Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 173/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--22.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.173
Ședința publică din 14.02.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.885/26.11.2007 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul intimat G și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic din cadrul DGFP T - în reprezentarea recurentului, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta recurentului depune două delegații.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta chematului în garanție recurent solicită admiterea recursului pentru motivele formulate în scris.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr.5429/30/17.07.2007 scutita de taxa de timbru, reclamantul Gas olicitat in procedura contenciosului administrativ obligarea pârâților Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean al Politiei de Frontieră T, la plata primei de concediu pe anii 2004, 2005 și 2006, conform art.37 al.2 din OG nr.38/2003, rep, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plații efective.
În motivarea acțiunii, se arată că prin art.37 pct.2 din OG nr. 38/2003, rep. s-a prevăzut că polițiștii au dreptul, la plecarea în concediul de odihnă la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar de la data intrării în vigoare a OG nr.38/2003, rep. reclamantul nu a beneficiat de această dispoziție legală, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate retine ca acest drept nu a existat, suspendarea nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturata existența pe anii 2004 - 2006.
A considera astfel, ar contravenii prev.art.53 din Constituția României și art.1 din Protocolul din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar, conform art.41 pct.2 din Constituția României salariații au dreptul la protecția socială a muncii, măsurile de protecție privind concediul de odihnă care este plătit pentru prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Pe de altă parte din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la o primă de concediu, iar ulterior a fost suspendat aplicarea lui, nu se poate considera că acel drept nu a existat în anii 2004 - 2006, deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate și astfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, al cărui existență este recunoscută să fie vidat de substanța sa, și practic, să devină lipsit de orice valoare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.37 pct.2 din OG nr.38/2003, rep. art.28 lit.e din Lg.nr.360/2002 și art.41 al.2 din Constituția României.
Prin întâmpinarea depusă la dosar T, s-a opus la admiterea acțiunii, arătând că dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prev. art.9 al.7 din Lg.nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din Lg.nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată ca bugetul Aaf ost aprobat prin Lg.nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prev. imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare.
Pârâtul A, prin întâmpinarea depusă la dosar, s-a opus de asemenea la admiterea acțiunii, arătând ca prin legile bugetare nr.511/2004 si nr.507/2003, s-a dispus suspendarea prev.art.376 al.2, teza I din OG nr.38/2003, iar această stare a fost menținută și prin disp.art.5 din nr.379/2005 și ca atare, nici în bugetul aprobat pe anii 2004 - 2006 al A nu au fost alocate sume pentru plata primei de concediu. În aceste condiții, de vreme ce ordonatorii principali de credite au obligația să se încadreze în cheltuielile de personal susmenționate în anexele la legile bugetare, pârâții nu pot proceda la plata acestor sume, în caz contrar încălcându-se legile bugetare și art.62 al.2 lit.b din Constituția României.
Referitor la încălcarea prev.art.41 din Constituția României, prin decizia nr.38/2005 a Curții Constituționale, acesta s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor din legile bugetare anuale, prin care s-au suspendat dispozițiile privind drepturi salariale, excepțiile de neconstituționalitate, fiind respinse ca neîntemeiate sau inadmisibile.
Totodată, pârâtul Aas olicitat chemarea în garantei a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât potrivit art.4 din Lg.nr.500/2002, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat de I se face numai in limita creditelor bugetare aprobate, care nu pot fi depășite, iar orice angajare și utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele aprobate, determină atragerea răspunderii celor vinovați. Ca atare se impune obligarea F să vireze către A sumele solicitate de acesta.
Chemata in garanție F, nu a formulat și depus întâmpinare si nici nu a solicitat amânarea cauzei.
Prin sentința civilă nr.885/26.11.2007 pronunțată în dosarul nr. -, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră T și-n consecință:
A obligat Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T si Ministerul Internelor si Reformei Administrative, la plata către reclamat a drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat pentru anii 2004, 2005 și 2006, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței, până la data plății efective primei de concediu.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor B, formulată de pârâtul Ministerul Internelor si Reformei Administrative, iar in consecință a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să procedeze la virarea către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor bănești necesare achitării acestui drept, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite Inspectoratul Județean al Politiei de Frontiera T, în vederea achitării acestora către reclamant, fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul are calitatea de angajat și își desfășoară activitatea profesională ca și funcționar public civil cu statut special în conformitate cu art.1 din nr.360/2002, privind statutul polițistului.
Conform art.1 al.1 din Lg.nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prev.Lg.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Lg.nr.215/2006 de modificare a Lg.nr.188/1999, care atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu fiind o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor prevede ca "la plecarea in concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării in concediu".
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în OG nr.38/2003, republicată.
Este adevărat că disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003,rep. au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 până la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Este reală și afirmația celor doi pârâți, conform căreia, aceste suspendări nu contravin disp.art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituția României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 și nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibile, respectiv neîntemeiate prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003,rep. nu exista câtă vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003,rep. prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2004 - 2006 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Art.20 din Constituția României, prevede că disp. constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
În același timp, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
În plan intern, art.5 din CM, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială ori apartenența la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de al.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.
Prin neacordarea primelor de vacanță funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și această măsură nu poate fi apreciată că ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, între care și funcționarii publici, pentru care Legea 188/1999, rep, prevede prima de concediu.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea în mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.37 al.2 din OG nr.38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și ca efectul actelor normative nr.743/2001, nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004 si nr.380/2005, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anii 2004, 2005 si 2006, motiv pentru care în temeiul art.37 al.2 din OG nr.38/2003, art.164 CM, raportat la art.1,art.8, art.10 și art.18 din nr.554/2004, acțiunea a fost admisă, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație in raport de disp.art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrala a prejudiciului suferit de către reclamant.
Totodată, instanța a admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât în raport de disp.art.4 al.2, art.28, art.35 si art.19 lit.b, din nr.500/2002, fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către MFP - între acesta si cei doi pârâți existând raporturi juridice izvorâte de lege -, nu se poate face plata drepturilor bănești acordate, fiind îndeplinite condițiile prev.art.60-63 pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor deoarece, pe de o parte, între reclamant și nu există nici o relație de serviciu sau raport de muncă, iar pe de altă parte, acest minister nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
De asemenea, apreciază că cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor este inadmisibilă având în vedere că nu sunt întrunite cerințele art.60-63 Cod procedură civilă.
Privitor la fondul cauzei, invocă excepția de prematuritate precum și cea de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Totodată mai arată că aceste prime de concediu nu puteau fi acordate atâta timp cât prin acte normative succesive, acest drept a fost suspendat.
Recursul este neîntemeiat.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea reține din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
În consecință, Legea nr. 188/1999 republicată, fiind o lege cu caracter special, se aplică prioritar, în raport de reglementarea cu caracter general prevăzută de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B, care are calitate de ordonator principal de credite, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
De menționat în acest context decizia nr.XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
Drept urmare, având în vedere calitatea de ordonator principal de credite, se impune ca prezenta decizie să-i fie opozabilă și acestui pârât.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 pct.2 dinO.nr.38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001-2006.
Întrucât reclamantul intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de DGFP T în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.885 din 26.XI.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
Red./27.02.2008
Tehnored. /03.03.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru
