Contestație act administrativ fiscal. Decizia 988/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-- 22.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.988
Ședința publică din 23 iunie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâții recurenți Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.172/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dată fără citarea părților.
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 16 iunie 2009 ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 02.10.2008 reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE A, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T anularea, ca nelegale, a Deciziei nr. 8077 din 04.06.2008, emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni vamale A, comunicată la data de 12.06.2008, prin care a fost obligat la plata unei sume în valoare de 10.108,00 lei cu titlu de taxe vamale accize și TVA, majorări și penalități de întârziere; a Deciziei nr. 1609/189/27.08.2008 emisă de T, comunicată la data de 29.08.2008, prin care a fost respinsă contestația reclamantului în procedură administrativă prealabilă.
În motivare, reclamantul a învederat că la data de 04.06.2008 Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A i-a comunicat actul administrativ dispoziție contestat prin care a stabilit în sarcina sa o creanță bugetară în valoare totală de 10.198,00 lei reprezentând taxe vamale, TVA, majorări și penalități de întârziere în temeiul unui titlu executor identificat sub forma Actului constatator nr. 102 din 14.01.1999 emis de Biroul Vamal T, județul În acest context s-a menționat că la data de 23.11.1997 a prezentat, spre vămuire, la Biroul Vamal T, autoturismul proprietate personală, marca PEUGEOT 309, identificat cu serie de șasiu nr. - depunând totodată și documentele necesare în vederea tranzitării și deplasării lui la vama de interior unde urmau să fie definitivate formalitățile vamale. În scopul tranzitării autoturismului la vama de destinație și pentru definitivarea formalităților vamale biroul vamal de frontieră a emis Declarația Vamală de - - nr. 2486 din 23.11.1997 după care autoturismul în cauză a fost transportat la Biroul Vamal T pentru definitivarea operațiunilor vamale și acordarea liberului de vamă. Această operațiuni a fost desăvârșită iar autoturismul importat a fost omologat și înmatriculat în circulație.
Fată de măsurile întreprinse împotriva reclamantului de către A, în temeiul prevederilor nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, la data de 20.06.2008 a formulat Contestație împotriva actelor administrative atacate, contestație care a fost înregistrată la autoritatea administrativă menționată, la aceiași dată sub nr. 8922.
Prin Decizia nr.1609/189 din data de 27.08.2008, comunicată la data de 29.08.2008, Tar espins contestația formulată, ca fiind neîntemeiată, invocându-se în acest sens, argumentele de care s-a folosit și A cu ocazia emiterii actului administrativ de dispoziție contestat, și anume faptul că autoritatea administrativă pârâtă a stabilit în mod legal obligația fiscală în sumă de 10.108,00 lei reprezentând majorări de întârziere și penalități. Din conținutul acestei decizii nu rezultă nici un motiv sau o altă stare de fapt care să conducă această autoritate administrativă spre dispoziția dată și, totodată nu rezultă nici un motiv și nici o probă care să ducă autoritatea administrativă spre măsurile luate. Dispozitivul acestei decizii mai confirmă un alt aspect, demn de toata atenția și anume că, indiferent de argumentele și documentele pe care le invocă o persoană - fizică sau juridică - în susținerea contestațiilor formulate împotriva măsurilor dispuse, prin acte administrative, de autoritățile vamale, Serviciul contestații din cadrul T respinge acțiunile formulate menținând, în totalitate, măsurile nelegale dispuse de autoritățile vamale.
Reclamantul a invocat xcepția privind Prescrierea Dreptului Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale A de a stabili obligații fiscale împotriva sa, excepție invocată în conformitate cu prevederile art. 90 aliniat (1) și (2) din nr.OG 92/2003. completată și republicată privind Codul d e procedură fiscală.
Pârâta a învederat că în motivarea emiterii Deciziei nr. 8.077/04.06.2008 organele vamale au reținut ca la data de 23.11.1997 reclamantul - s-a prezentat la Biroul Vamal T în vederea plasării sub regim de tranzit vamal a unui autoturism marca Peugeot. A fost întocmită declarația vamală de tranzit nr. 2486/23.11.1997 cu termen de prezentare de 10 zile la Biroul Vamal T pentru achitarea drepturilor vamale și încheierea operațiunii de tranzit. În conformitate cu art. 129 din Decretul nr. 337/1981 a fost întocmit Actul constatator nr. 102/14.01.1999, ca urmare a faptului ca tranzitul și bunul nu au fost prezentate la biroul vamal de destinație în termenul acordat. Dreptul autorității vamale de a executa silit obligațiile fiscale ale debitorului nu s-a prescris deoarece declarația vamala de tranzit a fost depusă la data de 23.11.1997 iar actul constatator nr. 102 fost încheiat la data de 14.01.1999 înlăuntrul termenului de 5 ani prevăzut art. 61 din Legea nr. 141/1997. În baza art. 41 alin. 1 din nr.OG 61/2002 conform căruia "executarea silita începe prin comunicarea unei somații" a fost emisa somația nr. 5573/27.02.2004 comunicata petentului la ata de 03.03.2004. Petentul a formulat contestație împotriva titlurilor de creanța menționate, respectiv, actul constatator nr. 102/14.01.1999 și somația nr. 5573/27.02.2004, iar. T prin Decizia nr. 200/103/19.04.2004 a respins ca neîntemeiata aceasta contestație.
La data de 25.11.2008 pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE Tad epus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat instanței de judecată respingerea acțiunii formulata de contestator și menținerea ca temeinice și legale a Deciziei nr. 1609/189/27.08.2008 emisa de T și a Deciziei nr. 8077/04.06.2008 referitoare la obligațiile de plata accesorii aferente obligațiilor fiscale emisa de
În apărare, pârâta a învederat că Decizia nr. 8077/04.06.2008 referitoare la obligațiile de plata accesorii aferente obligațiilor fiscale a fost emisa de A pentru neachitarea în termenul legal a obligațiilor vamale calculate de autoritatea vamală prin Actul constatator nr.102/14.01.1999. Referitor la excepția privind prescrierea dreptului autorității vamale de a stabili obligații fiscale - contestatorul se afla în eroare în ceea ce privește natura obligației fiscale, menționând ca autoritatea vamala "a stabilit în sarcina subsemnatului o creanța bugetara în valoare totala de 10.198 lei reprezentând taxe vamale, TVA.
Astfel s-a învederat că prin titlul de creanța contestat respectiv Decizia nr. 8077/04.06.2008 autoritatea vamală a stabilit obligații de plata accesorii (majorări de întârziere) ca urmare a neachitării în termenul legal de scadenta a obligațiilor vamale calculate prin Actul constatator nr. 102/14.01.1999. În cadrul procedurii de executare silita Tae mis Somația 5573/27.02.2004 odată cu care i-a fost comunicat contestatorului actul constatator, acestea fiind comunicate contestatorului poștal cu confirmare de primire în data de 03.03.2004.
Decizia nr. 8077/04.06.2008 referitoare la obligațiile de plata accesorii aferente obligațiilor fiscale a fost emisă în temeiul art. 120 alin. 1 din nr.OG 92/2003 "Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv"
Având în vedere ca debitul principal reținut prin actul constatator nu a fost achitat de către contestator, că nu este prescris dreptul autorității vamale de executare silita a debitului și conform principiului de drept "accessorium sequitur principale " trebuie constatat ca petentul datorează sumele reprezentând majorări de întârziere și ca nu este prescris dreptul autorității vamale de stabili aceste obligații fiscale accesorii.
Prin sentința civilă nr.172/11.02.2009 Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în Municipiul T, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE A, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, având ca obiect anulare act administrativ, a dispus anularea Deciziei nr. 8077 din 04.06.2008, emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni vamale A, și a Deciziei nr. 1609/189/27.08.2008 emisă de T, prin care a fost respinsă contestația reclamantului în procedură administrativă prealabilă, a obligat pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE A, în calitate de emitent al deciziei nr. 8077/04.06.2008, la plata către reclamant a sumei de 543 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând xcepția Dreptului pârâtei Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T de a stabili obligații fiscale împotriva reclamantului, excepție invocată de către reclamant în conformitate cu prevederile art. 90 aliniat (1) și (2) din nr.OG 92/2003, completată și republicată privind Codul d e procedură fiscală, instanța constată că decizia nr. 8077/04.06.2008 a fost emisă în baza Actului constatator nr. 102 din 14.01.1999 emis de Biroul Vamal T, județul A, iar somația nr. 5573/27.02.2004, aflată la fila 28 din dosar, a fost emisă cu încălcarea termenului de 5 ani, prev. de art. 98 alin. 1 din nr.OG 11/1996 și art. 83 din nr.OG 92/2003, priind Codul d e procedură fiscală, care stipulează că,dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 5 ani de la data nașterii dreptului de a cere executarea silită.
Întrucât somația emisă pe numele reclamantului nu respectă termenul de prescripție, fiind emisă după împlinirea acestui termen, aceasta nu întrerupe termenul de prescripție, astfel că actele de executare întreprinse de pârâte pe seama reclamantului sunt prescrise, urmând a fi anulate in consecință.
În ceea ce privește fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 04.06.2008 Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Aae mis pe seama reclamantului decizia nr. 8077/04.06.2008, aflată la fila 27 din dosar prin care a stabilit în sarcina sa o creanță bugetară în valoare totală de 10.198,00 lei reprezentând taxe vamale, TVA, majorări și penalități de întârziere în temeiul unui titlu executor identificat sub forma Actului constatator nr. 102 din 14.01.1999 emis de Biroul Vamal T, județul
În acest context s-a menționat că la data de 23.11.1997 reclamantul a prezentat, spre vămuire, la Biroul Vamal T, autoturismul proprietate personală, marca PEUGEOT 309, identificat cu serie de șasiu nr. - depunând totodată și documentele necesare în vederea tranzitării și deplasării lui la vama de interior unde urmau să fie definitivate formalitățile vamale. În scopul tranzitării autoturismului la vama de destinație și pentru definitivarea formalităților vamale biroul vamal de frontieră a emis Declarația Vamală de - - nr. 2486 din 23.11.1997 după care autoturismul în cauză a fost transportat la Biroul Vamal T pentru definitivarea operațiunilor vamale și acordarea liberului de vamă. Această operațiuni a fost desăvârșită iar autoturismul importat a fost omologat și înmatriculat în circulație.
În temeiul prevederilor nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, la data de 20.06.2008, reclamantul a formulat Contestație împotriva actelor administrative atacate, contestație ce a fost soluționată prin Decizia nr. 1609/189 din data de 27.08.2008, de către pârâta T, filele 8-9 din dosar, ce a respins contestația formulată, ca fiind neîntemeiată, invocându-se în acest sens, argumentele de care s-a folosit și A cu ocazia emiterii actului administrativ de dispoziție contestat, și anume faptul că autoritatea administrativă pârâtă a stabilit în mod legal obligația fiscală în sumă de 10.108,00 lei reprezentând majorări de întârziere și penalități.
La filele 44 din dosar se află chitanța nr. 63246/03.12.1997 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale REȘIȚA (fostul Vamal Reșița) din conținutul căreia rezultă faptul că autoturismul din litigiu, marca PEUGEOT 309, identificat cu serie de șasiu nr. -o, serie motor -, an de fabricație 1990, capacitate cilindrică 1891 cmc, a fost prezentat la vămuire, la fostul Biroul Vamal REȘIȚA, de către proprietarul acesteia doamna, domiciliată în B,-, - 33, fiind importat în scutire de la plata taxelor vamale la data de 03.12.1997, facilitate vamală de care aceasta a beneficiat în temeiul nr.HG 626/1997 privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, după cum reiese din conținutul chitanței.
La fila 45 din dosar se află contractul de Vânzare - Cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 08.12.1997 la T, semnat de reclamant și doamna, din care reiese că acest autoturism a fost cumpărat de reclamant după ce acesta a fost introdus în țară și după vămuirea sa de către proprietarul inițial.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere exprimat de pârâte prin actele administrative contestate ar însemna că pentru unul și același bun se pot aplica două regimuri vamale diferite și anume - unul în scutire de la plata taxelor vamale pentru proprietarul bunului importat și unul cu plata taxelor vamale pentru dobânditorul ulterior al aceluiași bun.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B s-a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Se arată, astfel, că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii, câtă vreme instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului autorității vamale de a mai stabili obligații vamale reținând eronat că somația emisă la 27.02.2004 a încălcat termenul de 5 ani prevăzut de lege, neoperând întreruperea termenului de prescripție. Prin aceasta, nu s-a ținut cont de faptul că anterior acestei somații autoritățile vamale au mai făcut și alte acte de executare fiind emise numeroase somații și ca atare termenul de prescripție prevăzut de art.131 din OG nr.92/2003 s-a întrerupt pe data îndeplinirii, în cursul executării silite a unui act de executare silită.
De asemenea, se arată că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății în condițiile în care titlul de creanță respectiv decizia nr.8077/4.06.2008 a fost emis ca urmare a neachitării în termenul legale a obligației vamale calculate prin actul contestator nr.102/14.01.1999, iar motivarea instanței privind existența a două regimuri vamale diferite ar fi fost pertinentă dacă actul dedus judecății l-ar fi reprezentat actul constatator nr.102/14.01.1999 care însă nu a fost contestat în instanță.
În drept s-au invocat disp.art.304 pct.8 și 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Prin recursul declarat de T se solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii și menținerii actelor administrativ fiscale emise în cauză. Se arată, astfel, că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât în mod nelegal s-a admis excepția prescripției dreptului organelor fiscale de a cerere executare silită în condițiile în care debitul principal a fost stabilit prin actul constatator nr.102/14.01.1999 iar termenul de prescripției a dreptului de a cerere executare silită a acestui debit s-ar fi întrunit la 1 ianuarie 2005, iar înainte de împlinirea acestui termen s-a început executare silită prin emiterea somației nr.5573/27.02.2004.
Instanța de fond, a reținut în mod greșit faptul că organele vamale ar fi emis acte de executare pentru debitul principal al căror executare silită s-ar fi prescris iar pe de altă parte ar fi reținut că obligațiile fiscale accesorii contestate au fost calculate legal și temeinic și au vizat neachitarea unor debite principale, accesorii care nu sunt în niciun caz prescrise la executare.
Se mai arată, de asemenea, că în mod greșit prima instanță a luat în considerare chitanța nr.63246/3.12.1997 emisă de Biroul vamal Reșița, câtă vreme reclamantul nu a invocat niciodată această chitanță în cadrul contestației formulate împotriva actului constatator nr.102/14.01.1999 și nici în cazul prezentei contestații.
În drept s-au invocat disp.304 pct.8 și 9 și art.304 ind.1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea recursurilor și menținerea ca temeinică și legal a sentinței primei instanțe, arătând că în mod corect instanța a reținut excepția prescripției dreptului autorității pârâte A de a stabili obligații fiscale în sarcina reclamantului câtă vreme importul autoturismului s-a realizat la 08.06.1997, acest drept fiind prescris la 1.01.2003.
Pe fondul cauzei, se arată că, în mod corect prima instanță a reținut că, pentru unu și același autoturism, nu se pot aplica două regimuri vamale diferite și anume unui de scutire de la plata taxelor vamale pentru proprietarul bunului importat și unul cu plata acestor taxe vamale pentru dobânditorul ulterior al acestui bun.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că se impune menținerea hotărârii primei instanțe pentru următoarele considerente:
În urma operațiunii reclamantului de deplasare a unui autoturism sub regim de tranzit vamal la data 23.11.1997 s-a procedat la întocmirea declarației vamale de tranzit nr.2486/23.11.1997 cu termen de prezentare 10 zile la Biroul Vamal Ca urmare a faptului că, tranzitul vamal și bunul nu au fost prezentate la biroul vamal de destinație, în termenul acordat s-a procedat la întocmirea actului constatator nr. 102/14.01.1999 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 1837 lei reprezentând taxe vamale și TVA. Împotriva acestui act constatator reclamantul a formulat contestație înregistrată sub nr.7514/19.03.2004 la. T, contestație ce a fost respinsă prin decizia nr.200/103/19.04.2004 emisă de T-Biroul de soluționare a contestațiilor, decizia respectivă nefiind atacată în instanță de reclamant.
Ca urmare a neachitării la scadență a obligațiilor vamale calculate de organul vamal prin actul constatator nr.102/14.01.1999 s-a procedat la emiterea deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr.8077/4.06.2008 care a stabilit în sarcina reclamantului majorări și penalități de întârziere în sumă de 10.108 lei aferent obligațiilor fiscale calculate prin actul constatator nr.102/14.01.1999. Aceasta decizie a fost atacată cu contestația prevăzută de art.205 și urm. din OG nr.92/2003 de către reclamant, contestația fiind respinsă prin decizia nr.1609/189/27.08.2008 emisă de
În principal, reclamantul a invocat faptul că decizia privind calculul obligațiilor accesorii este nelegală întrucât s-a prescris termenul de cinci ani de a cerere executarea silită, iar această excepție a fost admisă de prima instanță care a reținut că decizia 8077/4.06.2008 a fost emisă în baza actului constatator 102/14.01.1999, iar somația nr.5573/27.02.2004 nu a respectat termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art.98 alin.1 cu raportare la art.83 din OG nr.92/2003, fiind emisă în fapt după împlinirea acestui termen, instanța de fond concluzionând că actele de executare întreprinse de pârâtă pe seama reclamantului sunt prescrise urmând a fi anulate în consecință.
Curtea nu poate reține o asemenea motivare, întrucât pe de o parte, prima instanță nu a fost învestită cu o contestație la executare pentru a dispune anularea unor acte de executare silită, nefiind nici competentă în acest sens, câtă vreme competența aparține instanței de executare reprezentată de Judecătoria Timișoara, iar pe de altă parte, nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art.91 alin.1 și 2 din OG nr.92/2003 privind prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale cu referire la emiterea somației nr.5573/27.02.2004 ce reprezintă un act începător de executare silită. În speță, decizia nr.8077/4.06.2008 privind obligațiile fiscale accesorii își are reglementare în dispozițiile art.119 alin.1 și 120 alin.1 și 7 din OG nr.92/2003 și a fost emisă ca urmare a neachitării la termen a debitului principal stabilit prin actul constatator nr.102/14.01.1999. Nu trebuie confundate, prescripția dreptului de a cerere executarea silită a creanțelor fiscale situație reglementată de art.131 alin.1 din OG nr.92/2003, cu prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligațiile fiscale, situație reglementată de art.91 alin.1 din OG nr.92/2003.
În speță, drept motiv de contestare a deciziei nr.8077/4.06.2008 reclamantul putea invoca doar prescrierea dreptului organelor fiscale de a stabili aceste obligații fiscale accesorii, iar nu prescrierea dreptului organelor fiscale de a cerere executarea silită a acestora.
Debitul principal a fost stabilit prin actul constatator nr.102/14.01.1999 ținând cont de data importului autoturismului la 23.11.1997 nefiind vorba despre împlinirea termenului de 5 ani privind dreptul organului fiscal de a stabili obligațiile fiscale, iar în prezenta cauză se atacă decizia prin care s-au stabilit accesoriile aferente acestui debit principal, în condițiile art.119 alin.1 din OG nr.92/2003 potrivit cărora pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. Din aceasta perspectivă, nu poate fi reținută susținerea reclamantului potrivit căreia trebuie luat în considerare data realizării importului, întrucât această dată a fost luată în considerare la emiterea actului constatator nr.102/14.01.1999, iar la emiterea deciziei nr.8077/4.06.2008 se ia în considerare actul prin care s- stabilit debitul principal.
Soluția primei instanțe de anulare a deciziei nr.8077/4.06.2008 se impune a fi menținută în cauză în condițiile în care dreptul organelor fiscale de a stabili obligațiile fiscale accesorii s-a născut de la data scadenței obligației de plată a debitului principal de către reclamant, iar conform art.91 alin.1 din OG nr.92/2003 dreptul organului fiscal de a stabili drepturi fiscale se prescrie în termen de 5 ani, termenul începând a curge de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală. Creanța fiscală reprezentată de majorării și penalității s-a născut așa cum s-a arătat anterior la data scadenței obligației de plată a debitului principal, iar din această perspectivă se observă că prin decizia 8077/4.06.2008 au fost calculate majorări și penalități de întârziere de la data 4.12.1997, aspect care contravine dispozițiilor cuprinse la art.91 alin.2 și art.23 din OG nr.92/2003, baza de impunere ce a generat majorările și penalitățile de întârziere reprezentând-o data scadenței debitului principal din actul constatator 102/1999.
De asemenea, instanța de recurs mai reține faptul că prin chitanța nr.346/3.12.1997 emisă de Biroul Vamal Reșița reclamantul a făcut dovada faptului că pentru același autoturism regimul vamal a fost închis pe numele proprietarul bunului importat cu scutire de la plata taxelor vamale și ca atare, nu este permis ca pentru unul și același bun să se procedeze la aplicarea a două regimuri vamale diferite, respectiv unul de scutire de la plata taxelor vamale și altul de plată a acestor taxe pentru dobânditorul ulterior.
Este adevărat că chitanța anterior menționată reprezintă un motiv justificat pentru anularea actului constatator nr.102/1999 care însă nu face obiectul prezentei cauze, dar pe de altă parte se observă faptul că reclamantul a invocat încheierea regimului vamal la data de 3.12.1997 conform chitanței anterior menționate prin contestația formulată împotriva actului constatator nr.102/14.01.1999, dar aceste aspecte nu au fost însă analizate de organul învestit cu soluționarea contestației care în cuprinsul deciziei nr.200/103/19.04.2004 nu a făcut nicio referire la acest aspect esențial care ar fi condus la admiterea contestației reclamantului împotriva actului constatator nr.102/14.01.1999.
Raportat la acest aspect,instanța mai reține că, administrarea impozitelor, a taxelor, a contribuțiilor, precum și a altor sume datorate bugetului general consolidat sunt reglementate de principii generale printre care si acela privind exercitarea dreptului de aprecierea a organului fiscal, acesta fiind îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce-i revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte o soluție întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză ( art.6 din OG nr.92/2003) și de asemenea, este instituit și principiul bunei credințe în relațiile dintre contribuabili și organele fiscale, în scopul realizării cerințelor legii conform art.12 din OG nr.92/2003, principii ce se dovedesc a fi încălcate în speță câtă vreme din actele dosarului rezultă indubitabil că pentru unul și același autoturism au fost impuse două regimuri vamale complet diferite.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată recursurile declarate de autoritățile vamale și fiscale, iar în baza art.274 și urm. Cod procedură civilă întrucât recurenți au calitatea de părți căzute în pretenții, vor fi obligata la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocațial achitat prin chitanța nr.87/10.03.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarat de recurenții T pentru B și T împotriva sentinței civile nr.172/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimații și
Obligă recurenții la plata către intimatul a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 23.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-30.06.2009
Tehnored.C/30.06.2009/2 expl
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Pătru Răzvan, Adina Pokker
