Contestație la executare. Decizia 1217/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1217/CA/2008
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ H împotriva sentinței nr.791/CA/4.03.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru pârâta recurentă, lipsă fiind reclamanta intimată - SRL.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din partea reclamantei au fost depuse la dosar concluzii scrise și un set de acte în susținerea apărării.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta pârâtei susține recursul așa cum a fost formulat și motivat, solicitând: în principal, admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă, față de obiectul cauzei care este contestație la executare.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise și acte în susținerea recursului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința nr.791/ca/2008, pronunțată de Tribunalul Hunedoara -secția comercială și contencios administrativ, a fost respinsă în parte acțiunea introdusă de reclamanta - SRL, împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și pe cale de consecință a fost anulat procesul verbal încheiat de pârâtă la data de 25.01.2006 și înregistrat sub nr.1560/15.02.2006.
-a fost respinsă în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin procesul verbal încheiat la data de 25.01.2006 de către reprezentanții Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă a jud.H au fost calculate în sarcina reclamantei - SRL Orăștie penalități în sumă de 115.954 RON, constatându-se prin același proces verbal faptul că societatea nu a respectat prevederile art.88 alin.1 și 2 din Legea 76/2002 completată și modificată prin Legea 107/2004, respectiv că, aceasta nu a angajat un nr.de 17 șomeri, cum s-a obligat, ci numai 14, deși locurile de muncă nou create corespund ca număr, respectiv 34, la data de 1.06.2005.
Procesul verbal a fost înregistrat la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului H sub nr.1560 din 15.02.2006 (25-26).
La data de 7.02.2006, reclamanta a formulat plângere împotriva procesului verbal solicitând anularea acestuia și refacerea verificărilor, plângerea purtând nr.de înregistrare 1314 (44).
Prin urmare, instanța a constatat că reclamanta a solicitat pe cale administrativă, formulată în termen, anularea procesului verbal și a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocat de intimată.
Cât privește fondul cauzei se reține că plângerea reclamantei este fondată pentru considerentele ce urmează:
Prin contractul de credit nr.392/22.08.2003 reclamanta a beneficiat de un credit cu dobândă avantajoasă din bugetul asigurător de șomaj în sumă de 340.000 lei (21-23) iar prin convenția nr.12 din 28.08.2003 încheiată cu Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului H s-a obligat să creeze un număr de 34 noi locuri de muncă dintre care 50% să fie angajați din rândul șomerilor. În convenție la pct.9 s-a stipulat că, în cazul nerespectării acestei obligații, angajatorul va fi obligat să suporte o penalitate egală cu mărimea creditului acordat pentru fiecare loc de muncă creat și neocupat.
Analizând situațiile angajării de personal depuse de reclamantă (43) contractele de muncă a persoanelor angajate și vizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului H (49-138) rezultă că reclamanta are angajate 19 persoane din rândul șomerilor și un total de 36 angajați, iar la data încheierii procesului verbal de control din 25.01.2006 avea 34 de angajați, așa cum s-a obligat prin convenția încheiată cu Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului H, reprezentând proporția de 50% de angajare din rândul șomerilor.
Dealtfel, chiar pârâta recunoaște prin procesul verbal încheiat la 4.02.2008 (149-151) că societatea reclamantă a respectat de la data solicitării creditului și până în prezent obligațiile stabilite prin contractul de credit nr.392/22.08.2003 și convenția privind cererea de noi locuri de muncă, ocuparea și menținerea acestora.
Prin urmare acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, anulându-se procesul verbal încheiat de pârâtă la 25.01.2006 și înregistrat sub nr.1560/15.02.2006.
Capătul de acțiune vizând suspendarea executării silite începute în temeiul titlului executor reprezentat de procesul verbal din 25.01.2006 s-a respins ca rămas fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului H, solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii atacate și pe fond să fie respinsă contestația formulată împotriva procesului verbal de control încheiat la data de 25.01.2006 de intimată.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocă în principal greșita nereținere a tardivității introducerii contestației la instanța de fond iar pe fondul cauzei arată următoarele:
Prin accesarea unui credit cu dobândă avantajoasă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, - SRL Orăștie și-a asumat și obligații specifice Legii nr.76/2002 privind crearea și menținerea ocupate a noilor locuri de muncă sub sancțiunea suportării unor daune interese în caz de neîndeplinire a respectivelor obligații. Atât obligațiile cât și sancțiunile aplicabile în caz de neîndeplinire a acestora sunt stipulate la art.30 din Contractul de Credit nr.392/22.08.2003 cât și convenția nr.12/28.08.2003 încheiată cu Cu prilejul efectuat în ianuarie 2006, controlorii agenției au constatat:
-neîndeplinirea obligației de angajare a personalului în termen de 6 luni de la data acordării creditului, obligație prevăzută la art.30 lit.d) din contractul de credit, motiv pentru care s-au calculat penalități pentru perioada 23.02.2004 - data terminării perioadei de grație până la 31.12.2005,
-neîndeplinirea obligației privind angajarea personalului provenit din rândul șomerilor în termen de 30 zile de la data vacantării locurilor de muncă, obligație stipulată la art.30 lit.e) din contractul de credit și la pct.5 din convenția încheiată cu AJOFM
Dată fiind această situație de fapt, controlorii au calculat penalități în conformitate cu prevederile art.30 lit.d) din contractul de credit coroborate cu cele ale art.88 alin.1 și 2 din Legea nr.76/2002.
Faptul că ulterior încheierii procesului verbal de control din 25.01.2006, societatea creditată a achitat ratele la credit și a angajat personalul pe care-l menține în activitate în continuare nu are nicio relevanță din moment ce la data la care a fost efectuată verificarea și calculate penalitățile 26.01.2006 s-a constatat că societatea nu respecta obligațiile contractuale.
Conform art.1073 cod civil creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației în caz contrar are drept de dezdăunare, în cazul de față debitoarea - SRL Orăștie nu și-a îndeplinit obligațiile privind angajarea de personal în termenul stipulat în contract motiv pentru care au procedat la calcularea penalităților în sumă de 115.954 lei, acestea având natura juridică a unor daune interese. Aceste daune interese se datorează pentru faptul că cu toate că a accesat un credit cu dobândă avantajoasă din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru angajarea de personal din rândurile șomerilor în termen de 6 luni de la data acordării creditului și înlocuirea personalului disponibilizat cu alți șomeri în termen de 30 zile de la vacantarea locurilor de muncă, aceste obligații nu au fost îndeplinite de petentă.
Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se consideră că aceste este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.
Prin accesarea unui credit cu dobândă avantajoasă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, - SRL Orăștie și-a asumat și obligații specifice Legii nr.76/2002 privind crearea și menținerea ocupate a noilor locuri de muncă sub sancțiunea suportării unor daune interese în caz de neîndeplinire a respectivelor obligații.
Beneficiind de creditul de 340.000 lei, - SRL s-a obligat ca în termen de 6 luni de la obținerea creditului să creeze 34 noi locuri de muncă din care cel puțin 17 să fie ocupate de șomeri, iar în cazul persoanelor nou angajate care încetează raporturile de muncă cu angajatorul acestea să fie înlocuite într-un termen de 30 zile. Atât obligațiile cât și sancțiunile aplicabile în caz de neîndeplinire a acestora sunt stipulate la art.30 din Contractul de Credit nr.392/22.08.2003 cât și Convenția nr.12/28.08.2003 încheiată cu Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului
Cu prilejul controlului efectuat în ianuarie 2006, controlorii agenției au constatat că:
-în termen de 6 luni de la data acordării creditului (22.08.2003-23.02.2004) din cele 34 locuri noi de muncă din care 17 destinate șomerilor au fost create doar 6 noi locuri de muncă și doar 2 șomeri au fost angajați. Abia la 01.06.2005, adică după un an și trei luci de la expirarea celor 6 luni prevăzute în contract, obligația privind crearea celor 34 de noi locuri de muncă a fost îndeplinită, nu însă și cea privind angajarea celor 17 șomeri. Pentru neîndeplinirea acestor obligații prevăzute la art.30 lit.d) din contractul de credit, s-au calculat penalități pentru perioada 23.02.2004-data terminării perioadei de grație până la 31.12.2005, conform Anexei nr.2 la procesul verbal din 01.06.2005;
-nu a fost respectat termenul de înlocuire a persoanelor plecate, obligație stipulată la art.30 lit.e) din contractul de credit și la pct.5 din convenția încheiată cu Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a Județului
Dată fiind această situație de fapt, controlorii au calculat penalități în conformitate cu prevederile art.30 lit.d și e din contractul de credit coroborate cu cele ale art.88 alin.1 și 2 din Legea nr.76/2002, detaliate în Anexa nr.2 la procesul verbal, document însușit de reprezentantul societății conform mențiunii aplicate pe acesta.
Faptul că ulterior încheierii procesului verbal de control din 25.01.2006, societatea creditată a achitat ratele la credit și a angajat personal pe care-l menține în activitate în continuare nu are nicio relevanță din moment ce la data la care a fost efectuată verificarea și calculate penalitățile (25.01.2006) s-a constatat că societatea nu respectate termenele și obligațiile contractuale.
Conform nr.1073 Cod civil creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației în caz contrariu are drept la dezdăunare, în cazul de față debitoarea - SRL Orăștie nu și-a îndeplinit obligațiile privind angajarea de personal în termenul stipulat în contract motiv pentru care s-a procedat la calcularea penalităților în sumă de 115.954 lei, acestea având natura juridică a unor daune interese. Aceste daune interese se datorează pentru faptul că cu toate că a accesat un credit cu dobândă avantajoasă din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru angajarea de personal din rândul șomerilor în termen de 6 luni de la data acordării creditului și înlocuirea personalului disponibilizat cu alți șomeri în termen de 30 zile de la vacantarea locurilor de muncă, aceste obligații nu au fost îndeplinite de către contestatoarea intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ H împotriva sentinței nr.791/CA/4.03.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și în consecință:
Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta -""SRL O în contradictoriu cu pârâta AJOFM.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2ex/9.01.2009
Jud.fond,
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș