Despăgubire contencios administrativ. Decizia 326/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 326/
Ședința publică de la 15 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier șef sectie -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamant, precum și de către pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI,CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1206/12.11.2007, pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 9 aprilie 2008, când părțile lipsă fiind instanța a constatat că s-a solicitat judecarea în lipsă, potrivit mențiunilor din încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 15 aprilie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1206/2007 pronunțată de TRIBUNALUL BRAȘOV, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.2003 - 10.09.2004, invocată din oficiu.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL BRAȘOV.
A fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul, domiciliat în B,-,. 56,.A,.13, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în Municipiul B,-, sector 5, CURTEA DE APEL BRAȘOV, cu sediul în B,-, și TRIBUNALUL BRAȘOV, cu sediul în B,- și în consecință:
- Au fost obligați pârâții să calculeze și să achite reclamantului drepturi de natură salarială echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzut de art. 47 din Legea nr.50/1996 republicată și modificată, neîncasate în perioada 10.09.2004 și până la data prezentei, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și cu aplicarea dobânzii aferente, pe întreaga perioadă;
- A fost obligată pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă al reclamantului.
- A fost respinsă acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
-A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții: Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța și Tribunalul Covasna, ca fiind prescrisă.
-Au fost respinse restul pretențiilor reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu, urmează a fi admisă, având în vedere dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul 167/58 potrivit cărora "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani".
Intrucât reclamantul a formulat și introdus cererea de chemare în judecată la data de 10.09.2007, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 1.2003 - 10.09.2004, sens în care a respins ca prescrisă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții: Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța și Tribunalul Covasna.
De asemenea, admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentantul legal, în teritoriu, a acestuia.
Se reține că, reclamantul a chemat în judecată, în calitate de pârât, Statul Român care, în toate litigiile deduse judecății, este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
In prezenta cauză însă, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, între acesta și reclamant neexistând raporturi de muncă.
Este adevărat că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, dar cel care coordonează, potrivit legii, acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, printre care și elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare, este Ministerul Economiei și Finanțelor și nu Statul Român, entități care nu trebuie confundate.
Prin urmare, acțiunea formulată împotriva Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul TRIBUNALUL BRAȘOV, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată întrucât, la momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de APEL BRAȘOV are calitatea de ordonator de credite ceea ce îi conferă posibilitatea de a sta în judecată în calitate de pârâtă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de judecător, funcționând în cadrul Tribunalului Brașov din data de 1.09.2004, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetul de muncă poz.21 (15-23).
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, constituie un bun în sensul art.1 din protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" (pensie, părți sociale, acțiuni), potrivit practicii CEDO.
Pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat ele constituind " un bun " în sensul practicii CEDO, așa cum rezultă și din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei, din 26.06.1986.
In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamant se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun, în sensul art.1 din Protocol.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamantului de a nu fi lipsit de el în mod nejustificat, din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul 1 al CEDO.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară" într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică,
Securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art.20 alin.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, instanța apreciază că a fost încălcat dreptul reclamantului privind proprietatea unui bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
De altfel, la data stabilirii acestui drept, prin art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, și care au fost caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție, în condiții de calitate și eficiență sporite.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis în parte acțiunea reclamantului, sens în care a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL BRAȘOV să calculeze și să achite reclamantului drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, neîncasate în perioada 10.09.2004 și până la data prezentei hotărâri, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și cu aplicarea dobânzii legale prevăzută de OUG nr.9/2000.
Instanța a respins solicitarea reclamantului de a se acorda acest spor și în continuare pentru viitor întrucât, diferențele de drepturi de natură salarială sunt acordate cu titlu de despăgubiri și de aceea ele au un caracter limitat în timp.
In condițiile în care nu se intervine la nivel legislativ pentru acordarea acestui spor, reclamantul are dreptul la acțiune ulterioară în despăgubiri.
Totodată, instanța a obligat pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să efectueze cuvenitele modificări privind sporul de 50%, în carnetul de muncă al reclamantului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Justiției, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, sentința este criticată pentru faptul că nu a fost soluționată în mod corect excepția lipsei calității procesual pasive a acestei recurente pentru perioada 3.10.2004 - 1.07.2005, perioadă în care Curtea de Apel nu avea calitate de ordonator de credite și implicit căderea de a solicita și aloca drepturi de natura celor ce fac obiectul pretențiilor reclamantului.
O altă critică, vizează fondul cauzei, arătându-se că art. 47 din legea 50/2000 a fost abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 și prin acest lucru nu s-a dorit diminuarea salariului magistraților ci modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești.
Acordându-se astfel drepturi salariale care nu sunt prevăzute de nici un act normativ, instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuții de legiferare.
În speță nu sunt incidente nici disp. art. 1 ale Protocolului adițional 1 al CEDO, pentru că la alin. 2 se stipulează că " prevederile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor pentru interesul general".
În ceea ce privește fondul cauzei, sentința este criticată pentru faptul că acțiunea a fost admisă în lipsa unui temei legal și făcută prin înfrângerea voinței legiuitorului, întrucât textul de lege care a consacrat sporul de 50 % a fost abrogat expres.
Ministerul Justiției critică sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs faptul că art 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, nu recunoaște dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci se aplică numai în privința bunurilor actuale ale reclamantului, care nu se poate plânge de o atingere de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu demonstrează existența lui. Acest protocol nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede.
Prin motivele de recurs formulate de către reclamant hotărârea atacată a fost criticată față de soluția de respingere a acțiunii în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța și Tribunalul Covasna ca fiind prescrisă, înlăturarea solidarității dintre părți și respingerea cererii de obligare a pârâților la plata sporului de 50% și pentru viitor.
Cu privire la perioada cuprinsă între data adoptării OUG nr. 177/2002 și OUG 27/2006 se arată că " dreptul la acțiune a fost suspendat, având în vedere mențiunea expresă din art. 50 din OUG nr. 177/2002 care dispunea abrogarea art. 47 din Legea 50/1996, asupra abrogării revenindu-se prin art. 41 OUG nr. 27/2006 care a abrogat OUG 177/2002 nu și Legea 50/1996".
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate curtea apreciază că recursul reclamantului este fondat în parte, iar recursurile pârâților sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza disp. aret. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta Curtea de APEL BRAȘOV, pentru perioada în care nu a avut calitatea de ordonator de credite, instanța nu poate primi această critică, întrucât calitatea procesuală activă sau pasivă trebuia analizată prin prisma raportului juridic dedus judecății, sau, dacă acțiunea poate fi promovată sau nu, în contradictoriu cu respectiva parte. Legitimarea procesuală se raportează la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Ori în speță, fiind vorba de un litigiu de muncă, este neîndoielnic faptul că angajatorul are calitate procesual pasivă, chiar dacă pentru un anumit interval de timp, nu a avut calitate de ordonator de credite. Curtea de Apel este instanță cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează mai multe tribunale și un tribunal specializat, iar la rândul lor acestea au mai multe judecătorii, unde își desfășoară activitatea reclamantul ca magistrat. În calitate de angajatori, toți pârâții, au legitimarea unor subiecți pasivi ai încălcării dreptului dedus judecății, și au implicit calitate procesual pasivă. Prim urmare critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a Curții de APEL BRAȘOV,pentru perioada în care nu a fost ordonator de credite, nu poate fi primită.
În ceea ce privește restul criticilor formulate de către pârâți din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, iar pretențiile reclamantului sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corecta a admis acțiunea.
Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu disp. art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise, astfel că restul criticilor din recursuri sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate de reclamant prin care se critică soluția de respingere a pretențiilor mai vechi de 3 ani ca prescrise, curtea reține că sub acest aspect hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
În cea ce privește excepția prescripției, curtea reține că potrivit art. 166 și art. 283 Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge " de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin D 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art. 295 Codul muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.
În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de vechime în muncă începe să curgă de la data la care acest drept pretins nu a mai fost recunoscut și nu a mai fost acordat de către angajator, reclamantul neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției. cauză care să se fi ivit în timpul derulării cursului prescripției.
Reclamantul nu poate pretinde că a fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.
De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 166 al. 2 Codul muncii, este necesară "o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale ", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.
Prin urmare, pretențiile din acțiune pot fi admise numai pentru o perioadă de 3 ani durata termenului de prescripție - anterioară momentului introducerii acțiunii. Acțiunea suspusă judecății a fost înregistrată la instanța de fond la data de 10.09.2007 astfel încât pretențiile anterioare datei de 10.09.2004 în mod corect au fost respinse ca prescrise de către prima instanță, iar argumentele invocate de către reclamant nu se încadrează în nici unul dintre cauzele de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției expres și limitativ prevăzute de lege.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății și " pentru viitor", curtea reține că soluția primei instanțe este nelegală deoarece drepturile salariale constituie prin excelență " prestări periodice" în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate "înainte de termen".
Excepțiile prevăzute de art 110 Cod procedură civilă, fără a crea un dezavantaj debitorului deoarece acesta nu pierde termenul executării obligației sale, creează un avantaj procesual creditorului care se găsește deja pregătit pentru data împlinirii fiecărui termen al prescripției periodice cu o hotărâre pe care o va putea pune în executare dacă debitorul nu-și îndeplinește de bună voie obligațiile ce-i revin, prevenindu-se astfel o serie inutilă de procese distincte pentru fiecare " " scadentă., această excepție procesuală are menirea de a preîntâmpina păgubirea creditorului prin așteptarea îndeplinirii fiecărui termen al prestației periodice iar hotărârea obținută poate fi executată doar în perioada în care temeiul pretențiilor ( contractul sau legea ) este în vigoare iar debitorul este ținut de acesta
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, curtea va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de recurenții Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1206/12.11.2007 a Tribunalului Brașov.
Admite în parte recursul reclamantului împotriva aceleiași sentințe pe care o modifică în parte în sensul că pretențiile ce fac obiectul acțiunii vor fi calculate și achitate reclamantului de către pârâți și pentru viitor.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red CȘ 17.04.2008
Dact AG 22.04.2008/ 3 ex
Jud fond /N
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu
