Despăgubire. Decizia 376/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.376/CA/2009 -
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- -- judecător
- - - grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal de față declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE,în reprezentareaADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICEA ORAȘULUI Bcu sediul în O,- B, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă-" VEST "SRLcu sediul în, nr.137, jud. B împotriva sentinței nr.40/CA din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.3761/CA/111/2008, având ca obiect - contestație act administrativ fiscal -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimata reclamantă -" VEST "SRL, avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.204/2009 emisă de Baroul București - Cabinet de Avocat, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, cauza este la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul intimatei reclamante depune la dosar concluzii scrise și copia chitanței privind plata diferenței de onorariu avocațial solicită la instanța de fond și care nu i-a fost acordată. Nu mai are alte cereri, solicită cuvântul.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată reprezentând diferența neachitată la instanța de fond.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.40 /CA din 26 ianuarie 2009, Tribunalul Bihora respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis acțiunea formulată de reclamanta - Vest SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B - DGFP B și în consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 12646 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
De asemenea a oblligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 843,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în plata taxei de timbru și a onorariului de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, reclamanta a solicitat restituirea sumei de 12.646 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare.
În conformitate cu art. 7 din Legea 554/2004 republicată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.2 cod proc. civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexându-se la cererea de chemare în judecată.
Din înscrisul aflat la fila 4 din dosar rezultă că reclamanta a întreprins demersuri pentru restituirea sumei achitate cu titlu de taxa de primă înmatriculare, iar pârâta prin adresa fără număr de la fila 5 dosar a înștiințat-o cu privire la refuzul restituirii, împrejurări față de care instanța a constatat că procedura prealabilă a fost îndeplinită, astfel că excepția inadmisibilității invocate de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la restituirea sumei de bani achitată cu titlul de taxă specială de primă înmatriculare, instanța reținut că prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr.- din data de 05.07.2007 și respectiv ordinul de plată nr.1/08.03.2007 reclamanta a achitat suma de 12.646 lei.
Această taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui impozit iar cuantumul său se calculează după formula prevăzută de art. 214/1 alin.3 Cod fiscal după criteriile și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzute în anexele speciale ale legii. Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și importate spre înmatriculare în România, după aducerea acestora în țară.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta stipulează faptul că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și prin urmare, prevederile menționate în Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În conformitate cu dispozițiile Legii 157/2005 prin care România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 din Tratatul Comunității Europene, instanța constată că art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal sunt reglementări contrare normelor comunitare, iar taxa pentru înmatricularea autoturismului de către reclamanta, în cuantum de 12.646 lei a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea disp. art. 90 alin.1 din Tratat, considerente față de care a apreciat că cererea formulată este întemeiată și pe cale de consecință a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 12.646 RON achitată cu chitanța seria - nr. - din data de 05.07.2007 și respectiv ordinul de plată nr.1 /08.03.2007 reprezentând taxă specială auto prima înmatriculare.
Susținerile pârâtei conform cărora în conformitate cu art.11 din OUG nr.50/21.04.2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule se impune compensarea între taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare nu pot fi reținute întrucât OUG nr.50/2008 a intrat în vigoare ulterior încasării de către pârâtă a taxei de primă înmatriculare a cărei restituire se solicită prin prezenta acțiune. Ori, în conformitate cu art.15 din Constituția României și art.1 din Codul Civil, legea civilă nu retroactivează, ea are putere numai pentru viitor. Prin urmare, instanța a constatat că pârâta a reținut în mod nelegal taxă de primă înmatriculare, a obligat pârâta să restituie această taxă fără a face aplicare dispozițiilor OUG nr.50/2008.
Față de opunerea pârâtei la cererea reclamantei, în baza art. 274 Cod procedură Civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 843,6 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs, în termen, recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului B, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției invocate și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că, prin sentința recurată s-a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunându-se obligarea la restituirea taxei speciale pentru autoturisme achitată.
Consideră că, în mod netemeinic instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Potrivit art.7 din legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept, ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
În consecință, solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, arată că, dispozițiile art.90 din Tratatul CE la care face referire reclamantul, nu sunt incidente în cauză, deoarece nu suntem în prezența unor impozite interne mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare și nici în prezența unui regim fiscal discriminatoriu.
Obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență.
Arată că, taxa specială a fost calculată în conformitate cu prevederile art.214/1 și 214/2 din Legea nr.571/2003, dispoziții legale abrogate de OUG nr.50/2008, conform cărora taxa rezultată ca diferență între suma achitată între 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 de contribuabil și cea rezultată, ca urmare a noilor prevederi, se restituie contribuabilului pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței.
Solicită totodată, a fi avute în vedere și prevederile OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Astfel, potrivit art.11 din acest act normativ "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul realizat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență". Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în cuantum de 843,6 lei, la care pârâta a fost obligată, învederează că acestea au fost acordate în cuantum nejustificat de mare raportat la valoarea speței, care nu ridică nici o complexitate, instanța de fond neavând în vedere prevederile art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
Intimata reclamantă, prin reprezentant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, conform concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului B, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, invocată de recurentă, este nefondată.
Conform art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004: "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia".
În speță, procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 a fost parcursă, reclamanta adresându-se, așa cum corect a reținut și prima instanță, pârâtei pentru soluționarea cererii sale înregistrate sub nr.14273 din 03.07.2008, cerere însă nesoluționată.
Pe fondul cauzei, arată că, în conformitate cuart.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene"nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În condițiile în care, potrivit reglementărilor naționale cuprinse în art. 2141și 2142din Legea 571/2003 - Codul fiscal, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România, iar această taxă nu este percepută pentru autoturismele care urmează a fi reînmatriculate, este evident că prin modul de stabilire diferențial al taxei, se instituie un regim juridic discriminatoriu între autoturismele sau autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul înmatriculării lor în România și cele înmatriculate în România și care urmează a fi reînmatriculate.
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt incidente prev.art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, legiuitorul național încălcând, prin prevederile naționale adoptate, în mod direct dreptul comunitar. Prin Legea 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Bulgaria și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
De asemenea, este nerelevantă împrejurarea că legiuitorul, în reconsiderarea prevederilor art.2141și 2142din Codul fiscal a emis OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, acest act normativ nefiind incident în speță, neputând retroactiva, intimatul reclamant formulând cererea de înmatriculare a autoturismului anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008.
Relativ la cheltuielile de judecată acordate reclamantei de către instanța de fond, reducerea acestora, solicitată de recurentă prin cererea de recurs, nu se justifică. Practic, recurenta are în vedere doar onorariul avocațial la care a fost obligată, însă suma de 843,6 lei cu acest titlu de către reclamant, potrivit facturilor aflate la filele 20,21 și 22 din dosarul de fond, nu este apreciată de instanța de recurs ca fiind nepotrivit de mare față de valoarea pricinii ( suma de 12646 lei) și munca îndeplinită de avocat.
Cât privește solicitarea reprezentantului intimatei reclamantei, referitor la acordarea diferenței cheltuielilor de judecată neacordate de instanța de fond, reține că, această parte nu a declarat recurs în cauză cu privire la cheltuielile solicitate, situație în care instanța de recurs nu este îndreptățită la a modifica hotărârea instanței de fond cu privire la acestea.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev.art.312 Cod procedură civilă cu raportare la prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene și art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurentaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B,în reprezentareaADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A Orașuluiîmpotriva sentinței nr.40/CA din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
REVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
În concediu odihnă,
Semnează președ.
Instanței
HGRed.dec. - jud.
În concept, 06.07.2009
Jud. fond
Tehnoredact. -
2 ex./ 07.07.2009
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela
