Contestație la executare. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BAC

- SECȚIA COMERCIAL, de contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 144/2009

Ședința public de la 19 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Morina Napa judector

Judector: - -

Judector: - -

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârât PRESTAREA SOCIETATE MEȘTEȘUGREASC PNî mpotriva sentinței civile nr. 224/CA din 23 octombrie 2008, pronunțat de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal fcut în ședinț public au rspuns: consilier juridic pentru recurenta-pârât Prestarea P N și consilier juridic - pentru intimatul-reclamant Consiliul Local al municipiului P N, lips fiind reprezentantul intimatului-pârât Municipiul P N - prin primar.

Procedura este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, dup care:

Consilier juridic pentru recurenta-pârât Prestarea PNd epune la dosar delegație și o tax judiciar de timbru de 4 lei, conform chitanței nr. - din 19.02.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.

Consilier juridic - pentru intimatul-reclamant Consiliul Local al municipiului PNd epune la dosar delegație.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pe fond.

Consilier juridic pentru recurenta-pârât Prestarea P N, având cuvântul, arat c s-a formulat recursul de faț, împotriva sentinței civile nr. 224/2008 a Tribunalului Neamț, pe considerentul c, în mod nejustificat și nelegal, s-a admis contestația la executare formulat de Consiliul Local al municipiului P În continuare, referitor la notificarea de la fila 12 dosar fond, efectuat la data de 11.06.2008, prin care se aduce la cunoștinț Consiliului Local al municipiului P N ca în termen de 10 zile s efectueze modificarea impus de instanț printr-o hotrâre judectoreasc, respectiv s trimit o comisie, un delegat pentru întocmirea unui proces-verbal din care s rezulte c las în deplin proprietate suprafața de teren indicat prin hotrâre judectoreasc rmas definitiv și irevocabil, solicit a se constata c aceast notificare nu este un act începtor de executare silit așa cum a considerat instanța de fond.

Totodat, solicit a se avea în vedere c ulterior, la data de 18.06.2008, Primarul municipiului PNa trimis o comisie, îns dispoziția de lsare în folosinț a suprafeței de teren în discuție nu a fost executat. Mai mult, la data de 22.08.2008 s-a emis o Hotrâre a Consiliului Local prin care s-a diminuat suprafața de teren concesionat și s-a recunoscut c deține suprafața de 1.812. și nu 1.070. modificându-se în acest sens Anexa nr. 1 la Hotrârea nr. 378/2006, hotrâre care nu ne-a fost comunicat.

De asemenea, cu privire la inventarul de la fila 11 dosar recurs, consider c acesta nu are legtur cu cauza, îns, solicit totuși a se constata din acest inventar, respectiv din ultima rubric a acestuia, la adresa Prestarea, deși se menționeaz hotrârea judectoreasc rmas definitiv și irevocabil prin care se recunoaște c deținem suprafața de 1.812. în loc de 1.070. contrar acestei hotrâri, la actualul utilizator, este trecut Municipiului P

În consecinț, faț de acestea, solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul de a se stabili ca într-un termen rezonabil s fie pus în discuție dispoziția Primarului municipiului PNd in iunie 2008 cât și Hotrârea Consiliului Local prin care se recunoaște c Prestarea deține suprafața de 1.812. De asemenea, hotrârea judectoreasc rmas definitiv și irevocabil trebuie pus în executare, noi fcând notificarea și, urmare acesteia emițându-se acte îns, aceast executare nu a mai continuat.

În concluzie, solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecat reprezentând tax judiciar de timbru și cheltuieli transport, depunând la dosar un bon benzin în acest sens.

Consilier juridic - pentru intimatul-reclamant Consiliul Local al municipiului P N, având cuvântul, arat c la instanța de fond obiectul cauzei a fost contestație la executare, contestație care a fost admis, motivat de nelegalitatea actelor de executare.

În continuare, arat c, prin recursul formulat, se aduc argumente legate de fondul cauzei, referitor la o hotrâre definitiv și irevocabil, care a fost executat.

În concluzie, având în vedere c prin recursul declarat nu sunt artate nici-un fel de motive de natur a proba caracterul nelegal și netemeinic al hotrârii pronunțate cu privire la contestația la executare, se impune respingerea recursului ca nefondat.

S-au declarat dezbaterile închise.

A:

- deliberând -

Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de faț constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr. 224/CA din 23.10.2008 Tribunalul Neamț a admis contestația la executare formulat de Consiliul local al Municipiului P N în contradictoriu cu intimații Prestarea Societate Cooperativ Meșteșugreasc P N și Municipiul P N - prin Primar și a anulat formele de executare silit formulate în baza sentinței civile nr. 275//CA/2007, din dosarul de executare silit nr. 38/11.06.2008 la Biroul executorului judectoresc Mareț.

Pentru a hotrî astfel, tribunalul a reținut urmtoarele:

Deși (eronat) investit cu formul executorie sentința civil nr. 275/CA din 09 noiembrie 2007 pronunțat de Tribunalul Neamț, rmas irevocabil în urma deciziei civile nr. 323/17 aprilie 2008 nu conține dispoziții de aducere la îndeplinire pe calea executrii silite.

În hotrâre s-a dispus modificarea unui act administrativ, constând în aceea c a fost modificat punctul 3 din Anexa nr. 1 a L nr.386/2006 în sensul c în locul suprafeței de 1070 mp a fost prevzut de 1812 mp.

Or, în cauz nu s-a dispus asupra unei revendicri imobiliare, ci numai asupra modificrii unui act administrativ. Actul administrativ este cel de aprobare al inventarului parțial al terenurilor în cuprinsul cruia a fost modificat anexa 1, poziția 3, suprafața de teren aparținând PRESTAREA situat în str. - - - Central., Consiliul Local i-a revenit obligația de a modifica inventarierea.

Prin somația din dosarul de executare se solicit contestatorului s lase în folosinț deplin suprafața de teren prevzut în actul administrativ modificat de instanț. Or, lsarea în deplin folosinț a suprafeței de teren poate fi doar rezultatul unei hotrâri prin care s-a dispus așa ceva (cum este cazul unei hotrâri pronunțat în revendicare). Existența unui titlu asupra terenului cum este actul administrativ, nu echivaleaz cu obligația de lsare în deplin folosinț a acestui teren, astfel încât solicitarea astfel formulat în somație excede dispozitivului Sentinței civile nr.275/CA din 9.11.2007

În termen legal împotriva acestei sentințe Prestarea Societate Cooperativ Meșteșugreasc PNa formulat prezentul recurs în motivarea cruia a artat urmtoarele:

A acționat în judecat Consiliul local PNî ntrucât prin nr. 378/2006, înclcând dispozițiile art. 107 alin. 1 din Legea nr. 1/2005, a diminuat în mod abuziv, cu 742 mp teren suprafața de teren pe care a primit-o în administrare cu drept de folosinț, prin decizia nr. 409/1970. Prin sentința civil nr. 275/9.11.2007 Tribunalul Neamța constatat c acțiunea sa este întemeiat și a dispus modificarea pct. 3 din 378/2006, în sensul c în loc de 1070 mp va fi trecut suprafața de 1812 mp teren. Regimul juridic al acestui teren se pstreaz în continuare în baza dispozițiilor art. 107 alin. 1 din Legea nr. 1/2005 atâta timp cât exist construcția sau pân la cumprarea cu plat a terenului de ctre societate.

Sentința civil nr. 275/2007 a devenit irevocabil prin decizia civil nr. 323/17.04.2008 pronunțat de Curtea de APEL BAC în aceast situație Consiliul local P N avea obligația de a-i lsa în deplin folosinț suprafața de 1812 mp teren și, în baza notificrii din 11.06.2008, s trimit un delegat pentru a întocmi un proces-verbal din care s rezulte lsarea în deplin folosinț a terenului, așa cum s-a stabilit prin sentința civil nr. 275/2007.

Consiliul local al mun. P N, dând o interpretare greșit a textului de lege în loc s respecte hotrârea judectoreasc, a formulat contestație la executare care a fcut obiectul unui alt dosar - nr- - soluționat de același complet de judecat care a pronunțat sentința civil nr. 275/CA/2007.

Soluția care se impunea era aceea de respingere a contestației și, în temeiul art. 580 din Codul d e procedur civil, stabilirea unui termen pentru predarea bunului și pentru stabilirea unei amenzi calculat de la data de 11.06.2008 și pân la predarea terenului.

Recursul nu este fondat.

Prin sentința civil nr. 275/CA/ din 9.11.2007 pronunțat de Tribunalul Neamț - hotrâre irevocabil prin decizia civil nr. 323/17.04.2008 pronunțat de Curtea de APEL BAC U și în legtur cu a crei executare a fost formulat contestația la executare - a fost modificat punctul 3 din Anexa nr. 1 Hotrârii Consiliului Local al Municipiului, în sensul c în locul suprafeței de 1070 mp va fi prevzut suprafața de 1812 mp. Hotrârea modificat prin sentinț are numrul 378/2006 și a fost adoptat de Consiliul local al mun. PNp entru aprobarea inventarului parțial al terenurilor aparținând domeniului privat al municipiului P N, iar anexa cuprinde amplasamentele, suprafețele, prețurile și valorile terenurilor.

Recurenta a înțeles s obțin executarea silit a acestei hotrâri în temeiul dispozițiilor din Codul d e procedur civil solicitând Consiliului local al mun. P N, prin intermediul executorului judectoresc, lsarea în deplin folosinț suprafața de 1812 mp teren. Procedând în acest fel, recurenta a nesocotit faptul c procedura de executare a hotrârilor pronunțate de instanța de contencios administrativ are o reglementare special în Legea nr. 554/2004, completarea cu dreptul comun fiind posibil doar în condițiile prevzute de art. 28 din aceeași lege, precum și în situația reglementat de art. 22. Pe de alt parte, recurenta s-a aflat în eroare cu privire la conținutul dispozitivului hotrârii a crei executare este în litigiu și cu obligațiile ce decurg din acesta, acționând ca și cum hotrârea judectoreasc ar fi fost pronunțat într-o acțiune de drept comun cu caracter petitoriu ori posesoriu.

Singura modalitate de executare a sentinței civile nr. 275/CA/ din 9.11.2007 de ctre Consiliul local al municipiului B este aceea de a adopta o hotrâre în care punctul 3 al anexei la. nr. 378/2006 s apar cu suprafața de teren astfel cum a fost modificat prin hotrârea judectoreasc. În acest sens, hotrârea a fost deja executat, Consiliul local al mun. PNo perând modificarea dispus de instanț, astfel cum rezult din bunurilor aparținând mun. PNd epus în extras la instanța de fond (nr. 22765/2008).

Este inadmisibil repunerea în discuție a temeiurilor care au constituit, în drept, motivele pentru care recurenta a solicita, iar instanța a dispus, modificarea hotrârii consiliului local. De altfel, un astfel de temei - art. 107 alin. 1 din Legea nr. 1/2005 - nici nu are relevanț în cadrul procedurii de executare silit guvernat de norme de procedur, iar nu de drept material.

Faț de cele ce preced, curtea de apel constat c nu exist motive de modificare ori de casare a hotrârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ, declarat de recurenta-pârâtPRESTAREA SOCIETATE MEȘTEȘUGREASC P, cu sediul în P N, str. - nr. 2, județul N, împotriva sentinței civile nr. 224/CA din 23 octombrie 2008, pronunțat de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI P, cu sediul în P N,-, județul N și intimatul-pârâtMUNICIPIUL PN-prinPRIMAR, cu sediul în P N,-, județul

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, azi19 februarie 2009.

PREȘEDINTE: Morina Napa

- -

Judector,

- -

Judector,

- -

Grefier,

-

Red.

Red.

2 ex. 27 febr. 2009

Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație la executare. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Bacau