Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 108/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.108/ Dosar nr-
Ședința publică de la 3 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate în temeiul Legii contenciosului administrativ de reclamanta în contradictoriu cu pârâții SC Sa și SC SA prin Direcția de Telecomunicații, având ca obiect excepție de nelegalitate act normativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, lipsă fiind pârâtele SC SA, SC SA prin Direcția de Telecomunicații B, Autoritatea Naționala de Reglementare în Comunicații ( ).
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că nu a fost restituit de la Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul de recurs nr- al Curții de Apel Brașov.
În temeiul dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal de soluționare a cauzei, invocată de pârâta Autoritatea Naționala de Reglementare în Comunicații ( ) prin întâmpinare.
Reclamanta solicită respingerea acestei excepții, considerând că față de normele juridice în vigoare, poziția pârâtei care a invocat excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal de soluționare a cauzei, este artificială, aceasta apreciind ca instanță unică - Curtea de Apel București de a soluționa cauzele în care este parte. Consideră că nu pot dispune de oamenii obișnuiți să meargă la B pentru soluționarea litigiilor, ordonanțele în baza cărora motivează excepția sunt invocate greșit, sunt eronate, se face o analogie confuză, exagerată care lezează drepturile oamenilor. Această pârâtă mai invocă și o decizie a Curții Constituționale în ceea ce privește competența și procedura de soluționare a excepției de nelegalitate, fiind instanțe specializate de pe teritoriul României și nu Curtea de Apel Brașov. Consideră că instanța Curtea de Apel Brașov este competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată. Solicită respingerea excepției și menținerea cauzei spre soluționare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal de soluționare a cauzei, invocată de pârâta Autoritatea Naționala de Reglementare în Comunicații.
CURTEA
Prin încheierea de ședință din 24 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr- instanța a fost investită cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art.8 alin.2 lit.a, c și d din Decizia nr.1074/2004 a actelor de desemnare/comunicare pentru 14.09.2004 și 16.09.2005 a Deciziei.
În ședința publică din 2 iulie 2008 reclamanta a învederat instanței că invocă excepția de nelegalitate a prevederilor art. 8 al. 2 lit. a, c și d din Decizia nr. 1074/2004 a actelor de desemnare/comunicare pentru 14.09.2004 și 16.09.2005 a Deciziei și a tuturor textelor din decizia prin care se stabilește că facilitățile încetează la data de 31.12.2004, respectiv 31.12.2005, în sensul că înțelege să atace doar anumite teze din Decizia nr. 1074 /2004 a în prezent.
Pârâta Autoritatea Naționala de Reglementare în Comunicații () a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând declinarea soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, iar pe fond a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată.
În susținerea acestei excepții, pârâta Autoritatea Naționala de Reglementare în Comunicații () a invocat dispozițiile art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, coroborate cu dispozițiile art.7 alin.7 din OUG nr.134/2006, potrivit cărora "deciziile, inclusiv cele adoptate în conformitate cu prevederile art.20 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.34/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.527/2002, cu modificările și completările ulterioare, pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la publicare sau comunicare, după caz, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute la art.7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare".
În același sens, pârâta a invocat și considerentele expuse de Curtea Constituțională în Decizia nr.608/2006 potrivit cărora "fiind constituite instanțe specializate pentru judecarea acțiunilor privind nelegalitatea, netemeinicia ori caracterul abuziv ale actelor autorităților publice, este firesc ca soluționarea tuturor cererilor având asemenea obiect, indiferent dacă au fost formulate direct sau pe cale incidentală, să fie dată în competența acestor instanțe."
La termenul din 3 septembrie 2008, instanța potrivit prevederilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal de soluționare a cauzei, invocată de pârâta Autoritatea Naționala de Reglementare în Comunicații ( ).
Reclamanta a solicitat respingerea excepției arătând că față de normele juridice în vigoare, poziția pârâtei este artificială, apreciind eronat ca instanță unică - Curtea de Apel București de a soluționa cauzele în care este parte.
Analizând această excepție, instanța constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 " legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza."
Aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art.10 alin.1 din același act normativ, precum și prevederile art.7 alin.7 din OUG nr.134/2006 privind înființarea Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației potrivit cărora "deciziile, inclusiv cele adoptate în conformitate cu prevederile art.20 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.34/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.527/2002, cu modificările și completările ulterioare, pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la publicare sau comunicare, după caz, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute la art.7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare".
Având în vedere că aceste prevederi sunt cuprinse într-un act normativ cu caracter special, prin care este reglementată activitatea Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației și ținând seama de principiul potrivit căruia "specilia generalibus derogant" (dispozițiile speciale derogă de la dispozițiile generale), instanța constată că în speță, prin dispoziții legale imperative, este stabilită competența teritorială de soluționare a cauzelor în care sunt atacate decizii adoptate de președintele Autorității Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației în favoarea Curții de Apel București.
Potrivit art.159 pct.3 Cod procedură civilă "necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".
Pentru aceste considerente, constatând întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov și ținând seama de prevederile art.137 alin.1 coroborat cu art.158 Cod procedură civilă, instanța va admite această excepție și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel d e Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov, invocată de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN COMUNICAȚII ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI, de a soluționa excepția de nelegalitate formulată de reclamanta, cu domiciliul în B,-,.41,.D,.9, jud.B în contradictoriu cu pârâtele SC SA, cu sediul în B, sector 1,-, SC SA - Direcția de Telecomunicații B, cu sediul în B, str.-, nr.9, jud. B, și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN COMUNICAȚII ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI cu sediul în B,-, sector 5.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 3 septembrie 2008.
Președinte, Grefier,
- - - - -
Red.8.09.2008/dact.VP 09.09.2008/2 ex.
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă