Despăgubire contencios administrativ. Decizia 2919/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2919/R/2009
Ședința publică din 16 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Cristina Mănăstireanu
: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare- pentru pronunțare- recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 2620 din 5 octombrie 2009 Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, privind și pe intimata - - SRL, având ca obiect despăgubiri.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 14 decembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 16 decembrie 2009.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2620 din 05.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul și, în consecință, a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 19.534.33 lei (195.343.270 lei vechi) reprezentând prejudiciu cauzat angajatorului, precum și la plata dobânzii de referință a BNR calculată asupra sumei, de la data înregistrării cererii si până la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că pârâtul a avut calitatea de angajat al reclamantei în funcția de agent distribuitor în perioada 22.10.1999-29.09.2003.
La data de 28.11.2002 reclamanta a emis decizia nr. 380 prin care le aducea la cunoștința angajaților că livrarea lubrifianților se face pe bază de factură, că onorarea comenzilor de livrare a mărfii către un agent economic în calitate de cumpărător se va face numai în situația în care acesta face dovada solvabilității urmărindu-se achitarea contravalorii facturilor anterioare ajunse la scadență, că în situații de excepție se admit livrări succesive către același agent economic dacă cumulul contravalorii acestora nu depășește 300 dolari prin achitarea în numerar la scadență, 300 dolari prin achitarea cu ordin de plată la termen și 1000 dolari pri achitare cu fila CEC și că plata prin eliberare de bilet la ordin este considerată o plată nevalabilă.
Pârâtul a luat la cunoștință de prevederile acestei decizii și începând cu data de 06.12.2002 a întocmit un contract de livrare cu SRL și i-a livrat acesteia marfă. La această dată i-a solicitat numitului filă CEC, însă acesta i-a dat un bilet la ordin emis de INTERNAȚIONAL SRL, urmând ca la următoarea livrare să-i dea fila CEC. Următoarea livrare de marfă s-a făcut la data de 14.01.2003, dată la care i-a girat o filă CEC emisă tot de în valoare de 292.000.000 ROL cu scadență la 17.03.2003.
Pârâtul a livrat din nou marfă la data de 26.02.2003, ocazie cu care i-a girat o altă filă CEC în locul celei anterioare, filă emisă tot de în valoare de 168.000.000 ROL cu scadență la 26.03.2003. Marfa solicitată a fost până la acoperirea contravalorii filei CEC.
La data de 04.03.2003, cu ocazia altei livrări, i-a spus pârâtului că îi datorează în jur de 200.000.000 ROL și că vrea marfă până la această sumă girând cu o filă CEC nesemnată în valoare de 195.343.260 ROL scadentă la 16.04.2003.
O parte din marfa livrată a fost ridicată din depozitul din str. - C- de și o parte a fost transportată de către pârât în jud. M și depozitată într-un garaj.
Facturile cu care a livrat marfă pârâtul sunt nr. -/06.12.2002, nr. -5/11.12.2002, nr. -/20.12.2002, nr. -/14.01.2003, nr. -/26.02.2003, nr. -/04.03.2003, nr. -/21.03.2003 în valoare totală de 195.342.270 ROL.
Potrivit prevederilor art. 270 alin.l din Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor, răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
In speță, prejudiciul de 195.343.270 ROL a fost cauzat reclamantei de către pârât în calitatea sa de angajat și nu este recuperat, iar vina pârâtului constă în aceea că a acceptat la 06.12.2002 un bilet la ordin emis de o altă societate decât cea care a cumpărat marfa, iar apoi a acceptat file CEC pentru livrări succesive aceleiași cumpărătoare care cumulate depășesc echivalentul a 1000 dolari SUA la data livrării mărfii.
Așa fiind, cererea reclamantei a fost admisă si în consecință, pârâtul a fost obligat la plata în favoarea reclamantei a sumei de 19.534.33 lei (195.343.270 lei vechi) reprezentând prejudiciu cauzat angajatorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, solicitând admiterea căii de atac promovate și, în principal, casarea hotărârii ca nelegale și netemeinice și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea administrării de noi probe și, în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.
În memoriul de recurs s-a arătat că motivarea hotărârii este sumară, și nefondată, pârâtul fiind angajat al societății reclamante 15 ani, perioadă în care nu a avut niciun fel de probleme disciplinare sau materiale. de semnalat este faptul că reclamanta a procedat la înaintarea acțiunii împotriva acestuia abia după ce și-a dat demisia din societate, respectiv la 10 luni de la emiterea primei facturi, aceasta însemnând ca societatea nu intenționa să îl acționeze în instanța dacă nu pleca din firma.
La baza motivării hotărârii stă Decizia nr. 380/2002, dar instanța de fond a pierdut din vedere faptul ca aceasta decizie i s-a adus la cunoștința abia la data de 09.12.2002, iar contractul de livrare cu - SRL nr.5 s-a încheiat la data de 06.12.2002, prima factura fiind emisa de asemenea la data de 06.12.2002, deci anterior aducerii la cunoștința pârâtului a Deciziei nr.380. Acest contract de livrare precum si factura -/06.12.2002 au fost aduse la cunoștința patronilor societății si au fost însușite de către aceștia fără obiecțiuni, deși chiar dânșii aveau cunoștința de Decizia nr.380 din data 28.11.2002, fiind emitenții acesteia. Prin urmare, cu bună știință societatea prin reprezentații săi a preluat contractul de livrare încheiat de pârât, precum si prima factura datate 06.12.2002, deși aveau cunoștința de faptul ca plata urma să se facă prin biletul la ordin emis de - International SRL, pentru ca ulterior la data de 09.12.2002 să aducă la cunoștința pârâtului conținutul Deciziei nr.380.
Marfa livrată ulterior s-a efectuat in baza acordului dat de către societate, pârâtul în funcția pe care o deținea neputând sa fac absolut nicio livrare fără știința si acordul patronilor.
Societatea intimată, anterior formulării cererii de chemare in judecată împotriva pârâtului deținea un titlu executoriu pentru suma de 19.534,33 lei împotriva societarii comerciale, respectiv Ordonanța comerciala nr. 3/C/2004 a Tribunalului Cluj însa acest titlu executoriu nu a fost valorificat pe motivul lipsei fondurilor societății debitoare.
Menținerea sentinței criticate ar duce la situația in care ar deține doua titluri executorii împotriva a doi debitori pentru exact aceeași suma de bani, or suma de 19.534,33 lei nu poate constitui în același timp o creanță certa, lichida si exigibila si mai ales legitimă, iar pe de alta parte valoarea prejudiciului provocat de pârât.
In opinia recurentului suma respectiva este de fapt creanța certă, lichida si exigibila a intimatei împotriva constatată prin titlul executoriu, iar imposibilitatea debitoarei - SRL de a face plata nu angajează răspunderea pârâtului ci reprezintă o paguba care se încadrează in riscul normal al serviciului, in condițiile in care desfășurarea unei activități comerciale implica de la bun început riscul ca partenerii contractuali se afla dintr-un motiv sau altul in imposibilitate de plata. In consecință consideră ca sunt incidente prevederile art.270 alin.2 CM.
S-a mai învederat că nu este îndeplinită nici condiția referitoare la vinovăția angajatului pentru producerea prejudiciului, care reprezintă potrivit art.270 alin.1 CM una din condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului, întrucât contractul cu a fost încheiat anterior aducerii la cunoștința a deciziei 380/2002 si prin urmare nerespectarea prevederilor ei nu îi este imputabila. După data aducerii la cunoștința a conținutului deciziei 380/2002 toate livrările s-au desfășurat in conformitate cu acesta.
De asemenea, faptul că intimata a preluat contractul si factura, cunoscând faptul ca plata urma sa se facă prin bilet la ordin exclude vina acestuia.
Relevant este si faptul că împotriva numitului a fost începută urmărirea penala pentru fapta de înșelăciune, insa in baza rezoluției din 08.04.2009 s-a dispus scoaterea lui de sub urmărire penala constatându-se ca acesta a fost indus in eroare de către administratorul - SRL.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, 3041și 312 Cod procedură civilă, art. 270 din Codul Muncii.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel reține următoarele:
Deși a cerut casarea cu trimitere a sentinței pentru administrarea de noi probe, recurentul nu a dezvoltat această solicitare neindicând care sunt probele care trebuiau administrate de instanța de fond și ce dorea să dovedească cu ele. În lipsa unor precizări în acest sens și constatând că tribunalul a soluționat fondul cauzei cu care a investit, administrând toate probele utile în acest sens, Curtea apreciază în temeiul art. 312 alin. (5) Cod procedură civilă că nu se impune casarea cu trimiterea a cauzei spre rejudecare.
Hotărârea primei instanțe conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede în mod expres art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă este nefondat.
Conform art. 270 alin. (1) din Codul Muncii "salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor". Condițiile de fond pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților sunt: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, fapta ilicită și personală a salariatului, aflată în legătură cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția salariatului.
Prin al doilea motiv de recurs pârâtul contestă îndeplinirea parțială a trei din aceste condiții, respectiv fapta ilicită, prejudiciul și vinovăția salariatului.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, pârâtului i se impută nerespectarea Deciziei nr. 380/28.11.2002 emisă de pârâta - - SRL, decizie prin care li s-a adus la cunoștință angajaților societății că livrarea lubrifianților se face pe bază de factură, că onorarea comenzilor de livrare a mărfii către un agent economic în calitate de cumpărător se va face numai în situația în care acesta face dovada solvabilității urmărindu-se achitarea contravalorii facturilor anterioare ajunse la scadență, că în situații de excepție se admit livrări succesive către același agent economic dacă cumulul contravalorii acestora nu depășește 300 dolari prin achitarea în numerar la scadență, 300 dolari prin achitarea cu ordin de plată la termen și 1000 dolari prin achitare cu fila CEC și că plata prin eliberare de bilet la ordin este considerată o plată nevalabilă. În decizie se mai menționează că răspunderea pentru neîncasarea totală sau parțială a contravalorii facturilor revine integral persoanei care semnează pentru emiterea facturii.
Pârâtului i-a fost comunicată în data de 09.12.2002 (fila 13 dosar fond), astfel încât acestuia nu i se poate imputa decât nerespectarea deciziei după această dată.
Drept urmare, în condițiile în care pârâtul a încheiat Factura nr. -/06.12.2002 (fila 5 dosar fond) înainte de a i se comunica decizia societății, în mod evident nu îi poate fi angajată răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin neachitarea acestei facturi, prejudiciu care este în cuantum 2305,506 lei.
Referitor la faptul că societatea pârâtă ar deține două titluri executorii pentru aceeași creanță, se reține că pârâta a încercat să execute Ordonanța nr. 3/C/2004 emisă de Tribunalul Cluj în dosar nr. 10191/2003 (filele 90-91) prin care - SRL a fost somată să plătească reclaamntei suma de 345.979.060 lei, reprezentând 195.343.260 lei contravaloarea facturilor pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii pârâtului, 150.635.790 lei penalități și 345.000 lei cheltuieli de judecată. Din Procesul verbal nr. 3964/2004 încheiat de executorul judecătoresc rezultă însă că societatea debitoare nu desfășura activitate de aproximativ de 2 ani și nu deținea bunuri mobile sau imobile care să poată fi urmărite (fila 75 dosar fond).
Curtea apreciază că până la data la care s-a constatat insolvabilitatea - SRL, prejudiciul creat de pârât reclamantei prin nerespectarea deciziei menționate anterior era eventual. Acest prejudiciu devine cert după constatarea insolvabilității - SRL, întrucât numai de la această dată se poate stabili cu certitudine valoarea prejudiciului creat de salariat. Răspunderea pârâtului s-a angajat astfel corect în mod subsidiar, după ce nu se mai putea recupera prejudiciul de la debitorul persoană juridică al angajatorului, astfel încât este lipsit de relevanță faptul că reclamanta are un titlu executoriu împotriva - SRL.
normal al serviciului reprezintă ansamblul efectelor prejudiciabile ale unor factori inerenți procesului muncii, care atunci când se înscriu în sfera normalului, au ca efect transferul riscului asupra patrimoniului angajatorului. În mod evident insolvabilitatea - SRL nu reprezintă un risc normal al serviciului, în condițiile în care prin emiterea Deciziei nr. 380/28.11.2002 societatea reclamantă a luat măsuri pentru a evita încheierea de către angajații săi a unor contracte cu parteneri comerciali care nu sunt solvabili. Drept urmare, art. 2710 alin. (2) din Codul Muncii nu este incident în cauză.
În ceea ce privește a treia condiție pentru angajarea răspunderii patrimoniale contestată de pârât, respectiv culpa sa, așa cum s-a arătat anterior acesta nu este în culpă pentru livrarea mărfii - SRL în baza nr. -/06.12.2002 (fila 5 dosar fond). Însă pentru livrările ulterioare de marfă realizate cu nerespectarea deciziei societății, pârâtul este în culpă. Deși acesta trebuia să respecte decizia angajatorului referitoare la modul de plată al mărfurilor livrate și la solvabilitatea societăților cărora li se livrează marfă, în cauză nu s-a dovedit că pârâtul ar fi verificat situația - SRL, din Procesul verbal nr. 3964/28.05.2004 încheiat de executorul judecătoresc rezultând că societatea debitoare nu mai desfășura activitate de aproximativ doi ani. Împrejurarea că societatea reclamantă avea cunoștință de Contractul de livrare nr. 5/06.12.2002 cu - SRL și de Factura nr. -/06.12.2002 nu îl exonerează pe pârât de răspundere, în condițiile în care angajatorul nu a fost informat la emiterea facturilor ulterioare cu privire solvabilitatea societății la care s-a livrat marfa, iar în contractul încheiat cu aceasta nu se prevede modalitatea de plată, astfel încât pentru livrările ulterioare datei luării la cunoștință a Deciziei nr. 380/28.11.2002, pârâtul trebuia să o respecte.
De asemenea, faptul că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului - SRL ( ) este lipsită de relevanță sub aspectul vinovăției recurentului, întrucât cele două tipuri de răspundere (penală și patrimonială) sunt distincte și se angajează în condiții diferite.
Susținerile recurentului în sensul că reclamanta - - SRL a intentat acțiunea pentru că și-a dat demisia sunt lipsite de relevanță pentru obiectul cauzei, în condițiile în care aceasta era îndrituită să formuleze acțiunea oricând în termenul de prescripție de 3 ani (de la data nașterii dreptului la acțiune) prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii.
Pentru aceste considerente, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este parțial fond, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 2620 din 05.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, care va fi modificată în parte în sensul că se va înlătură obligația pârâtului de plată către reclamanta - - SRL a sumei de 23.055.060 lei vechi, atestată de factura fiscală nr. - din 06.12.2002 emisă de reclamantă.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate referitoare la obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 172.288.210 lei vechi, reprezentând contravaloarea facturilor nr. -5/11.12.2002, nr. -/20.12.2002, nr. -/14.01.2003, nr. -/26.02.2003, nr. -/04.03.2003, nr. -/21.03.2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 2620 din 05.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația pârâtului de plată către reclamanta - - SRL a sumei de 23.055.060 lei vechi, atestată de factura fiscală nr. - din 06.12.2002 emisă de pârâtă.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Sergiu Diaconescu Cristina Mănăstireanu
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./Dact.
4 ex./19.01.2010
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu Cristina Mănăstireanu
