Contestație act administrativ fiscal. Decizia 947/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--23.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.947
Ședința publică din 02.10.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B și Administrația Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.451/12.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal și consilier juridic în reprezentarea pârâților recurenți T și B, lipsă fiind pârâta recurentă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus concluzii scrise.
Reprezentanta pârâților recurenți T și B depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâților recurenți T și B solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cerând totodată și admiterea recursului pârâtei
Reclamantul intimat solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele din concluziile scrise depuse la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.451/12.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepțiile, admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu P T și-n consecință a obligat pârâta T la restituirea sumei de 3445 lei, reprezentând taxa speciala pentru autoturism încasata cu chitanța serie - nr.-/19.12.2007. Fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr.2181/30/22.02.2008, legal timbrată, reclamantul a solicitat în procedura contenciosului administrativ in contradictoriu cu parații Ministerul Economiei și Finanțelor, T și Administrația Finanțelor Publice T, restituirea taxei speciale pentru autoturisme în sumă de 3445 lei.
În fapt, reclamantul relevă că a achiziționat un autoturism marca Audi adus din Germania în anul 2007 și înmatriculat în România cu nr.-, la data de 20.12.2007, iar în vederea înmatriculării a fost obligată să achite taxa de primă înmatriculare care o apreciază ca nedatorată, discriminatorie și contrar normelor europene.
T, în nume propriu în reprezentarea și T, prin întâmpinările formulate au solicitat respingerea acțiunii, invocând lipsa de calitate procesuală pasivă a MEF și DGFP T, inadmisibilitatea acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorie, în raport de prev.art.7 al.1 din nr.554/2004 si art.117 pr.fiscala, prematuritatea și tardivitatea cererii de restituire a taxei speciale, precum și excepția de nemotivare în fapt a cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar pe fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiata, motivând în esență cu aceea că, reclamanta datorează respectiva taxa conform disp.art.214 ind.1-214 ind.3 din nr.571/2003, conform cărora intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, excepție făcând doar acele autovehicule echipate pentru persoanele cu handicap, cele aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și a altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic care își desfășoară activitatea în România, împrejurare față de care, autoturismul în litigiu este supus aplicării și plații taxei de primă înmatriculare prev.de Codul fiscal.
Tribunalul, cu privire la excepțiile invocate prin întâmpinare, a constatat următoarele:
Față de excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulată de către reclamantă, ca urmare a neefectuării procedurii prealabile obligatorii, sau ca prematură în condițiile OG nr.92/2003, prin înscrisul înregistrat la data de 04.02.2008 la DGFP sub nr.4427, iar la pârâtul de 1 T la data de 7.02.2008 sub nr.70832, reclamantul a solicitat, restituirea sumei de 3445 lei, achitata cu chitanța seria - nr. -/19.12.2007, iar pârâta Tac omunicat reclamantului răspunsul la cererea adresata în cuprinsul căreia se menționează că potrivit art.214 ind.1 și ind. 2 din L:nr.571/2003, autoturismul în litigiu intră sub incidența taxei speciale care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, împrejurare față de care, instanța a constatat că procedura prealabilă prev.de art.7 al.1 din nr.554/2004 a fost îndeplinită, cât și contestația formulată de reclamantă in condițiile OG nr.92/2003, ca urmarea răspunsului că nu există temei legal pentru restituirea taxei de primă înmatriculare, motiv pentru care și aceasta excepție a fost respinsă.
Nu subzistă nici excepția de prematuritate acțiunii în contencios, în raport de disp.art.1 si art.8 din nr.554/2004, conform cărora, "orice persoana care se consideră vătămata într-un drept al său, ori intr-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ unilateral sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cererii nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Or, actul administrativ este definit de art.2 al.1 lit.c din nr.554/2004, ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
A fost de asemenea respinsă și cererea de tardivitate a formulării cererii de restituire a taxei speciale în considerarea prev.art.11 pct.1 și pct.2 din nr.554/2004, acțiunea introductivă fiind formulată în termenul de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii si nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului sau data luării la cunoștință.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a și DGFP T instanța nu contestă faptul ca cei doi pârâți nu pot fi obligați la restituirea sumei aflate în litigiu ca efect al admiterii acțiunii, adică, această obligație nu-i vizează în mod direct, însă, având în vedere că taxa de primă înmatriculare este o taxă specială care se face venit la bugetul de stat, acest aspect justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să le fie opozabilă si celor doi pârâți.
Totodată, instanța a respins și excepția de nemotivare în fapt, întrucât din analiza cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că aceasta cuprinde elementele cerute de art.112 pct.1-6 pr.civ, apreciind ca aceasta este suficient motivată în fapt și îngăduie instanței o calificare corectă a cererii, obiectul acțiunii fiind acela de restituire a sumei de 3445 lei, achitată de reclamant cu titlul de taxă de primă înmatriculare în raport de dispozițiile normelor europene.
Pe fondul cauzei, conform susținerilor reclamantului și înscrisurilor atașate la dosar, instanța a reținut că petentul a achiziționat în cursul anului 2007 autoturism marca Audi 1781 cm3, pentru care a achitat în contul bugetului de stat suma de 3445 lei.
Pârâții susțin că suma de 3445 lei, reprezintă taxa specială pentru autoturisme și vehicule de primă înmatriculare percepută în temeiul art.214 ind.1- 214 ind.2 din nr.571/2003, însă, în cauză este corectă susținerea reclamantului și care urmează a fi însușită de instanța, deoarece taxa de primă înmatriculare prevăzută de textele de lege precitată, este contrară disp.art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene.
Conform reglementarii naționale la data importului autoturismului se datorează taxa specială cu ocazia primei înmatriculări în România, cuantumul acesteia fiind calculat în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzut în anexele speciale ale legii însă, esențial rămâne faptul că această taxă specială este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară, precum și faptul că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Rezultă astfel o diferență de aplicare a taxei speciale prin introducerea unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din comunitatea europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, această taxă nu se mai percepe.
Pe de altă parte, art.148 al.2 si al.4 din legea fundamentală face referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a disp.art.90 al.1 din Tratatul privind instituirea comunității europene și ca urmare a efectului direct a acestui text de lege, reglementările art.214 ind 1 - 214 ind.3 din codul fiscal al României, sunt reglementări contrare prin care legiuitorul parlamentar a încălcat în mod direct disp. art.190 al.1 ale tratatului.
Așa fiind, instanța a constatat că art.90 al.1 din tratat face parte de la data de 1.01.2007 din ordinea internă de drept a României, împrejurare față de care reclamanta se poate adresa autorităților administrației publice precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabilii drepturile conferite de această reglementare comunitară europeană și care i-au fost nesocotite și încălcate prin aplicarea reglementarilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile publice române cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2007 din Germania, motiv pentru care în temeiul art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, art.148 al.2 si al.4 din Constituția României raportat art.1 art.10 si art.18 din nr.554/2004, acțiunea a fost admisă, constatând că taxa a fost ilegală încasată, iar pe cale de consecință a obligat pârâta T să o restituie.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B și Administrația Finanțelor Publice T, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin recursurile formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice T în nume propriu precum și în reprezentarea B, se susțin, în esență, următoarele:
Consideră că sentința atacată a fost pronunțată de Tribunalul Timiș cu aplicarea greșită a legii, întrucât odată cu apariția nr.OG50/2008 se impunea suspendarea soluționării cauzei.
Totodată, față de situația că actul contestat, în speță chitanța - nr.-/19.12.2007, a fost emis de Trezoreria municipiului T, se impunea ca instanța să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a T și a
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii, reclamantul nu face dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art.205 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Mai arată că se impunea ca instanța de fond să constate tardivitatea formulării cererii de restituire a taxei speciale, raportat la prevederile art.207 alin.1 Cod procedură fiscală, conform căruia "Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii."
Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, având în vedere că reclamantul avea obligația, pentru înmatricularea autoturismului achiziționat, să achite taxa de primă înmatriculare în România, potrivit prevederilor art.2141, 2142și 2143din Legea nr.571/2003, actualizată, coroborate cu prevederile nr.HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003.
Prin cererea de recurs, pârâta Administrația Finanțelor Publice T arată, în esență, următoarele:
Sentința civilă atacată a fost dată de Tribunalul Timiș cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, astfel că în mod neîntemeiat au fost respinse excepțiile nemotivării cererii de chemare în judecată, a inadmisibilității acțiunii datorită neefectuării procedurii prealabile obligatorii precum și excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile, având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut dovada că a formulat o contestație.
Totodată se arată că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat și excepția tardivității formulării cererii de restituire a taxei speciale, raportat la prevederile art.207 alin.1 Cod procedură fiscală.
Mai arată că prima instanță a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea taxei speciale, deși contestatorul nu își motivează cererea de restituire a taxei pe existența vreunui caz de restituire dintre cele enumerate în art.117 Cod procedură fiscală ci contestă însăși prevederile legale care instituie taxa specială de primă înmatriculare, respectiv dispozițiile art. 2141, 2142și 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, susținând că această taxă ar fi "nelegală".
Pe fond solicită respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată având în vedere că reclamantul, în mod legal datorează taxa de primă înmatriculare și în cuantumul indicat, dispozițiile art.2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Consideră că o soluție corectă a instanței de fond, care să țină cont integral de jurisprudența Luxemburg ar fi fost o soluție de tipul admiterii în parte a acțiunii, exclusiv pentru partea din taxă care depășea valoarea taxei reziduale incluse în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate pe piața internă ca fiind noi, și de respingere în rest a acțiunii pentru partea din taxă care nu depășea această valoare a taxei reziduale.
Rezultă că soluția instanței de fond, de admitere în tot a acțiunii și de obligare la restituirea integrală a taxei achitate către reclamant este vădit contrară jurisprudenței Luxemburg și chiar dispozițiilor art.90 din Tratatul, în condițiile în care această normă comunitară nu interzice a priori instituirea unor taxe care nu provoacă un tratament discriminatoriu între produsele naționale și produsele importate din țările membre comunitare.
Pentru motivele învederate, pârâta recurentă solicită modificarea în tot a sentinței civile atacate, rejudecarea cauzei în sensul admiterii excepțiilor formulate și respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiate.
Recursurile sunt nefondate.
Din examinarea hotărârii instanței de fond prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamantului, cu anularea actelor administrative emise de pârâtă și cu obligarea acestora la restituirea taxei de primă înmatriculare.
Prima instanță în mod legal a respins excepțiile invocate de pârâte, ca fiind neîntemeiate și bine a reținut că pârâtele au calitate procesuală pasivă în cauză, iar, acțiunea este întemeiată, fiind formulată în termenul prevăzut de lege, procedura prealabilă a fost îndeplinită conform adresei de la fila 5 dosar tribunal. Totodată, instanța de fond a avut în vedere că în cauză sunt aplicabile în mod prioritar dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care prevede că, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursurile pârâtelor sunt nefondate așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr.554/2004 urmează a fi respinse ca atare.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă să respingă recursurile de față ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursurile declarate de pârâții DGFP T, în nume propriu și în reprezentarea MEF și T, împotriva sentinței civile nr.451 din 12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red./24.10.2008
Tehnored./.27.-
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător I
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Victoria Catargiu, Cătălin