Contestație la executare. Decizia 166/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--11.12.2007
DECIZIA CIVILĂ NR.166
Ședința publică din 14.02.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de contestatorii Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și, împotriva sentinței civile nr.709 din 9.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea reclamantei recurente DGASPC T, avocat în reprezentarea reclamantei recurente și pârâtul intimat asistat de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtului intimat depune chitanța originală nr.- din 10.01.2008 emisă pentru suma de 600 lei reprezentând onorariu de avocat, iar reprezentantul reclamantei recurentei DGASPC T depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul anulării tuturor formelor de executare silită din acest dosar, cu cheltuieli de judecată. Arată că prima instanță nu a ținut seama de prevederile art.372-379 Cod procedură civilă, art.329 al.3 Cod procedură civilă și Decizia XX/2005 a ÎCCJ, întrucât aceste despăgubiri reprezintă de fapt daune cominatorii.
Reprezentantul reclamantei recurente DGASPC T solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii contestației la executare și anularea formelor de executare din dosar. Reiterează motivul de recurs potrivit căruia executorul a obținut o încheiere pronunțată de o instanță necompetentă, fiind lovită de nulitate absolută.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele arătate în întâmpinare. Arată că Decizia nr.XX/2005 pronunțată de ÎCCJ nu are legătură cu această cauză, iar competența materială a fost stabilită de asemenea irevocabil.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
La data de 25.08.2006 contestatorii Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și au formulat în contradictoriu cu intimatul contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr-, prin care au solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr.135/Ex/2006 al Societății civile profesionale de executori judecătorești și pentru punerea în executare silită încuviințată prin încheiere nr.1009/CC/10.IV.2006 de către Judecătoria Timișoara în dosarul execuțional nr.135/Ex/2006, în baza titlului executoriu reprezentat de încheierea civilă nr.1/25.1.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, definitivă și irevocabilă, învestită cu formulă executorie și să se suspende executarea tuturor actelor execuționale până la soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorii au arătat că prin încheierea nr.1/25 ianuarie 2006 Curtea de Apel Timișoaraa obligat-o pe contestatoarea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului să pună în executare decizia civilă nr. 824/CA/R/29 septembrie 2005 pronunțată Curtea de Apel Timișoara, la plata unei amenzi de către conducătorul instituției de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere și despăgubiri către intimat de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, arătând că încheierea reprezintă în fapt investirea cu formulă executorie a deciziei civile, contestatoarele au subliniat că instanța de executare este Curtea de Apel Timișoara, conform art. 25 alin.1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispozițiile art. 2 alin.1 lit. s din aceeași lege. Astfel, întrucât executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Timișoara, care nu este instanța de executare conform articolelor anterior menționate, coroborate cu art. 373 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, a rezultat că încheierea acesteia nr.1009/CC/10 aprilie 2006 fost dată cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competența materială. De asemenea, contestatoarele au mai arătat că prin Decizia nr. 70/31 ianuarie 2006 contestatoarea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului l-a încadrat pe intimat conform hotărârii judecătorești, iar pentru perioada 09 februarie 2004-31 ianuarie 2005 s-a procedat și la calculul drepturilor salariale reactualizate cu rata inflației și la acordarea diferențelor ce i se cuvin, neputând fi pusă în executare doar hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii, ele trebuind să fie transformate în daune compensatorii. Astfel, în acest sens contestatoarele au adus critici încheierii nr.1/25 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, subliniindu-se că instanța trebuie să aibă în vedere ca daunele morale acordate pârâtului trebuie să aibă efecte compensatorii.
Contestatoarele arată că prin calcularea drepturilor salariale, reactualizate cu rata inflației și acordarea diferențelor ce se cuveneau intimatului au avut efect compensatoriu pentru acesta, plata daunelor morale în speță are caracter de venituri nejustificate, transformându-se într-o îmbogățire fără justă cauză.
În drept, contestatoarele invocă disp. art. 401, art. 373, art. 373 ind.1, art. 399-401 Cod procedură civilă, art. 2 și 25 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Contestația a fost a fost precizată, conform scriptului aflat la filele 16-18 din dosar, solicitându-se și anularea încheierii de încuviințarea a executării silite, respectiv încheierea nr.1009/CC/10 aprilie 2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara, prin care s-a dispus încuviințarea executării silite a încheierii nr.1/25 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 12.389/C/12 decembrie 2005, în esență motivarea în fapt fiind similară celei din contestația inițială.
La data de 25.09.2006 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare la ontestația la executare și la precizare la contestația la executare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, pe cale de excepție, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată și nelegală și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare, intimatul a arătat că invocă excepția tardivității contestației la executare, întrucât termenul de 15 zile, prevăzut de art. 401 alin 1.proc.civ. a expirat pentru toate cele trei situații prevăzute la literele a, b și c ale acestui alineat și din chiar conținutul capetelor de cerere ale contestației rezultă, fără nici o îndoială că se solicită anularea actelor de executare și suspendarea executării tuturor actelor execuționale din dosarul execuțional 135/EX/2006 al și. S-a subliniat că astfel, contestatoarele au luat cunoștință de actele de executare pe care le contestă, încă din lunile aprilie-mai 2006, când executorul judecătoresc a emis și comunicat procesul verbal de constatare nr. 135/18.04.2006 din care rezultă modul de calcul al debitului, cererea de poprire din data de 18.04.2006, adresa către terțul poprit din 8.05.2006, prin care a fost atenționat că a expirat termenul de 15 zile prevăzut de art. 456.proc.civ.
Intimatul a mai arătat că art. 401 alin. 11.pr.civ. nu este incident în cauză, că, contestatoarele au mai înregistrat încă două contestații "privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu", în dosarele nr. 6709/4.05.2006 al Judecătoriei Timișoara și nr. 3478/CA/29.05.2006 al Curții de Apel Timișoara, că ultima contestație din dosar nr. 3478/CA/29.05.2006 al Curții de Apel Timișoara a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 218/21.06.2006 a Curții de Apel Timișoara, otărâre ce a fost deja atacată cu recurs de către contestatori și formează obiectul dosarului nr- al J, cu prim termen de judecată la 10.11.2006.
Față de aceste considerente, intimatul a solicitat admiterea excepției de tardivitate, așa cum a formulat-
De asemenea, intimatul a solicitat admiterea excepției de litispendență, în temeiul art. 163 alin 1. proc. civ., cu motivarea că aceleași contestatoare au formulat și oap atra contestației.
Intimatul a mai solicitat ca în soluționarea excepțiilor invocate trebuie avută în vedere mai întâi excepția tardivității ca urmare a nerespectării termenului de prescripție.
Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, arătând că în dosarul execuțional s-a respectat întreaga procedură și toate formalitățile legale, iar contestatoarele nu au indicat temeiul legal pe care executorul judecătoresc l-ar fi încălcat.
Intimatul a mai învederat instanței că motivul contestatoarelor este reprezentat de repunerea în discuție a încheierii nr. 1/25.01.2006 a Curții de Apel Timișoara, încheiere irevocabilă și investită cu formulă executorie. Astfel, s-a mai arătat că contestatoarele au formulat o contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 1222/CA/2006, la care au renunțat, iar instanța a luat act de renunțare prin decizia nr. 209/16.03.2006.
Intimatul a arătat că încheierea nr. 1/25.01.2006 a fost dată nu ca urmare a soluționării unei cereri de investire cu formulă executorie ci ca urmare a cererii intimatului la despăgubiri de întârziere și amendă pentru conducătorul unității, și reprezintă ea însăși un titlu executoriu.
Față de necompetența materială invocată de contestatoare în precizarea de contestație față de soluționarea prin încheierea nr. 1009/CC/10.04.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara, intimatul a învederat dispozițiile art. 3731alin. 2.pr.civ.
Față de aceste considerente, intimatul a solicitat Judecătoriei Timișoara respingerea contestației la executare ca nelegală și netemeinică.
Prin sentința civilă nr. 9622/19.2006 Judecătoria Timișoaraa declinat competența materială pentru soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 25 alin.1 și art. 2 lit. s din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și disp. art.158, 159 Cod procedură civilă.
La data de 29.11.2006 dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, iar la termenul de judecată din data de 9.01.2007 Curtea de Apel Timișoaraa invocat excepția de necompetența materială a Curții de Apel Timișoara în soluționarea cauzei, în raport cu prevederile art. 25 alin.1 raportat la art.2 lit. ș din Legea nr.544/2004 și art.158, 159 Cod procedură civilă coroborat cu art. 400 alin.1 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 3/09.01.2007 examinând contestația la executare pe excepția invocată, Curtea de Apel Timișoaraa declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului Timiș ca instanță de contencios administrativ.
În motivarea soluției, Curtea de Apel Timișoaraa arătat că obiectul contestației la executare îl constituie cererea de anulare a actelor de executare silită încuviințate prin încheierea nr.1009/CC/10.IV.2006 din dosarul execuțional nr.135/Ex/2006 și de asemenea pentru anularea respectivei încheieri. S-a arătat că, contestația privește dispoziții luate de instanța de contencios administrativ, în soluționarea dosarului nr.9850/CA/2005 al Tribunalului Timiș, care era abilitat legal să dispună și aplicarea sancțiunilor și a despăgubirilor prevăzute de art. 24 alin.2 din Legea nr. 554/2004, conform art. 25 alin. 1 din aceeași lege, care dispune expres că, sancțiunile și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. 2 se aplică, respectiv se acordă de instanța de executare, la cererea reclamantului. Instanța de executare, în cazul contenciosului administrativ, este instanța care soluționează fondul litigiului de contencios administrativ, deci prima instanță, conform art.2 lit. ș din Legea nr. 554/2004, care în speță a fost Tribunalul Timiș, Secția contencios administrativ. Deci, art. 25 alin.1 din Legea nr.554/2004 conține o normă de procedură care privește competența materială a instanței de contencios administrativ în soluționarea cererilor bazate pe prevederile art. 24 alin. 2 din lege, astfel că această competență are caracter absolut.
Curtea de Apel Timișoaraa mai arătat că deoarece contestația la executare se introduce la instanța de executare, potrivit art. 400 alin.1 Cod procedură civilă, cu excepția contestației la titlu, ceea ce nu este cazul în speță, față de conținutul cererii deduse judecății și a precizării menționate în încheierea de ședință din data de 8.06.2006 pronunțată în dosar nr.6709/2006 al Judecătoriei Timișoara ( fila 47 dosar), competența materială pentru judecarea acesteia revine Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ, coroborat și cu disp. art.158, 159 Cod procedură civilă.
De asemenea, Curtea de Apel Timișoaraa subliniat că în stabilirea acestei competențe materiale este irelevant că încheierea civilă nr. 1/25.1.2006 din dosar nr.12389/CA/2005, s-a pronunțat de către Curtea de Apel Timișoara, cu încălcarea prevederilor art.25 alin.1 din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât competența materială pentru judecarea contestației la executare aparține instanței de executare și acesta este Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ, conform art.2 lit. ș din Legea nr.554/2004.
Împotriva sentinței civile nr. 3/09.01.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara au declarat recursuri contestatoarele Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și, recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție B sub nr- la data de 23.01.2007. Prin decizia nr. 1247/27.02.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție Bar espins recursurile declarate de contestatoare.
Dosarul a fost trimis Tribunalului Timiș Secția comercială și de Contencios Administrativ fiind înregistrat sub nr- la data de 04.06.2007.
La termenul de judecată din 4 iulie 2007 reprezentanții contestatoarei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și intimatului au învederat instanței de judecată că pe rolul Judecătoriei Timișoara mai există un dosar între aceleași părți, cu același obiect și aceiași cauză înregistrat sub nr-, dosar în care a fost admisă excepția de litispendență, solicitând atașarea acestuia.
La termenul de judecată din 26 septembrie 2007, acest dosar a fost atașat, dosar din care instanța reține că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 6709/2006 și renumerotată sub nr- s-a formulat de către contestatoarele Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și în contradictoriu cu intimatul, contestație la executare împotriva executării silite a tuturor actelor efectuate în dosar execuțional nr.135/EX/2006, în baza titlului executoriu reprezentat de încheierea civilă nr.1/25.1.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, definitivă și irevocabilă, învestită cu formulă executorie, solicitând anularea actelor de executare efectuate în acest dosar, suspendarea executării tuturor actelor execuționale până la soluționarea contestației la executare, cu obligarea intimatului la cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, contestatoarele au arătat că prin încheierea nr.1/25 ianuarie 2006 Curtea de Apel Timișoaraa obligat-o pe contestatoarea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului să pună în executare decizia civilă nr. 82/CA/R/29 septembrie 2005 pronunțată Curtea de Apel Timișoara, drept urmare conducerea acestei direcții emite decizia nr.70/31.01.2006 prin care intimatul este încadrat conform hotărârii instanței de judecată.
În ceea ce privește plata unei despăgubiri către intimat, de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, respectiv a încheierii nr. 1/25.01.2006, contestatoarele arată că aceasta își produce efectele juridice conform dispozitivului hotărârii de la data de 31.01.2006 și că despăgubirile civile s-ar fi acordat doar dacă nu s-ar fi dus la îndeplinire până la data de 31.01.2006 dispozițiile deciziei civile nr. 824/CA/R/29.09.2005.
Contestatoarele solicită instanței să stabilească întinderea, înțelesul și aplicarea dispozitivului hotărârii, indicând în drept, disp. art. 399-401 Cod procedură civilă.
La data de 23.05.2006, intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la realizarea obligației de executare silită, cu cheltuieli de judecată.
În apărare, intimatul a arătat că prin încheierea civilă nr. 1 din 25 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 12389/CA/12.12.2005, s-a admis cererea de executare a deciziei civile nr. 824/29 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 7898/CA/2005, obligând astfel pârâta să pună în executare decizia civilă, respectiv: obligă pârâta la încadrarea sa corectă, la a-i achita diferența drepturilor salariale, pe perioada din litigiu, excluzând perioada 28.06.2004-28.07.2004, reactualizate cu rata inflației, la data executării; a aplicat conducătorului pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere; obliga conducătorul pârâtei la plata unei despăgubiri către reclamant de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Intimatul arată că prin adresa cu nr. 40676 din 22 noiembrie 2005 înregistrată la. T a solicitat d-nei Director Executiv, punerea în aplicare a Deciziei civile nr. 824 din 29 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel în conformitate cu art. 22 și art. 24 alin 1 din Legea 554/2004 Legea contenciosului administrativ, dar fără nici un rezultat. Ca urmare a nepunerii în aplicare a Deciziei civile nr. 824 din 29 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel intimatul s-a adresat din nou instanței de Judecată în baza Art. 24 alin 2 din Legea 554/2004 Legea contenciosului administrativ pentru a obliga conducerea T să pună în aplicare Decizia Curții de Apel nr. 824 din 29 septembrie 2005; a aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere; obligația plății de despăgubiri de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii (Deciziei civile nr. 824 din 29 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel).
Prin încheierea civilă nr. l din 25 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 12389/CA/12.12.2005 intimatului i s-a admis cererea de executare a deciziei civile nr. 824/29 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 7898/CA/2 005, obligând astfel pârâta: să pună în executare decizia civilă, respectiv: obligă pârâta la încadrarea corectă, la a-i achita diferența drepturilor salariale, pe perioada din litigiu, excluzând perioada 28.06.2004-28.07.2004 reactualizate cu rata inflației, la data executării hotărârii și aplica conducătorului pârâtei o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere; obligă conducătorul pârâtei la plata unei despăgubiri către reclamant de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
S-a mai învederat că în paralel cu solicitarea admiterii acțiunii intimatului, tot la Curtea de Apel, s-a judecat cererea de contestație în anularea formulată de conducerea T, iar prin Decizia Civilă nr. 24 din 18 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 12267/CA/02.12.2005 a fost respinsă contestația în anulare formulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T împotriva deciziei civile nr. 824 din 29 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 7898/CA/2 005. Prin adresa cu nr. 4285 din 03 februarie 2006 înregistrată la. T s-a solicitat din nou d-nei Director Executiv punerea în aplicare a deciziei civile nr. 824 din 29 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel și a încheierii civile nr. l din 25 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 12389/CA/l2.12.2005.
Intimatul a mai arătat că ținând cont de faptul că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T este subordonată Consiliului Județean T, s-a adresat și D-lui, Președintele Consiliului Județean (ordonatorul principal de credite a T), prin adresa cu nr. 1632 din 09.02.2006 înregistrată la Consiliul Județean T, solicitând să dispună efectuarea cercetărilor ce se impun și punerea în executare a Deciziilor Civile menționate.
S-a mai arătat că având în vedere faptul că la data de 09.02.2006 nu au fost puse în aplicare cele 2 decizii ale Curții de Apel Timișoara, în baza Art. 24 alin 3 din Legea 554/2004 Legea contenciosului administrativ, intimatul s-a adresat cu plângere penală Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara (nr. 1429/P/2006 din 09.02.2006).
Astfel conducerea Taf ormulat contestație în anulare împotriva încheierii civile nr. l din 25 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 12389/CA/12.12.2005, "respinsă" (retrasă acțiunea) prin Sentința Civilă cu nr. 209/16.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu nr. 1222/2006.
Prin adresa cu nr. 31/IP/2006 din 14 februarie 2006 înregistrată la Curtea de Apel Timișoara intimatul a solicitat Președintelui Secției Comerciale și de Contencios Administrativ din cadrul Curții de Apel Timișoara informații cu privire la modalitatea de aplicare a încheierii Camerei de Consiliu nr. 1 din 25 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 12389/CA/12.12.2005. Astfel, în răspunsul primit cu nr. 31/A/P/III/3 din 17.02.2006 se precizează că, printre altele, s-a dispus obligarea conducătorului pârâtei la plata unei despăgubiri către intimat de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, situație în care pentru plata acestor despăgubiri acordate și stabilite conform art. 24 alin 2 din Legea 554/2004 Legea contenciosului administrativ, avea posibilitatea de a opta pentru punerea în executare a hotărârii în conformitate cu aceste prevederi legale și dispozitivul hotărârii în măsura în care este executoriu. Intimatul a mai arătat ca astfel s-a făcut referire la prevederile art. 371 indice 2 alin 2 și 3 din același Cod de Procedură Civilă.
Intimatul a mai arătat că punerea în aplicare deciziei civile nr. 824/29 septembrie 2005, care bligă pârâta la încadrarea corectă, obligă pârâta la a-i achite intimatului diferența drepturilor salariate, pe perioada din litigiu, s-a făcut parțial, astfel față de punctul 1, în data de 13.02.2006 prin comunicarea dispoziției nr. 70/31.01.2006 și total față de, punctul 2, în data de 21.02.2006 când i s-a achitat diferența drepturilor salariale (Stat de plata individual cu semnătura casierei T care certifică ridicarea sumei în data 21.02.2006) după o întârziere de 143 de zile calendaristice de la data rămânerii irevocabile a deciziei civile.
Față de încheierea civilă nr. l din 25 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 12389/CA/12.12.2005 prin care obliga pârâta să pună în executare decizia civilă, aplica conducătorului pârâtei o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, obligă conducătorul pârâtei la plata unei despăgubiri către reclamant de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărâri s-a pus în aplicare total, punctul 1 (executat după o întârziere de 143 zile calendaristice de la data rămânerii irevocabile a deciziei civile) și nu s-a realizat punctul 2 și punctul 3.
Intimatul a mai arătat că în conformitate cu Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național nr. 2001/10.03.2005 pe anii 2005-2006, art. 39 punctul 3 precizează că salariul de bază minim brut pe economie este de 330 lei RON, astfel rezultă un total de 9.438 lei, astfel 143 zile întârziere x 66 lei ( 20 % din 330 salariul minim brut) = 9.438 lei. Salariul minim brut pe economie precizat se aplică ca urmare a existenței în cadrul instituției a Sindicatului Liber al Salariaților din T ("PRO "), sindicat reprezentativ la nivel de unitate (conform sentinței civile nr.435/24.08.2005 pronunțată de Judecătoria Timișoara ), afiliat la Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Publică Locală, afiliată la Confederația Națională a Sindicatelor "CARTEL ", semnatară a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel național nr. 2001/10.03.2005.
În drept, intimatul invocă disp. art. 3711alin. 2 Cod procedură civilă, art. 372 din același cod.
La termenul de judecată din 25.05.2006, Judecătoria Timișoaraa respins cererea contestatorilor având ca obiect suspendarea executării silite condiționat de plata cauțiunii în sumă de 1000 lei.
Contestatoarea a solicitat în probațiune efectuarea în cauză a unei expertize contabile, având ca obiect întinderea creanței raportat la cuantumul despăgubirilor, în funcție de numărul de zile de întârziere (fila 80 din dosar).
Prin concluziile scrise depuse la dosar (fila 114), contestatoarele au invocat excepția de necompetență materială a judecătoriei, arătând că încheierea nr.1/25.01.2006 reprezintă în fapt investirea cu formulă executorie a deciziei civile nr. 824/CA/R/29.09.2005 a Curții de Apel Timișoara, contestatoarele au subliniat că instanța de executare este Curtea de Apel Timișoara, conform art. 25 alin.1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispozițiile art. 2 alin.1 lit. s din aceeași lege. Astfel, întrucât executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Timișoara, care nu este instanța de executare conform articolelor anterior menționate, coroborate cu art. 373 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, a rezultat că încheierea acesteia nr.1009/CC/10 aprilie 2006 fost dată cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competența materială. De asemenea, contestatoarele au mai arătat că prin Decizia nr. 70/31 ianuarie 2006 contestatoarea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului l-a încadrat pe intimat conform hotărârii judecătorești, iar pentru perioada 09 februarie 2004-31 ianuarie 2005 s-a procedat și la calculul drepturilor salariale reactualizate cu rata inflației și la acordarea diferențelor ce i se cuvin, neputând fi pusă în executare doar hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii, ele trebuind să fie transformate în daune compensatorii.
Contestatorii au invocat și excepția de litispendență, arătând că pe rolul aceleiași instanțe există încă un dosar, având același obiect și aceleași părți, cu nr-, dosar ce a fost trimis Curții de Apel Timișoara spre soluționare conform nr. 9622/19.10.2006, urmare admiterii excepției de necompetență materială, solicitând astfel admiterea excepției de litispendență și trimiterea dosarului Curții de Apel Timișoara, spre competentă soluționare.
Prin încheierea civilă nr. 6429 din 19.06.2007, Judecătoria Timișoaraa admis excepția de litispendență invocată de contestatori și a dispus atașarea dosarului la dosar nr- aflat pe rolul Tribunalului Timiș.
Prin sentința civilă nr.709 din 9 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins contestația la executare formulată de contestatorii Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și în contradictoriu cu intimatul și-n consecință a obligat contestatori Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și la plata către intimatul a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată compuse din onorariu avocat.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând excepția tardivității contestației la executare, invocată de intimat, în raport de disp. art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că la filele 5-8 din dosarul nr- al Judecătoriei Timișoara se află cererea de executare silită formulată de intimat înregistrată la executor judecătoresc și sub nr. 135/-, procesul verbal de constatare nr. 135/18.04.2006 emisă de executorul judecătoresc în dos. nr. 135EX/2006, înștiințarea emisă conform art. 454 Cod procedură civilă către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și dovada comunicării către contestatoare la data de 20.04.2006 înregistrată la aceasta sub nr. 15153.
Contestatoarele au înregistrat contestația la executare ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Timișoara la data de 04.05.2006 conform ștampilei Judecătoriei Timișoara aplicată pe cererea formulată, cu respectarea termenului de 15 zile prev. de art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel că instanța a respins excepția tardivității contestației la executare, invocată de intimat ca fiind nefondată, constatând că, contestația la executare a fost formulată în cadrul termenului legal.
În ceea ce privește fondul contestației la executare, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin încheierea nr.1009/CC/10.IV.2006 pronunțată în dosarul execuțional nr. 1009/2006 al Judecătoriei Timișoaras -a încuviințat cererea de executare silită având ca obiect pretenții și cheltuieli de executare formulate de executorul judecătoresc și, pentru creditorul, împotriva conducătorului contestatoarei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului T, - director executiv. Prin încheierea de mai sus s-a încuviințat executarea silită a măsurilor dispuse în baza încheierii nr.1/25.1.2006 pronunțată în dosar nr. 12.389/CA/2005 al Curții de Apel Timișoara, prin care s-a admis cererea de executare a deciziei nr.824 din 29 septembrie 2005, irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 7898/CA/2005, formulată de reclamantul împotriva pârâtei Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului T și în consecință a fost obligată pârâta să pună în executare decizia civilă, s-a aplicat conducătorului pârâtei o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere și a fost obligat conducătorul pârâtei la plata unei despăgubiri către reclamant de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Prin decizia civilă nr. 824/29.IX.2005 Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul declarat de intimatul, împotriva sentinței civile nr. 356/CA/22.IV.2005 pronunțată în dosar nr. 9850/CA/2005 al Tribunalului Timiș, a modificat sentința recurată și a admis în parte acțiunea formulată împotriva contestatoarei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Prin Decizia nr. 70/31 ianuarie 2006 contestatoarea Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului T l-a încadrat pe intimat, deși decizia civilă prin care contestatoarea a fost obligată să-l încadreze corect pe intimat trebuia pusă în executare la data pronunțării acesteia respectiv, 29 septembrie 2005, iar la data de 21.02.2006 s-a procedat și la calculul drepturilor salariale reactualizate cu rata inflației și la acordarea diferențelor ce se cuveneau intimatului, după o întârziere de aproximativ 143 de zile calendaristice de la data rămânerii irevocabile a deciziei civile nr. 824/29.IX.2005.
Contestatoarele invocă faptul că nu poate fi pusă în executare hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii, ele trebuind să fie transformate în daune compensatorii, însă dispozitivul încheierii nr. 1/25.01.2006 a Curții de Apel Timișoara se referă la amenda și despăgubirile de 20% din salariul minim brut pe economia națională, pe zi de întârziere, despăgubiri prev. de legea specială a contenciosului administrativ, acestea neputând fi asimilate daunelor cominatorii, daune ce au regim juridic diferit de despăgubirile reglementate de legea specială.
Conform art. 371 ind. 2 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc în faza executării silite are dreptul și totodată obligația legală să calculeze cuantumul final al amenzii și despăgubirilor de 20% din salariul minim brut pe economia națională, pe zi de întârziere.
Instanța nu poate primi nici apărarea contestatorilor conform căreia, calcularea drepturilor salariale, reactualizate cu rata inflației și acordarea diferențelor ce se cuveneau intimatului au avut efect compensatoriu pentru acesta, iar plata daunelor în speță are caracter de venituri nejustificate, transformându-se într-o îmbogățire fără justă cauză, întrucât Încheierea Curții de Apel Timișoara trebuie executată în conformitate cu dispozitivul acesteia, fără alte interpretări.
În speță, este vorba de punerea în executare a deciziei civile nr.824/CA/2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dos. nr. 7898/CA/2005, rămasă irevocabilă la data pronunțării - 29 septembrie 2005, dată la care, contestatoarea Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului T avea obligația să pună în executare efectivă această decizie și nicidecum data de 31.01.2006 invocată de contestatori.
Ca urmare a nepunerii în aplicare a Deciziei civile nr. 824 din 29 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel, intimatul s-a adresat din nou instanței de judecată în baza disp. art. 24 alin.2 din Legea 554/2004 Legea contenciosului administrativ, pentru a obliga conducerea T să pună în aplicare Decizia Curții de Apel nr. 824 din 29 septembrie 2005, cerere în baza căreia a fost pronunțată încheierea nr. 1/25.01.2006.
Încheierea nr. 1/25.01.2006 a fost dată nu ca urmare a soluționării unei cereri de investire cu formulă executorie ci ca urmare a cererii intimatului la despăgubiri de întârziere și amendă pentru conducătorul unității, și reprezintă ea însăși un titlu executoriu.
În dosarul execuțional s-a respectat întreaga procedură de executare și toate formalitățile legale, iar contestatoarele nu au indicat dispozițiile legale pe care executorul judecătoresc le-ar fi încălcat.
Motivul contestatoarelor este reprezentat de repunerea în discuție a încheierii nr. 1/25.01.2006 a Curții de Apel Timișoara, încheiere irevocabilă și investită cu formulă executorie.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a constatat, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 399 și urm. din Codul d e procedură civilă privind contestația la executare, motiv pentru care a respins-o ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului T și, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursurilor se susține în esență următoarele:
Deși legea generală, respectiv Codul d e procedură civilă stipulează că instanța de executare este judecătoria, același act normativ aduce completări și precizează că instanța de executare este judecătoria, dacă legea specială aplicabilă nu dispune altfel. Legea specială aplicabilă în speță este Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, care reglementează înțelesul termenului de "instanță de executare" în materie de contencios administrativ: "instanța de executare - instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ" (art.2 alin.1 lit.s).
În consecință, în conformitate cu prevederile art.373, alin.2 din Codul d e procedură civilă "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.", în conformitate cu prevederile art.373 alin.1 și 2 "(1) Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel. Executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor și titlul executoriu. (2) Instanța încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Încheierea prin care președintele instanței admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare". coroborate cu art.2, alin.1, lit.s din Legea nr.554/2004 rezultă că Încheierea 1009/CC/10.04.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul execuțional 135/2006, a fost dată cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competența materială.
Cererea de încuviințare a executării ar fi trebuit îndreptată către instanța care a judecat fondul litigiului de contencios administrativ și nu către Judecătoria Timișoara. Neprocedând conform legii, executorul judecătoresc a obținut o încheiere pronunțată de o instanță necompetentă, fiind lovită de nulitate absolută, iar toate actele de executare îndeplinite în baza acestei încheieri sunt și ele nevalabile.
Mai arată că prima instanță a pronunțat sentința cu aplicarea greșită a prevederilor legale privind executarea silită a Încheierii nr.1/25.01.2006 a Curții de Apel Timișoara.
Astfel, în primul rând, Tribunalul Timiș reține că despăgubirile de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, menționate în dispozitivul Încheierii nr.1/25.01.2006 a Curții de Apel Timișoara ar fi prevăzute de legea specială a contenciosului administrativ - Legea 554/2004.
Or, textul art.24 alin.2 din această lege este foarte clar, în sensul că în cazul întârzierii punerii în executare a unei hotărâri a instanței de contencios administrativ (în speță a Deciziei civile nr.824/29.09.2005 a Curții de Apel Timișoara ) se aplică conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariu minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar "reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere".
Așadar, amenda (care se face venit la bugetul public) se stabilește potrivit legii speciale, în acest mod, adică în procent de 20% pentru fiecare zi de întârziere, nu și despăgubirile pentru întârziere solicitate de reclamant.
Or, în speță este vorba de o contestație împotriva unei executări silite, având ca obiect plata de despăgubiri către intimatul, fost reclamant în cauza soluționată de instanța de contencios administrativ în mod irevocabil prin decizia nr.824/2005.
Așa fiind, nu este adevărată susținerea primei instanțe potrivit căreia despăgubirile prevăzute prin Încheierea nr.1/25.01.2006 a Curții de Apel Timișoara nu au natura juridică a daunelor cominatorii, întrucât sunt prevăzute de legea specială a contenciosului administrativ.
De altfel, prin Decizia nr.XX din 12.12.2005 a, dată într-un recurs în interesul legii, s-a reținut că "hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanță, la cererea creditorului, în daune compensatorii".
Numai în cazul în care prin această încheiere s-ar fi stabilit existența și valoarea prejudiciului suferit de către intimate, s-ar fi putut susține că încheierea în cauză constituie titlu executoriu, ceea ce nu este cazul în speță, conchid recurentele.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, din analiza motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea irevocabilă nr.1009/CC din 10.04.2006 dată în dosarul execuțional nr.135/Ex/2006, Judecătoria Timișoaraa încuviințat cererea de executare silită în dosarul execuțional nr.135/ex/2006.
În mod corect, prima instanță a reținut faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.399 și urm. Cod procedură civilă și aceasta întrucât, prin dispozițiile art.399 și urm. Cod procedură civilă s-a creat posibilitatea terților, vătămați prin declanșarea procedurii de executare silită întemeiată pe o hotărâre pronunțată într-un proces în care nu au avut calitatea de părți, de a uza de calea contestației la executare, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.
Pe această cale nu mai pot fi invocate de către părți nici excepții, inclusiv cea privind competența materială a instanței de judecată, care să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă, acestea constituind motive ce pot fi invocate doar prin exercitarea căilor extraordinare de atac, ceea ce nu s-a realizat în cauza de față.
Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat și care vizează încheierea civilă nr.1 din 25 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.12389/CA/2005, rămasă irevocabilă prin nerecurare, Curtea constată că această încheiere a fost pronunțată în baza dispozițiilor art.24 pct.2 din Legea nr.554/2004, prin admiterea cererii de executare a deciziei civile nr.824 din 29.09.2005, irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.7898/CA/2005, formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, cu obligarea conducătorului pârâtei la plata unei amenzi cât și la plata unor despăgubiri, individualizate fiecare într-un cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Prin urmare, nici această încheiere nu mai poate fi repusă în discuție, în condițiile în care partea nu a uzat de calea recursului, înăuntrul termenelor legale, pentru a putea obține reformarea ori casarea hotărârii ce consideră că o prejudiciază.
În consecință, în cadrul contestației la executare, instanța nu poate să cerceteze și să rețină decât fapte sau împrejurări intervenite după obținerea titlului ce se execută, ca de pildă prescripția, perimarea, motive de nulitate a executării silite, de natură să conducă la anularea măsurilor de executare ilegale, fără a se putea cere anularea însuși a titlului executoriu și fără a se invoca motive de fond.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea apreciază că recursurile analizate sunt nefondate, urmând să fie respinse, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de contestatorii Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și, împotriva sentinței civile nr.709 din 9.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă recurenții față de intimatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
Red./26.02.2008
Tehnored. /27.02.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru
