Despăgubire contencios administrativ. Decizia 390/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 390/2009-
Ședința publică din data de 4 martie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Eugenia Moșincat | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea cererii de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în, nr. 323, județul B, în contradictoriu cu intimata - -, cu sediul în O,--2, județul B, împotriva deciziei civile nr. 227/R din 13 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei fost dezbătut în ședința publică din data de 25 februarie 2009, când părțile au pus concluzii în revizuire, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 4 martie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra prezentei cereri de revizuire instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 227/R pronunțată de Curtea de Apel Oradea la data de 13 februarie 2008 în dosar nr-, s-a admis ca fondat recursul civil introdus de recurenta reclamantă - -, în contradictoriu cu intimatul pârât, împotriva sentinței civile nr. 481/LM din 28 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost modifică, în sensul că:
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta - -, în contradictoriu cu pârâtul, și în consecință:
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei daune în sumă de 14.228 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data plății și dobânzile legale aferente, începând cu data de 20.09.2005 până la plata efectivă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de recurs a reținut următoarele aspecte:
Așa cum s-a reținut de către prima instanță, intimatul a fost angajatul reclamantei în funcția de contabil șef începând cu data de 12.09.2003, conform contractului individual de muncă nr. - din 12 septembrie 2003, calitate în care conform fișei postului și dispozițiilor Legii nr. 22/1969, avea atribuții de organizare și conducere a întregii activități economice financiare și contabile din societate, răspunzând de administrarea, gestionarea și integritatea întregului patrimoniu, precum și de o serie de alte atribuții cu privire la activitatea financiar contabilă.
În perioada 2003-2004 îndeplinit și atribuții de casier fiind gestionar în fapt, perioadă în care a eliberat avansuri de trezorerie nejustificate, nedecontate ulterior, în sumă de 12810,61 lei și a decontat de două ori suma de 1437,88 lei, conform raportului de audit întocmit la data de 12.04.2005 și Notei întocmite la data de 12.05.2005 de Departamentul Audit Intern și conform completării raportului de expertiză efectuată în cauză de expert ec. la data de 11 decembrie 2006.
În atare situație, instanța de recurs a apreciat că în mod greșit a apreciat instanța de fond că nu există prejudiciu produs de intimat, faptul că nu a avut decizie de numire în postul de casier fiind irelevant în condiția în care a gestionat în fapt casieria societății, Legea nr. 22/1969 stabilind la art. 31 că angajatul care primește, păstrează și eliberează bunuri fără a avea calitatea de gestionar în înțelesul dispozițiilor art. 1 din acest act normativ, răspunde integral, aplicându-i-se corespunzător prevederile referitoare la răspunderea gestionarului.
Potrivit art. 270 din Legea nr. 53/2003-republicată- Codul muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, alin. 2 al aceluiași text de lege stabilind că salariații nu răspund de pagubele cauzate de forță majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
Apărările pârâtului pentru exonerarea sa de la răspundere s-au apreciat a fi neîntemeiate, motivul invocat neîncadrându-se în prevederile al. 2 art. 270 din Codul muncii, faptul că a avut sau nu decizie de numire în funcția de gestionar fiind irelevant în condițiile în care a gestionat în fapt casieria unității, iar celelalte aspecte privind cheltuielile efectuate pentru asigurarea combustibilului s-a apreciat că nu pot fi avute în vedere, întrucât nu s-au depus documente justificative în acest sens, pârâtul în calitatea sa de contabil șef trebuind să cunoască faptul că orice cheltuială trebuie justificată cu documente, în contabilitate, conform Legii nr. 80/1992 și Decretului nr. 209/1972.
Prin urmare în condițiile în care din probele administrate a rezultat că intimatul a produs unității angajatoare o pagubă din vina și în legătură cu munca sa, cererea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 270 al. 1 din Codul muncii, pentru obligarea intimatului la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat s-a apreciat că este întemeiată, fiind întrunite condițiile răspunderii civile, contractuale instituită de textul de lege mai sus menționat, pârâtul fiind obligat atât la plata sumei reactualizate cât și la daune interese reprezentând dobânda legală de la data notificării conform art. 1084 și următoarele Cod civil.
Față de cele reținute, instanța de recurs a admis ca fondat recursul, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și a modificat în tot sentința recurată în sensul că a admis ca fondată acțiunea reclamantei în temeiul art. 270 din Codul muncii coroborat cu dispozițiile art. 998, 999, 1084 și următoarele Cod civil, a obligat pârâtul la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciul cauzat de acesta în sumă de 14228,49 lei- reactualizată cu dobânzile legale de la data notificării până la plata efectivă a sumei.
S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul invocând în drept dispozițiile art. 322 pct.3,4,și 5 Cod procedură civilă.
În motivare artă revizuentul că decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea este greșită precizând că solicită revizuirea acesteia în baza art. 322 pct.4 Cod procedură civilă, hotărârea fiind rezultatul unei grave omisiuni întrucât instanța de recurs nu a examinat și luat în considerare expertiza contabilă dispusă în cauză, care confirmă faptul că nu există nici un prejudiciu în patrimoniul societății, greșit considerându-se că indiferent de modul în care a fost silit să preia casieria societății comerciale are statutul de gestionar de fapt și ca atare este vinovat de prejudiciul produs. În schimb, constituie o gravă omisiune neanalizarea raportului de expertiză efectuat în cauză, care subliniază faptul că în realitate consumul normat de lemne în perioada în care a fost casier era inferior valorilor alocate de către intimată și în consecință nu poate fi vorba de nici un prejudiciu.
Intimata -. - a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât textele de lege invocate în susținerea cererii nu sunt incidente în cauză.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 326 al. 2 Cod procedură civilă, art. 270 și art. 271 Codul muncii.
Examinând cererea de revizuire prin prisma temeiurilor de drept și de fapt invocate, instanța o apreciază ca nefondată având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, invocat în motivele de susținere ale cererii de revizuire, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză.
Acest text de lege este apreciat de instanță ca nefiind incident în cauză, nefiind adusă nici o dovadă în sensul dispozițiilor mai sus menționate. De altfel, aceste situații nu se regăsesc nici în motivarea în fapt a cererii de revizuire.
Criticile revizuentului vizează omisiunea instanței de recurs de a analiza probele administrate în cauză, în principal raportul de expertiză, critici care nu se circumscriu însă nici uneia dintre situațiile prevazute de art. 322 Cod procedură civilă pentru admisibilitatea cererii de revizuire.
Astfel, fiind o cale extraordinară de atac revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 Cod procedură civilă. Chiar și în conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, cererea de revizuire este admisibilă doar în situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere și nu în situația în care instanța nu a analizat o probă.
În speță nu sunt incidente nici dispozițiile art. 322 pct.5 Cod procedură civilă, neputându-se reține că după darea hotărârii au fost descoperite înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, această cerință nefiind îndeplinită dacă înscrisul a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată pentru că se opune la cercetarea lui din nou puterea de lucru judecat, cu atât mai mult neputându-se reține ca motiv de revizuire neanalizarea unei probe administrate în cauză. Astfel, neanalizarea în mod expres a unei probe administrate nu constituie motiv de revizuire. Mai mult, instanța de recurs, analizând întregul material probator administrat în cauză a reținut că intimatul -revizuient în prezenta cauză a produs unității angajatoare o pagubă din vina și în legătură cu munca sa, o reanalizare a probațiunii fiind astfel inadmisibilă în această etapă procesuală, în acest sens reținându-se dispozițiile art. 326 pct. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora dezbaterile, în cazul cererii de revizuire, sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 322 și următoarele Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea de revizuire ca neîntemeiată.
Instanța va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată conform art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în, nr. 323, județul B, în contradictoriu cu intimata - -, cu sediul în O,--2, județul B, împotriva deciziei civile nr. 227/R din 13 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- judecători recurs -
- redactata decizie - judecător - 02.04.2009
- dactilografiat grefier -02.04.2009-2 ex.
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Eugenia Moșincat
