Despăgubire contencios administrativ. Decizia 961/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 961/R-CM
Ședința publică din 19 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta R, împotriva sentinței civile nr.330 din 23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic - pentru recurenta-reclamantă R V, în baza împuternicirii nr.4727/2009 depusă la dosar și avocat pentru intimatul-pârât G, în baza împuternicirii avocațiale nr.21/2009 emisă de Cabinet individual- Baroul Vâlcea.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătoarea intimatului-pârât depune la dosar note de ședință.
Reprezentantele părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Reprezentanta recurentei-reclamante, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, deoarece prejudiciul creat de către salariatul societății îndeplinește condițiile răspunderii patrimoniale prevăzute de art.270 și următoarele din Codul muncii.
Consideră că instanța de fond nu a ținut cont de apărările făcute în cauză.
Apărătoarea intimatului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în notele de ședință depuse la dosar și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 25 ianuarie 2008, la Tribunalul Vâlcea, reclamanta "" RVa chemat în judecată pe pârâtul G, solicitând obligarea acestuia la plata sumei totale de 663,98 lei, reprezentând contravaloare cantitate de combustibil constatată lipsă la autovehiculele înmatriculate sub nr.- și -, autovehicule pe care pârâtul și-a desfășurat atribuțiile sale de serviciu ca și conducător auto.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în conformitate cu adresa nr.24728/09.07.2007 privind revizuirea consumurilor pentru 11 autovehicule din cadrul Secției transporturi și a adresei nr.27812/6.08.2007 privind transmiterea consumurilor solicitate, Serviciul - G din cadrul Direcției Economice a "" RVa procedat la inventarierea carburantului la un număr de 11 autovehicule, conform listelor de inventariere anexate prezentei, întocmind astfel nota de constatare nr.708/16.10.2007, din care reiese că reclamanta a suferit un prejudiciu de 21.906,55 lei, reprezentând o lipsă cantitativă de 6578,55 litri motorină la autovehiculele înmatriculate sub nr.-, -, -, -, -, -, -, -, -, - și -.
A mai arătat reclamanta, că potrivit dispozițiilor art.270 Codul muncii, salariații răspund patrimonial pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, iar dacă paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Dacă măsura care a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecărui salariat se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei și în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul inventar.
S-a precizat că pârâtul este salariatul "" în baza contractului individual de muncă încheiat sub nr.25921/01.06.2000 în funcția de conducător auto și acesta avea obligația menținerii autovehiculului și al inventarului din dotare în stare perfectă de întrebuințare. Organul de control a avut în vedere coeficientul de consum de carburant care a fost stabilit astfel: pentru autovehiculul - - 39,5 /100 km plin - gol stabilit în conformitate cu Ordinul nr.14/1982, până la data de 01.08.2007 și 35 /100 km plus coeficient de încărcătură și basculare aplicați conform Ordinului nr.14/1992, pentru autovehiculul -- 39,5 l/100 Km plin-gol stabilit potrivit Ordinului nr.14/1982 până la data de 01.08.2007 și 35 /100 km plus coeficientul de încărcătură și basculare aplicați conform Ordinului nr.14/1992.
Concluzionând, reclamanta a arătat că prin analizarea variației consumurilor în intervalul ianuarie 2005 - septembrie 2007, organele de control au stabilit că pe perioada inventariată restul în rezervor depășește capacitatea rezervorului, variația depășirii consumului de carburant fiind în continuă creștere.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii pe considerentul că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare a răspunderii materiale a salariatului, întrucât acesta nu a comis o faptă ilicită prin care să fi produs un prejudiciu în legătură cu munca sa. În acest sens, a arătat că Serviciul din cadrul unității angajatoare a stabilit retroactiv sumele de recuperat de la conducătorii auto care au condus cele 11 mașini în perioada 1 ianuarie 2005 - 1 octombrie 2007, însă normele consumului de combustibil stabilite în luna iulie 2007 trebuiau să fie folosite numai în viitor. A mai precizat pârâtul că la normarea consumului de combustibil nu s-a ținut seama de toți factorii care influențează consumul, printre care, cei mai importanți sunt caracteristicile tehnice de consum ale autovehiculelor, mărimea parcursului și condițiile în care se efectuează acesta, gradul de încărcare, condițiile de anotimp, condițiile de exploatare, etc.
Prin sentința civilă nr.330 din 23 martie 2009, Tribunalul Vâlceaa respins acțiunea reținând următoarele:
"Potrivit dispozițiilor art.270 Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Această răspundere este condiționată de existența raportului juridic de muncă dintre salariatul răspunzător și angajatorul păgubit, raport juridic care își are izvorul în contractul individual de muncă.
În speță, reclamanta a dovedit calitatea de salariat a pârâtului G prin depunerea contractului individual de muncă nr.24293/01.06.1996, din care rezultă că acesta deține ocupația de conducători auto pe autovehiculele menționate în acțiunea introductivă.
La baza răspunderii patrimoniale a salariatului stă fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și culpa salariatului.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul Gad esfășurat activități pe autovehiculele cu nr. de înmatriculare - și -.
Prin raportul de expertiză tehnică judiciară s-a concluzionat că în metodologia de calcul a consumului de combustibil, reglementată prin din 07.01.1982/ publicat în Of. nr. 2 din 7.01.1982, nu au fost utilizați o parte din coeficienții de corecție ai consumului de combustibil și nici sporurile de consum, respectiv categoriile de drum nu au fost corect stabilite, nu s-a aplicat corect coeficientul de corecție al consumului de combustibil pentru sarcina transportată, nu s-au aplicat legal coeficientul de corecție a consumului de combustibil pentru condiții climaterice nefavorabile, nu s-a aplicat coeficientul pentru condiții speciale, circulație în interiorul batalului, nu s-a acordat sporul de consum de combustibil pentru opriri și demarări repetate, nu s-a acordat sporul de consum de combustibil pentru acționarea instalațiilor speciale, nu s-a acordat sporul de consum de combustibil pentru încălzirea motoarelor pe timp de iarnă, nu s-a acordat sporul de consum de combustibil pentru formarea rezervei de aer.
S-a mai statuat că nu au fost luate în considerare toate condițiile în care s-au efectuat transporturile și anume limitările de viteză întâlnite pe drumurile publice cât și în incita "", pornirile și opririle repetate, starea drumurilor, condițiile meteo și combustibilul de slabă calitate, situație de fapt confirmată și prin depoziția martorului.
În consecință, experții tehnici au statuat că pretinsele prejudicii menționate în cererea introductivă sunt calculate pe baza normărilor trecute, anterioare lunii iulie 2007 și aceste calcule nu includ coeficienții de corecție și sporurile de consum combustibil menționați mai sus, astfel încât prejudiciul calculat de pârâtă pentru autovehiculele Vl-42- și - este nereal.
Din administrarea probei cu interogatorul reclamantei, instanța a reținut că pârâtul a adresat mai multe sesizări angajatorului său în sensul depășirii constante a consumului de combustibil la autobasculanta -, însă renormarea s-a realizat în data de 26.07.2007 pentru acest autovehicul, iar în ceea ce privește autobasculanta Vl-42-, pentru aceasta s-a aplicat un consum identic cu cel pentru autovehiculul precedent, deși sunt diferențe tehnice între acestea.
Potrivit dispozițiilor art.270 alin.2 Codul muncii, salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
Noțiunea de risc a serviciului, la care se referă această dispoziție legală, vizează efectele păgubitoare ale unor factori inerenți procesului muncii, care atunci când se înscriu în sfera normalului, transferă riscul, adică, incidența acestor efecte asupra patrimoniului angajatorului.
În speță este vorba de un risc normat referitor la normele și normativele de consum, însă acestea nu sunt determinate de vinovăția salariatului pârât, urmare a pretinsei încălcări cu vinovăție a disciplinei de producție și, în consecință, nu îi vor fi imputabile acestuia.
Față de aceste considerente, tribunalul a constatat că în cauză nu este regăsită condiția faptei ilicite și personale a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa și nici cea a culpei acestuia, ca element subiectiv de natură să antreneze răspunderea patrimonială a salariatului.
În consecință, tribunalul a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea."
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs reclamanta "" R V, susținând că este nelegală și netemeinică pentru că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv pe care l-a încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra perioadei ianuarie 2005 - iulie 2007, perioadă care face obiectul cererii și care nu poate fi divizată sau restrânsă la luna iulie 2007, avându-se în vedere că neîncadrarea în consumul normat de combustibil a avut loc progresiv începând cu luna ianuarie 2005 și nu numai în luna iulie 2007.
Apreciază că instanța a făcut confuzie între stabilirea consumului normat de combustibil și consumul de combustibil acordat de către aceasta cu ocazia efectuării fiecărei curse pe fișa activității zilnice, acesta din urmă fiind cel care de la care s-au adăugat și sporurile și coeficienții de corecție, funcție de condițiile în care s-a efectuat cursa.
Se susține că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, deși sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de Codul muncii în art.270 alin.1 coroborat cu art.271 alin.2.
Se arată că prejudiciul suferit de recurentă nu poate fi încadrat în riscul normal al serviciului, deoarece pârâtul nu a respectat fișa postului și nu s-a încadrat în consumul normat de combustibil, existând vinovăția acestuia prin gestionarea neprofesională a autovehiculelor pe care și-a desfășurat sarcinile de serviciu.
Se mai arată faptul că prima instanță a încălcat dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă, în sensul că nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și nu a stabilit corect faptele pârâtului, aplicând greșit dispozițiile legii, întrucât cu probele administrate în cauză aceasta a dovedit existența prejudiciului produs de pârât.
De asemenea, arată că efectuarea alimentărilor la plecarea în cursă nu are legătură cu Ordinul nr.14/1982 și solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii formulată de către aceasta pentru prejudiciul creat de către pârât.
Deși recursul este încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, expunerea de motive face posibilă încadrarea și în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată sub aspectul celor două motive de recurs invocate, în raport cu actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Motivul de recurs prin care se susține nelegalitatea sentinței pentru că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, nu are nici o susținere în raport de considerentele sentinței recurate din care rezultă că prima instanță s-a pronunțat asupra cererii cu care a fost investită, întemeiată pe răspunderea patrimonială potrivit art.270 alin.1 și 2 din Codul muncii.
Analizarea greșită a probatoriului administrat în cauză, cum susține recurenta, nu conduce la reținerea motivului de casare prevăzut de art.304 pct.8 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește așa-zisa încălcare a dispozițiilor art.129 din Codul d e procedură civilă, pretinsă de recurentă în susținerea recursului, instanța constată că de asemenea nu are nici un suport obiectiv, întrucât în cauză a existat preocupare din partea instanței pentru aflarea adevărului, administrând în speță proba cu acte, expertiză, respectiv toate probele solicitate de către părți în cauză.
Cât privește interpretarea și aplicarea greșită a legii în speță, față de situația de fapt rezultată din ansamblul probator administrat în cauză, se constată că prima instanță în mod corect nu a reținut a fi îndeplinite dispozițiile art.270 și 271 din Codul muncii, motivul de recurs încadrat în art.304 pct.9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
Potrivit art.270 alin.2 din Codul muncii, salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
De precizat este faptul că la baza răspunderii patrimoniale a salariatului în condițiile art.270 Codul muncii se află fapta ilicită și personală a acestuia săvârșită în legătura cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, culpa salariatului, precum și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Cu expertiza efectuată în cauză de către ing., expertiză însușită și de expertul observator numit la cererea reclamantei, s-a dovedit că în perioada 2005 - 2007 aceasta nu a micșorat consumul de carburant acordat la autovehicule, dar consumul aplicat a fost diminuat pentru că nu s-au acordat și aplicat toți coeficienții de corecție, la stabilirea consumului și nu s-au acordat toate sporurile prevăzute de Ordinul nr.14/1982, concluzionând expertul că nu există prejudiciu cauzat de pârât (207-205 și 225-226).
Expertiza a statuat că pretinsul prejudiciu menționat în acțiunea formulată de reclamantă este calculat pe baza normărilor trecute, anterioare lunii iulie 2007 și aceste calcule nu includ coeficienții de corecție și sporurile de consum combustibil menționați mai sus.
Examinând sentința sub toate aspectele având în vedere dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, se constată că nu există nici un motiv care să conducă la modificarea sau casarea ei, întrucât din analiza probatoriului administrat în cauză rezultă că recurenta-reclamantă nu a dovedit că pârâtul a comis o faptă ilicită și că prejudiciul precizate în acțiune este real, cert și actual.
În concluzie, în mod corect prima instanță a statuat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale în conformitate cu dispozițiile art.270 alin.1 din Codul muncii, motiv pentru care în temeiul art.312 (1) Cod procedură civilă urmează a se respinge ca nefondat recursul.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, urmează a obliga pe recurenta-reclamantă la 700 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât, reprezentând onorariu apărător, dovedite cu înscrisurile de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta "" R V, împotriva sentinței civile nr.330 din 23 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat-pârât fiind
Obligă pe recurenta-reclamantă să plătească suma de 700 lei cheltuieli de judecată către intimatul-pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.2/05.06.2009.
Jud.fond: A.
.
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Maria
