor.
Se mai arată și faptul că - nu posedă și nu dispune de bunurile livrate, adevăratul proprietar al mărfurilor precizează reclamanta, este - SRL A care a rezolvat toate diferendele legate de calitatea sau cantitatea mărfurilor.
Invocând prevederile art. 143 alin. 1 din legea 571/2003 privitoare la livrările de bunuri la export precum și de art. 160 alin.1 care privesc mărfurile de simplificare între partenerii interni înregistrați ca plătitori de TVA, reclamanta definește operațiunea de export efectuată conform actelor încheiate o situație particulară, întrucât livrarea a avut loc la intern prin intermediul unui comisionar finanțator extern, situație din care a rezultat eroarea de menționare contabilă a regimului de scutire TVA pe facturile externe întocmite către partenerul extern.
Reclamanta învederează instanței și faptul că bugetul statului nu a fost prejudiciat însă datorită particularității acestor operațiuni s-a înregistrat greșit operațiunea în contabilitatea societății, solicitând corectarea erorilor contabile conform Ordinului nr. 1752/2005.
S-a solicitat și suspendarea executării actelor administrative atacate până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței.
Prin întâmpinare DGFP Aas olicitat respingerea ca netemeinică și nelegală a acțiunii reclamantei, motivându-se prin faptul că din documentele care justifică regimul de scutire pentru facturile emise de către reclamantă aceasta nu poate prezenta declarațiile vamale de export așa cum prevăd dispozițiile art. 143 alin. 1 din Legea 571/2003, deoarece marfa nu a părăsit teritoriul românesc, fiind livrată la intern, astfel că - nu poate beneficia de măsurile de simplificare prev. de art. 160 alin. 1 din legea 571/2003 deoarece cumpărătorul extern nu este înregistrat ca plătitor de TVA în România.
Organele de control au considerat livrările de deșeuri de fier vechi ca fiind operațiuni impozabile în sensul art. 128 alin. 1 și alin. 6 din legea 571/2003, baza de impozitare fiind legal calculată arată pârâta, conform art. 137 alin. 1 din aceeași lege, baza de impozitare constituind-o valoarea acestor livrări efectuate de reclamantă pentru suma de 1.573.690 lei și pentru care a fost aplicată cota de 19% reprezentând TVA suplimentar, la care au fost calculate și accesorii de plată aferente debitului principal.
Prin Încheierea nr. 2255/25.09.2007 instanța a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate de către reclamantă ( fila 49 dosar).
În cauză, instanța a încuviințat cererea de probațiune privind efectuarea unei expertize contabile, având ca obiectiv propus de reclamantă, dacă prin modul de desfășurare a operațiunilor efectuate de reclamantă, bugetul statului a fost prejudiciat în ce privește impozitul indirect datorat, reprezentat de taxa pe valoarea adăugată, precum și obiective propuse din oficiu de instanță: dacă reclamanta deține declarațiile vamale de export din care să rezulte că s-a acordat liberul de vamă, facturile fiscale și facturile externe pentru fierul vechi; dacă marfa a fost livrată la export sau a fost livrată la intern, raportul de expertiză contabilă fiind depus la dosarul cauzei ( filele 66-67 dosar), iar obiecțiunile formulate de către DGFP A ( fila 82 dosar) au fost soluționate prin Raportul suplimentar de expertiză contabilă ( fila 89 dosar).
Prin sentința civilă nr.385 din 25.03.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, pentru anularea raportului de Inspecție fiscală nr. 8561/24.05.2007 și a Deciziei de nr. 47/24.05.2007 emise de Administrația Finanțelor Publice a municipiului A - Activitatea de Inspecție Fiscală precum și pentru anularea Deciziei nr. 914 din 08.08.2007 emisă de DGFP A privind exonerarea reclamantei de la plata sumei de 423.574 lei reprezentând TVA suplimentar.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
În urma controlului efectuat de organele de Inspecție Fiscală ca urmare a solicitării - SRL A de rambursare a soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată prin decontul TVA aferent perioadei 01.09.2005 - 31.03.2006 s-a constatat că în perioada 01.09.2005 - 31.03.2006 societatea a realizat venituri din operațiuni de livrări deșeuri de fier vechi către beneficiarul final - SA B- punct de lucru Oțelul prin cumpărătorul extern.
În mod neîntemeiat fără nici un suport legal probator se susține în răspunsul formulat de către expert, că analizarea operațiunii înregistrate în contabilitate nu impune și analizarea facturilor fiscale emise de reclamantă către - SRL în opinia acestuia raportarea la scrisoarea de trăsură evidențiată fiind socotită un argument care să justifice aplicarea măsurilor simplificate, taxarea inversă.
Contrar acestor susțineri, art. 6 pct. 1 și 2 din legea contabilității nr.82/1991 prevede că " Orice operațiune economică efectuată se consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat precum și acelora care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".
vădită prin expertiza efectuată a precizării relației comerciale așa cum rezultă din evidența contabilă a societății, desfășurate între două societăți din care numai una este plătitoare de TVA - respectiv - SRL A, iar -.
nu este înregistrată ca plătitoare de TVA, societate care a și achitat marfa după cum rezultă din documentele justificative, determină instanța să concluzioneze că această operațiune comercială se circumscrie în mod evident prevederilor pct.65 indice 1 din legea 44/2004 care în mod expres și imperativ dispun în sensul că " Nu se aplică taxare inversă în cazul în care vânzătorul sau cumpărătorul nu este persoană înregistrată ca plătitor de TVA, pentru aceste operațiuni aplicându-se regimul normal de TVA".
Este de neînțeles interpretarea dată în cauză de expertul contabil care fără analizarea, după cum s-a arătat, a operațiunii comerciale în ansamblu, adică raportat la evidența contabilă și contractele încheiate, se rezumă la a califica întreaga evidență contabilă drept eroare datorată " neînțelegerilor operațiunilor desfășurate", schimbând astfel natura, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al facturii fiscale externe emise de reclamantă trecând de altfel sub tăcere valorificarea obiectivului stabilit din oficiu de către instanță, respectiv, dacă operațiunile efectuate în baza facturilor ce fac obiectul cauzei, reprezintă livrare de marfă către.
În virtutea rolului activ reglementat de art. 129 Cod procedură civilă, instanța din oficiu a dispus reclamantei să depună la dosarul cauzei contractele încheiate de reclamantă cu - precum și facturile fiscale externe emise de către aceasta pentru operațiunea comercială în cauză.
Din interpretarea clauzelor contractuale coroborat cu prevederile legale incidente care reglementează regimul aplicabil operațiunilor desfășurate ce sunt scutite de plata TVA, rezultă neîndoios că - A, dacă avea obligația să livreze direct către - SA B fier vechi, atunci, avea obligația să factureze cu taxare inversă operațiunea comercială realizată către acest beneficiar, pentru a beneficia de scutire de TVA.
Or, pe facturile prezentate, anexa 4, 4 b la Raportul de inspecție fiscală, depuse la dosarul cauzei, rezultă fără nici un dubiu că acestea au fost trimise de către - A către - cu mențiunea " scutit, cu drept de deducere", ceea ce denotă faptul că operațiunile în sine reprezintă operațiuni de export pentru care era necesară întocmirea declarațiilor vamale.
Iar faptul că partenerul extern a dispus ca marfa achiziționată să fie expediată la o altă societate nu face decât să probeze că, acesta și-a exercitat prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor cumpărate și achitate, având drept de dispoziție asupra acestora.
Într-adevăr, cum susține reclamanta, pentru aplicarea măsurilor de simplificare, respectiv a taxării inverse, livrarea trebuie să fie la intern între doi parteneri înregistrați ca plătitori de TVA, dar ceea ce omite reclamanta este tocmai faptul că facturarea mărfii livrate să se facă către acel partener comercial și nicidecum cum este cazul în speță facturarea fierului vechi să se facă către o persoană juridică străină care nu este înregistrată ca plătitor de TVA și care de altfel este și cumpărătorul extern real al mărfii.
Procedând în acest mod, condiția instituită de legiuitor în art. 160 indice 1 din Codul fiscal pentru aplicarea măsurilor de simplificare, respectiv a taxării inverse, ca ambii parteneri, furnizor și beneficiar să fie înregistrați ca plătitor de TVA, nu este îndeplinită în cazul de față întrucât reclamanta nu a făcut această dovadă a facturării cu taxare inversă către - Oțelul SA B beneficiar final al mărfii livrate, astfel că reclamanta nu poate beneficia de scutirea de TVA prev. de art.143 lit a din Legea 571/2004 contrar celor susținute de reclamantă, din conținutul contractului nr.14/ 13.10.2003 și nr. /07.02.2006, rezultă că - SRL A are calitatea de exportator al produsului fier vechi, iar - este în același timp finanțatorul produselor cât și cumpărătorul extern real, al mărfii.
Potrivit art. 143 alin. 1 lit. a-h din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, " Pentru exportul efectuat în nume propriu de exportator, justificarea regimului de scutire se face cu:
a)- factura fiscală și factura externă
b)- declarația vamală de export din care să rezulte că s-a acordat liberul de vamă conform reglementărilor vamale în vigoare".
În mod evident, reclamanta a emis factura fiscală și facturile fiscale externe către persoană juridică străină, cu mențiunea scutit, cu drept de deducere, dar pentru justificarea regimului de scutire pentru TVA, respectiv a exportului evidențiat în facturile fiscale emise, societatea avea obligația legală să probeze că produsele sale au fost transportate în afara teritoriului țării, cu îndeplinirea formalităților vamale pentru export, în temeiul art. 143 alin. 1 lit a din Legea 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, având obligația de a prezenta în acest sens declarația vamală la care face trimitere în mod expres art. 2 pct.2 din ordinul nr. 1846/2003.
Raportul juridic astfel născut în baza contractului încheiat între vânzătorul - A SRL și -, cumpărătorul extern, care de altfel își și valorifică dreptul dobândit asupra bunurilor cumpărate prin vânzarea lor mai departe către - Oțelul SA B, a determinat încadrarea corectă a livrărilor de deșeuri fier vechi, realizat de societate ca fiind o operațiune impozabilă reglementată de art 128 alin. 1 și 6 din legea 571 /2003 și pct.4 alin. 1 din HG 44/2004.
În sensul dispozițiilor legale mai sus precizate prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia iar " În cazul a două sau mai multe transferuri succesive a dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă acesta este transferat direct la beneficiarul final".
Raportat la dispozițiile legale precitate susținerea reclamantei în sensul că - a acționat ca un comisionar este nefondată și contrazisă de întreaga evidență, în condițiile în care între cele două părți nu s-a probat încheierea vreunui contract de comision, în condițiile în care pentru toate livrările efectuate, reclamanta a înțeles să emită facturile fiscale și facturile fiscale externe cu mențiunea " scutit cu drept de deducere" către partenerul extern pentru suma totală de 1.573.690 lei, aspecte care confirmă pe deplin o altă situație de fapt și nicidecum cea oportună și legală a unui contract de comision în care corect era ca -, să factureze numai comisionul de 6% către - SRL A și în nici un caz că achite contravaloarea mărfii cumpărate către reclamantă iar ulterior să vândă întreaga marfă către altă societate.
Raportat la toate considerentele de fapt și de drept expuse și având în vedere motivația reclamantei în sensul că pentru a obține declarația vamală de export trebuia ca produsele să părăsească teritoriul țării, acest lucru implicând costuri mari și inutile de transport de aproximativ 350.000 euro, nejustificate din moment ce vânzătorul și cumpărătorul nu erau din România, demonstrează într-adevăr cât se poate de elocvent eroarea în care se află reclamanta în ceea ce privește rolul, rostul și consecințele fiscalității ca sistem unitar de colectare a taxelor și impozitelor precum și ignorarea aspectelor teritorialității taxei pe valoarea adăugată.
Este surprinzător într-adevăr de ce în condițiile în care legislația românească prevede scutirea de TVA pentru aceste tranzacții comerciale efectuate pe teritoriul României, cum corect susține și reclamanta, aceasta a înțeles să opteze și să includă în acest circuit comercial un partener contractual extern, să întocmească facturi externe pentru export, iar marfa să nu părăsească teritoriul României.
Criticile formulate de reclamantă sunt neîntemeiate și vor fi înlăturate întrucât susținerea privitor la eroarea contabilă invocată nu este un argument legal care să justifice instituirea regimului scutirii de taxare iar prevederile Ordinului nr. 1752/2005 invocat, nu se circumscrie stării de fapt, deoarece pe de o parte aceste reglementări privesc societățile comerciale înregistrate ca plătitoare de TVA pe teritoriul României, iar întreaga evidență contabilă a societății a produs efecte juridice reflectată în bilanțul contabil al societății aferent anului 2005 - 2006.
Din momentul facturării, prin emiterea facturilor externe și a realizării veniturilor din operațiuni de livrări de fier vechi prin încasarea contravalorii acestor bunuri de la cumpărătorul extern, -, societatea reclamantă a optat singură pentru operațiunea impozabilă prev. de art. 128 alin. 1 și alin. 6 din Legea 571/2003 și a creat astfel dreptul constituirii bazei de impozitare la valoarea livrărilor realizate și odată cu aceasta obligația plății TVA aferent pentru operațiunea comercială reală efectuată care reprezintă evident și neîndoios o livrare de marfă către Sc.
Pe cale de consecință, singura concluzie care se impune cu necesitate este aceea că prin operațiunile neoneroase pe care reclamanta le-a efectuat este vădit că în cauză au fost nesocotite cerințele legale menționate impuse de legiuitor cu titlu imperativ și ca atare în mod corect organele de control au constatat că reclamanta a pierdut dreptul de taxare inversă conferit prin lege de art. 160 alin.1 din Legea 571/2003 pentru marfa livrată către - Oțelul SA B și ca o consecință firească a acestei stări de fapt, în mod just a fost aplicată cota de 19% pentru facturile fiscale emise de reclamantă în valoare de 1.573.690 lei reprezentând taxă pe valoarea adăugată la care au fost calculate accesorii legale, conform art. 115 și art. 116 din OG 92/2003 în sumă totală de 124.574 lei.
Contestația împotriva acestei impuneri a fost respinsă justificat prin Decizia nr.914/08.08.2007, emisă de DGFP
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, se invocă în esență următoarele:
Instanța nu a ținut seama de dispozițiile legale privind TVA aplicabile în speță și nici de singura probă administrată în cauză,respectiv expertiza contabila care ajunge la o cu totul altă concluzie decât instanța. Aceasta expertiza nu a fost combătută printr-o contra expertiza,prin urmare concluziile acesteia trebuiau avute în vedere de către instanță la pronunțarea hotărârii.
Din întregul probatoriu A la dosar, precum și din raportul de expertiză și respectiv suplimentul la raportul de expertiză rezultă ca - SRL nu datorează nici o sumă de bani bugetului statului cu titlu de TVA.
- SRL Aae fectuat operațiuni comerciale livrând mărfuri către - SA B punct de lucru Otelul, adică la un partener intern și nicidecum la un partener extern deoarece mărfurile nu au părăsit teritoriul României. In contabilitatea - SRL A s-a făcut o eroare de înregistrare contabilă a venitului ca fiind din export, deși așa cum s-a arătat mai sus, în realitate mărfurile nu au părăsit teritoriul țării, neexistând declarație vamală de export, factură externă și documentul de transport extern, cerute de nr. 1846/2003 art. 2 pct. 4. La această concluzie a ajuns de altfel și expertul care a efectuat expertiza în cauză. Prin urmare,scutirea societății de la TVA nu se bazează pe faptul ca mărfurile ar fi fost exportate din România, ci pe următoarele considerente:
Mărfurile fiind livrate la un beneficiar intern respectiv - SA B punct de lucru Otelul, așa cum rezultă din toate documentele aflate la dosar (contract, factura, scrisoare de trăsura, etc), precum și din raportul de expertiza, - SRL nu trebuia să plătească totuși TVA deoarece potrivit art. 160 1 alin. 1 din Legea nr. 571/2003furnizorii și beneficiarii bunurilor prevăzute la alin. 2 au obligația să aplice măsurile de simplificare prevăzute de prezentul articol. Condiția obligatorie pentru aplicarea măsurilor de simplificareeste ca atât furnizorul cât și beneficiarul să fie înregistrați ca plătitori de TVA ". Atât - SRL în calitate de furnizor cât și - SA B în calitate de beneficiar, sunt înregistrați ca și plătitori de TVA. Art. 160 1 alin. 2,3,5 și 9 se refera la taxarea inversă în situațiile operațiunilor și bunurilor pentru care se aplică măsurile de simplificare, iar expertul ajunge la concluzia pe baza acestor texte de lege și a operațiunilor concrete efectuate de către - SRL că societatea era obligată să aplice măsurile de simplificare "taxare inversă",și nu trebuia sa plătească TVA,astfel că, bugetul statului nu a fost prejudiciat în ceea ce privește Taxa pe Valoarea,pentru că această taxa nu trebuia plătită.
Este adevărat ca societatea a înregistrat eronat în contabilitate operațiunile derulate cu - SA ca fiind scutite de TVA pe motiv ca mărfurile sunt exportate, deși în realitate ele trebuiau înscrise ca fiind scutite de TVA datorita taxării inverse. In această situație conform ordinului MF 1752/2005 art. 63 alin. 1 si 2 eroarea se corectează prin refacerea corecta a documentelor din contabilitate.
In ceea ce privește pe - acesta a fost doar un finanțator, și nu beneficiarul mărfurilor. Este adevărat că această societate,figurează ca și cumpărător în contracte însa doar pentru a putea plăti mărfurile, dar beneficiar este - SA B la care au ajuns mărfurile.
Chiar din contractele depuse la dosar la cererea instanței și pe care aceasta le interpretează greșit,rezultă clar că vânzător este - SRL A,iar beneficiar este - SA B, în timp ce -,apare ca un intermediar. La art. 5 din contract se prevede că marfa se va expedia în vagoane tip către CIP însoțita de scrisoare de trăsura și stampilată de către CFR. La art.6 din contract se prevede ca după expedierea vagoanelor vânzătorul adică pe - SRL A va trimite cumpărătorului adică intermediarului - facturile pentru a putea plații marfa.
Ca urmare a obiecțiunilor formulate de către Direcția Generala a Finanțelor Publice A, expertul răspunzând obiectivelor stabilite de către aceasta ajunge la aceeași concluzie în sensul ca mărfurile nu au părăsit teritoriul României fiind expediate cu vagonul direct către - SA B, punct de lucru Otelul și că în această situație se aplică măsurile simplificate privind taxarea inversă,prin urmare nu se plătește TVA, iar bugetul statului nu a fost prejudiciat cu sumele care se impută.
In concluzie - SRL A nu datorează bugetului de stat nici o suma de bani,pentru ca mărfurile fiind livrate către un partener intern plătitor și el de TVA trebuia aplicat principiul taxării inverse,iar dacă s-ar fi livrat unui partener extern (deși mărfurile nu s-au livrat unui asemenea partener ),oricum operațiunea era scutita de TVA. Deci nici intr-o situație - SRL A nu datora TVA bugetului de stat
Recursul este fondat pentru considerentele mai jos reținute:
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta P A, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat,susținând în esență următoarele:
In mod evident, reclamanta a emis factura fiscală și facturile fiscale externe către persoana juridică străină, cu mențiunea scutit cu drept de deducere, dar pentru justificarea regimului de scutire pentru TVA, respectiv a exportului evidențiat în facturile fiscale emise, societatea avea obligația legală să probeze că produsele sale au fost transportate în afara teritoriului țării, cu îndeplinirea formalităților vamale pentru export, în temeiul art. 143 alin. 1 lit a din Legea 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, având obligația de a prezenta în acest sens declarația vamală la care face trimitere în mod expres art. 2 pct. 2 din Ordinul nr. 1846/2003.
In aceste condiții raportul juridic astfel născut în baza contractului încheiat între vânzătorul - A și -, cumpărătorul extern, care de altfel își și valorifică dreptul dobândit asupra bunurilor cumpărate prin vânzarea lor mai departe către - Otelul SA B, a determinat încadrarea corectă a livrărilor de deșeuri vechi, realizat de societate ca o operațiune impozabilă reglementată de art. 128 alin. 1 și 6 din Legea nr. 571/2003 și pct. 4 alin. 1 din HG nr. 44/2004.
Prin livrare de bunuri înțelegându-se orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia iar"în cazul a două sau mai multe transferuri succesive a dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă acesta este transferat direct la beneficiarul final"
. Mai mult, partenerul extern ( ) a dispus ca marfa achiziționată să fie expediată la o altă societate, fapt ce întărește concluzia că, acesta și-a exercitat prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor cumpărate și achitate, având drept de dispoziție asupra acestora.
ntr-adevăr, cum susține reclamanta - recurentă, pentru aplicarea măsurilor de simplificare, respectiv a taxării inverse, livrarea trebuie să fie la intern între doi parteneri înregistrați că plătitori de TVA, dar ceea ce omite reclamanta recurentă este tocmai faptul că facturarea mărfii livrate să se facă către acel partener comercial și nicidecum cum este cazul în speță facturarea fierului vechi să se facă către o persoană juridică străină care este înregistrată ca plătitor de TVA și care de altfel este și cumpărătorul extern real al mărfii.
Prima instanță în mod corect nu a ținut cont de expertiza contabilă formulată în cauză apreciind că " în mod neîntemeiat fără nici un suport legal probator se "susține în răspunsul formulat de către expert, că analizarea operațiunii înregistrate în contabilitate nu impune și analizarea facturilor fiscale emise de reclamanta - recurentă către - SRL în opinia acestuia raportarea la scrisoarea de trăsură evidențiată fiind socotită un argument care să justifice aplicarea măsurilor simplificate, taxare inversă."
Prin expertiza contabilă formulată expertul contabil nu ține cont de prevederile art. 6 pct. 1 și 2 din legea contabilității nr. 82/1991.
De asemenea, sunt încălcate și prevederile exprese ale art. 63- din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală dispun: "Forța probantă a documentelor justificative și evidentelor contabile. Documentele justificative și evidentele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilea bazei de impunere.".
Corect se reține că expertul contabil ignoră vădit prin expertiza formulată relația comercială, rezultată din evidența contabilă a societății reclamante, desfășurată între două societăți din care numai una este plătitoare de TVA - respectiv - f SRL A,iar -, nu este înregistrată plătitoare de TVA.
De asemenea, este neîntemeiată și motivarea recurentei - reclamante conform căreia aceasta a acționat ca un comisionar.
Această supoziție este contrazisă de întreaga evidență contabilă în condițiile în care între cele două părți nu s-a probat încheierea vreunui contract de comision, în condițiile în care pentru toate livrările - efectuate, reclamanta recurentă a înțeles să emită facturile fiscale externe cu mențiune "scutit cu drept de deducere" către partenerul extern pentru suma de 1.573.690 lei, aspecte care confirmă pe deplin o altă situație de fapt și nicidecum cea oportună și legală a unui contract de comision în care corect era ca -, să factureze numai comisionul de 6 % către "- SRL A și în nici un caz să achite contravaloarea mărfii cumpărate către reclamantă iar ulterior să vândă întreaga marfă către altă societate.
Argumentația prin care reclamanta consideră că ne aflăm în cadrul unui contract de comision nu este legală deoarece are în vedere o altă situație în fapt și oricum se aplicau prevederile art. 2, alin. 4 din Ordinul nr. 1486/2003.
Susținerea recurentei - reclamante conform căreia ne aflăm în prezența unei erori contabile care trebuia îndreptată prin refacerea corectă a documentelor din contabilitate în baza Ordinului 1752/2005 este total neîntemeiată.
Recursul este întemeiat pentru considerentele mai jos reținute.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține faptul că în baza raportului de inspecție fiscală nr.8561/24.05.2007, pârâta a emis Decizia de impunere nr.47/24.05.2007,privind obligarea pârâtei la plata sumei de 423.474 lei reprezentând TVA, sumă menținută prin decizia nr. 914/08.08.2007 emisă de DGFP A, urmarea soluționării contestației reclamantei.
Din analiza probatoriului administrat în cauză,respectiv a raportului de expertiză efectuat cât și a suplimentului la acest raport, reiese faptul că bugetul statului nu a fost prejudiciat în privința impozitului indirect datorat, reprezentat de TVA, iar reclamanta - SRL A nu datorează nici o sumă de bani cu acest titlu.
Din verificarea documentelor contabile de către expertul desemnat în cauză rezultă cu claritate, faptul că reclamanta - SRL Aae fectuat livrări de marfă către un partener intern, reprezentat de C SA B -punct de lucru Oțelu -,conform unui contract încheiat, a facturii și scrisorii de trăsură emise.
Este adevărat că această livrare s-a realizat între două societăți interne, prin intermediul unei societăți externe,însă în speța dedusă judecății partenerul extern a avut rolul unui intermediar, nefiind întrunite cerințele dispozițiilor art. 2 din nr.1846/2003, în vigoare la acea dată, care prevăd că efectuarea unei operațiuni de export presupune ca mărfurile să părăsească teritoriul României, să existe declarație vamală de export din care să rezulte că s-a acordat liberul vamal, factura fiscală, factura externă, etc.
Or, mărfurile în discuție nu au părăsit niciodată teritoriul vamal românesc, fiind livrate direct unui partener intern.
De altfel, în sensul dispozițiilor art.2 alin. 1 din același ordin,reclamanta chiar dacă exporta aceste bunuri, beneficia de scutirea de TVA, conform dispozițiilor art. 143 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003.
În acest context, o înregistrare eronată în evidențele contabile ale societății nu poate avea semnificația dată prin această înregistrare, respectiv natura venitului nu poate fi calificată ca provenind din export, în condițiile în care, așa cum s-a mai arătat nu sunt îndeplinite cerințele legale susmenționate.
Curtea apreciază, că ne aflăm într-o situație atipică de livrări de mărfuri, care însă nu poate fi caracterizată ca fiind una de export, pe de altă parte nu e îndeplinită nici condiția transferului dreptului de proprietate, astfel cum este definită prin art. 128 alin. 1 din legea nr. 571/2003.
Ca tare, ne aflăm în prezența unei livrări, ce s-a derulat între doi parteneri înregistrați ca plătitori de TVA, împrejurare față de care devin incidente dispozițiile art. 160 din Legea 571/2003, care reglementează măsurile de simplificare între partenerii interni înregistrați ca plătitori TVA.
În fine, în privința erorilor contabile înregistrate, se poate dispune măsura prevăzută de art. 63 alin.1 și2 din 1752/2005.
Drept urmare, Curtea apreciază că în mod nejustificat prima instanță a înlăturat concluziile expertizei încuviințate și efectuate în cauză.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul de față, să modifice sentința atacată în sensul că se va admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL A în contradictoriu cu DGFP A și A și în consecință se va dispune anularea raportului de inspecție fiscală nr.8561/24.05.2007, a deciziei de impunere nr.47/24.05.2007 emise de A și a deciziei nr. 914 din 8.08.2007 emisă de DGFP A, se va exonera reclamanta de la plata sumei de 423.574 lei reprezentând TVA suplimentar și majorări de întârziere, iar pârâtele vor fi obligate față de reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 23.800 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL A, împotriva sentinței civile nr. 385/25.03.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL A în contradictoriu cu DGFP A și A și în consecință
Dispune anularea raportului de inspecție fiscală nr.8561/24.05.2007, a deciziei de impunere nr.47/24.05.2007 emise de A și a deciziei nr. 914 din 8.08.2007 emisă de DGFP
Exonerează reclamanta de la plata sumei de 423.574 lei reprezentând TVA suplimentar și majorări de întârziere.
Obligă pârâtele față de reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 23.800 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 2008
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Catargiu Victoria
- LIBER - - - - -
A în CO, semnează
Vicepreședinte C
GREFIER,
- -
Prima instanță - Tribunalul Arad - Judecător - G,
Red. LC - 4.11.2008
Tehnored --5.11.2008
- 2 expl.
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Catargiu Victoria
