Despăgubire. Sentința 93/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Sentința nr. 93/ Dosar Nr-
Ședința public din 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă JUDECĂTOR 2: Raluca Popa
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 03 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de10 iunie 2009.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr- reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei de 1583 euro, cu titlu de despăgubiri, și a sumei de 5000 lei, cu titlu de daune morale.
În motivare reclamanta a arătat că pentru imobilul din comuna -, județul onstanța, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în baza raportului de evaluare întocmit de SC Turism, filiala B SRL la data de 7.11.2007, în valoare de 7760 euro, respectiv 26 128 lei, a emis Decizia nr. 1211/ din data de 31.01.2008, care ține loc de titlu de despăgubire, în valoare de 26.128 lei.
După multe intervenții scrise, pentru efectuarea plății despăgubirilor, inclusiv o procedură prealabilă, care au durat peste un an și nouă luni, în data de 16.03.2009, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a emis titlu de plată - Decizia nr. 529/16.03.2009 și în data de 19.03.2009 a virat în contul reclamantei suma de 26 128 lei, cu specificația, despăgubiri la Legea nr. 247/2005.
Reclamanta a susținut că pârâta nu a respectat prevederile art. 16 alin.9 din Legea 247/2005 potrivit cărora " titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/ propuse, actualizate cu indicele de inflație".
Astfel evaluarea a fost făcută la data de 7.11.2007, cu rata de schimb valutar de 3,3671 RON / EURO, iar plata s-a făcut la data de 19.03.2009, deci după 1 an și 6 luni, când rata de schimb valutar era de 4,23 RON/EURO.
Reclamanta a apreciat că indicele de inflație cu care trebuia actualizată este egal cu diferența între cele două rate de schimb valutar, din care potrivit calculelor efectuate de aceasta rezultă suma de 1583 euro.
Reclamanta a solicitat pentru întârzierea nejustificată suma de 5000 lei cu titlu de daune morale, în temeiul art. 18 alin.3 din Legea nr. 554/2004.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus Decizia nr. 529/16.03.2009 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, raportul de evaluare din 12.11.2007, Decizia nr. 1211/FF/31.01.2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, plângerea prealabilă, extras de cont, răspunsul dat de pârâtă.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, iar pe fond solicitat respingere acțiunii ca nefondată.
În susținerea excepției lipsei plângerii prealabile, pârâta a invocat prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 susținând că adresa Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nr.-/2009, pe care reclamanta o consideră ca fiind procedură prealabilă, a fost emisă la data de 10.03.2009, iar titlul de plată contestat a fost emis la data de 16.03.2009 și comunicat reclamantei la data de 21.04.2009. În concluzie, adresa Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr.-/10.03.2009, nu poate constitui procedură prealabilă în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 2 din decizia contestată nr.529/16.03.2009.
Pe fond pârâta a prezentat procedura urmată în speță, respectiv, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Titlu de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/ propuse, actualizate cu indicele de inflație. După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite pe baza acestora și a operațiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și / sau titlu de plată.
Titlul de conversie va fi înaintat depozitului central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în, în vederea efectuării operațiunilor de plată.
Astfel, în temeiul art.13, alin.1 și al art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005- Titlul VII, având în vedere Hotărârea Comisiei Județene pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar C cu nr. 597/13.10.2006, prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza cererii nr. 13/2005 și actele depuse la dosarul intern nr. 5740//2007, precum și raportul de evaluare întocmit în dosarul intern nr. 5740//2007, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în favoarea reclamantei Decizia de despăgubire nr. 1211/FF/ 31.01.2008, în cuantum de 26.128 lei.
Având în vedere Decizia nr. 1211/FF/31.01.2008 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, opțiunea formulată și înregistrată de reclamantă la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nr. 03305/13.03.2008, în temeiul Titlului VII- Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele și unele măsuri adiacente, actualizată și baza dispozițiilor Hotărârea de Guvern nr. 361/2005, privind înființarea, organizarea și funcționarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost emis cu prioritate pentru cauze medicale, Titlu de Plată nr. 529/16.03.2009, în cuantum de 26.128 lei.
În ceea ce privește plata sumelor de 1583 Euro reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei stabilită prin decizia de despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în dispozițiile legale în materie nu sunt prevăzute reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală, în raport inflației, de cursul Euro etc. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, modifică și completă cu Legea nr. 356/2002, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtător de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are temei legal să actualizeze sumele de bani, stabilite prin deciziile de despăgubire emise de Comisia Centrală, în raport de indicele de inflație sau în raport de cursul Euro. De asemenea nu poate fi reținut vreun prejudiciu cauzat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru întârzierea emiterii titlului de plată și plata despăgubirilor în numerar, întrucât emiterea unui astfel de titlu presupune respectarea ordinii cronologice a înregistrării cererilor de opțiune de către persoanele îndreptățite precum și existența disponibilităților financiare necesare achitării despăgubirilor în numerar. Mai mult chiar, titlul de plată, a fost emis cu prioritate pentru cauze medicale deosebite.
Referitor la emiterea titlului de plată nr. 529/16.03.2009, cu încălcarea art. 16 alin. 9 din Legea nr. 247/2005 pârâta a precizat că textul de lege face referire la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nici de cum la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și totodată se referă la titlul de despăgubiri ci nu la titlul de plată "titlu de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/ propuse, actualizate cu indicele de inflație."
În situația în care reclamanta nu era mulțumită de cuantumul despăgubirilor acordate potrivit deciziei Comisiei Centrale nr. 1211/FF/31.01.2008, avea posibilitatea să se adreseze instanței de contencios administrativ.
În ceea ce privește daunele morale în sumă de 5000 lei pârâta a susținut că în speță nu poate fi vorba despre un prejudiciu, un refuz nejustificat sau un alt beneficiu nerealizat ori de vreo suferință cauzată reclamantei de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în privitoare la emiterea titlului de plată și plata despăgubirilor în numerar, ci că, dimpotrivă, această instituție a ținut cont de afecțiunile reclamantei, efectuând cu prioritate plata despăgubirilor în numerar ce i se cuveneau.
Analizând potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția lipsei procedurii prealabile instanța constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Obiectul acțiunii în constituie obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri, constatând în reactualizarea sumei cu indicele de inflație (diferența de curs valutar) între data stabilirii sumei prin raportare de evaluare și data achitării acestei sume.
Prin urmare, nu este vorba de o acțiune în anulare, modificare sau obligare emitere act administrativ, generată de refuzul autorității administrative, ci este o acțiune în despăgubiri pentru care nu era obligată să îndeplinească procedura prealabilă.
De altfel, deși așa cum au arătat dat fiind obiectul acțiunii, reclamanta nu are obligația parcurgerii procedurii prealabile, aceasta a efectuat un asemenea demers, respectiv a adus la cunoștința pârâtei solicitarea sa de a-i fi acordate despăgubiri pentru perioada scursă între momentul evaluării imobilului și momentul efectuării plății, care la acea dată încă nu se realizase.
Pe fond instanța reține următoarea stare de fapt:
Reclamanta a formulat o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru imobilul deținut în comuna, județ
La data de 12.11.2007, s - a efectuat un raport de evaluare acestui imobil care a estimat valoarea acestuia la suma de 7760 euro, respectiv 26 128 lei.
Pe baza Hotărârii Comisiei Județene pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar C cu nr. 597/13.10.2006 și a raportului de evaluare Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 1211/FF/ 31.01.2008.
Potrivit art. 2 din această decizie, acest act administrativ putea fi atacat în condițiile Legii nr. 554/2004.
Reclamanta nu a contestat această decizie, motiv pentru care instanța reține că a fost de acord cu acest titlu de despăgubire și cu suma de 26128 lei, stabilită prin acest act administrativ.
După emiterea acestei deciziei reclamanta a optat, la data de 13.03.2008 pentru plata în numerar a acestei sume (28).
La data de 16.03.2009 pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 529/16.03.2009, iar la data de 19.03.2009, a virat suma de 26 128 lei, stabilită prin această decizie, în cadrul bancar al reclamantei deschis la BRD (39).
Instanța constată că reclamanta a fosta lipsită de sume de 26 128 lei stabilită prin Decizia nr. 1211/FF/31.01.2008 emisă de Comisia Centrală în perioada 31.01.2008 (data efectuării titlului de despăgubire) și 19.03.2009 (data efectuării plății în contul său).
Legea nr.247/2005 și Legile fondului funciar sunt acte normative cu caracter reparator emise cu intenția de a remedia măsurile abuzive prin care persoanele au fost deposedate de bunurile pe care le dețineau în proprietate.
Or, prin intervalul mare de timp scurs între momentul emiterii titlului de despăgubire și momentul efectuării plății reclamantei a încercat un nou prejudiciu, care potrivit art. 1073 Cod civile, trebuie recuperat integral.
De altfel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Radu contra României, Gabriel contra României, Săvescu contra României, Porteanu contra României) s-a reținut în mod constant că fost încălcat art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului și art. 1 din Protocolul 1 la Convenție atunci când nu s - a avut în vedere prejudiciul suferit din cauza lipsei îndelungate a despăgubirii persoanelor care au fost lipsite de bunurile lor.
Pe cale de consecințe, instanța constată că prin modalitatea defectuoasă a pârâtei de a soluționa cererea reclamantei (prin întârzierea acordării despăgubirilor cu aproape 14 luni) aceasta a cauzat reclamantei un prejudiciu.
Dată fiind natura obligației neexecutate și prevederile art. 1088 Cod civil, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei dobânda legală de la data de 31.01.2008 (data emiterii deciziei) și până la data de 19.03.2009 (data efectuării plății)
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția lipsei procedurii prealabile și va admite în partea acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și în consecință, va obliga pârâta să-i plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 26 128 lei pentru perioada 31 ianuarie 2008 - 19 martie 2009, cu titlu de despăgubirii pentru achitarea cu întârziere a sumei datorate și se vor respinge restul pretențiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 invocată de către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Admite în partea acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul în B,-,. 94,. B,. 7, județ B în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în B, Calea, nr. 202, sector1, și în consecință:
Obligă pârâta să-i plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 26 128 lei pentru perioada 31 ianuarie 2008 - 19 martie 2009, cu titlu de despăgubirii pentru achitarea cu întârziere a sumei datorate.
Respinge restul pretențiilor.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009.
Președinte Grefier
Pt. - - - - -
plecată în concediu legal
semnează Președintele instanței
Radu
Red. C- 26.06.2009
Dact. T- 01.07.2009/4 ex.
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Raluca Popa