Despăgubire contencios administrativ. Decizia 1600/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1600/2008 -
Ședința publică din 6 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de pârâții domiciliat în O,-,. 1, județul B și - domiciliată în O,-,. 7, județul B în contradictoriu cu intimata reclamantă "TURISM " - cu sediul în comuna -, județul B, împotriva sentinței civile nr. 110 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 4 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea hotărârii la 6 noiembrie 2008.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 110 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-au respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și prematurității, invocate de pârâta; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta "TURISM " - în contradictoriu cu pârâții și și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 10.809,05 lei cu titlu de despăgubiri, fiecare pârât proporțional cu salariul net pe care l-a avut la data constatării pagubei, respectiv data de 9.12.2004, în funcție de timpul efectiv lucrat în cadrul unității reclamante; s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea hotărârii, Tribunalul Bihora reținut următoarele:
Cu privire la excepția de inadmisibilitate, instanța a respins-o având în vedere dispozițiile art. 6 din CEDO și dispozițiile Constituției, cât privește prescripția, față de data plății dovedită cu ordinele de plata, acțiunea este în termenul reglementat de art. 283 alin. 1 litera "c" din Codul muncii.
În ce privește excepția prematurității cererii, motivația pârâtei ca până nu a fost pusă în întârziere nu se poate formula o acțiune în instanță, nu este de natură a justifica respingerea acțiunii ca prematur formulată, motiv pentru care instanța a respins aceasta excepție.
Între părțile în conflict instanța reține că au existat raporturi juridice de muncă în temeiul contractelor individuale de muncă, astfel, pârâtul deținând în cadrul unității reclamante funcția de director general executiv, iar din data de 18.05.2005 funcția de consilier director general până la data de 10.04.2006, când a încetat activitatea în temeiul art. 79 alin. 7 Codul muncii, iar pârâta a ocupat funcția de director economic până la data de 23.07.2005, data la care și aceasta a încetat activitatea în temeiul art. 79 alin. 7 Codul muncii. Prin urmare la data de 1.09.2000 pârâții au deținut funcțiile de director general, respectiv director economic în cadrul unității reclamante.
Acțiunea reclamantei este întemeiată pe decizia nr. 217/2005 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr. 571/C/2005 și sentința comercială nr. 2471/COM/2004 pronunțată de Tribunalul Bihor din dosar nr. 1428/COM/2003, hotărâri prin care s-a dispus irevocabil obligarea unității reclamante la plata în favoarea Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a sumei de 111.988.759 lei ROL cu titlu de dobânzi legale pentru perioada 01.09.2000-22.03.2001 și la plata sumei de 10.500.000 lei ROL cheltuieli de judecată.
În temeiul acestor hotărâri judecătorești, cu ordinele de plată nr. - din 27.04.2006 și nr. 637 din 29.03.2006, reclamanta a achitat sumele menționate în titlurile executorii de mai sus și prin acțiunea dedusă judecății a solicitat obligarea pârâților în solidar la repararea prejudiciului care i-a fost cauzat în cuantum de 10.809,05 lei, în fapt motivându-și pretențiile pe împrejurarea că pârâții în funcțiile pe care le dețineau la acea dată prin neîndeplinirea obligațiilor de serviciu stabilite în sarcina lor, respectiv obligația de a efectua plata dividendelor, i-au creat un prejudiciu.
Conform dispozițiilor art. 271 alin. 1 din Codul muncii, pentru a exista răspunderea patrimonială este necesară întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de lege, pentru a putea fi atrasă răspunderea patrimonială.
Cu privire la acest aspect instanța reține că prima condiție, și anume aceea a calității de salariat a pârâților, este îndeplinită, așa cum s-a reținut mai sus, pârâții dețineau calitatea de director general, respectiv director economic al unității reclamante.
Referitor la condiția faptei ilicite și personale a pârâților săvârșită în legătură cu munca lor, instanța retine ca și această condiție în speță este îndeplinită, din însăși fișa postului pârâtei rezultă că acesta, alături de directorul general, angajează unitatea în toate operațiile patrimoniale, inclusiv obligația de plată a dividendelor.
Apărările pârâților sub aspectul inopozabilității hotărârilor judecătorești față de aceștia nu pot fi avute în vedere, câtă vreme s-a reținut culpa reclamantei pentru neplata la timp a dividendelor, invocarea dispozițiilor inserate în procesele verbale ale Adunării generale a acționarilor depuse la dosar referitoare la data plății acestor dividende neavând relevanță în raport cu dispozițiile instanțelor care au pronunțat hotărârile judecătorești de mai sus.
Date fiind dispozițiile art. 271 din Codul muncii, potrivit cărora "când paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport de măsura în care a contribuit la producerea ei. Daca măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul sau net de la data constatării pagubei și atunci când este cazul, și în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar", instanța reține că în prezenta speță nu operează răspunderea solidară care este o excepție de la regula potrivit căreia răspunderea patrimonială nu este solidară și operează doar în situații expres prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în cauză. Din probațiunea administrata și dispozițiile art. 271 din Codul muncii, instanța reține că în speță operează răspunderea conjunctă, astfel s-a dovedit existența unui singur prejudiciu de către reclamantă, prejudiciu care a fost cauzat de către ambii pârâți prin neîndeplinirea obligațiilor de serviciu și avându-se în vedere faptul că reclamanta nu a dovedit întinderea răspunderii fiecăruia dintre pârâți la producerea prejudiciului și nici alte elemente care să fie avute în vedere la cuantificarea obligației de plată a fiecăruia dintre pârâți, singurul element pe care textul de lege îl stipulează în astfel de situații fiind stabilirea răspunderii fiecăruia dintre pârâți proporțional cu salariul său net avut la data constatării pagubei, motiv pentru care în temeiul textului de lege mai sus enunțat, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 10.809,05 lei cu titlu de despăgubiri, fiecare pârât proporțional cu salariul net pe care l-au avut la data constatării pagubei, în funcție de timpul efectiv lucrat în cadrul unității reclamante.
Împotriva acestei sentințe, în termen au declarat recurs pârâții recurenți și, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca inadmisibilă și neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că cererea reclamantei este inadmisibilă, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală, în condițiile în care în speță sunt incidente dispozițiile art. 270 alin. (1) Codul muncii.
în care instanța a respins această excepție, invocând dispozițiile Constituției și ale art. 6 din, echivalează cu o nemotivare.
În mod greșit a fost respinsă și excepția prescripției dreptului la acțiune, dat fiind faptul că termenul de prescripție de 3 ani curge de la data nașterii dreptului la acțiune (respectiv 25 noiembrie 2002 - dată la care reclamanta a fost invitată la conciliere de către ), în raport de care acțiunea este prescrisă.
Pe fondul cauzei arată că nu a fost dovedit nici unul din elementele specifice răspunderii patrimoniale.
Mai mult, se poate constata că și în ipoteza în care s-ar reține existența unei fapte prejudiciabile, aceasta nu poate fi imputată recurenților, întrucât societatea reclamantă avea organe abilitate, cu atribuții de a veghea la buna derulare a activității societății.
Pe de altă parte, nu se poate reține existența unui prejudiciu cert, sumele reprezentând dividende fiind folosite de reclamantă până la plata acestora, obținând astfel un avantaj patrimonial, sentința comercială nr. 2471/2004 a Tribunalului Bihor, prin care au fost stabilite, nefiind de altfel opozabilă recurenților.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 indice 1, art. 304, pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata "TURISM " - a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția de inadmisibilitate, este de menționat faptul că instanța nu este ținută de temeiul juridic invocat de reclamant prin cerere, ci trebuie să dea acesteia calificarea juridică corectă, cum de altfel a și procedat instanța de fond pe baza dispozițiilor art. 271 alin. 1 din Codul muncii.
Corect a fost soluționată de instanța de fond și excepția de prescripție, acțiunea fiind promovată în termenul de prescripție reglementat de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, termen care curge de la data plății sumelor stabilite prin sentința civilă nr. 2741/2004 a Tribunalului Bihor, respectiv prin ordinele de plată nr. 637/30.03.2006 și nr. 829/27.04.2006.
Referitor la fondul cauzei, în mod corect s-a reținut că potrivit fișei postului, recurenții în calitate de director general, respectiv director economic, angajau unitatea în toate operațiunile patrimoniale, având printre altele și obligația de a duce la îndeplinire hotărârile Adunării generale a acționarilor, inclusiv aceea prin care s-a stabilit plata dividendelor.
În ceea ce privește susținerile recurenților referitoare la inexistența unui prejudiciu, acestea rămân la stadiul de simple afirmații, neavând nici un suport probator.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâții și - împotriva sentinței civile nr. 110 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 13.11.2008.
jud.fond. -
dact.
2 ex./14.11.2008.
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
