Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 221/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 221/

Ședința publică din 11 Martie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- - Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M, cu sediul în Târgu - M,-, jud.M, prin reprezentanții legali, împotriva Sentinței civile nr. 615 din o5 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal răspunde pârâta recurentă M prin consilier juridic Chele și reclamanta - intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termen, potrivit art.301, respectiv art. 303 Cod pr.civ. fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 6,oo lei prin chitanța aflată la fila 8 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Instanța, pune în discuție, din oficiu, excepția prescripției extinctive relative la dreptul la acțiune privind prima de vacanță pentru anii2001, 2002 și 2003.

Reprezentanta pârâtei - recurente M solicită admiterea excepției prescripției extinctive relative la dreptul la acțiune privind prima de vacanță pentru anii 2001, 2002 și 2003.

Reclamanta-intimată solicită respingerea excepției invocate.

Nemaifiind cereri, instanța, acordă cuvântul în fond părților în litigiu.

Reprezentanta pârâtei - recurente M solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, rejudecând cauza în fond, a dispune respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii aflată la dosar.

Reclamanta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

CURTEA,

Asupra recursului de față,

Prin sentința nr. 615/5 decembrie 2007 Tribunalului Mureșs -a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta AJOFM M, obligând pârâta să calculeze și să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2001 - 2006, în cuantum egal cu salariul de bază, din luna anterioară plecării în concediu, actualizate cu indicele de inflație, pentru perioada cuprinsă între data nașterii dreptului alegat și până la executarea hotărârii judecătorești.

S-a reținut în considerentele hotărârii că în perioada de referință 2001 - 2006 reclamanta a fost angajată a instituției pârâte, în funcții publice, și potrivit art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 avea dreptul la prima de vacanță, însă această prevedere legală a fost suspendată succesiv prin actele normative ce stabilesc bugetul anual, în mod nelegal, în condițiile în care acest drept a fost consfințit prin dispoziția legală precitată, fiind inclus în conținutul noțiunii de drept de remunerare a muncii, parte integrantă din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă; drept ce nu poate di restrâns arbitrar și discriminatoriu, în contra prevederilor constituționale.

Împotriva acestei sentințe a declarat în termenul legal recurs pârâta AJOFM M, criticând hotărârea atacată ca nelegală, susținând în esență că instanța de fond a încălcat prevederile referitoare la prescripția extinctivă, reglementată prin Decretul nr. 167/1958, drepturile bănești aferente anilor 2001 - 2006 fiind în opinia recurentei prescrise; susținând cu privire la fondul cauzei argumentele expuse prin întâmpinarea depusă în primă instanță.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, prin prisma drepturilor bănești solicitate. Astfel, aceste drepturi, așa cum au fost ele acordate prin Legea nr. 188/1999, și mai mult, consfințite constituțional ca parte a conținutului dreptului fundamental la muncă, nu pot fi restrânse în ceea ce privește acordarea lor (și aplicarea deci a prevederilor care le statuează) prin actele normative care cuprind bugetul anual.

Pe de altă parte, hotărârea primei instanțe se impune a fi analizată prin prisma excepției invocate, de pârâtă, și anume cea a prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile bănești, ca urmare a incidenței prevederilor Decretului nr. 167/1958 (art. 1 alin. 1, art. 2 și art. 3 alin. 1). Astfel, în raport de data promovării acțiunii - 27.09.2007 și perioada pentru care s-a cerut acordarea drepturilor bănești - 2001 - 2006 - Curtea constată că, prima instanță pronunțat o hotărâre parțial nelegală, acordând reclamantei aceste drepturi pentru întreaga perioadă de referință, neobservând că pentru perioada 2001 - 2003 aceste drepturi sunt prescrise.

În consecință, Curtea constată că potrivit art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, recursul promovat în prezenta cauză este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, iar hotărârea atacată este modificată în sensul admiterii doar în parte a acțiunii introductive, și acordarea drepturilor bănești pretinse, doar pentru perioada 2004 - 2006 și respingerea petitului referitor la perioada 2001 - 2003, ca urmare admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru acordarea drepturilor bănești aferente acestei perioade.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul, cu sediul în Târgu - M,-, jud.M, formulat împotriva Sentinței civile nr. 615 din o5 decembrie 2007 Tribunalului Mureș, dosar nr- și în consecință:

Modifică hotărârea atacată și în consecință admite în parte acțiunea precizată a reclamantei, domiciliată în municipiul Târgu - M,-,.8, județul M, în contradictoriu cu pârâta M, cu sediul în municipiul Târgu - M,-, jud.M și în acest sens, obligă pârâta să calculeze și să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2004, 2005 și 2006.

Admite excepția prescripției extinctive relative la dreptul acțiune privind prima de vacanță pentru anii 2001, 2002 și 2003 și respinge acțiunea introductivă pentru anii 2001-2003.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Nemenționat

Grefier,

Red.

Dact. Sz.

2 exemplare

2 aprilie 2008

Jud.fond.:

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 221/2008. Curtea de Apel Tg Mures