Despăgubire contencios administrativ. Decizia 2085/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 2085
Ședința publică de la 10 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 3: Marin Covei
Grefier - -
XXX
Pe rol judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CRAIOVA împotriva sentinței civile nr. 5036 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CRAIOVA și intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează ca părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL CRAIOVA și Ministerul Justiției, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i deconteze contravaloarea serviciilor medicale, conform facturii nr.-/26.09.2006, în valoare de 2465,56 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit biletului de trimitere, emis de medicul de familie, a fost supusă, în prima fază consultațiilor medicale la Spitalul Societății Creștine Medicale - B, în datele de 26 și 27.07.2006.
Ulterior, în baza biletului de trimitere emis de medicul de familie, reclamanta a fost supusă, în perioada 20 - 24.o9.2006 spitalizării, analizelor, investigațiilor medicale, consultațiilor, apoi unei intervenții chirurgicale și unei investigații anatomo - patologice la Spitalul Societății Creștine Medicale -
Că, prin adresa nr.94076/23.10.2006, Curtea de APEL CRAIOVAa refuzat decontarea contravalorii acestor servicii medicale, motivând că în factura, anexată cererii formulate în acest scop, nu se prezintă recomandarea medicală corespunzătoare deoarece tratamentul chirurgical recomandat de medicul de familie nu este confirmat de medicul specialist.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele acte: adresa nr. 94076/23.10.2006, înaintată Curții de APEL CRAIOVA de către Ministerul Justiției, biletul de trimitere de la medicul de familie, calculația la factura nr.-/26.09,2007, biletul de ieșire din spital, facturile nr. -/26.09.2006 și nr. 67589/24.09.2006, rețete, bonuri fiscale, bilet de trimitere către B, alte acte medicale.
Prin întâmpinare pârâta Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii invocând lipsa calității procesuale pasive.
A arătat că potrivit art.35 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară curțile de apel sunt instanțe cu personalitate juridică în circumscripția cărora funcționează mai multe tribunale, iar potrivit art. 125 din același act normativ, curțile de apel au în structură câte un departament economic financiar și administrativ, condus de către un manager economic.
Cu privire la fondul cauzei pârâta a arătat că acțiunea formulată de reclamantă este nefondată deoarece, potrivit contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pe anul 2006, asistența medicală și medicamentele de care pot beneficia asigurații sunt cele prevăzute în acest contract.
Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin sentința nr.5036/06 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- ( Număr în format vechi 2545/CM/2006) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției.
A admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pe pârâții Curtea de APEL CRAIOVA și Ministerul Justiției să-i plătească suma de 2465,56 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale conform facturii nr. -/26.09.2006.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției deoarece potrivit art. 131 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, iar bugetul curților de apel, al tribunalelor și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.
În ce privește fondul litigiului, în considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că reclamanta, care este angajată a Curții de APEL CRAIOVA, în funcția de grefieră, a fost supusă inițial consultațiilor medicale la Spitalul Societății Creștine Medicale -, apoi unei intervenții chirurgicale, și unei investigații anatomo-patologice, și că achitat contravaloarea serviciilor medicale conform bonurilor și facturilor fiscale depuse în dosar, pe care pârâtele refuză să le deconteze.
Că, motivarea pârâtului Ministerul Justiției din adresa înaintată Curții de APEL CRAIOVA în sensul că în factura nr.-/26.09.2006 nu sunt menționate serviciile medicale achitate nu este întemeiată deoarece în calculația anexă la această factură sunt făcute toate precizările referitoare la serviciile medicale de care a beneficiat pacienta, iar tratamentul chirurgical, recomandat de medicul de familie, prin biletul de trimitere, a fost confirmat de medicul specialist, în urma investigațiilor făcute.
Împotriva sentinței au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL CRAIOVA susținând că este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Pârâții recurenți au susținut că, intimata reclamantă nu a făcut dovada plății contribuțiilor de asigurări sociale pentru a putea beneficia, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, potrivit legii.
Că, refuzul de decontare de către pârâții ordonatorii de credite a sumelor solicitate de intimata reclamantă este justificat deoarece furnizorul care a prestat serviciile medicale nu se află în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, tratamentul chirurgical, recomandat de medicul de familie nu a fost confirmat de medicul specialist.
Recursurile sunt nefondate.
Verificând sentința pronunțată la instanța de fond în raport de criticile formulate în recurs cât și sub toate aspectele conform cerințelor dispozițiilor art. 304, ind.1 se constată că reclamanta este încadrată în funcția de grefier la Curtea de APEL CRAIOVA.
Că, în perioada 26 - 27.07.2006 a fost supusă unor consultații medicale la Spitalul Societății Creștine Medicale - B, iar ulterior în baza constatărilor medicului specialist, unei intervenții chirurgicale și investigații anatomo-patologice, în perioada 20-24.09.2006, la aceiași unitate spitalicească.
Este, de asemenea, bine dovedit în cauză și necontestat de către pârâți, că pentru prestarea serviciilor medicale la care a fost supusă, reclamanta a achitat suma de 2465,56 lei pentru care au fost emise bonuri și facturi fiscale, anexate în dosar.
În calitate de personal auxiliar de specialitate, grefieră la Curtea de APEL CRAIOVA, reclamanta beneficiază, în baza dispozițiilor art.67 din Legea nr.567/ 09 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata asigurărilor sociale de sănătate.
Asigurarea de sănătate se bazează pe principiul liberei alegeri de către asigurat a furnizorilor de servicii medicale potrivit art.208, alin.3, lit. c și art. 218,.2, lit. c din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Prin carnetul de asigurat seria -, eliberat de CNAS, depus în dosarul cauzei, intimata reclamantă a făcut dovada, potrivit cerințelor dispozițiilor art.212 din Legea nr.95/2006, că are calitatea de asigurat și plătește asigurările sociale de sănătate, care se rețin lunar pe ștatul de plată a salariilor, așa încât critica sub acest aspect formulată de pârâte în recurs este neîntemeiată.
Este neîntemeiată și cea de a doua critică formulată de pârâți, în recurs, deoarece potrivit biletului de ieșire din spital, 635, aflat la fila 8 în dosarul instanței de fond, Societatea Creștină Medicală -, unitate spitalicească în care au fost efectuate serviciile medicale reclamantei, este în relații contractuale cu CASMB, în baza contractului nr. U 54/2005.
Tratamentul chirurgical s-a făcut în urma unor investigații și ale analizelor medicului de specialitate la care a fost supusă reclamanta, în perioada 26- 27.07.2006 cât a fost spitalizată, așa cum rezultă din decizia de internare, investigații și tratament, depusă la fila 9 în dosarul tribunalului.
Așa fiind, refuzul decontării contravalorii serviciilor medicale plătite de reclamantă pentru motivul că tratamentul recomandat de medicul de familie nu a fost confirmat de medicul specialist este nejustificat.
În considerarea celor prezentate recursul este nefondat și în temeiul art.312 Cod procedură civilă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL CRAIOVA împotriva sentinței civile nr. 5036 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect despăgubire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Ex. 2.
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Daniela Vijloi, Marin Covei