Despăgubire contencios administrativ. Decizia 267/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 267/
Ședința publică din 14 martie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare B, Direcția Generală a Finanțelor Publice M, T-M și Ministerul Apărării B, împotriva sentinței civile nr.1531 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reprezentantul pârâtului-recurent Ministerul Apărării, consilier juridic, lipsă fiind recurenții Ministerul Public, Direcția Generală a Finanțelor Publice M și intimații Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei și Finanțelor, B,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
De asemenea, se constată că au sosit relațiile solicitate de instanță de la Secția Parchetelor Militare, din care rezultă că reclamanților le-au fost achitate drepturile bănești, cu titlul de spor de vechime în muncă.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor declarate în cauză.
Reprezentantul pârâtului-recurent apreciază că recursurile declarate în cauză au rămas fără obiect, întrucât reclamanților le-au fost achitate drepturile bănești stabilite prin sentința atacată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1531 din 16 noiembrie 2007, Tribunalul Mureșa respins excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Mureș, inadmisibilității acțiunii, a prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.10.2000-19.02.2004 și lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor; a admis acțiunea civilă având ca obiect un conflict de drepturi, formulată și precizată de reclamanții B, în contradictoriu cu pârâții UM 02520 B (Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casația și Justiție), Ministerul Apărării, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamanților B și a unei despăgubiri egale cu cuantumul sporului de vechime cuvenit fiecărui reclamant, raportat la indemnizația de încadrare brută lunară a fiecăruia, pentru perioada 01.10.2000-12.03.2007; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu cuantumul sporului de vechime cuvenit reclamantului, raportat la indemnizația de încadrare brută lunară a acestuia, pentru perioada 01.10.2000-01-07.2005. Sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților urmând să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui spor neacordat și până la data plății efective.
Prima instanță a considerat fondată acțiunea reclamanților în temeiul art.21 alin.1 din OUG nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002 și modificată prin Ordonanța nr.77/2003. De asemenea, s-a reținut că prin intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 procurorii nu au mai beneficiat de sporul de vechime în muncă însă Colegiul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea din 6 iulie 2006, constatat existența unei discriminări generate de neacordarea sporului de vechime în muncă, că sistemul de salarizare este guvernat de două principii fundamentale, respectiv cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ), și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Împotriva sentinței civile menționate, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ Baî naintat în termen legal recurs, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii excepției prescripție extinctive pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 2 martie 2004, iar în ceea ce privește cererea referitoare la actualizarea sumelor acordate se cere respingerea ca nefondată. În drept s-a invocat motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ. coroborat cu dispozițiile Decretului nr.167/1958, cu mențiunea că promovarea deciziei în interesul legii nr.XXXVI/2007 a ICCJ în Monitorul Oficial, nu echivalează cu nașterea dreptului material la acțiune al reclamanților. Ca urmare a publicării deciziei menționate și invocării prescripției dreptului la acțiune pentru perioada sus indicată, Ministerul Publica formulat recurs și pentru respingerea capătului de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație, întrucât recurentul nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate și întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, se apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
În termen legal s-a declarat recurs și de către Ministerul Apărării prin Direcția Legislație și Asistență Juridică, solicitându-se modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii reclamanților, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.7,8,9 pr.civ. În opinia recurentului nu a existat nicio prevedere legală care să fi blocat dreptul la acțiune al reclamanților în interiorul termenului legal de prescripție, termen care a început să curgă din momentul nașterii dreptului pretins, respectiv anul 2000, fiind astfel incidente disp.art.1 din Decretul nr.167/1958. În rest, Ministerul Apărării invocă aceleași motive de fapt și de drept ca și Parchetul de pe lângă ICCJ B, relevându-se că nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial (art.60 alin.3 din Legea 24/2000). Prin urmare, potrivit art.3 și 4 din OUG nr.177/2002, procurorii au dreptul pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită pe funcții, în raport de nivelul instanțelor și parchetelor și cu vechimea în magistratură, precum și la o majorare a indemnizației în raport cu vechimea efectivă în funcția de magistrat. Prin acordarea sporului de către prima instanță, chiar sub forma despăgubirilor, s-ar crea o situație evidentă de discriminare prin care o categorie profesională ar beneficia de două sporuri practic identice, unul pentru vechimea în magistratură iar altul pentru vechimea în muncă.
M a înaintat recurs în termen legal, solicitând modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesual pasive a acestuia. Recurenta apreciază că hotărârea pronunțată este lipsită de temi legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, fiind astfel incident motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ. S-a relevat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât ministerul nu se confundă cu bugetul de stat iar rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002, privind finanțele publice. În fine, MEF nu are atribuții în gestionarea bugetelor parchetelor militare, această atribuție revenind prin lege Ministerului Apărării Naționale, (art.13 alin.4 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară).
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:
Privitor la excepția prescripției extinctive invocată de recurenți, pentru perioada 01.10.2000-19.02.2004, prima instanță în mod legal și temeinic a respins-o ca nefondată, deoarece dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data publicării deciziei XXXVI/2007 a ICCJ, anterior acestei date existând un vid normativ cu privire la sporul de vechime cuvenit magistraților, inclusiv procurorilor militari. Pe de altă parte, fiind vorba de o obligație naturală cu executare succesivă în timp și având în vedere că pe parcursul derulării prezentului proces civil Ministerul Publica achitat benevol toate sumele solicitate de reclamanți, excepția prescripției nu mai subzistă, prin efectul achitării pretențiilor.
Potrivit Legii nr.500/2002, a HG nr.208/2005 și a HG nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor vizând aprobarea contului general anual de execuție. Rolul MEF este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. Calitatea procesuală a ministerului se justifică și prin disp.art.1 din OG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează numai din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Pe fondul pricinii, reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis a personalului judiciar, raporturile lor de muncă fiind guvernate de disp.art.295 din Codul muncii.
Acțiunea reclamanților este fondată și prin prisma dispozițiilor deciziei nr.XXXVI/2007 a ICCJ, raportate la disp.art.239 alin.3 pr.civ. problema de drept dedusă judecății fiind dezlegată de către instanța supremă în favoarea reclamanților.
Raportat la existența sau inexistența discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de vechime în muncă, acest aspect urmează a fi cercetat cu situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
Reclamanții nu prestează o funcție de demnitate publică, numită sau aleasă, ori nefiind demnitari publici, se află în aceiași situație ca și restul personalului din unitățile de justiție.
Ca atare, vechimea în muncă constituie o noțiune juridică și legislativă a tot cuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică cu tot personalul din unitățile de justiție, deoarece sunt parte a unui raport de muncă și acumulează în urma executării acestui raport, vechime în muncă, care intră în conținutul dreptului la vechime în muncă.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în dreptul la vechimea în muncă, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Conform legislației muncii, sistemul de salarizare este guvernat de două principii fundamentale, respectiv cel al egalității de tratament și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație aproape identică, nu doar comparabilă cu restul personalului din justiție, rezultă că nu pot fi tratați diferit și discriminatoriu, prin refuzul acordării sporului de vechime. Efectul dreptului la vechime în muncă este garantat în mod egal de lege pentru toți cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Nu are nicio relevanță faptul că reclamanților le este recunoscut sporul de vechime în specialitate, deoarece această vechime nu se confundă cu vechimea în muncă, cele două noțiuni fiind distincte și aplicându-se în mod simultan și cumulativ.
În concluzie, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 și 6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de vechime nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor, ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu.
De altfel, discriminarea a fost recunoscută și de legiuitor în expunerea de motive la Legea nr.45/2007 care a eliminat discriminarea și restaurat dreptul reclamanților la sporul de vechime, astfel în cât, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor civile cuvenite reclamanților, instanța de fond în mod legal a aplicat procentele sporului de vechime din acest act normativ.
Acordarea despăgubirilor solicitate de reclamanți nu se confundă cu un adaus la lege, ci reprezintă aplicarea prevederilor art.269 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminări în muncă.
Reclamanții au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere admisă legal de către instanța de fond, având în vedere prevederile art.1082 cod civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Debitorii ( solidari) sunt ținuți la plata unor daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, afară de cazul în care nu va justifica că nexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În cauza dedusă judecății pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea oricărei discriminări în materia salarizării.
În fine, potrivit art.1084 Cod civil, daunele interese cuprind nu numai pierderea efectivă ci și beneficiul nerealizat, ori în speță este de notorietate faptul că sumele cuvenite reclamanților s-au devalorizat în mod continuu dea lungul anilor.
Față de cele ce preced, nefiind incidente motivele prev. de art.304 pct.7-9.pr.civ. invocate de recurenți, iar curtea nereținând din oficiu motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Parchetelor Militare, cu sediul în B-, sector 5, M cu sediul în Tg-M str.-.- nr.1-3 și Ministerul Apărării cu sediul în B,--5, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1531 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 martie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
09.04.2008.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
