Contestație act administrativ fiscal. Decizia 992/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 992
Ședința publică din 30 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Belicariu Maria
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T împotriva sentinței civile nr. 1100/PI/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată Societatea Națională de B și pârâtele intimate Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 iunie 2009, care face parte integrant ă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 23.07.2008 sub nr-, reclamanta Societatea Națională de SA a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii T, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 141/42/28.02.2008 emisă de DGFP T, prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 158/05.11.2007 și anularea Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 158/05.11.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii
Prin sentința civilă nr. 1100 din 23.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată și precizată de reclamanta Societatea Națională de B, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii T și în consecință:
A anulat Decizia nr. 141/42/28.02.2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice T precum și Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 158/05.11.2007 a Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii T și a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii atacate se arată în esență următoarele:
Reclamanta Societatea Națională de deține o sucursală în T (numită în continuare Sucursala T) și un punct de lucru în localitatea, jud. T (Punctul de lucru ).
Pentru luna aprilie 2006 Sucursala Tad eclarat un impozit pe veniturile din salarii de 46.429 lei pe care l-a achitat la data de 23.05.2006. Ulterior, printr-o declarație rectificativă, a suplimentat obligația de plată cu 24.539 lei, pe care de asemenea a achitat-o cu întârziere, prin ordinul de plată 1801/22.10.2007.
Tot pentru luna aprilie 2006, Punctul de lucru a declarat un impozit pe veniturile din salarii de 36.253 lei pe care l-a plătit la 23.05.2006 și pe care ulterior l-a rectificat, diminuând obligația de plată cu suma de 24.539 lei.
Așadar, reclamanta a plătit la data de 23.05.2006 pentru Sucursala T cu 24.539 lei mai puțin decât obligația legală de plată iar pentru Punctul de lucru, cu 24.539 lei mai mult decât obligația legală de plată. Tribunalul observă că suma plătită în plus este egală cu cea plătită în minus.
Data plății și sumele plătite sunt necontestate de pârâte.
Pentru suma de 24.539 lei declarată suplimentar de Sucursala T și plătită cu întârziere cu ordinul de plată 1801/22.10.2007, pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Tac alculat accesorii (majorări de întârziere) de 12.637 lei pe care le-a pus în sarcina reclamantei prin Decizia nr. 158/05.11.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii
Contestația exercitată de reclamantă de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 141/42/28.02.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Tribunalul a înțeles că litigiul dintre părți este determinat de împrejurarea că reclamanta a pretins că nu este cazul să plătească obligația accesorie de 12.637 lei tocmai pentru că suma plătită în minus de Sucursala T la data de 23.05.2006 este egală cu suma plătită în plus la aceiași dată de către Punctul de lucru, pe când pârâtele consideră că obligația accesorie a fost în mod corect stabilită în sarcina reclamantei deoarece suma plătită în plus de Punctul de lucru nu poate compensa suma plătită în minus de Sucursala T pentru că, din această sumă plătită în plus au fost achitate obligații viitoare ale contribuabilului, respectiv cele declarate sub. nr. 21948/24.10.2007 și 25773/23.11.2007 de Punctul de lucru.
Pârâtele și-au întemeiat susținerile pe prevederile art. 26 al. 2 Cod procedură fiscală potrivit cărora pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de obligații fiscale este persoana juridică, cu excepția impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale persoanei juridice.
Pârâtele se află în eroare. Astfel, art. 26 Cod procedură fiscală nu stabilește debitorul obligației fiscale, care în speță este unul singur și anume reclamanta, ci plătitorul obligației, plătitor reprezentat de fiecare sediu secundar în parte.
Debitorul obligației fiscale este stabilit de art. 25 al. 1 Cod procedură fiscală potrivit căruia în raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanță fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligația corelativă de plată a acestor drepturi.
Această distincție între "debitor" și "plătitor" este semnificativă deoarece în cauză avem un debitor și doi plătitori, ceea ce nu împiedică stingerea creanței prin compensație iar compensația putea și trebuia să fie observată și din oficiu de organul fiscal, care are rol activ potrivit art. 7 Cod procedură fiscală.
Astfel, potrivit art. 24 Cod procedură fiscală, creanțele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție și prin alte modalități prevăzute de lege.
Potrivit art. 116 al. 1 din același cod, prin compensare se sting creanțele administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel iar potrivit alin. 3, compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Dispozițiile art. 115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit alin. 4, organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existența unor creanțe reciproce, cu excepția sumelor negative din deconturile de taxă pe valoarea adăugată fără opțiune de rambursare.
În sfârșit, ordine stingerii datoriilor este dată de art. 115 Cod procedură fiscală conform căruia obligațiile fiscale se sting în ordinea vechimii, cele scadente înaintea celor viitoare.
Așadar, la data de 23.05.2006, reclamanta avea un debit față de Ministerul Economiei și Finanțelor de 24.539 lei reprezentând parte din impozitul pentru venitul din salarii aferent Sucursalei T precum și o creanță de cuantum egal pentru impozitul pentru venitul din salarii plătit în plus de Punctul de lucru iar debitul și creditul pot fi compensate deoarece aparțin aceluiași contribuabil, reclamanta.
Pârâtele puteau (în temeiul art. 116 al. 4 din cod) și, în temeiul rolului activ, trebuiau să observe compensarea și să datoria scadentă și nu una viitoare.
În consecință, văzând că acțiunea este întemeiată, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantă și va anula Decizia nr. 141/42/28.02.2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice T precum și Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 158/05.11.2007 a Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii T și a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii contestației și menținerii ca temeinice și legale a Deciziei nr. 141/42/28.02.2008 emisă de T precum și a deciziei de obligație la plata accesorii nr. 158/05.11.2007.
În motivarea recursului se reține următoarele:
Prin declarația rectificativă nr. 822/22.10.2007, depusă de reclamantă âla Contribuabili Mijlocii, obligarea de plată reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii aprilie2006 a fost suplimentată de petentă pentru suma de 24.539 lei achitată cu nr. 1801/22.10.2006. Suma inițială achitată a fost de 46.429 lei, iar cea corectată de 70.968 lei.
Prin declarația nr. 98905/23.05.2006, punct de lucru a declarat impozit pe veniturile din salarii în sumă de 36.253 lei achitată cu OP 1042/23.05.2006. Prin declarația rectificativă nr. 822/22.10.2007, depusă de punctul de lucru din, jud. T, la. Contribuabili Mijlocii rezultă că obliga
Ia de plată reprezentând impozitul pe veniturile din salarii aferent lunii aprilie 2006, fost diminuată cu suma de 24.539 lei, adică suma inițială de 36.253 lei, a fost corectată la suma de 11.714 lei.
Prin decizia contestată s-a dispus respingerea contestației formulată în procedura prealabilă, ca fiind neîntemeiată pentru suma de 12.637 lei, reprezentând obligații accesorii pentru plata cu întârziere a impozitului pentru veniturile din salarii, pentru punctul de lucru din
Împotriva acestei decizii emisă de organul fiscal, reclamanta a înțeles să formuleze contestație în conformitate cu Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Contestația a fost înregistrată la Tribunalul Timiș și face obiectul prezentului dosar.
Consideră că hotărârea judecătorească nu este legală.
În fapt, instanța de fond în soluționarea cauzei a făcut mai multe greșeli de interpretare a Codului d e procedură fiscală.
În primul rând, aceasta nu a avut în vedere că în raportul juridic de drept fiscal au fost doi debitori, din care unul și-a achitat integral obligațiile fiscale, iar celălalt nu a achitat decât parțial obligațiile, datorită erorii efectuate de contabilul societății.
În al doilea rândul instanța de fond nu a avut în vedere că organul fiscal a efectuat în fapt o compensare, dar aceasta a avut ca destinație obligații viitoare achitate în plus pentru punctul de lucru. Ca atare, organul fiscal nu avea cum să aibă în vedere, obligațiile celuilalt debitor, în speță a reclamantei și nici nu avea cum să facă această compensare, deoarece s-ar fi făcut o compensare pentru obligații achitate în plus, cu datoriile altui debitor, aspect nereglementat de altfel de nici un act normativ.
Prin compensare se sting creanțele administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurența cele mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii contestației și menținerii ca temeinice și legale a Deciziei nr. 141/42/28.02.din03.10.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice precum și a deciziei de obligațiile de plată accesorii nr. 158/05.11.2007.
La dosarul cauzei s-a depus de către intimată, întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
În opinia intimatei se reține că prima instanță corect a reținut starea de fapt în sensul că intimata nu a avut întârzieri la plata obligațiilor privind impozitul pe veniturile din salarii și astfel nu se impunea calcularea de penalități de întârziere.
Cu toate că recurenta susține că este vorba de doi plătitori diferiți, Sucursala T și Punctul de lucru, și astfel nu ar putea opera compensarea, solicită să se observe că debitorul este unul și același, astfel că recurenta în baza rolului activ, trebuia să observe posibilitatea de compensare și să datoria scadentă și nu una viitoare.
Atât timp cât această societate avea la data de 23.05.2006 față de Ministerul Economiei și Finanțelor, în același timp un debit în sumă de 24.539 lei, precum și o creanță în același cuantum, nu se justifică din nici un punct de vedere calcularea de penalități de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta T împotriva sentinței civile nr. 1100/PI/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă Societatea Națională de B și intimata pârâtă
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Red./20.07.2009
Tehnodact / 2 ex/23.07.2009
Prima instanță Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Claudia, Belicariu Maria
