Despăgubire. Sentința 116/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECTIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV
Dosar nr -
SENTINȚA NR. 116
Ședința publică din data de 5 mai 2008
PREȘEDINTE: Maria Stoicescu Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantele: și, domiciliate în P,-, cod poștal -, în contradictoriu cu pârâții: AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR- SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003, cu sediul în B, sector 1,-, cod poștal - și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR B, cu sediul în-, sector 5.
Acțiunea scutită de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: avocat reprezentând reclamantele și, lipsă fiind pârâții Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților- Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003 și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul se află la al 4-lea termen de judecată și faptul că lipsesc relațiile solicitate de la pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților- Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003,cât și răspunsurile la interogatoriu, după care:
Avocat pentru reclamantele și, față de lipsa răspunsurilor la interogatoriu solicită a se face aplicațiunea art. 225 civ.
La solicitarea instanței, avocat, arată că reclamantelor nu le-au fost acordată prima tranșă din despăgubire, după care alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act de declarațiile reclamantelor că alte cereri nu mai au de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond avocat pentru reclamantele și, arată că Statul Român și-a asumat obligația de a plăti unor cetățeni despăgubirii pentru bunurile abandonate în.
Prin hotărărea nr. 146/2007 a Comisiei Județene P de Aplicare a Legii 290/2003, s-a constituit în favoarea reclamantelor un drept de creanță împotriva Statului Român de 222.697 lei. Din practiva CEDO în cauzele împotriva României,
s-a arătat că refuzul autorităților de a plăti despăgubiri datorate, constituie o atingere adusă drepturilor ce decurg din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Față de acestă situație și în raport de înscrisurile aflate la dosar solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâților Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților- Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003 și Statul Român, ca în temeiul disp. art. 10 alin.2 din Legea 290/2003 modificată, rap. la art. 18 alin.5 lit. c și alin.6 din normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290 /2003, să plătească în solidar celor două reclamante suma de 222.697 lei, după cum urmează:
- în termen de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a horârârii suma de 89.078,80 lei (40%).
- până cel mai tărziu la data de 15.02.2009, cea de a doua tranșă în sumă de 133.618,20 lei (60%).
Solicită actualizarea sumelor din prima tranșă de plată cu dobânda legală comunicată de Banca Națională a României, pentru perioada din 15.02.2008 și până la plata efectivă.Precizează că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților- Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003, nu are patrimoniu nici buget, acesta este motivul pentru care a chemat în judecată și Statul Român. Solicită obligarea pârâților la executarea în termen a plății, în condițiile art.110 alin.3 civ. pentru a evita pagubele însemnate ce le-au suferit reclamantele prin întărziere în executare.
Depune la dosar practică judiciară și concluzii scrise.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra acțiunii în contencios administrativ constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003 și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând să fie obligați în solidar cei doi pârâți să le plătească în termen de 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii suma de 89.078,80 lei reprezentând 40 % din despăgubirile ce li se cuvin conform Legii 290/2003, suma de 133.618,2 reprezentând 60% din aceleași despăgubiri până cel mai târziu la data de 15 februarie 2009, să se dispună actualizarea sumelor din prima tranșă de plată cu dobânda legală comunicată de BNR începând cu data de 15 februarie 2008 și până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii s-a arătat că cele două reclamante au solicitat despăgubiri pentru bunurile lor rămase în, urmare stării de război și aplicării Tratatului de semnat la la 10 februarie 1947, iar Comisia Județeană P de aplicare a Legii 290/2003 a aprobat această cerere prin Hotărârea 146/2007, stabilind valoarea despăgubirilor la 222.697 lei, s-a înaintat către cererea de efectuare a plății încă din 15 februarie 2007, plata urma să se facă eșalonat, în două tranșe, respectiv 40% până la 15 februarie 2008 și 60% până la 15 februarie 2009, însă, deși primul termen s-a împlinit, pârâta nu a efectuat plata, apreciind cele două pârâte că acesta reprezintă refuz de efectuare a unei operațiuni administrative.
La data de 12 martie 2008, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât compensațiile bănești stabilite prin Hotărârea Comisiei Județene ori a Municipiului B pentru aplicarea Legii 290/2003 se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, însă, în cursul anului 2007 au fost alocate sume numai pentru plata primelor tranșe din hotărârile considerate restante, respectiv a căror plată nu a fost efectuată în cursul anului 2006 (fila 10 și 11).
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei, care nu a remis instanței răspunsurile la termenul din 21 aprilie 2008 și la cel din 5 mai 2008, urmând a se face aplicația art. 225 pr.civilă. De asemenea, instanța a solicitat din oficiu acestei instituții să facă dovada plății primei tranșe din despăgubirile acordate reclamantelor, așa cum a susținut în întâmpinare, însă nu s-a conformat acestei solicitări, la termenele ulterioare celui din 21 martie 2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin Hotărârea 146 din 9 februarie 2008 emisă de Comisia Județeană P de aplicare a Legii 290/2003 a fost aprobată cererea privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile abandonate în formulată de reclamantele și, s-a stabilit o valoare totală de 222.697 lei reprezentând despăgubiri pentru terenuri, culturi, casă, anexe, și teren aferent, hotărârea rămânând definitivă, întrucât nu a fost contestată de cele două reclamante.
Această hotărâre a fost înaintată pârâtei, ce are personalitate juridică conform art. 17 din HG 57/2008, ce modificat HG 361/2005, prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii 290/2003, iar serviciul constituit în cadrul acestei instituții pentru aplicarea Legii 290/2003 are ca atribuții legale, printre altele, plata despăgubirilor bănești acordate și solicitate conform actului normativ precizat.
Potrivit art. 18 alin.5 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii 290/2003, așa cum au fost modificate prin HG 57/2008, plata compensațiilor bănești stabilite prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii 290/2003 se achită beneficiarilor în cele trei modalități enumerate de textul de lege, în ceea ce privește pe reclamante, fiind aplicabilă modalitatea precizată la litera, respectiv în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, respectiv 40% în primul an și 60% în anul următor, cuantumul despăgubirilor acordate depășind 100.001 lei.
Deși, cele două reclamante au solicitat efectuarea plății sumei stabilite prin Hotărârea 146 din 9 februarie 2008, depunând cerere la la data de 15 februarie 2007 (fila 5), în termenul de un an prevăzut de Normele metodologice, ce s-a împlinit la 15 februarie 2008 pârâta nu a îndeplinit obligația legală ce îi incumba, la această dată creanța beneficiarelor despăgubirilor este exigibilă, astfel că, acestea sunt îndreptățite să primească efectiv sumele acordate, respectiv prima tranșă de 40%.
Pârâta este organ de specialitate al Administrației Publice Centrale în subordinea Cancelariei Primului Ministru, acționând în calitate de reprezentat al puterii statale, actele sale sunt considerate ale Statului Român, care garantează pentru corectă aplicare a hotărârilor emise în numele său, iar în litigiile ce au ca obiect drepturi patrimoniale, statul este reprezentat în instanță prin, astfel că, obligația de plată a creanței pe care reclamantele o au împotriva Statului Român nu poate fi adusă la îndeplinire decât prin acțiunile întreprinse în mod concordant de către cele două pârâte, aducerea la îndeplinire a dispozițiilor privind plata despăgubirilor celor două reclamante incumbându-le pârâților în mod solidar.
Apărarea pârâtei, potrivit căreia nu s-a efectuat plata, întrucât nu au fost aprobate în alcătuirea bugetului MEF sume cu această destinație, pentru hotărâri emise în anul 2007, ci doar pentru cele restante din 2006, urmează a fi înlăturată ca nedovedită, celor doi pârâți revenindu-le obligația legală de a efectua plata despăgubirilor în modalitățile stabilite de Normele metodologice de aplicare a Legii 290/2003 și de a asigura sumele necesare prin propunerea și alocarea cu această destinație în bugetul MEF.
Nici apărarea potrivit căreia prima tranșă de 40% din despăgubirile acordate a fost plătită prin Hotărârea 2/2006 nu poate fi primită de către instanță, întrucât nu are suport probator, iar respectiva hotărâre la care face referire a fost emisă înainte de 9 februarie 2007, dată la care s-a stabilit dreptul la despăgubiri a lui și.
Având în vedere că plata primei tranșe de 40% din valoarea despăgubirilor acordate conform Legii 290/2003 celor două reclamante a devenit exigibilă la data de 15 februarie 2008, iar pârâtele nu au îndeplinit obligațiile legale ce le incumbau, prin neplată, cele două reclamante au fost prejudiciate, acestea sunt îndreptățite a fi îndestulate atât cu suma ce reprezintă creanța, cât și cu valoarea reactualizată a acesteia, conform dobânzii BNR din 15 februarie 2008, potrivit dispozițiilor OG 9/2000, dobândă ce curge de la data exigibilității, 15.02.2008 și până la data plății efective.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata celei de a doua tranșe de 60% din suma stabilită prin Hotărârea 146/2007, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 110 pr.civilă, Curtea constată că această sumă devine exigibilă la 15 februarie 2009, astfel că, în prezent cele două reclamante nu au suferit nici un prejudiciu, neputând fi anticipată neîndeplinirea obligației legale la termen. Este adevărat că această cerere are caracter preventiv, potrivit temeiului de drept indicat, însă, acest text de lege este aplicabil situațiilor expres enumerate, respectiv pentru predarea unui bun imobil la împlinirea termenului de locațiune, pentru executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestații periodice, ori, a unor obligațiuni, însă, în cauza de față nu se poate concluziona că pârâtele nu vor îndeplini obligația de plată a celei de a doua tranșe din despăgubirile stabilite în favoarea lui și la termenul legal stabilit și că, prin această neplată, s-ar cauza o pagubă însemnată celor două reclamante, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 110 pr.civilă, cererea urmând a fi respinsă. Mai mult decât atât, în situația în care pârâta nu va îndeplini obligația de plată la data la care devine exigibilă, cele două reclamante sunt îndreptățite să primească desdăunări egale cu dobânda practicată de, conform OG 9/2000.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, prin neplata la termenul de 15 februarie 2008 a primei tranșe de 40% din despăgubirile stabilite conform Legii 290/2003 în favoarea celor două reclamante, acestea au fost vătămate în drepturile lor, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr.554/2004 cu modificările ulterioare, acțiunea este întemeiată în parte, urmând să fie admisă ca atare și obligate cele două pârâte în solidar să plătească această creanță, ce va fi reactualizată cu dobânda BNR de la data exigibilității, începând cu această dată și până la cea a plății efective. De asemenea, în conformitate cu art.24 alin.1 din Legea contenciosului administrativ, instanța va stabili ca plata să se efectueze în termen de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, iar capătul de cerere având ca obiect plata celei de a doua tranșe de 60% la data de 15 februarie 2009, urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Totodată, în baza art. 274 pr.civilă se va lua act că cele două reclamante nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantele și, domiciliate în P,-, cod poștal -, în contradictoriu cu pârâții: AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR- SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003, cu sediul în B, sector 1,-, cod poștal - și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR B, cu sediul în-, sector 5.
Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantelor în termen de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, prima tranșă de 40% din suma stabilită cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea Comisiei Județene P, nr.146/2007, ce va fi reactualizată cu dobânda BNR din 15 februarie 2008, începând cu această dată, până la data plății efective.
Respinge capătul de cerere având ca obiect plata celei de a doua tranșe de 60% din aceeași sumă, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2008.
Președinte
- -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
7 ex.9.05.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Președinte:Maria StoicescuJudecători:Maria Stoicescu