Anulare act administrativ . Sentința 115/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECTIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV

Dosar nr -

SENTINȚA NR.115

Ședința publică din data de 5 mai 2008

PREȘEDINTE: Maria Stoicescu Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul domiciliat în P, dul -, nr. 187,. 4 E,. A,. 8,. 34, Județul P în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5, nr. 17, DIRECȚIA DE PROBAȚIUNE - MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-.

Acțiunea a fost timbrată cu suma de 5 lei potrivit chitanței de la fila 5 dosar și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: reclamantul personal, lipsă fiind pârâții: Ministerul Justiției și Direcția de Probațiune - Ministerul Justiției.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, dosarul se află la cel de al 6-lea termen de judecată, că lipsesc răspunsurile la interogatoriile înaintate pârâtei Direcția de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției, precum și faptul că s-au depus la dosar note de ședință din partea pârâtului Ministerul Justiției,după care:

Curtea califică susținerile pârâtului Ministerului Justiției din nota de ședință ca excepție a lipsei capăcității procesuale a pârâtei Direcția de Probațiune, excepție pe care o pune în discuție.

Reclamantul, având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția lipsei capăcității procesuale a pârâtei Direcția de Probațiune, după care alte cereri nu mai are de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe excepțiile invocate prin cererea completatoare și pe fond.

Curtea ia act de declarațiile reclamantului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe excepții și pe fond.

Având cuvântul reclamantul, depune la dosar concluzii scrise și răspunsurile la interogatoriile inițial și suplimentar, după care arată că în ceea ce privește excepția tardivității aplicării sancțiunii disciplinare solicită a se avea în vedere că termenul imperativ de aplicare a unei sancțiunii disciplinare este de cel mult 6 luni, ori în cauza de față a fost aplicată după expirarea acestui termen, dumnealui începând cu 1 octombrie 2006 fiind transferat de la Serviciul de Probațiune B la Serviciul de Porbațiune P, ordinul Ministrului fiind emis la 23 nov. 2007, pentru pretinse abateri disciplinare săvărșite în anii 2005-2006.

Mai arată că ordinul Ministrului este lovit de nulitate absolută deoarece a încălcat mai multe dispoziții imperative ale mai multor acte normative.

Potrivit art. 75 alin.4 din Legea 123/2006, privind statutul personalului din Serviciul de Probațiune, stipulează că: persoana supusă cercetării prealabile va fi convocată în scris în vederea audierii, iar audierea trebuie consemnată în scris sub sancțiunea nulității.

Susține că au fost încălcate și disp. art. 268 alin.2 lit. c și din codul muncii, și art. 268 alin.3 din același cod, în sensul că decizia trebuia să cuprindă motivele pentru care s-au înlăturat apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, instanța competentă la care sancțiunea poate fi atacată,mai mult, decizia trebuia comunicată salariatului în termen de 5 zile calendaristice, de la data emiterii.

În ceea ce privește fondul cauzei, arată că însuși Ministrul Justiției recunoaște că au existat unele disfuncționalități întrucât nu le-a asigurat servicii propricii desfășurării activității.

Solicită admiterea excepției tardivității, anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 3001/C/23.nov.2007.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Deliberând asupra acțiunii în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Direcția de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea Ordinului Ministrului Justiției nr.3001/C/23.11.2007 prin care a fost sancționat disciplinar cu suspendarea dreptului de promovare în grade profesioanle pe o perioadă de un an și șase luni.

În motivarea acțiunii s-a arătat că sancțiunea disciplinară a fost aplicată cu nerespectarea termenului de șase luni de la data săvârșirii abaterii disciplinare, invocându-se excepția tardivității aplicării sancțiunii, a fost tranferat de la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova la data de 1 octombrie 2006, iar sancțiunea a fost aplicată la 23 noiembrie 2007, cu depășirea termenului de șase luni.

De asemenea, s-a arătat că cercetarea disciplinară prealabilă s-a efectuat cu nerespectarea dispozițiilor legale, reclamantul nu a fost convocat în scris în vederea audierii, nu i s-a comunicat nici un act al acestei cercetări, nici procesul verbal de inspecție, nici raportul de inspecție, nu s-a respectat termenul de 5 zile în care trebuia emisă decizia de sancționare, nici cel de 90 de zile de la data înregistrării actului de constatare a abaterii, Comisia de disciplină nu a avut pe parcursul cercetării disciplinare aceeași componență.

La data de 18 ianuarie 2008, reclamantul și-a completat cererea inițială, a reiterat excepția tardivității aplicării sancțiunii și a susținut că Ordinul contestat este lovit de nulitate absolută, întrucât nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 268 alin.2 lit.c din Codul Muncii, respectiv motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare, instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată, aceeași sancțiune de nulitate absolută fiind aplicabilă și cercetării disciplinare pentru aceleași considerente arătate în motivarea inițială (filele11-17).

Reclamantul a formulat o nouă cerere de completare a acțiunii la data de 25 ianuarie 2008 prin care a solicitat suspendarea executării 3001/C/2007, întrucât, până pe data de 6 februarie 2008 pot fi recepționate lucrările de disertație la Direcția de Probațiune din cadrul în vederea promovării consilierilor de probațiune din gradele III și II în grade superioare, este consilier de probațiune gradul III și dorește să depună lucrarea în vederea promovării la gradul II (filele 25-26).

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat la data de 18 februarie 2008 întâmpinare în temeiul art. 115 pr.civilă, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, arătând că cererea de suspendare a executării 3001/2007 nu este admisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv existența cazului bine justificat și paguba iminentă. În ceea ce privește fondul cauzei s-a susținut că nu pot fi identificate elemente de nelegalitate sau netemeinicie a ordinului contestat, termenul de șase luni pentru aplicarea sancțiunii a fost respectat, întrucât inspecția s-a efectuat în perioada 22 - 25.05.2007, iar încălcarea normelor legale ce reglementează conținutul îndatoririlor de serviciu ale reclamantului au caracter de continuitate, nefiind epuizate la momentul inspecției. S-a mai susținut că dreptul la apărare al reclamantului pe parcursul cercetării disciplinare a fost pe deplin respectat, Comisia de disciplină a fost constituită cu respectarea prevederilor legale, ordinul contestat i-a fost comunicat lui la locul său de muncă prin fax, reclamantul a fost convocat în scris în vederea audierii, iar consemnarea acesteia s-a făcut audio cu acordul prealabil al celor audiați (filele 34-39).

Prin notele de ședință depuse la 5 mai 2008, Ministerul Justiției a arătat că Direcția de Probațiune constituită în cadrul acestui minister este un compartiment fără personalitate juridică, are ca atribuții efectuarea cercetării disciplinare, propunerea sancțiunii ce urmează a fi aplicată și asigurarea punerii în aplicare a sancțiunilor stabilite, calitatea de pârât neputând avea decât emitentul actului respectiv Ministerul Justiției și nu compartimentul său special (filele 284-285). Față de aceste susțineri, Curtea le-a calificat ca fiind invocată excepția lipsei capacității procesuale a Direcției de Probațiune, pe care a pus-o în discuția părților în ședința publică din 5 mai 2008.

În cauză s-au administrat proba cu înscrisuri și interogatoriul celor două pârâte, remițând instanței răspunsurile la interogatoriul inițial și cel suplimentar la data de 28 martie 2008 (file 143-150).

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Asupra cererii de suspendare executării 3001/C/2007 instanța s-a pronunțat prin Încheierea din 7.05.2008, în sensul admiterii acesteia, constatându-se că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.554/2004 cu modificările ulterioare, încheiere ce a fost recurată de către (filele 178-179).

Potrivit art. 137 pr.civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de fond sau de procedură ce fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, astfel că, urmează a se pronunța asupra excepțiilor invocate de pârâtul a lipsei capacității procesuale a Direcției de Probațiune din cadrul și a celor invocate de către reclamant, respectiv a tardivității aplicării sancțiunii, pe care o consideră prioritară față de excepția nulității absolute a Ordinului 3001/C/2007 și a cercetării disciplinare.

Ministerul Justiției are personalitate juridică și îndeplinește obligațiile legale stabilite conform HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea acestui minister, iar în cadrul său este constituită Direcția de Probațiune, compartiment fără personalitate juridică, ce aduce la îndeplinire atribuțiile stabilite prin Ordinul 3507/C/2007, respectiv cele enumerate la art. 125, iar în procedura stabilirii răspunderii disciplinare a personalului din cadrul Serviciilor de probațiune din teritoriu efectuează cercetarea disciplinară, propune ministrului justiției sancțiunile ce urmează a fi aplicate, asigură punerea în aplicare a sancțiunilor stabilite.

Având în vedere că Direcția de Probațiune este un compartiment în cadrul, neavând personalitate juridică stabilită prin lege sau printr-un statut, aceasta neavând statut propriu, organe de conducere și patrimoniu, nu poate sta în nume propriu în instanță, nu are capacitate procesuală, astfel că, excepția invocată de este întemeiată urmând să fie admisă.

În ceea ce privește excepția tardivității aplicării sancțiunii invocate de către, Curtea reține că acesta este consilier de probațiune, își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova unde a fost transferat de la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău, începând cu 1.12.2006, conform Ordinului 2644/C/21.11,2006, urmare cererii sale de transfer formulată la 25.09.2006 (filele 124-125).

Potrivit Raportului de inspecție nr.62181 din 14.08.2007, întocmit de inspectorii din cadrul Direcției de Probațiune, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzăus -au constatat mai multe disfuncționalități și s-au stabilit măsuri pentru remedierea acestora, inspecția desfășurându-se în perioada 22-25.05.2007 (filele78-104).

Inspectorii au verificat dosarele de supraveghere întocmire de consilierii de probațiune din cadrul acestui serviciu, inclusiv cele repartizate lui, care a lucrat în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău până la 1.02.2007, în perioada 1.12.2006 - 1.02.2007 fiind detașat la acest serviciu, deși, anterior, i se aprobase transferul la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru confirmarea conținutului dosarelor de supraveghere fiind întocmit procesul verbal din 25 mai 2007 (fila 106).

S-a constatat de către inspectorii Direcției de Probațiune că personalul serviciului de pe lângă Tribunalul Buzăua neglijat cerințele referitoare la forma, conținutul și termenele legale din cuprinsul dosarelor de supraveghere și reintegrare socială întocmite, astfel că, la 26.10.2007 a fost sesizată Comisia de disciplină privind cercetarea abaterilor disciplinare în ceea ce îi privește pe, și (fila 120), cercetarea disciplinară finalizându-se prin raportul din 20 noiembrie 2007 (filele 138-149) și nota din 21 noiembrie 2007 (fila 150-151) propunându-se aplicarea de sancțiuni disciplinare, în ceea ce îl privește pe reclamant, aceea de suspendare a dreptului de promovare în gradele profesionale pe o perioadă de un an și șase luni.

Ministrul Justiției primind propunerea Direcției de Probațiune privind sancționarea lui a emis Ordinul nr.3001/C/23.11.2007 prin care a aplicat reclamantului sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 74 lit.c din Legea 123/2006, respectiv suspendarea dreptului de promovare în grade profesionale pe o perioadă de un an și șase luni (fila 10), reclamantul fiind, deci, sancționat pentru îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu efectuate până la 1.02.2007, dată de la care nu a mai lucrat efectiv la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău, ci la cel de pe lângă Tribunalul Prahova.

Potrivit art. 76 (2) din Legea 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probațiune și art. 19 (4) din Ordinul 2017/C/2007, pentru aprobarea Regulamentului privind desfășurarea activității Comisiei de disciplină pentru cercetarea abaterilor disciplinare ale personalului de probațiune, sancțiunea disciplinară se aplică în termen de 90 de zile de la data înregistrării actului de constatare a abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de șase luni de la data săvârșirii acestora, acest al doilea termen de șase luni fiind nerespectat de către pârât, în stabilirea răspunderii disciplinare a lui.

Astfel, pretinsele abateri disciplinare reținute în sarcina sa au fost săvârșite până la data de 1.02.2007, dată de la care își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova, unde a fost transferat încă din 1.12.2006, la această dată de 1.02.2007, când a încetat detașarea la Serviciul de Probațiune B epuizându-se caracterul continuu al pretinselor nereguli și încălcări ale dispozițiilor legale în ceea ce privește întocmirea dosarelor de supraveghere și efectuarea operațiunilor specifice acestei activități. Împrejurarea că a îndeplinit atribuțiile de consilier de probațiune la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău până la 1.02.2007, rezultă din înscrisurile depuse la dosar ce se coroborează cu recunoașterile pârâtului din întâmpinare și din răspunsurile la interogatoriu - întrebările 6,13,14-, astfel că, data la care s-a săvârșit pretinsa abatere disciplinară este 1.02.2007.

Având în vedere că a săvârșit o pretinsă abatere disciplinară la 1.02.2007 putea fi sancționat disciplinar cu respectarea termenului de șase luni, prevăzut de art.76 (2) din Legea 123/2006 și art. 19 (4) din 2017/C/2007, termen ce s-a împlinit la 1.08.2008, sancțiunea a fost aplicată cu depășirea acestuia, respectiv la 23.11.2007, astfel că excepția tardivității invocată de către reclamant este întemeiată urmând să fie admisă, iar pe cale de consecință, Ordinul 3001/C/23.11.2007 urmează a fi anulat, celelalte excepții invocate de către, și apărările sale de fond nemaiimpunându-se a fi cercetate.

Față de aceste considerente, Curtea urmează să admită excepția lipsei capacității procesuale a Direcției de Probațiune din cadrul invocată de către acesta, întrucât este un compartiment în cadrul, fără personalitate juridică, neputând sta în nume propriu în instanță, va admite excepția tardivității aplicării sancțiunii invocată de reclamant, întrucât termenul legal și imperativ de șase luni a fost depășit, sancțiunea fiind, deci, anulabilă, iar acțiunea așa cum a fost completată va fi admisă, actul administrativ prin care a fost stabilită sancțiunea disciplinară urmând să fie anulat, fiind vătămat în drepturile sale prin emiterea ordinului contestat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 din Legea contenciosului administrativ.

Totodată, instanța va lua act, conform art. 274 pr.civilă, că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale a Direcției de Probațiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, în contradictoriu cu reclamantul.

Admite excepția tardivității aplicării sancțiunii invocată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

Admite acțiune completată, formulată de reclamantul domiciliat în P,-,. 4 E,. A,. 8,. 34, Județul P în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5, nr. 17.

Anulează Ordinul Ministerului Justiției 3001/C/23.11.2007.

Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 5 mai 2008.

Președinte

- -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

5 ex./9.05.2008

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Președinte:Maria Stoicescu
Judecători:Maria Stoicescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ . Sentința 115/2008. Curtea de Apel Ploiesti