Despăgubire. Decizia 329/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 329/
Ședința publică din 08 Aprilie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta, domiciliată în municipiul M C,-/B/15, județul H, împotriva sentinței civile nr. 164 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secia Civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei constatându-se că recursul este declarat în termen, motivat, conform art. 301, 303 Cod procedură civilă, fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 2,00 lei prin chitanța aflată la fila 3 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Pârâta intimată Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a depus la dosar, prin serviciul de registratură, întâmpinare, prin care cere judecarea cauzei și în lipsă art.242 alin.(2) din Codul d e procedură civilă (filele 15-17), după care instanța, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 164/05.02.2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dos. nr-, a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Harghita invocată de pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M C și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 03.12.2007, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri echitabile pentru nesoluționarea plângerii sale referitoare la un teren de 511 mp, întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile Legii nr. 18/1991 rep.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta, se reține în continuare în considerentele aceleiași hotărâri, invocă excepția necompetenței materiale a tribunalului, ca instanță de contencios administrativ, arătând că este vorba de o plângere formulată în baza Legii nr. 18/1991, caz în care competența materială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Instanța, în raport cu excepția invocată, reține că reclamanta și-a întemeiat cererea și solicitările ulterioare pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000 aplicabile în materia fondului funciar.
Față de aceste cereri, arată prima instanță, pârâta a răspuns, astfel că nu pot fi reținute, aceste răspunsuri, ca refuzuri potrivit Legii nr. 554/2004.
Așadar, instanța de fond conchide că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 rep. competența de soluționare a plângerilor fiind a judecătoriilor în a căror rază este situat terenul.
Față de această hotărâre a declarat, în termen, recurs reclamanta solicitând ca pârâta - intimată să fie obligată la plata despăgubirilor materiale, morale și a cheltuielilor de judecată. În motive arată că prin acțiunea introductivă de instanță a formulat două capete de cerere: despăgubirea de către intimată pentru terenul în suprafață de 511 mp de teren naționalizat în anul 1972 și despăgubiri morale pentru că i s-a refuzat o soluționare echitabilă a cererii.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în temeiul principiului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Așa cum reține și instanța de fond, reclamanta a solicitat despăgubiri materiale și despăgubiri morale pentru că nu și-a recuperat un teren în suprafață de 511 mp, aflat pe raza municipiului M În plus, în acțiunea introductivă de instanță reclamanta precizează că pârâta a refuzat nejustificat soluționarea plângerii sale, deși a depus mai multe cereri prin care a solicitat despăgubiri.
Într-adevăr, reclamanta recurentă a formulat mai multe cereri către Primăria MC( 12, 14, 17), toate conținând aceeași solicitare, de despăgubire pentru casa demolată și terenul naționalizat în anul 1972, imobile aflate în intravilanul municipiului M
Ultima dintre ele este datată 16.05.2005, înregistrată la pârâtă sub nr. 20467 ( 17 dos. inst. de fond). Reclamanta recurentă și-a întemeiat această cerere pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 și a fost îndreptată Comisie de aplicare a acestei legi.
De altfel, Primăria municipiului MCa răspuns prin adresa din 03.03.2006 în sensul că prin Legea nr. 247/2005 a fost modificată Legea nr. 10/2001, iar acest act normativ nu permite depunerea de cereri noi, ci doar completarea celor depuse în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Din cele de mai sus, rezultă că reclamanta și-a circumscris acțiunea sferei contenciosului administrativ, temeiul de drept fiind acela prevăzut de art. 1 alin. 1 și art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, acest din urmă text explicând ce se înțelege prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ("exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane ").
În cazul de față, cu privire la ultima cerere, fără a analiza pe fond acțiunea reclamantei, răspunsul dat de pârâtă la data de 03.03.2006 poate fi calificat ca un refuz de soluționare a cererii ce a îndreptățit-o pe reclamantă la a formula acțiunea introductivă. Sigur, dacă acest refuz este justificat sau nu reprezintă o altă chestiune, ce ține de soluționarea pe fond a cauzei, în sensul dacă acțiunea reclamantei este fondată sau nu și dacă refuzul este just sau nu.
Pe de altă parte, instanța de fond face referire în mod greșit la dispozițiile Legii nr. 18/1991 rep.
Așa cum s-a arătat mai sus, reclamanta nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, ci despăgubiri pentru naționalizarea unor imobile. În fapt, nici nu avea cum întrucât imobilele pentru care a solicitat despăgubirea nu intră în sfera de incidență a dispozițiilor art. 8 alin. 1 și 2 din Legea nr. 18/1991 rep. (potrivit acestui text de lege, doar terenurile care se găseau în patrimoniul cooperativelor agricole de producție și care au fost membrii cooperatori sau moștenitorii acestora fac obiectul Legii nr. 18/1991 rep.). de altfel, din corespondența părților, aflată la dosar, rezultă că imobilele pentru care se cere despăgubirea nu au fost terenuri care să fi fost în patrimoniu vreunei cooperative agricole, ci acestea erau intravilane, aflate pe raza municipiului M
În aceste condiții, nu pot fi invocate dispozițiile art. 53 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 rep. cu atât mai mult cu cât reclamanta nu atacă un act al comisie județene prevăzut de acest text de lege, ci refuzul pârâtei intimate de a-i rezolva cererea.
Pârâta intimată și-a întemeiat răspunsul, ca refuz de soluționare a cererii reclamantei, pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată aceasta de Legea nr. 247/2005. Or, din conținutul acestei legi (spre exemplu: art. 21 și 25) prevede emiterea unor decizii sau dispoziții în rezolvarea unor astfel de cereri, acte ce pot fi calificate ca fiind de natură administrativ individuală.
Din această perspectivă, instanța de recurs constată că admiterea excepției necompetenței materiale este una greșită, astfel că va dispune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și va dispune trimiterea cauzei spre continuarea judecății primei instanțe, respectiv Tribunalului Harghita ca instanță de contencios administrativ, pentru a proceda la continuarea judecății în limitele de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de, domiciliată în municipiul M C,-/B/15, județul H, împotriva sentinței civile nr. 164 din 5 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 aprilie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
05.05.2008
Jud.fond.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
