Despăgubire. Decizia 298/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--CA
DECIZIA NR. 298 /CA/2009-
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă în reprezentareaADMINISTRAȚIEIFINANCIARE Aleșd- cu sediul în O, Str.-, -. 2b, Județ în contradictoriu cu intimatul reclamant- SRL- cu sediul în - com., nr. 8. Cod poștal -, Județ B, împotriva sentinței nr. 6/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect - despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimata reclamantă - avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la primul termen de judecată, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și întemeiată. Precizează că în mod corect a acordat instanța de fond cheltuieli de judecată în cuantum de 2.049 lei, aceste cheltuieli fiind dovedite. Cu cheltuieli de judecată în recurs conform chitanței depusă la dosar.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 6/CA/2009 Tribunalul Bihora admis cererea precizată formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI ALEȘD și în consecință: a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 11.965,45 lei reactualizată cu rata dobânzii legale până la data plății efective, sumă reprezentând taxa de primă înmatriculare achitată nelegal.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 24.03.2008, reclamanta s-a adresat pârâtei cu cererea înregistrată la sediul acesteia sub nr.299, solicitând restituirea taxei speciale pentru autoturisme în cuantum de 11965,45 lei, actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății, cerere soluționată conform adresei nr.793/25.03.2008, în sensul respingerii, cu argumentul că reclamanta nu se încadrează în vreuna din situațiile de excepție reglementate de art.113 al.1 din OG92/2003.
Prin urmare, nu poate fi reținută excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă, în condițiile în care reclamanta a urmat o procedură prealabilă anterior promovării acțiunii în instanță, iar cât privește perceperea taxei de primă înmatriculare, acesta nu s-a realizat în temeiul unui act administrativ susceptibil de a fi anulat în temeiul, ci în temeiul legii (Codul fiscal).
Sub aspectul fondului litigiului reține că reclamanta solicită restituirea sumei de bani achitată cu titlul de taxă specială de primă înmatriculare.
În acest sens, instanța a reținut că reclamanta a achitat suma de 10812,35 lei prin P BCR nr.358 din 30.11.2007 și 1153,10 lei prin BCR nr.359 din 30.11.2007, sume reprezentând taxe de primă înmatriculare pentru cele două autoturisme importate din Germania.
Această taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui impozit, cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2007.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 214/1 alin.3 Codul fiscal după criteriile și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii, taxă care nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează la aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Pârâta susține că acțiunea reclamantei este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexatășiunde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauzaSimmenthal II din anul 1978unde s-a decis că ficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecatorului national când se confrunta cu problema contrarietății între un act national și o dispoziție comunitara, indicand ca "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligatia de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le confera particularilor, lasand neaplicata orice dispozitie eventual contrară legii naționale".
Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului national, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecatorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, instanța reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Instanța constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
S-a reținut, astfel, că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Instanța mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație; restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Pentru aceste considerente, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată și pe cale de consecință o va admite și va obliga pârâta să îi restituie reclamantei taxa specială pentru autoturisme în valoare de 11.965,45 lei.
Plecând de la principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, ceea ce presupune atât damnum emergens cât și lucrum cessans, pentru lipsirea reclamantei în mod nelegal de suma de 11.965,45 lei, de la data plății -30.11.2007 și până la data reparării integrale a prejudiciului cauzat reclamantei, în condițiile art. 1082 - 1084 Cod civil, instanța va obliga pârâta la plata sumei actualizată cu rata dobânzii legale, până la data plății.
Împotriva acestei sentințe, în termen, scutit de plata taxei de timbru a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Aleșd, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerea acțiunii ca neîntemeiată și micșorarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, sunt invocate și dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, considerând că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa de înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora.
Plata taxei speciale pentru autoturisme a fost reglementată de prevederile art.2141și art.2142din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, dispoziții legale abrogate de OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Astfel, taxa specială de primă înmatriculare denumită conform dispozițiilor legale în vigoare "taxa pe poluare" intervine conform articolului 4 din OUG 50/2008 cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România respectiv la punerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la articolul 3 și articolul 9 din aceeași ordonanță.
Mai arată, recurenta că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile legale invocate și anume prevederile OUG 50/21.04.2008, articolul 11, potrivit cărora " taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentruautovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență", prin urmare legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitată în perioada menționată mai sus.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate în cuantum de 2.049 lei arată recurenta că acestea au fost acordate în cuantum nejustificat de mare raportat la valoarea speței, care nu ridică nici o complexitate, precizează că taxa de timbru datorată este de 43,3 lei, diferența cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
Instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor articolului 274 alineat 3 cod procedură civilă, putând să reducă onorariul avocatului.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Intimatul prin întâmpinarea depusă la dosar solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și întemeiată. Arată intimata că motivele de recurs invocate nu au nici o legătură cu cauza, întrucât sentința recurată are ca obiect taxa de primă înmatriculare achitată nelegal, iar recurenta nu contestă ilegalitatea taxei, dar invocă în apărare o nouă taxă de poluare impusă de OUG 50/2008, act normativ care a intrat în vigoare la 01.07.2007, după achitarea taxei de către reclamantă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate, a actelor de la dosar, precum și în temeiul dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă, curtea de apel constată că este legală și temeinică, recursul fiind nefondat.
În mod legal a procedat instanța de fond, înlăturând dispozițiile art. 214/1-214/3 din Codul Fiscal român, ca fiind contrare art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene. Sub acest aspect, este de menționat că, potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul,"nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Referitor la principiul nediscriminării, în cauza Michel, similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că "statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul, adică să nu fie discriminatoriu".
Prevederile menționate în Tratat și cele cuprinse în jurisprudența E, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, respectiv discriminarea între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.
Potrivit reglementării naționale, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări al acestuia în România. Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3. fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.
Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, pentru care se solicită reînmatricularea în România.
Această modalitate de stabilire diferențiată a taxei, instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în acest mod,legiuitorul a încălcat în mod direct și evident dispozițiile art. 90 din Tratat anterior citat.
Pentru aceste considerente și având în vedere principiul aplicării directe a dreptului comunitar, instanța de recurs va reține că hotărârea instanței de fond este legală, impunându-se înlăturarea criticilor vizând aceste aspecte, ridicate de către recurentă în susținerea recursului său.
În ceea ce privește susținerea pârâtei în sensul că, prin OUG 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1 si 214/2 din Codul fiscal, taxa specială de primă înmatriculare fiind practic înlocuită acum cu taxa de poluare, instanța reține că prevederile art. 11 din OUG 50/2008 nu pot fi reținute pentru respingerea acțiunii, în condițiile în care nu există nici un temei pentru pârâta să oblige reclamantul la suportarea taxei de poluare, câtă vreme o asemenea taxă nu exista la data înmatriculării autoturismului în România, cunoscând fiind principiul neretroactivității legii civile noi, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României. Or, OUG 50/2008 intrând în vigoare la data de 01.07.2008, taxa de poluare nu poate fi percepută pentru aducerea în țară a unui autoturism la o dată anterioară datei intrării în vigoare a acestui act normativ.
Relativ la cheltuielile de judecată acordate reclamantului de instanța de fond, reducerea acestora, solicitată de recurentă prin cererea de recurs nu se justifică. Practic recurenta are în vedere doar onorariul avocațial la care a fost obligată, însă suma de 2000 lei plătită cu acest titlu de către reclamant, potrivit extrasului de cont aflat la fila 23 din dosarul de fond, nu este apreciată de către instanța de recurs ca fiind nepotrivit de mare față de valoarea pricinii(suma de 11.965,45 lei) și munca îndeplinită de avocat.
Având în vedere aspectele reținute, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins ca nefondat recursul formulat și menținută ca legală și temeinică sentința nr. 6/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor.
Față de culpa procesuală a recurentei, în temeiul art. 274 alin. 1.pr.civ. aceasta va fi obligată să plătească părții intimate suma de 1.500 cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, justificat prin chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondatrecursul declarat recurenta pârâtă recurenta pârâtă în reprezentareaADMINISTRAȚIEIFINANCIARE Aleșd- cu sediul în O, Str.-, -. 2b, Județ în contradictoriu cu intimatul reclamant- SRL- cu sediul în - com., nr. 8. Cod poștal -, Județ B, împotriva sentinței nr. 6/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 14 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.//25.05.2009
Jud fond.
Dact./ 25.05.2009
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela
