Custodie publică. Sentința 2532/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2532
Ședința publică de la 11.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de petent OFICIUL ROMÂN PENTRU, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns petent Oficiul Român pentru, reprezentat de consilier juridic, cu delegație depusă la fila 23 dosar și intimatul, personal și prin interpret.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se prezintă interpret autorizat de limba engleză, doamna, desemnată spre asigurarea traducerii în cauză pentru intimatul care depune la dosar autorizația nr.20941/12.11.2007.
Reprezentantul petentului declară că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat solicitând acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Intimatul, prin interpret arată că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat solicitând acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul petentului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, să se dispună prelungirea duratei de luare în custodie publică a numitului pentru o perioadă de 5 luni, potrivit dispozițiilor art.97 alin.5 din OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
Intimatul, prin interpret arată că este de acord cu prelungirea duratei de luare în custodie publică precizând că dorește să se întoarcă în țara lui.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii de admitere a cererii astfel cum a fost formulată conform rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI se impune prelungirea duratei de luare în custodie publică a numitului pentru o perioadă de 5 luni.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 05.06.2009 reclamantul OFICIUL ROMÂN PENTRU a solicitat în contradictoriu cu pârâtul,cetățean bengalez, născut la data de 30.12.1974 în localitatea -, prelungirea duratei măsurii de luare în custodie publică.
În motivare,reclamantul a arătat în esență că la data de 21.10.2008,pârâtului i-a fost revocat dreptul de ședere,la aceeasi data acesta depunand o cerere de acordare a statutului de refugiat.
Aceasta cerere a fost respinsă de Directia și Integrare prin hotararea -/29.10.2008,hotararea ramanand definitiva si executorie prin nerecurare la data de 10.11.2008.
La 14.05.2009,pârâtul a fost transferat în Romania,în baza Regulamentului de la,de către autoritățile bulgare si preluat de la G de către lucrătrii Oficiului R pentru.
Față de împrejurarea că străinul nu avea drept de ședere pe teritoriul României, Autoritatea pentru a dispus măsura îndepărtării sub escortă în conformitate cu prevederile art.87 alin.1 lit.b din OUG nr.194/2002 și,pentru că străinul nu posedă documente de călătorie, acesta nu a putut fi returnat în termenul de 24 de ore în conformitate cu dispozițiile art. 87 alin. 2 din OUG nr. 194/2002 modificată și completată prin Legea nr. 482/2004, motiv pentru care s-a dispus luarea în custodie publică pentru o perioadă de 30 de zile.
Prin Rezoluția nr.1406/II-5/14.05.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus luarea în custodie publică pentru o perioadă de 30 de zile a pârâtului și introducerea sa în Centrul de Otopeni, până la data de 12.06.2009.
La data de 15.05.2009,pârâtul a solicitat accesul la o nouă procedură de azil,în prezent aceasta aflandu-se în faza plângerii formulate împotriva hotărârii prin care i s-a respins accesul la o nouă procedura de azil,plângere în care a solicitat si permisiunea de a ramane pe teritoriul României.
În acest context și față de împrejurarea că cele 30 de zile dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI expiră la data de 12.06.2009, reclamantul solicită prelungirea duratei luării în custodie publică a pârâtului pentru o perioadă de 5 luni,urmând ca în momentul finalizării celei de-a doua cereri de azil sau la care Judecatoria nu va acorda permisiunea de a rămâne,străinul să fie îndepărtat de pe teritoriul României.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 97 alin. 5 din OUG nr. 194/2002.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea, apreciază cererea ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr.-/14.05.2009 emisă de MAI-ORI s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 87 alin. 1 lit. b din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor, îndepărtarea sub escortă pârâtului de pe teritoriul României întrucât a trecut ilegal frontiera de stat a României
Cum pârâtul nu a putut fi returnat în termenul de 24 de ore prevăzut de art. 87 alin. 2 din OUG nr. 194/2004, prin Referatul din data de 14.05.2009 întocmit de MAI-Oficiul Român pentru -Directia, s-a propus Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI luarea acesteia în custodie publică.
Prin Rezoluția nr.1406/II-5/14.05.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a dispus luarea în custodie publică a pârâtului pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 14.05.2009 până la data de 12.06.2009, acesta fiind depus în Centrul de de la Otopeni, reținându-se că măsura returnării nu a putut fi dusă la îndeplinire în termenul de 24 de ore prevăzut de art. 87 alin. 2 din OUG nr. 194/2004, iar pârâtul nu se află în nici una dintre situațiile de interzicere a returnării sau de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul României conform art.92 și 103 din OUG nr. 194/2004.
În ceea ce privește cererea privind măsura prelungirii duratei măsurii luării în custodie publică Curtea o apreciază ca fiind întemeiată, potrivit art.97 alin.5 și 6 din OUG nr.194/2002, republicată, prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzuți la alin. (2) care nu au putut fi îndepărtați de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru. Instanța trebuie să se pronunțe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanței este irevocabilă. Perioada maximă de luare în custodie publică a străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura returnării nu poate depăși 6 luni.
Or, reclamantul a făcut dovada imposibilității îndepărtării sub escortă a cetățeanului străin în termen de 24 de ore și a demersurilor efectuate pentru ducerea la îndeplinire a acestei măsuri, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea prelungirii măsurii de luare în custodie publică a pârâtei, pentru restul perioadei până la împlinirea termenului maxim de 6 luni prevăzut de dispozițiile legale menționate.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să admită cererea și să dispună luarea în custodie publică a pârâtului pe o perioadă de 5 luni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
dmite cererea formulată de petent OFICIUL ROMÂN PENTRU, în contradictoriu cu intimatul.
Dispune prelungirea duratei de luare în custodie publică a cetățeanului bengalez, născut la data de 30.12.1974 în localitatea - pe o perioadă de 5 luni.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
CB/2 ex.
10.07.2009
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura