Contestație la executare. Decizia 833/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 833/2009

Ședința publică de la 16 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cătălin Șerban președinte instanță

JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 3: Loredana

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 34 CA din 05 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru intimatul-reclamant Consiliul Local al comunei, județul N, lipsă fiind recurenta-pârâtă și reprezentantul intimatei-terț poprit Trezoreria Operativă a municipiului

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că la fila 33 dosar, recurenta-pârâtă a depus o cerere, prin care solicită amânarea judecății, ori judecarea cauzei în lipsă, dacă nu este posibilă amânarea cauzei, motivat de faptul că nu se poate prezenta la acest termen pentru susținerea cauzei, din motive de sănătate.

Totodată, constată că aceeași parte a mai beneficiat de un termen pentru lipsă de apărare, motiv pentru care respinge cererea de amânare formulată de recurenta-pârâtă, în condițiile în care această cerere nu este nici temeinic motivată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic pentru intimatul-reclamant Consiliul Local al comunei, județul N, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

Arată că, la instanța de fond s-a administrat proba cu expertiza contabilă, care a răspuns obiecțiunilor repetate formulate de recurenta din cauză, iar în recurs, aceasta nu aduce nici o probă pertinentă, motiv pentru care, se impune respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

S-au declarat dezbaterile închise.

- deliberând -

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Roman, contestatorul Consiliul Local prin reprezentantul său legal, primar, a solicitat în contradictoriu cu intimata, anularea formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 135/2006 de către executorul judecătoresc, la solicitarea intimatei și până la soluționarea contestației să se dispună suspendarea executării silite.

În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că în fapt, la 08.05.2006, fost somată de către executorul judecătoresc să achite debitul în sumă de 27.192 lei din care 24722 lei, salarii și cheltuieli de judecată și 2472 lei, comision de executare.

Cum însă, în titlul executoriu ce s-a pus în executare, nu se specifică, în mod expres, suma totală la care este obligată contestatoarea, dispunându-se " plata tuturor drepturilor salariale, începând cu data de 3. 05. 2005, și până la reintegrare", consideră contestatorul că în mod arbitrar, executorul judecătoresc a făcut calculația sumei datorate, folosind în acest scop, doar o situație recapitulativă întocmită de intimată și care nu reprezintă decât un fals evident ce conține date eronate privind sporuri, salariu de încadrare, etc.

În dovedire, a depus înscrisuri ( filele 5-15), (filele 24-36). În întâmpinarea depusă de intimată, (44), se solicită respingerea contestației ca tardiv introdusă și în subsidiar și ca netemeinică.

Prin sentința civilă nr. 34/CA din 05 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatorul Consiliul Local al comunei, județul N, în contradictoriu cu intimata și terțul poprit Trezoreria Operativă a municipiului R, județul

Au fost anulate actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 135/2006 al J privind suma datorată în baza titlului executoriu, până la concurența sumei de 7.337 lei.

S-a constatat că suma de 7.055 lei a fost consemnată la CEC la dispoziția contestatoarei în data de 17.05.2006.

Instanța de fond reținut următoarele:

La data de 28.06.2006 intimata în baza titlului executoriu - sentința civilă nr. 99/CA/2005 și a deciziei 45/2006 a demarat procedura executării silite a Primarului comunei și a primăriei comunei solicitând reîncadrarea în funcția avută anterior și plata salariilor indexate și actualizate începând cu data de 27.04.2005. J emite somație de plată pentru suma de 24.722 lei reprezentând salarii și cheltuieli de judecată. Consiliul Local introduce la data 18-08-2006 contestație la executare solicitând anularea formelor de executare deoarece calculația efectuată de către executor este total eronată; astfel s-a arătat că include o perioadă de salarizare care excede cadrul precizat, are în vedere un salariu de încadrare pentru o funcție de nu o ocupa și a fost calculată o indemnizație de conducere și un spor la care creditoarea nu avea dreptul Totodată contestatorul a depus în copie recipisa nr. -/1/17.05.2006 de consemnare la CEC la dispoziția creditoarei a sumei de 7 055 lei.

S-a reținut că prin Dispoziția Primarului nr. 137/27.04.2005 s-a dispus destituirea acesteia din funcția de referent de specialitate în cadrul serviciului financiar contabil al aparatului propriu al Consiliului Local; la date de 29.03.2006 în baza deciziei civile 45/2006 a CA s-a dispus reîncadrarea lui pe postul ocupat anterior destituirii, respectiv de referent de specialitate în cadrul serviciului financiar contabil începând cu date 03.05.2005.

Potrivit expertizei contabile efectuate - filele 71 - 74 expertul a avut în vedere salariu unui referent de specialitate în cadrul compartimentului de contabilitate, expertul a revenit asupra calculelor inițiale motivat de faptul că inițial s-a raporta greșit la salariu unui sef de birou contabilitate. Potrivit tabelului anexat raportului, expertul a stabilit un debit de 7055 lei (actualizat fiind de 8416 lei) Ulterior, expertul revine asupra acestei sume arătând la termenul de judecată din date 26.09.2008 - filele 124-125 că nu a avut în vedere recipisa de consemnare la CEC a sumei de 7055 lei, astfel că stabilește în final că suma datorată este de 282 lei.

Împotriva sentinței 34(CA/2009 din 05.02.2009 a declarat recurs apreciind că este nelegală și netemeinică.

Astfel, se arată că instanța de fond a reținut o situație de fapt greșită fără a ține cont de faptul că înscrisurile, respectiv carnetul de muncă fost modificat, fiindu-i în mod nejustificat diminuat salariul. Se mai arată că expertul contabil nu avut în vedere o serie de sporuri cum arf fi sporul de dispozitiv în procent de 25 %, suplimentul gradului și treptei de salarizare. Invocă recurenta că prin sentința 99/CA/2005 pronunțată în dosarul - contestatoarea a fost obligată la reîncadrarea în funcția avută anterior și la plata drepturilor salariale cu începere de la data de 03 mai 2005, reîncadrare care însă nu a fost dispusă, fiind încălcat dispozitivul sentinței 99/2005. Apreciază recurenta că somația emisă în dosarul 136/2006 este un act legal, făcând trimitere la dispozițiile art. 5802Cod procedură civilă, arătând că prima expertiză nu este corectă dat fiind faptul că nu a fost avută în vedere dispozițiile Ordinului 496/2003 și art. 31 din legea 188/1999 iar a doua variantă, respectiv completarea raportului de expertiză este nelegală. Invocă recurenta și împrejurarea că nu au fost avute în vedere mai multe înscrisuri, respectiv Dispozițiile 287/ 01 august 2003, 328/2003, 617/2004, raportul 138/2005 și a Camerei de Conturi N nr. 3917/2004.

O altă critică invocată ca motiv de recurs vizează împrejurarea că prin anularea dispoziției de destituire este necesară reintegrarea în funcția deținută anterior reîncadrarea urmând a se face în conformitate cu prevederile al. 3 al. art. XVII din Legea 161/2003.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, arătând că obligația de plată drepturilor salariale cuvenite recurentei a fost executată de bună voie, că din suplimentul la raportul de expertiză rezultă neîndoielnic această împrejurare.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 99/16 august 2005 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 1042/CA/2005, sentința irevocabilă prin respingerea recursului declarat de Primarul comunei și prin admiterea recursului declarat de sub aspectul cheltuielilor de judecată, s-a dispus anularea Dispoziției 137/2005 emisă de intimat, reîncadrarea reclamantei pe funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale începând cu data de 03 mai 2005 până la reîncadrare.

Urmare rămânerii irevocabile a sentinței 99/2005, creditoarea s-a adresat executorului judecătoresc, uzând de dispozițiile art. 371 și următoarele Cod procedură civilă, formându-se dosar de executare nr. 135/2006. Procedând la întocmirea actelor de executare, executorul judecătoresc a emis somația 135/2006 prin care debitoarea este înștiințată că are obligația de plată a sumei de 24.722 lei + 2.472 lei și obligația de a reîncadra reclamanta. Primarul comunei a înțeles să formuleze contestație la executare criticând actul de executare doar sub aspectul creanței înserate, respectiv suma de 27.192 lei, apreciind că drepturile salariale cuvenite au un cuantum mult mai mic.

Contestația a fost calificată ca fiind contestație la titlu, privind întinderea și lămurirea dispozitivului sentinței 99/2005 sub aspectul cuantumului drepturilor salariale iar prin sentința 2431/2006 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, sentința de declinare (implicit calificarea acțiunii ca și contestația la titlu) rămânând irevocabilă prin nerecurare.

Având a stabili cuantumul drepturilor salariale cuvenite recurentei, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile din care rezultă (filele 74 - 75 dosar) că pentru perioada 03.05.2005 - 29.03.3006 drepturile salariale cuvenite recurentei sunt în cuantum de 7.055 lei, ulterior precizându-se că urmare a consemnării sumei de 7.055 lei, suma rămasă de plată este de 282 lei.

Față de concluziile expertului, dat fiind că este părera a unui specialist, instanța de fond a reținut ca întemeiate motivele contestației la executare.

În contextul reținut urmează a fi analizate motivele recursului. Sub un prim aspect, se reține că apărările ce vizează modalitatea în care s-a dispus reintegrarea recurentei, respectiv criticile ce vizează funcția în care a fost reîncadrată nu pot face obiectul recursului cât vreme contestația la executare a avut ca obiect lămurirea titlului, respectiv a sentinței 99/2005 sub aspectul întinderii, cuantumului drepturilor salariale cuvenite. Așadar, apărările ce vizează incidența art. XVII al. 3 din legea 161/2003 exced obiectului contestației la executare, iar în recurs nu se pot face apărări, cererinoi.

Aprecierile recurentei cu privire la legalitatea raportului de expertiză nu reprezintă motive de reformare a sentinței recurate. unui specialist contabil a fost apreciată ca fiind utilă soluționării cauzei, așa încât instanța era ținută de părerea exprimată de specialistul desemnat.

Împrejurarea că expertul nu a inclus unele sporuri cum ar fi cele de dispozitiv, suplimentul treptei și a postului este reală, însă recurenta nu poate beneficia de aceste sporuri câtă vreme nu a făcut dovada existenței unei hotărâri judecătorești prin care intimata să fie obligată la plata acestora.

Este adevărat că, pe rolul instanțelor de contencios au fost înregistrate acțiuni având ca obiect obligarea la plata sporurilor enumerate de recurentă, practica instanțelor nefiind unitară, însă câtă vreme recurenta nu a obținută sporurile invocate printr- hotărâre judecătorească în mod corect expertul apreciat că acestea nu intră în categoria drepturilor ce se cuvin recurentei.

Trimiterea la raportul F și Curții de Conturi nu au relevanță cât vreme instanța de fond a avut a statua doar asupra drepturilor salariale ce se cuvin pentru perioada cuprinsă între data destituirii nelegale și data reîncadrării.

Având în vedere că expertul contabil în urma calculelor efectuate a concluzionat că drepturile salariale cuvenite sunt în cuantum de 7.337 lei, că suma de 7.055 lei a fost consemnată la CEC, la dispoziția recurentei încă din 17 mai 2006, hotărârea instanței de fond apare ca fiind legală și temeinică, nerelevându-se nici un motiv care să ducă la reformarea sentinței recurate. În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ declarat de recurenta-pârâtă, cu domiciliul în R, str. -. 5,. 2, județul N, împotriva sentinței civile nr. 34 CA din 05 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în Comuna, județul N și intimata-terț poprit TREZORERIA OPERATIVĂ A MUNICIPIULUI R, cu sediul în R, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

-

Red.

Red.

tehnored. 5 ex.

30 oct. 3009

Președinte:Cătălin Șerban
Judecători:Cătălin Șerban, Maria Violeta Chiriac, Loredana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație la executare. Decizia 833/2009. Curtea de Apel Bacau