Contestație act administrativ fiscal. Decizia 93/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR.- -

DECIZIA nr. 93/CA/2009 -

Ședința publică

din 25 februarie 2009

PREȘEDINTE: Băltărete Savina Președinte secție

- - - Judecător

- - - JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona

- - - Grefier

S-au luat în examinare recursurile în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, Romană nr.3-5 împotrivaSentinței nr.427/CA/2008 din data de 02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr.2618/CA/83/2008în contradictoriu cu intimata reclamantă SC - SRL S M, cu sediul în S M-,.4, având ca obiect CONTESTAȚIE ADMINISTRATIV FISCAL.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatului, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.514/23.02.2009 emisă de Baroul Maramureș - Cabinet Individual de Avocat, lipsă fiind recurenta S

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că, recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor de timbru, după care:

INSTANȚA, nefiind excepții sau chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Satu Mare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurentă, solicită respingerea ei, deoarece s-a formulat precizare de acțiune la instanța de fond, iar pârâta a pus concluzii asupra ei. Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, solicită de asemenea respingerea ei ca fiind neîntemeiată, actele depuse la dosarul de fond fiind concludente în acest sens.

Apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Sentința nr.441/CA/15.10.2008 Tribunalul Satu Marear espins excepțiile lipsei calității procesual pasive a pârâtei și a neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de pârâtă și a

admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamant SC " - " SRL împotriva pârâților ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S M și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M în sensul că a anulat ca nelegal actul administrativ fiscal nr. 41323/06.06.2008 emis de pârâtă.

A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 16.920,40 lei reprezentând plata taxei speciale de înmatriculare prevăzută de art. 2141Cod fiscal, cu dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală de la data plății până la data restituirii sumei.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 1739,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond nalizând actele și lucrările dosarului, a reținut în fapt următoarele:

După data de 01.01.2007, în cursul anului 2007, reclamanta a achiziționat din diferite state membre UE un nr. de 2 autoturisme folosite, înmatriculate în statul de origine.

Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern și normele comunitare, reclamant a solicitat autorității publice române competente, să înmatriculeze autoturismul.

Autoritatea publică pârâtă, a condiționat înmatricularea autoturismului de plata, respectiv dovada achitării taxei speciale prevăzute de art. 2141- art. 2143Cod fiscal.

Potrivit chitanțelor fiscale depuse la dosar, reclamanta a achitat taxa specială prevăzută de Codul Fiscal.

Printr-o cerere adresată organelor fiscale care au încasat taxa specială, reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe apreciată ca fiind încasată în mod nelegal.

Prin răspunsul înregistrat la organul fiscal sub nr. 41323/06.06.2008 acesta comunică reclamantei faptul că nu poate da curs favorabil cererii reclamantei, invocând în motivarea răspunsului două adrese comunicate acesteia de către organele fiscale ierarhic superioare.

Refuzul exprimat de autoritățile publice pârâte de a restitui sumele de bani solicitate de către reclamantă printr-o cerere ce poate fi încadrată în categoria cererilor de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art. 117.proc.fiscală, reprezintă o manifestare unilaterală de voință a autorității publice producătoare de efecte juridice, astfel că actul administrativ emis în legătură cu cererea de restituire formulată de reclamantă are natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul în care acesta este definit de art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv de art. 41 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.

Întrucât, astfel cum s-a arătat, răspunsul formulat la o cerere formulată de o persoană fizică cu privire la un drept prevăzut de lege - dreptul de a i se restitui sumele de bani achitate cu titlu de taxe fiscale încasate în mod nelegal și necuvenit este un veritabil act administrativ, prin răspunsul formulat pârâții practic au exprimat un refuz de soluționare a cererii, iar pentru anularea sau modificarea lui nu este prevăzută prin lege ordinară o altă procedură, instanța a apreciat că acesta poate fi cenzurat sub aspectul legalității pe calea acțiunii în contencios administrativ, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, fiind aplicabilă excepția prevăzută de alin. 5 din același text de lege.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocată în cauză, instanța a apreciat că și aceasta este neîntemeiată.

Într-adevăr administrația finanțelor publice a unității administrativ teritoriale nu are personalitate juridică, dar este de necontestat și faptul că aceste administrații ale finanțelor publice sunt îndreptățite să încaseze, prin trezorerii, taxa specială prevăzută de art. 214 ind. 1. fiscal.

În condițiile în care, pârâta, s-a comportat ca un veritabil organ împuternicit cu calcularea și încasarea taxei speciale, aceasta a și emis acte administrative prin care a refuzat restituirea acestei taxe, fără a invoca în cadrul procedurii administrative de contestare lipsa competenței sale legale de a emite aceste acte și fără a indica un alt organ administrativ care ar avea o astfel de competență și, în condițiile în care în cauză a fost citat și organul administrativ cu personalitate juridică, DGFP S M, instanța a apreciat că acest organ al autorității publice are te procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 137.proc civ. urmează să respingă excepția invocată de pârâtă în acest sens.

În contextul celor de mai sus, instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamantă și organele fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte și să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale achitată de către reclamantă.

Pe fondul cererii, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată.

Prin art. 11 din Constituția României, "Statul Român seobligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte."

Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:

"Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Parlamentul, Președintele României,Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultatedin actul aderării și din prevederile alineatului 2."

În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ nr. C 106/77 din 09.03.1978, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat cu titlu de principiu că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".

Din această soluție de principiu dată de Curtea De Justiție a Comunităților Europene a cărei jurisprudență în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale, instanța constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin și direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, fără a fi necesară așteptarea eliminării prealabile a acesteia pe cale legislativă.

Esențial problemei deduse judecății în prezenta cauză, întemeiată de către reclamant pe dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene este stabilirea faptului dacă taxa specială, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român și în lipsa plății căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această încălcare este evidentă și suficientă pentru a îndreptăți judecătorul național să facă aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.

Potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul," nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Referitor la principiul nediscriminării, în cauza Michel, similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că " statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul, adică să nu fie discriminatoriu".

Prevederile menționate în Tratat și cele cuprinse în jurisprudența E, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, respectiv discriminarea între produsele importate și cele provenind de pe internă și care sunt de natură similară.

În privința reglementărilor interne, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la data de 01.01.2007. După modificarea legii, prin OUG nr. 110/2006, taxa a fost stabilită pentru toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate de la plata acesteia precum și situații concrete de la plata taxei.

Potrivit reglementării naționale, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări al acestuia în România. Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3. fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.

Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, pentru care se solicită reînmatricularea în România.

Această modalitate de stabilire diferențiată a taxei, instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în acest mod,legiuitorul a încălcat în mod direct și evident dispozițiile art. 90 din Tratat anterior citat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice SMs olicitând modificarea în totalitate a sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Publice a Municipiului S M, a admiterii excepției lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004, iar în subsidiar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii în contencios administrativ, ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului său pârâta arată, referitor la lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului S M, că aceasta potrivit art. 2 din HG 495/2007 nu are

personalitate juridică, aflându-se în subordinea sa.

În ce privește lipsa procedurii prealabile, arată că reclamanta intimată trebuia să se adreseze Administrației Finanțelor Publice a Municipiului SMs au Direcției Generale a Finanțelor Publice S M și să solicite revocarea în tot sau în parte a actului pretins vătămător, respectiv a adresei nr. 33465/30.04.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice S M - Serviciul de colectare executare silită persoane juridice - și nu direct Tribunalului Satu Mare. Procedând în acest fel, dovedește că nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004.

Pe fondul cauzei, învederează faptul că prevederile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităților Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme și autovehicule indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România, prevederile acestui text, introducând o limitare ale drepturilor statelor membre de introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele similare interne.

Recurenta mai arată că organul competent să se pronunțe asupra constituționalității unui act normativ este Curtea Constituțională, iar asupra încălcării legislației comunitare de către legislația internă se pronunță Curtea Europeană de Justiție.

Recurenta mai arată că prin OUG nr.50/2008 a fot instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008 și prin care se dispune numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007 - 030.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei.

În ce privește acordarea dobânzilor la cererea contribuabililor pentru sumele cuvenite a fi restituite de la bugetul general consolidat al statului, în condițiile reglementate de art. 124 din OG 92/2003, din ziua plății, recurenta apreciază că acordarea acesteia din ziua plății contravine prevederilor art. 124 din OUG nr. 92/2003 coroborate cu prevederile art. 112 (2) din aceeași ordonanță și cu ale Ordinului nr.1899/2004 al Ministerului Finanțelor Publice.

În drept se invocă dispozițiile art.304 pct.9 și art.304 ind. 1 Cod Procedură Civilă.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.

Referitor la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului S M, instanța de fond a reținut în mod corect că aceasta, în te de organ emitent al actelor administrative fiscale contestate poate sta în proces în te de pârâtă alături de organul ierarhic superior cu personalitate juridică - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SM.

În ce privește excepția lipsei procedurii prealabile aceasta a fost legal respinsă, împotriva refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, cum este cazul în speță partea fiind îndreptățită să se adreseze direct instanței de contencios administrativ, fără altă formalitate.

Referitor la fondul cauzei, în mod corect a reținut instanța de fond că taxa din litigiu este contrară prevederilor comunitare, încălcându-se prevederile art.90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene potrivit cărora "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."

Cum în speță, pentru autoturismul provenit din Comunitatea Europeană, introdus în țară de către reclamanta intimată și care a fost înmatriculat în comunitatea europeană, s-a perceput în România o taxă de înmatriculare care nu se percepe pentru reînmatricularea autoturismelor deja înmatriculate în România, este evident că dispozițiile art. 214 indd.1 și 214 ind. 3 din Codul Fiscal sunt discriminatorii, astfel că prin aplicarea acestora se încalcă dispozițiile art. 90 alin.1 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE.

În cauza C 224/1994 prin Hotărârea din 29.04.1999 și în cauza 118/2000, Curtea de Justiție a Comunității Europene a reținut obligația ce revine tuturor organelor administrației, inclusiv autorităților descentralizate, de a aplica dispozițiile dreptului comunitar, înlăturând de la aplicare prevederile naționale incompatibile cu reglementările comunitare.

Motivul de recurs privind incidența în speță a prevederilor OUG nr.50/2008 este neîntemeiat, actul normativ respectiv nefiind în vigoare la data plății taxei.

Nici motivul de recurs privind greșita acordare a dobânzilor prevăzute de Codul d e procedură fiscală din ziua plății taxei nu este întemeiat și nu poate atrage modificarea sentinței câtă vreme recurenta nu indică ziua din care urmau să fie acordate dobânzile și nu a depus nici un act doveditor în acest sens.

Față de toate aceste considerente, instanța în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă, recurenții urmează a fi obligați să plătească intimatei suma de 2023 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial justificat cu actele depuse la dosar (împuternicire avocațială nr.514/23.02.2009, factura nr.183 și chitanța nr.173/23.02.2009).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentele pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, Romană nr.3-5 împotriva Sentinței nr. 427/CA/2008 din data de 02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr.2618/CA/83/2008 în contradictoriu cu intimata reclamantă SC - SRL S M, cu sediul în S M-,.4, pe care o menține în totul.

OBLIGĂ partea recurentă să plătească părții intimate suma de 2.023 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 25 februarie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - - - -

red.dec. S - 02.03.2009

Jud.fond

Tehnored.02.03.2009

2 exemplare

Președinte:Băltărete Savina
Judecători:Băltărete Savina, Marinescu Simona, Sotoc Daniela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 93/2010. Curtea de Apel Oradea