Despăgubire contencios administrativ. Decizia 181/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 181/2008-

Ședința publică din 07 februarie 2008

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța

- ---

- JUDECĂTOR 2: Trif Doina

- -

- JUDECĂTOR 3: Moșincat

-

- judecător

- grefier

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul, cu domiciliul în S M- județul M, în contradictoriu cu intimata SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL, cu sediul în O--2 județul B, împotriva deciziei civile nr. 1002/2007-R din 09 octombrie 2007 pronunțată Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-,

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă revizuentul, asistat de reprezentantul său av. în baza împuternicirii avocațială nr. 103/2007 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, precum și reprezentantul societății intimată, cons. jur. în baza delegației nr. 771/04.02.2008.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că cererea de revizuire este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, că societatea intimată a depus întâmpinare la dosar prin registratura instanței, la data de 24.01.2008, după care:

Revizuentul învederează instanței faptul că renunță la a fi reprezentat de av. în prezenta cauză și depune la dosar un set de acte reprezentând facturi și o listă de inventar.

Reprezentantul societății intimată arată că are cunoștință de actele depuse de revizuent și că nu solicită termen pentru a le studia.

Instanța, din oficiu, invocă excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire față de prevederile articolului 322 aliniatul 1 Cod de procedură civilă și acordă cuvântul asupra excepției și asupra recursului.

Revizuentul solicită admiterea recursului, retractarea hotărârii și rejudecarea recursului, invocând motive de fond, referitoare la anularea facturilor și falsificarea acestora cu privire la semnătura sa, arătând că din 200 de produse au fost anulate 100.

De asemenea, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocată din oficiu.

Reprezentantul societății intimată solicită admiterea excepției de inadmisibilitate a cererii de revizuire invocată de instanță din oficiu, deoarece nu sunt întrunite cerințele articolului 322 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, iar facturile depuse la termenul de azi au fost analizate de instanța de fond. De altfel, în încheierea de ședință de la fila 154 dosar fond s-a menționat că a mai solicitat depunerea acestor facturi, probă respinsă de instanță ca inutilă.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.1002/2007-R din 09 octombrie 2007 pronunțată Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-,a fost respins ca nefondat recursul civil declarat de recurentul pârât în contradictoriu cu intimata SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL O, fiind menținută în întregime sentința civilă nr. 472/LM/2007 din 28 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, din actele și lucrările de la dosar, că potrivit contractului individual de muncă depus la dosar, recurentul a fost angajat la societatea reclamantă, în calitate de agent comercial-livrare, începând cu data de 23 octombrie 2002, funcție modificată prin actul adițional nr. 1404/23 iunie 2003 (fila 12), în aceea de gestionar, în cadrul depozitului Sl -M, începând cu data de 1 iulie 2003. În perioada cât recurentul a lucrat ca și gestionar, au fost efectuate două operațiuni de inventariere și control la depozitul nr. 60 S M, prima inventariere începând la data de 01 octombrie 2003 și s-a finalizat la 2 octombrie 2003, perioada supusă controlului vizând perioada cuprinsă între 29 iunie 2003-1 octombrie 2003. doua operațiune de inventariere a început la 15 iunie 2004 și s-a finalizat la 20 iunie 2004, perioada analizată fiind cuprinsă între 28 septembrie 2003-15 ianuarie 2004. Potrivit primului proces-verbal de inventariere, s-a constatat pentru perioada 29 iunie - 01 octombrie 2003, un minus în gestiune de 48.507.078 lei, prin angajamentul dat la 25 noiembrie 2003 recurentul s-a obligat să plătească această sumă societății intimate, în mai multe rate lunare începând cu luna decembrie 2003. Cu ocazia celei de-a doua operațiuni de inventariere, vizând perioada 02 octombrie 2003 - 15 ianuarie 2004, s-a constatat un minus în gestiune în sumă de 5.566.999 lei, iar prin angajamentul de plată dat în 10 februarie 2004, același intimat recurent s-a obligat să achite această sumă în două rate lunare. Din concluziile raportului de expertiză de la dosar reiese că valoare totală a minusurilor din gestiune din perioada cuprinsă între 29.06.2003 - 15.01.2004 este în sumă de 4.838 RON, respectiv 4.336 RON rezultată în urma primei inventarieri și 502 RON valoare în minus, rezultată în urma celei de a doua inventarieri, precum și faptul că în perioada inventariată, gestiunea la depozitul din litigiu i-a aparținut exclusiv recurentului. De asemenea, mai reiese faptul că părțile au fost convocate de către expert, prin scrisoare cu confirmare de primire, pentru data de 19 mai 2006, ora 9 la sediul societății reclamante și s-au prezentat, astfel că susținerile recurentului în sensul că nu a avut cunoștință de actele puse la dispoziția expertului, nu se confirmă. Este adevărat că la termenul din 22 ianuarie 2007, pârâtul a solicitat încuviințarea efectuării unui nou raport de expertiză, instanța acordând termen pentru ca acesta să achite diferența de onorariu pentru expertiza efectuată deja, obligație pe care acesta refuzat să o onoreze, după cum reiese din încheierea din ședința publică din 24 mai 2007, termen la care s-a acordat cuvântul asupra fondului. Față de cele relevate mai sus, instanța de recurs a constatat că în mod corect a apreciat instanța de fond că se impune obligarea acestuia la acoperirea prejudiciului cauzat societății reclamante. Pe de altă parte, constatând că fondul cauzei a fost cercetat de către prima instanță, în speță neexistând motive care să justifice casarea cu trimitere, Curtea a apreciat ca nefondate și criticile invocate prin precizările la motivele de recurs.

Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire, scutită de plata taxelor judiciare de timbru, recurentul, solicitând admiterea acesteia, retractarea hotărârii, rejudecarea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de revizuire depuse la dosar, s-a invocat că s-a judecat cauza fără a fi depuse la dosar cele 29 facturi menționate la fila 3 din expertiză, nici în copie nici original. Doar cu ocazia soluționării recursului și ulterior, a aflat de existența în arhiva intimatei a unor documente și de existența unor duplicate corectate.

. s-au invocat dispozițiile articolului 322 punctul 5 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, arătând că înscrierile invocate nu sunt noi, de natură a determina o altă soluție. Expertul a analizat acele facturi concluzionând că valoarea lor nu poate modifica soldul scriptic, neăcând dovada livrării mărfii, nesemnate de livrare-primire marfă.

Examinând decizia ce face obiectul cererii de revizuire, prin prisma excepției de inadmisibilitate invocată din oficiu, instanța constată următoarele:

Potrivit articolului 322 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, evizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile reglementate expres în punctele 1 - 9 din articolul invocat.

Analizând decizia a cărei revizuire s-a solicitat, se constată faptul că nu s-a evocat fondul cauzei cu ocazia pronunțării acesteia, recursul fiind respins ca nefondat, astfel că,nefiind incidente dispozițiile art. 322 aliniatul 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire, urmând a menține în întregime decizia ca fiind legală și temeinică.

Ca urmare, cealaltă excepție de inadmisibilitate, invocată de intimată, nu se mai impune a fi analizată și nici apărările de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată derevizuentul, cu domiciliul în S M- județul M, în contradictoriu cu intimata SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL, cu sediul în O--2 județul B, împotriva deciziei civile nr. 1002/2007-R din 09 octombrie 2007 pronunțată Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 07 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - -

decizie: /15.02.2008

Complet fond: R Fl.,

în 2 ex.:./18.02.2008

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire contencios administrativ. Decizia 181/2008. Curtea de Apel Oradea