Contestație la executare. Decizia 4664/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 4664
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru Judecător
- - - - Judecător
- - - - Judecător
Grefier: -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G, împotriva sentinței nr. 1799 din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant G și intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice M.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1799/13 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți În dosarul nr-, a fost admisă excepția inadmisibilității cererii și respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamantului G, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice V- M, Județul
La pronunțarea acestei sentințe s-a reținut că titlurile executorii înaintate Administrației Finanțelor Publice reprezintă hotărâri judecătorești prin care i-au fost aplicate amenzi judiciare, împotriva cărora reclamantul putea formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data când a fost aplicată măsura sau de la data comunicării hotărârii, care se soluționa de instanța de judecată ce a dispus sancțiunea sau de președintele instanței de executare care a aplicat amenda judiciară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, susținând că măsura amenzii judiciare trebuia aplicată părții din dosarele respective și anume SC de Pază Professional, care prezenta interese absolute, si nu împotriva unui angajat al acesteia, care s-a prezentat în fața instanței cu o delegație de serviciu, pentru a depune unele cereri.
A precizat că a formulat contestația la executare nu împotriva Administrației Finanțelor Publice V M, ci împotriva unei proceduri ilegale și greșite a președinților completelor de judecată, care au dispus sancționarea unei persoane în locul societății respective, parte în aceste cauze.
Intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice V-M, prin Direcția Finanțelor Publice M, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în raport de dispozițiile art.108 ind.4 și ind.5 Cod procedură civilă.
Examinând sentința sub aspectul criticilor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din actele depuse la dosar, respectiv decizia nr. 365/R/CAF /05 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și încheierea din 12 februarie 2008, dată de aceeași instanță în dosarul nr-, rezultă că recurentul reclamant G, în calitate de reprezentant al părții SC de Pază Professional SRL, a fost sancționat cu amendă judiciară în cuantum de câte 700 lei, în temeiul art.108 ind.1 alin.1 lit.a Cod procedură civilă pentru abuz de drept procesual, în sensul invocării cu rea credință a unor excepții și cereri vădit netemeinice, cu scopul de a tergiversa soluționarea cauzelor.
Sub aspectul amenzii judiciare, hotărârea instanței are caracter executoriu, potrivit art.108 ind.4 Cod procedură civilă.
După cum corect a reținut instanța de fond, dispozițiile art.108 ind.5 Cod procedură civilă, reglementează calea de atac ce poate fi formulată împotriva încheierii prevăzute la art.108 ind.4, în sensul că cel obligat la amendă va putea facenumaicerere de reexaminare în termen de 15 zile de la luarea măsurii sau de la comunicare, după cum a fost sau nu prezent la termenul de judecată, cerere care se soluționează prinîncheiere irevocabilă de instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda.
Cum recurentul reclamant împotriva amenzilor judiciare ce i-au fost aplicate, nu a exercitat calea de atac mai sus arătată, rezultă că acțiunea acestuia pe calea contestației la executare, îndreptată împotriva celor două hotărâri judecătorești,care au devenit titluri executorii ca și împotriva adreselor prin care acestea au fost înaintate la administrația financiară este inadmisibilă, în fața instanței de contencios administrativ.
Referitor la susținerea recurentului că amenzile judiciare trebuiau aplicate părții pe care o reprezenta în procesele respective, se constată că aceasta putea fi cenzurată doar de instanța prevăzută de art.108 ind.5 Cod procedură civilă, competentă de a soluționa cererea de reexaminare.
Față de cele arătate, Curtea apreciază că toate motivele invocate sunt nefondate și pe cale de consecință în temeiul art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G, împotriva sentinței nr. 1799 din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2009.
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru - - | JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu - - | JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu - - |
Grefier, |
17 2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Sanda Lungu, Teodora Bănescu