Despăgubire. Decizia 300/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
DOSAR nr- CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--CA
DECIZIA NR. 300 /CA/2009-
Ședința publică din 14 mai 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă în reprezentareaADMINISTRAȚIEIFINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI Aleșd- cu sediul în O, Str.-, -. 2b, Județ în contradictoriu cu intimatul reclamant-- domiciliat în com. Vadu, -. 820, Cod Poștal -, Județ împotriva sentinței nr.49/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect - despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la primul termen de judecată, intimatul a depus întâmpinare, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 49/CA/2009 Tribunalul Bihora respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Aleșd- DGFP B și în consecință a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5731 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, sumă care va fi actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății efective.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond, raportat la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, în baza art. 137 Cod procedură civilă, a reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea taxei auto în sumă de 5.731 lei.
În conformitate cu art. 7 din Legea 554/2004 republicată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.2 cod proc. civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexându-se la cererea de chemare în judecată.
Din înscrisul aflat la fila 7 din dosar rezultă că reclamantul a întreprins demersuri pentru restituirea sumei achitate cu titlu de taxa de primă înmatriculare, iar pârâta prin adresa nr.983/31.03.2008 l-a înștiințat cu privire la refuzul restituirii, împrejurări față de care instanța constată că procedura prealabilă a fost îndeplinită, astfel că excepția inadmisibilității invocate de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la restituirea sumei de bani achitată cu titlul de taxă specială de primă înmatriculare, instanța reține că prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. -/31.01.2008 reclamantul a achitat suma de 5.731 lei.
Această taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui impozit iar cuantumul său se calculează după formula prevăzută de art. 214/1 alin.3 Cod fiscal după criteriile și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzute în anexele speciale ale legii. Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și importate spre înmatriculare în România, după aducerea acestora în țară.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta stipulează faptul că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și prin urmare, prevederile menționate în Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În conformitate cu dispozițiile Legii 157/2005 prin care România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 din Tratatul Comunității Europene, instanța constată că art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal sunt reglementări contrare normelor comunitare, iar taxa pentru înmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum de 5.731 lei a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea disp. art. 90 alin.1 din Tratat, considerente față de care apreciază că cererea formulată este întemeiată și pe cale de consecință va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 5.731 RON achitată cu chitanța mai sus arătată reprezentând taxă specială auto prima înmatriculare.
Susținerile pârâtei conform cărora în conformitate cu art.11 din OUG nr.50/21.04.2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule se impune compensarea între taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare nu pot fi reținute întrucât OUG nr.50/2008 a intrat în vigoare ulterior încasării de către pârâtă a taxei de primă înmatriculare a cărei restituire se solicită prin prezenta acțiune. Ori, în conformitate cu art.15 din Constituția României și art.1 din Codul Civil, legea civilă nu retroactivează, ea are putere numai pentru viitor. Prin urmare, instanța va constata că pârâta a reținut în mod nelegal taxă de primă înmatriculare, va obliga pârâta să restituie această taxă fără a face aplicare dispozițiilor OUG nr.50/2008.
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamant ca urmare a achitării nelegale a taxei de primă înmatriculare, instanța urmează să oblige pârâta să restituie reclamantului taxa achitată actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă.
Împotriva acestei sentințe, în termen, scutit de plata taxei de timbru a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Aleșd, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă, invocând în acest sens dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004.
Reclamantul s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire a taxei,fără să ceară anularea actului administrativ fiscal care a stat la baza efectuării plății taxei de primă înmatriculare, respectiv a răspunsului la cererea de restituire, astfel, simpla solicitare de către reclamantă a restituirii taxei de primă înmatriculare nu poate acoperi dispoziția legală imperativă.
Sunt invocate și dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, considerând că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa de înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora.
Plata taxei speciale pentru autoturisme a fost reglementată de prevederile art.2141și art.2142din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, dispoziții legale abrogate de OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Astfel, taxa specială de primă înmatriculare denumită conform dispozițiilor legale în vigoare "taxa pe poluare" intervine conform articolului 4 din OUG 50/2008 cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România respectiv la punerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la articolul 3 și articolul 9 din aceeași ordonanță.
Mai arată, recurenta că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile legale invocate și anume prevederile OUG 50/21.04.2008, articolul 11, potrivit cărora " taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentruautovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență", prin urmare legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitată în perioada menționată mai sus.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat și menținerea în întregime a sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate, a actelor de la dosar, precum și în temeiul dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă, curtea de apel constată că este legală și temeinică, recursul fiind nefondat.
Excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată este nefondată, deoarece reclamantul intimat s-a adresat chiar recurentei în vederea restituirea taxei speciale de primă înmatriculare, așa cum rezultă din înscrisul de la filele 7 și 8 din dosarul primei instanțe, primind răspunsul pe care l-a atacat în instanță.
Procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea contenciosului administrativ, creează posibilitatea autorității emitente a actului administrativ unilateral de a-l revoca, ori în speță atâta vreme cât petentului i s-a răspuns că nu i se poate restitui taxa de primă înmatriculare, revenirea cu o nouă adresă la aceeași autoritate prin care să se solicite același lucru, ar fi fost contrară scopului dispozițiilor art.7 din Legea contenciosului administrativ, ducând la o birocrație excesivă, pe care legiuitorul nu a vrut să o legifereze prin textul de lege enunțat.
Astfel, se va avea în vedere că reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din Codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care era afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al Comunității Europene nu era posibilă fără plata taxei. Însă, organul fiscal care a încasat taxa nu emite un act fiscal, titlu de creanța, care să materializeze operațiunea, astfel că, în această împrejurare, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de plata acesteia echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are un suport material.
Față de aceste considerente, câtă vreme nu s-a emis un act administrativ-fiscal prin care să fie impusă plata taxei de primă înmatriculare, în mod corect reclamantul, în considerarea prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, s-a adresat Administrației Publice a Municipiului O, cu cererea de restituire a taxei, iar răspunsul primit de la pârâtă, concretizat în adresa nr.983/31.03.2008constituie act administrativ susceptibil de a fi atacat cu acțiune în anulare, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
În mod legal a procedat instanța de fond, înlăturând dispozițiile art. 214/1-214/3 din Codul Fiscal român, ca fiind contrare art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene. Sub acest aspect, este de menționat că, potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul," nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Referitor la principiul nediscriminării, în cauza Michel, similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că "statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul, adică să nu fie discriminatoriu".
Prevederile menționate în Tratat și cele cuprinse în jurisprudența E, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, respectiv discriminarea între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară.
Potrivit reglementării naționale, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări al acestuia în România. Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3. fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.
Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, pentru care se solicită reînmatricularea în România.
Această modalitate de stabilire diferențiată a taxei, instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în acest mod,legiuitorul a încălcat în mod direct și evident dispozițiile art. 90 din Tratat anterior citat.
Pentru aceste considerente și având în vedere principiul aplicării directe a dreptului comunitar, instanța de recurs va reține că hotărârea instanței de fond este legală, impunându-se înlăturarea criticilor vizând aceste aspecte, ridicate de către recurentă în susținerea recursului său.
În ceea ce privește susținerea pârâtei în sensul că, prin OUG 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1 si 214/2 din Codul fiscal, taxa specială de primă înmatriculare fiind practic înlocuită acum cu taxa de poluare, instanța reține că prevederile art. 11 din OUG 50/2008 nu pot fi reținute pentru respingerea acțiunii, în condițiile în care nu există nici un temei pentru pârâta să oblige reclamantul la suportarea taxei de poluare, câtă vreme o asemenea taxă nu exista la data înmatriculării autoturismului în România, cunoscând fiind principiul neretroactivității legii civile noi, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituția României. Or, OUG 50/2008 intrând în vigoare la data de 01.07.2008, taxa de poluare nu poate fi percepută pentru aducerea în țară a unui autoturism la o dată anterioară datei intrării în vigoare a acestui act normativ.
Având în vedere aspectele reținute, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins ca nefondat recursul formulat și menținută ca legală și temeinică sentința nr.49/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondatrecursul declarat recurenta pârâtă în reprezentareaADMINISTRAȚIEIFINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI Aleșd- cu sediul în O, Str.-, -. 2b, Județ în contradictoriu cu intimatul reclamant-- domiciliat în com. Vadu, -. 820, Cod Poștal -, Județ împotriva sentinței nr.49/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 14 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.//25.05.2009
Jud fond.
Dact./ 25.05.2009
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela