Contestație act administrativ fiscal. Decizia 921/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--17.07.2008.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 921
Ședința publică din 25 2008
PREȘEDINTE.LIBER -
JUDECĂTOR 1: Claudia
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE NĂDLAC prin A împotriva sentinței civile nr. 207/16.06.2008 privind pe reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul intimat lipsă avocat,lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială și concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală conform concluziilor scrise, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 15.05.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Nădlac și a cerut instanței anularea actului administrativ fiscal nr.3988 din 02.04.2008 emis de pârâtă, prin care a fost respinsă cererea sa de restituire a taxei speciale pentru autoturisme și vehicule și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 12.749,49 lei, cu plata dobânzii legale aferente acestei sume până la data plății.
În motivarea acțiunii arată că actele administrative a căror anulare o cere sunt acte administrativ fiscale în sensul art.41 Cod procedură fiscală și nu adrese de informare cum susține pârâta.
Cu privire la taxa a cărui restituire o cere, reclamantul arată că a achitat această taxă la data de 31.01.2008, pentru a putea înmatricula autoturismul marca Wolkswagen, importat, dar această taxă este încasată ilegal, fiind încălcate dispozițiile art.90 din Tratatul, având un caracter discriminatoriu față de autoturismele second hand importate de natură a afecta libera circulație a mărfurilor în interiorul pieței comune.
Prin întâmpinare pârâta invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii raportat la art.2 pct.1 lit. f din Legea nr.554/2004, întrucât nu sunt atacate prin acțiune acte administrative, dar a motivat inadmisibilitatea acțiunii și prin invocarea art.126 (2) din Constituția României, potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege și ca urmare în lipsa unei prevederi legale instanțele judecătorești nu au competența să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale.
A invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004.
Pârâta a formulat și cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art.244 (1) Cod procedură civilă, până la soluționarea procedurii de infringement declanșată de Comisia Europeană împotriva României, respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al, a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art.90 din Tratatul, iar interpretarea dispozițiilor tratatului cade în competența exclusivă a Curții de Justiție Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 (1) lit.a din Tratatul
Instanța a respins cererea de suspendare, întrucât suspendarea judecării cauzei se poate dispune conform art.244 (1) pct.1 Cod procedură civilă, numai dacă existența sau neexistența unui drept de care ar depinde soluționarea cauzei, face obiectul unei alte judecăți conform dreptului intern. Ori, pe de o parte, soluționarea cauzei nu depinde de finalizarea procedurii de infringement, iar pe de altă parte această procedură excede normelor de procedură civilă internă.
Instanța a respins și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, deoarece reclamantul înaintea sesizării instanței s-a adresat cu cerere pârâtei pentru restituirea taxei de primă înmatriculare, cerere care a fost soluționată nefavorabil prin răspunsul comunicat.
A fost respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru că aceasta nu are ca obiect anularea unui act administrativ, întrucât obiectul acțiunii îl reprezintă restituirea unor taxe achitate fără temei legal, întemeiată pe art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală.
Instanța a respins și excepția de inadmisibilitate a acțiunii întemeiată pe necompetența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar raportat la art.148 (2) din Constituția României și dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1908, în cauza Administrazione delle finanze stato/ nr.106/77, prin care s-a statuat că judecătorul național, însărcinat să aplice în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme.
Prin sentința civilă nr.207 din 16 iunie 2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice și în consecință a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 12.749,49 lei, actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța seria - nr.- din 31.01.2008.
S-a respins capătul de cerere pentru anularea actului administrativ fiscal nr.3988/02.04.2008 emis de pârâtă. Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii prima instanță reținut următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism Wolkswagen și pentru a putea înmatricula în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal, a trebuit să achite taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 12.749,49 lei.
Instanța a apreciat că esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementării interne, este de remarcat că, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, trebuie constatată supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat se conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamant, în cuantum de 12.749,49 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Reclamantul a achitat taxa, conformându-se dispozițiilor art.2141și 2143Cod fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă prin răspunsul comunicat reclamantului, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului importat.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța va admite acțiunea reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâtă să o restituie.
Cu privire la capătul de cerere privind plata dobânzii legale pentru taxa achitată, până la restituirea acesteia, având în vedere dispozițiile art.124 din nr.OG92/2003 republicată și modificată prin nr.OG47/2007, care prevede că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art.117 (2), dobânda datorată fiind la nivelul majorării de întârziere, instanța constată că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzilor conform prevederilor nr.OG92/2003, pârâta urmând să plătească dobânzi reclamantului calculate conform art.120 din nr.OG92/2003.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actului nr.3988/02.04.2008 emis de pârâtă, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât acesta nu este act administrativ fiscale în înțelesul art.41 din nr.OG92/2003 și nici acte administrative în înțelesul art.2 (1) lit. c din Legea nr.554/2004, ci doar o adresă de răspuns la cererea formulată de reclamant și așa cum a stabilit instanța, acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit. h din Legea nr.554/2004, ci restituire taxe achitate și nedatorate în temeiul art.121 și 117 Cod procedură fiscală.
Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată, în baza art.274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea pârâtei P A, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Se apreciază că, soluționarea echitabilă a prezentei cauze, depinde în tot de soluționarea litigiului dintre România și și în acest fel, solicită suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement, în condițiile art. 244 alini, pct. 1 din Codul d e Procedură Civilă.
Se învederează că prin sentința pronunțată prima instanță a nesocotit în totalitate apărările invocate de către pârâta recurentă făcând o aplicare greșită a dispozițiilor legale aplicabile în speță.
Astfel, regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3.
Se mai reține că în raport de prevederile constituționale ale art. 148 și art. 233 din Legea nr.157/2005 pentru Ratificarea Tratatului dintre statele membre ale Uniunii Europene și Republica Bulgaria și România privind aderarea Bulgaria și România la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
In concluzie, prima instanță prin admiterea acțiunii a făcut o aplicare greșită a legii.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, reținute de prima instanță, consideram că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunității Europene au în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Soluția primei instanțe este nelegală și prin prisma dispozițiilor art. 117 din nr.OG 92/2003 privind restituirea sumelor de la bugetul de stat deoarece aceasta se face la cerere, dacă solicitantul se află în una din situațiile limitativ prevăzute de Codul d e procedură fiscală.
Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite la art. 117 lit. a - h, din actul normativ invocat, sumele stabilite fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.
Referitor la acordarea dobânzilor, menționăm că potrivit art. 124 alin. 1 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură Fiscală"Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz.
Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor."Insă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor nu își regăsesc aplicabilitatea în speță.
In conformitate cu prevederile art. 11 din nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule: " Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru
autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Prin urmare, reclamantul se poate adresa autorității fiscale competente în vederea restituirii taxei rezultate ca diferență între suma achitată de acesta, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituire taxei pe poluare pentru autovehicule. Restituirea se va realiza pe baza procedurii stabilite de Hotărârea Guvernului României nr.686/24.06.2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, respectiv CAPVI." Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite"și nu așa cum a hotărât instanța, o restituire în totalitate.
Recursul este neîntemeiat.
În privința cererii de suspendare proceduri de soluționare a cauzei în primă instanță ori în prezent în recurs nu mai prezintă relevanță nefiind în prezent o problemă actuală, deoarece procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr. 343/2006, lege ulterior modificată prin OUG nr. 110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile,inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor OUG nr.50/2008 antamate de recurentă prin recursul de față, Curtea constată că noua taxă instituită de OUG este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art.312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP A,împotriva sentinței civile nr. 207/16.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Catargiu Victoria
- LIBER - - - - -
GREFIER,
- -
Prima instanță - Tribunalul Arad - Judecător -
Red. LC-23.10.2008
Tehnored --24.10.2008
- 2
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Catargiu Victoria
