Despăgubire. Decizia 1143/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1143/R-
Ședința publică din 05 - 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Reșița, - 2.. 9,. 2,. 3, județul C-S, împotriva sentinței civile nr. 339 din 14 martie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, intimați fiind pârâții BAROUL C, cu sediul în Reșița,-/4, județul C S, domiciliat în,-, județul C-S, domiciliat în Reșița, Calea,. 2,. 1,. 6, județul C-S, domiciliat în Reșița,-,județul C-S, domiciliată în Reșița, B-dul -. -,. 22,. 2,. 11, județul C-S, domiciliat în Reșița, B-dul - din decembrie nr. 5, județul C-S, domiciliată în O,-, județul C-S, domiciliată în O,-, județul C-S și chematul în garanție CONSILIUL UNIUNII NAȚIONALE A BAROURILOR DIN ROMÂNIA,cu sediul în B, Palatul Justiției, nr. 5, sector 5.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei, achitată conform chitanței nr. -/24.11.2008 emisă de Trezoreria municipiului Reșița și timbru judiciar de 0,5 lei - fila 76.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 28 noiembrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Având nevoie de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea asupra recursului la data de astăzi, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Constată că, prin sentința nr. 339 din 14.03.2008 a Tribunalului C-S - Secția comercială și de contencios administrativ a fost respinsă acțiunea formată de, împotriva Baroului C-S -, Uniunea Națională a Barourilor din România. Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Uniunii Naționale a Barourilor din România, formulată de pârâți.
Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că, sub nr-, a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de prin care acesta a solicitat obligarea, în solidar, a Baroului C-S, și, la plata sume de 140.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru perioada nelucrată 1 dec 2004 - 7 martie 2007 și câte 5000 lei/lună până la reasigurarea continuării activității, precum și 100.000 lei daune morale, cu plata cheltuielilor de judecată, sub motiv că, reclamantul, prin hotărârea nr. 13 din 13 11 2004 Consiliului Baroului C-S (Consiliul) a fost radiat din avocaților începând cu 1 decembrie 2004, fiind împiedicat astfel ca pe viitor să-și exercite un drept constituțional și legal, dreptul de a-și continua activitatea după pensionare; că hotărârea Consiliului a fost anulată după un proces ce s-a derulat pe parcursul a doi ani, de Curtea de Apel Alba -, reținând că îndeplinește toate condițiile pentru a-și exercita, în continuare, profesia, Baroul C-S fiind obligat să-i asigure continuarea profesiei; că măsura luată de Consiliul Baroului a fost abuzivă și grav prejudiciabilă pentru pârât, întrucât i s-a încălcat dreptul la muncă timp de peste doi ani de zile; că, interdicția de a profesa, sub pretextul că prezența acestuia ar putea periclita moralmente atmosfera din barou, l-a afectat grav.
Tribunalul a mai reținut că, ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea înțelegând să cheme în judecată și pârțâii, și, consilieri; că pârâții au depus întâmpinare solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâți a tuturor membrilor Consiliului Baroului, respectiv, și, ca și a Uniunii Naționale a Barourilor din România, care a menținut hotărârea nr. 13 din 15.11.2004, respingând contestația reclamantului, hotărâre care nu a fost atacată de reclamant, iar ulterior aceștia au solicitat chemarea în garanție a Uniunii Naționale a Barourilor din România.
De asemenea, tribunalul a constatata că, și au solicitat chemarea în garanție a Uniunii Naționale a Barourilor din România, întrucât suspendarea reclamantului s-a făcut prin decizia Uniunii Naționale a Barourilor din România; că, și Uniunea Naționale a Barourilor din România a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii deoarece reclamantul nu și-a executat sancțiunea disciplinară aplicată prin decizia disciplinară nr. 1/2002, iar Consiliul Baroului i-a comunicat acestuia să se prezinte cu o nouă cerere de continuare a activității după executarea sancțiunii disciplinare; că, reclamantul nu a atacat în justiție decizia Uniunii Naționale a Barourilor din România.
Analizând excepția tardivității acțiunii în pretenții a reclamantuluitribunalula constatat că aceasta nu este fondată, acțiunea fiind formată în termen deoarece, potrivit art. 19 din Legea nr. 554 /200, curgerea termenului începe de la data la care reclamantul a avut cunoștință de întinderea prejudiciului, iar acesta a fost cunoscut la 25.09.2006, data pronunțării deciziei civile nr. 1221/2006 a Curți de Apel Alba -I, iar cererea privind acordarea despăgubirilor a fost depusă la Tribunalul C- la 23.03.2007.
Pe fond, tribunalul a constatat că, prin decizia nr. 1/2002 a Baroului C-S a fost dispusă sancționarea disciplinară a reclamantului cu sancțiunea suspendării exercitării profesiei de avocat, pe timp de 1 an de zile, hotărâre menținută prin decizia nr. 5/2002 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naționale a Barourilor din România, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 34/13.01.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; că, ulterior, Baroul C-S a emis decizia nr. 1/16.01.2004, prin care a dispus suspendarea calității de avocat a reclamantului pe perioada 22.01.2004-01.12.2004; că ulterior reclamantul s-a pensionat începând cu 01.02.2004 și prin cerea înregistrată sub nr. 10/12.02.2004 a solicitat baroului continuarea exercitării profesiei; că, prin decizia nr. 13/15.11.2004 Baroul C-S a respins cererea de menținere în activitate dispunând radierea acesteia de pe avocaților începând cu data la care a încetat și calitatea de avocat reclamantului; că, reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei nr. 13/2004, respinsă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România prin decizia nr. 9/19.02.2005; că, prin decizia nr. 1221 din 25.09.2006 a Curții de Apel Alba -I a fost admisă acțiunea reclamantului și a fost anulată hotărârea nr. 13/2004 și a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 82 din Statutul profesiei de avocat, pentru continuare exercitării profesiei și a obligat pârâtul să asigure reclamantului continuarea exercitării profesiei; că, ulterior pronunțării deciziei irevocabile, reclamantul a solicitat Baroului C-S punerea în executare a deciziei Curții de Apel Alba -I însă pârâtul a emis decizia nr. 14/05.03.2007 prin care a admis cererea reclamantului, a dispus reînscrierea acestuia în profesia de avocat și pe Avocaților, definitiv, începând cu 10.03.2007, menținând efectele deciziei nr. 1/16.01.2004 a Consiliului Baroului C-S privind executarea sancțiunii disciplinare aplicate petentului prin decizia nr. 1/2002 a comisiei de disciplină a Baroului C-S pentru perioada neexecutată, începând cu 10.03.2007-01.01.2008.
Având în vedere această stare de fapt,tribunalula conchis că acțiunea este neîntemeiată deoarece executarea sancțiuni disciplinare aplicată reclamantului prin decizia nr.1/2002 nu este prescrisă pentru că, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958, prescripția executării sancțiunii disciplinare s-a întrerupt prin introducerea cererii de judecată formulată de reclamant și soluționată irevocabil prin decizia nr. 34/13.01.2004 de către ÎCCJ și ulterior prin contestația formulată împotriva deciziei nr. 1/16.01.2004 a Baroului C-S prin care sa menținut sancțiunea disciplinară privind suspendarea calității de avocat a reclamantului, menținută prin hotărârea nr. 13/15.11.2004 a Baroului C -S ca urmare a cererii reclamantului de menținere în activitate (după pensionare), hotărâre de asemenea contestată de reclamant și respinsă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România prin decizia nr.9/19.02.2005, care nu a fost contestată de reclamant.
În concluzie, tribunalul a reținut că reclamantul trebuie să execute sancțiunea disciplinară a suspendării din profesia de avocat înainte de reluarea efectivă a activității profesionale, întrucât nu a operat prescripția executării sancțiunii, aceasta fiind întreruptă în cursul anilor 2002-2007, ca urmare a pensionării reclamantului cât și datorită acțiunilor în justiție prin care reclamantul a contestat atât decizia Baroului C-S, cât și decizia Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România.
La 17.03.2008, a declarat recurs, criticând sentința instanței de fond ca nelegală.
Se susține că instanța de fond a motivat soluția dată, invocând motive străine de natura pricinii, deoarece recurentul a dovedit, prin decizia Curții de Apel Alba -I, că pârâții l-au lipsit în mod ilegal și abuziv de posibilitatea de a-și exercita profesia pe timp de 3 ani, iar instanța în loc să soluționeze această cerere a respins-o, invocând motive străine de natura cauzei și anume, că sancțiunea disciplinară nu s-a prescris fiindcă prin acțiunile formulate de reclamant s-ar fi întrerupt cursul prescripției. Altfel spus, susține recurentul, instanța a reținut că prin acțiunile formulate de acesta s-ar fi întrerupt prescripția executării, motivare care este ilegală.
Recurentul mai susține că sancțiunea disciplinară aplicată acestuia a fost executată în cursul anului 2004, situație reținută și în considerentele deciziei Curții de Apel Alba I, care a statuat că sancțiunea disciplinară a suspendării trebuie considerată executată, de vreme ce 4 ani de zile reclamantul a fost împiedicat să lucreze din cauza pârâților.
Prin încheierea nr.2772 din 8 iulie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție nr-, a fost admisă cererea de strămutare formulată de Baroul C-S și a fost dispusă strămutarea judecării cauzei la Curtea de APEL PITEȘTI.
Dosarul înaintat Curții de APEL PITEȘTIa fost înregistrat sub același număr (-).
Recursul este fondat.
Este fondată critica formulată de recurent, încadrată din oficiu de curte în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că,în fapt, prin hotărârea nr.13 din 15 noiembrie 2004, emisă de Consiliul Baroului C-S a fost respinsă cererea formulată de, de menținere în activitatea de avocat, a fost constatată încetarea calității de avocat a acestuia și a fost dispusă radierea acestuia din de avocați. Această decizie a fost anulată prin decizia nr.1221/CA/2006 a Curții de Apel Alba - Din considerentele acestei din urmă decizii se reține că hotărârea arătată este ilegală, constituind un refuz nejustificat al pârâtului Baroul C-S de recunoaștere a dreptului reclamantului ca avocat pensionar, de a-și continua exercitarea profesiei; și că, sancțiunea disciplinară de suspendare a exercitării profesiei pe timp de un an, poate fi considerată ca fiind executată în perioada celor 4 ani de zile în care reclamantul a fost împiedicat să-și exercite profesia.
În drept, curtea constată că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.18 alin.3 potrivit cărorainstanța este competentă să se pronunțe și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzateși prevederile art.19 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora,dacă persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Din cele două texte rezultă că persoana fizică prejudiciată printr-un act administrativ poate să solicite, odată cu anulare actului administrativ sau ulterior, și acordarea de despăgubiri
Având în vedere că obiectul litigiului de față era obligarea Baroului C-S și a funcționarilor publici care au contribuit la emiterea actului administrativ anulat de instanță, la plata daunelor interese produse prin împiedicarea reclamantului de a-și exercita profesia pe timp de 4 ani de zile și că instanța de fond, luând în discuție această cerere, a respins-o invocând un motiv nerelevant în cauză și anume, faptul că executarea sancțiunii disciplinare aplicată prin decizia nr.1/2002 nu a fost prescrisă, curtea constată că această soluție este nelegală și că prin aceasta nu a fost supusă verificării cererea reclamantului.
Curtea constată că, atâta timp cât prin decizia nr.1221/CA/2006 a Curții de Apel Alba -I a fost statuat că decizia nr.13 din 15 noiembrie 2004 Consiliului Baroului este ilegală și că prin ea reclamantul a fost împiedicat să-și exercite profesia, instanța de fond nu poate să decidă contrariul, statuând că, de fapt, până în prezent reclamantul nu ar fi fost împiedicat să-și exercite profesia căci ea nu și-a executat sancțiunea.
Mai mult, tot Curtea de Apel Alba -I stabilise că sancțiunea de suspendare pe timp de un an de zile a poate fi considerată executată căci reclamantul a fost împiedicat patru ani de zile să-și exercite profesia.
În consecință, curtea constată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a despăgubirilor, căci invocarea prescripției executării sancțiunii disciplinare nu are nicio legătură cu obiectul cauzei și că nici un text de lege nu prevede faptul că acțiunea în justiție exercitată de o persoană poate fi invocată împotriva sa prin calificarea ei ca fiind un motiv de întrerupere a prescripției executării sancțiunii.
Textul art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958, invocat de instanța de fond, nu prevede că exercitarea acțiunii în justiție ar întrerupe curgerea termenului de prescripție a executării și aceasta cu atât mai mult împotriva celui care exercită acțiunea.
Curtea reamintește că un act administrativ, definitiv este executoriu, indiferent de faptul că cel interesat formulează sau nu o acțiune în justiție (a contrarioart.14-15 din Legea nr.554/2004).
În concluzie, curtea constată că în speță nu se poate invoca prescripția executării sancțiunii ca motiv de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor întemeiate pe disp.art.18 și 19 din Legea nr.554/2004, căci un astfel de motiv nu are legătură cu cauza, motivul de întrerupere a prescripției invocat de instanță este lipsit de temei juridic și contrazice dispozițiile unei hotărâri judecătorești intrată în putere de lucru judecat.
Având în vedere că instanța de fond nu a soluționat litigiul pe fond;
Văzând și dispozițiile art.312 alin.5 Cod pr.civilă, se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Argeș - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în Reșița, - 2.. 9,. 2,. 3, județul C-S, împotriva sentinței civile nr. 339 din 14 martie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, intimați fiind pârâții BAROUL C, cu sediul în Reșița,-/4, județul C S, domiciliat în,-, județul C-S, domiciliat în Reșița, Calea,. 2,. 1,. 6, județul C-S, domiciliat în Reșița,-,județul C-S, domiciliată în Reșița, B-dul -. -,. 22,. 2,. 11, județul C-S, domiciliat în Reșița, B-dul - din decembrie nr. 5, județul C-S, domiciliată în O,-, județul C-S, domiciliată în O,-, județul C-S și chematul în garanție CONSILIUL UNIUNII NAȚIONALE A BAROURILOR DIN ROMÂNIA,cu sediul în B, Palatul Justiției, nr. 5, sector 5.
Casează sentința de mai sus și trimite cauza la ribunalul Argeș - Complet specializat în contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
17.12.2008
Red.DV
EM/4 ex.
Jud.fond./
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță
