Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 1152/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 1152
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara
GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL împotriva deciziei pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- la data de 24.09.2009, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL JUDEȚEAN C și - -.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:
Sub nr- a fost înregistrată la această instanță contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL împotriva dec. civ. nr. 721/24.09.2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-.
În motivarea contestației în anulare se arată că mai înainte de a rezolva excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate instanța de recurs era obligată să respecte principii fundamentale prevăzute de CEDO și de legislația națională referitoare la dreptul recurentului de a nu i se crea în propria cale de atac o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată (art. 315 coroborat cu art. 296. pr. civ. ) și la dreptul unei persoane de a avea acces la o hotărâre asupra însuși fondului contestației (art. 6 par. 1 CEDO și hotărârea nr. 4451/70 din 21.02.1975 în cauza Golder vs Marea Britanie). Consideră că atât timp cât instanța de fond a soluționat pe fond excepția de nelegalitate și împotriva hotărârii a formulat recurs numai contestatoarea, aceasta a câștigat deja dreptul de a se judeca pe fond. Susține că i s-a încălcat dreptul la un recurs efectiv(art. 13 CEDO), în condițiile în care instanța de fond a respins excepția de nelegalitate pe fond, iar instanța de recurs a respins recursul ca nefondat, însă motivarea este pe excepție. Din moment ce instanța de recurs respinge recursul ca nefondat, instanța nu putea să aibă o motivare decât pe fondul cauzei. Ori o asemenea motivare lipsește, fapt ce atrage aplicarea art. 318. pr. civ. și în acest sens invocă dec. civ. nr. 3678/30.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că omisiunea cercetării motivelor de recurs nu presupune exclusiv faptul ca instanța să nu răspundă deloc criticilor respective, ci poate consta și într-o motivare a înlăturării criticii de recurs care nu are legătură cu cauza și, conform art. 6 CEDO, o asemenea omisiune poate consta și într-o motivare necorespunzătoare, neconcludentă și chiar străină cauzei.
Contestatoarea mai arată că excepția de nelegalitate constituie un mijloc de apărare și că asupra constituționalității art. 4 din Legea nr. 554/2004 s-a pronunțat Curtea Constituțională prin dec. nr. 219/2006. Susține că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de instanța de recurs, referitoare la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate ce vizează acte administrative emise anterior intrării în vigoare a legii nr. 554/2004, este inconsecventă, dând cu titlul de exemplu dec. nr. 2776/30.05.2007 și dec. nr. 3358/11.10.2006. Practica Curții de la Strasbourg, invocată de asemenea de instanța de recurs, se referă la principiul securității juridice în situația în care există deja o hotărâre judecătorească care a dezlegat o dată o problemă și nu se mai poate pune în discuție din nou aceeași problemă.
Contestatoarea mai arată că excepția de nelegalitate are semnificația unei nulități absolute, deoarece prin excepția formulată se invocă încălcarea unor dispoziții imperative la emiterea actului ce a stat la baza constituirii dreptului de proprietate și pentru astfel de acte administrative trebuie să permită cenzurarea fără o limită de timp și invocă în acest sens jurisprudența națională și europeană în materia restituirilor de proprietate.
Intimata - - Maf ormulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației, argumentând că motivele invocate de contestatoare sunt străine de această cale de atac extraordinară. Arată că în practică și doctrină s-a stabilit că art. 318 teza finală cod procedură civilă vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Intimata mai susține că prin motivele invocate se urmărește a se provoca o rejudecare a recursului și arată că doctrina s-a pronunțat în acest sens arătând că în situația în care s-ar da părților posibilitatea de a se plânge aceleași instanțe de modul în care au fost apreciate probele și au fost stabilite raporturile dintre părți, ar însemna să se acorde dreptul părților de provoca rejudecarea căii de atac, astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac, mai rea decât recursul, care cel puțin se adresează unei instanțe superioare.
Referitor la motivul invocat conform căruia recurentei i-ar fi fost creată o situație mai grea în propria cale de atac, arată că această susținere este nefondată, pentru că în ambele hotărâri i-au fost respinse pretențiile contestatoarei. Consideră că nu au fost încălcate disp. art. 6 CEDO și că pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate disp. art. 13 CEDO.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale invocate de contestatoare, reține următoarele:
Prin excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Județean C nr. 38/24.05.199 pct. 19-20 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 0048/7.06.1999 emis de Consiliul Județean C invocată de pârâta, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, în acțiunea prin care reclamanta Mas olicitat obligarea sa la plata sumei de 185.902,47 dolari reprezentând daune corespunzătoare chiriei pentru folosința terenului aferent spațiilor comerciale situate în, Complexul, a fost invocată neîndeplinirea criteriilor privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul - - la data apariției Legii nr. 15 /1990 la întocmirea documentației în baza căreia a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Prin sentința nr. 231 pronunțată la data de 05.03.2009Tribunalul Constanțaa respins excepția de nelegalitate, reținând în esență că au fost respectate condițiile impuse de nr.HG 834/1991 și Ordinul nr. 2665/1992, astfel că nr. 38/24.05.1999 și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor - 0048/8.06.1999 sunt legal emise.
În termen legal împotriva hotărârii tribunalului, a formulatrecurs,în motivarea căruia a arătat următoarele:
Sentința pronunțată de Tribunalul Constanța este netemeinică și nelegală întrucât instanța a respins cererea sa fără a proceda la analiza criticilor de nelegalitate a celor două acte administrative și a făcut o greșită apreciere a probelor administrate.
Sentința este nelegală și pentru că a fost dată cu încălcarea greșită a Legii nr. 15/1990, a HG834/1991 și a Criteriilor nr. 2665/1992 și nici nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (punctele 7 și 9 din Codul d e procedură civilă).
Față de situația de fapt prezentată în susținerea excepției de nelegalitate - necontestată de părți - au fost invocate o serie de critici pe care instanța nu le-a analizat.
1. Astfel, instanța nu a analizat susținerea potrivit căreia certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost eliberat în favoarea intimatei, deși terenurile indicate la pozițiile nr. 19 și 20 din hotărârea 38/1999 nu s-au aflat nicio dată în patrimoniul acesteia în baza unui titlu, nu se mai aflau nici măcar în folosința acesteia și nici nu-i erau necesare desfășurării activității potrivit obiectului de activitate, cerințe imperative impuse de art. 1 din nr.HG 834/1991. În sprijinul acestei critici a adus următoarele argumente pe care instanța nu le-a analizat: intimata nu mai era proprietarul activelor edificate pe cele două terenuri întrucât au fost înstrăinate anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin contractele de vânzare-cumpărare 224 din 25.02.1999 și nr. 109/1.02.1999; terenurile în litigiu au făcut obiectul contractului de concesiune nr. 122/15.04.1999 încheiat cu Primăria municipiului M pentru o perioadă de 25 de ani; intimata nu avea aceste renuri în patrimoniu la data înființării prin decizia nr. 593/26.10.1990 a Prefecturii
Tribunalul doar a constatat că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de nr.HG 834/1991 fără a arăta care dintre condiții au fost analizate și prin prisma căror probe.
Instanța nu a menționat motivele pentru care a apreciat faptul că terenurile litigioase se aflau în patrimoniul intimatei, titlul în baza căruia aceste terenuri se aflau în patrimoniul intimatei, obiectul de activitate al acesteia la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor și maniera la care aceste terenuri, deși ocupate în totalitate de construcțiile înstrăinate, i-ar fi fost necesare intimatei pentru desfășurarea activității.
Instanța nu i-a înlăturat motivat susținerile, limitându-se doar la analiza condițiilor de formă a documentației prezentate de către intimate. În plus, în mod neechivoc, instanța a interpretat contractul de concesiune nr. 122/1999 în favoarea intimatelor.
2. Instanța nu a analizat nici susținerile potrivit cărora documentația necesară emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost elaborată cu încălcarea Criteriilor nr. -: astfel, instanța nu a analizat următoarele susțineri: comisia constituită la nivelul intimatei nu a verificat și anexat documentației nici un titlu dintre cele prevăzute la art. 4 al Criteriilor nr. -; documentația topografică nu a fost întocmită cu respectarea condițiilor impuse de HG834/1991 și de capitolul 7 din Criteriile nr. -; înregistrarea documentației topografice sub nr. 309/29.03.1999, precum și toate avizele și rapoartele avute în vedere la emiterea certificatului au fost obținute de intimată după vânzarea celor două active; pentru terenurile aferente altor active înstrăinate de intimată către terțe persoane nu a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Instanța nu s-a preocupat nici de aceste critici, neanalizându-le în fond, ci doar sub aspectul condițiilor de formă. Mai mult, instanța a dat a semnificație eronată motivului pentru care a invocat Hotărârile nr. 9/1997 și nr. 115/1998.
3. Hotărârea recurată a fost motivată superficial: se referă la articole fără indicarea numărului; penultimele fraze nu au final și logică; nu permit analiza considerentelor avute în vedere la pronunțarea hotărârii. Printr-o astfel de motivare se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în hotărâri împotriva României (cazul Albina contra României), dreptul la un proces echitabil include, între altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauzele lor. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate". Art. 6 invocat implică în sarcina instanțelor obligația de a proceda la un examen efectiv al argumentelor și al mijloacelor invocate de părți și să examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse judecății.
Din analiza înscrisurilor aflate la dosar rezultă ci nu erau îndeplinite condițiile imperative prevăzute de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 834/1991, iar prin emiterea celor două acte administrative în alte condiții decât cele prevăzute de lege se aduce o gravă atingere dreptului său de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenurile litigioase, atingere incompatibilă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană.
Prin încheierea nr. 3458 din 19.06.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea formulată de și a strămutat judecarea recursului de la Curtea de Apel Constanța la Curtea de APEL BACĂU.
La termenul de judecată din 13 august 2009, din oficiu, instanța a pus în discuție aplicabilitatea art. 4 din legea nr. 554/2004, în ceea ce privește actele administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, prin raportare la disp. art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituție, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii europene și jurisprudența Înaltei curți de Casație și Justiție.
Examinând recursul formulat de autoarea excepției de nelegalitate,curtea de apela considerat că acesta nu poate fi admis pentru motivul pus în discuție din oficiu de instanță, respectiv inaplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 554/2004 în privința actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, prin raportare la art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituție, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și jurisprudența Înaltei C de Casație și Justiție și prin dec. nr. 721/24 septembrie 2009 l-a respins ca nefondat.
Curtea reține că în cauză a fost invocată, pe cale de excepție, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, nelegalitatea a două acte administrative cu caracter unilateral emise în anul 1999 emise de intimatul Consiliul Județean C în aplicarea art. 19 și 20 din Legea nr. 15/1990 și a Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, respectiv hotărârea nr. 38/24.05.1999 (pozițiile 19-20) și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 0048 din 7.06.1999.
În privința actelor administrative cu caracter individual art. 4 alin. 1 teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, prevede, într-adevăr, că egalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Totodată, prin art. II alin. 2 teza ultimă din Legea nr. 262/2007 se prevede căxcepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
Însă, Înalta Curte de Casație și Justiție, în exercitarea rolului său de instanță supremă a cărei principală menire este aceea de a unifica practica judiciară în scopul înlăturării contradicțiilor de jurisprudență - rol a cărui neîndeplinire a fost imputată României de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva României (nr. 1), reținându-se că, în locsă-și îndeplinească rolul de a stabili o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși o sursă de insecuritate juridică, reducând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar prin pronunțarea unor soluții divergente în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării, practică care este contrară principiului securității juridice, care este implicit în ansamblul articolelor din Convenție și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept - a statuat că este neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 (deciziile 2307/4.06.2008, nr. 2786/8.07.2008, nr. 2953/18.09.2008). Raportându-se la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții Europene de Justiție, Înalta Curte de Casație și Justiție - în aplicarea art. 20 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituție - a înlăturat dispozițiile legale anterior enunțate, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor omului, în sensul că dispozițiile analizate încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 47 din Carta europeană a drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice sub aspectul posibilității de cenzurare, fără limită în timp, a legalității unui act juridic.
Este vorba, așadar, de salvgardarea principiului convențional și comunitar al securității raporturilor juridice - care (astfel cum s-a reținut prin decizia nr. 2953/18.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție)impune respectarea caracterului definitiv al actului juridic care nu a fost atacat în termenul prevăzut de lege, în condițiile în care actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și are caracter executoriu- precum și de asigurarea dreptului la un recurs efectiv și accesului liber la justiție - care (astfel cum s-a reținut prin aceeași decizie) nu pot fi exercitate în mod absolut, de o asemenea manieră încât să conducă la încălcarea altor principii fundamentale și generale ale dreptului. Nu se pune problema aplicării în timp a dispozițiilor de procedură, astfel cum s-a apărat recurenta prin invocarea art. 725 din Codul d e procedură civilă și a hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Brualla de la împotriva Spaniei, ci de înlăturarea, motivată pe principii consacrate în dreptul european al drepturilor omului, a aplicării unui text în legătură cu care nu există controverse de drept intern privind activitatea legii.
Prin urmare, curtea de apel constată că excepția de nelegalitate cu care a fost învestit Tribunalul Constanța ca instanță de contencios administrativ este neîntemeiată pentru motivele reținute în jurisprudența Înaltei C de Casație și Justiție.
Instanța de recurs a apreciat că înlăturarea aplicabilității art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 - text invocat ca temei de drept al excepției de nelegalitate - cu privire la cele două acte administrative face inutilă examinarea motivelor care țin de fondul soluționării cauzei invocate prin motivele de recurs, chiar dacă hotărârea primei instanțe nu cuprinde o examinare a problemelor de fond care i-au fost supuse examinării; sub acest din urmă aspect, nu pot fi reținute ca relevante considerentele reținute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României cu privire la motivarea hotărârii (invocată de recurentă în motivele de recurs).
De asemenea, a apreciat că invocarea de către instanța de recurs a inaplicabilității art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în cauza de față nu poate fi privită ca o înrăutățire a situației recurentei în propria cale de atac, astfel cum a susținut recurenta prin notele de concluzii depuse pentru termenul din 1.09.2008. Consideră că prin soluția pronunțată, curtea de apel nu îi creează recurentei o situație mai grea decât cea de la prima instanță, întrucât prin respingerea recursului menține soluția dată de tribunal - în deplină conformitate cu art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă -, dar pentru alte considerente decât cele reținute de această din urmă instanță.
Examinând contestația în raport de cele mai sus reținute se constată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 teza a doua din Codul d e procedură civilă. Textul de lege invocat prevede că hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omisdin greșealăsă cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Contestația în anulare specială, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, vizează îndreptarea unor greșeli de către aceeași instanță. În speță, instanța de recurs nu a omis să analizeze motivele de recurs, ci analizând cu precădere aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. -, în raport de data la care au fost emise actele a căror legalitate se contestă, a apreciat că nu se mai impune analizarea motivelor ce privesc fondul chestiunii. Prin urmare, neanalizarea motivelor de recurs invocate de recurentă nu se datorează unei greșeli; instanța de recurs a decis că este de prisos să analizeze motivele ce țin de fondul cauzei, în condițiile în care a stabilit că partea nu are deschisă calea excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât actele contestate sunt emise anterior datei la care a intrat în vigoare Legea nr. 554/2004.
Contestatoarea a susținut că în condițiile în care instanța de fond a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată, iar recursul a fost respins ca nefondat, instanța nu putea să motiveze decât pe fondul cauzei, iar lipsa acestei motivări pe fond atrage aplicarea art. 318. pr. civ. Invocă în acest sens dec. 3678/30 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a reținut că omisiunea cercetării motivelor de recurs nu presupune exclusiv faptul ca instanța să nu răspundă deloc criticilor respective, ci poate consta și într-o motivare a înlăturării criticii din recurs care nu are legătură cu cauza sau cu solicitările părților și, conform art. 6 CEDO, o asemenea omisiune poate consta și într-o motivare necorespunzătoare, neconcludentă și chiar străină cauzei.
Cu privire la aceste susțineri Curtea reține că în speță nu se poate vorbi de lipsa unei motivări. Examinând excepția de nelegalitate, instanța de recurs a verificat mai întâi aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 554/2004 în cauza dedusă judecății acestei instanțe și constatând că temeiul invocat nu are aplicabilitate în cauză, a considerat că excepția de nelegalitate este neîntemeiată și că este de prisos să analizeze toate motivele invocate de recurentă. Dacă această motivare este corespunzătoare sau nu, este un aspect ce nu poate fi apreciat în această cale de atac, calea de atac a contestației fiind o cale de atac în retractare, și nu în reformare și în consecință, nu poate fi cenzurat raționamentul instanței de recurs și nu se poate aprecia dacă premisele reținute de instanță conduc în mod firesc la soluția pronunțată.
Contestatoarea a mai susținut că au fost încălcate principii fundamentale prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de legislația națională, fiindu-i încălcate dreptul de a nu i se crea în propria cale de atac o situație mai grea și dreptul de a avea acces la o hotărâre asupra fondului cererii. Cu privire la aceste susțineri Curtea reține că acestea nu sunt întemeiate. În primul rând aceste susțineri au fost analizate și de instanța de recurs, iar în al doilea rând, în condițiile în care instanța de recurs a substituit motivarea instanței de fond și a reținut inaplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanței în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate îi revine competența de a examina legalitatea actelor în raport de dispozițiile legale aflate în vigoare la data emiterii celor 2 acte. Motivarea soluției de respingere a excepției de nelegalitate este cea făcută de instanța de recurs și întrucât această instanță s-a limitat la a verifica aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 554/2004, care îi conferea competența de a verifica legalitatea actelor administrative pe care și-a întemeiat pretențiile reclamanta - -, pe fondul cauzei, respectiv cu privire la legalitatea actelor administrative, nu există autoritate de lucru judecat și prin urmare contestatoarei nu i s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac; de altfel, chiar în ipoteza respingerii excepției pentru considerente ce țin de fond, tot nu i-ar fi fost creată o situație mai grea, întrucât instanța de fond a respins excepția pentru considerente ce țin de fond. Contestatoarei nu i se încalcă nici dreptul de a avea o hotărâre pe fondul cauzei, întrucât cu privire la legalitatea actelor administrative urmează să se pronunțe instanța civilă investită cu acțiunea principală în pretenții.
În ceea ce privește art. 6 CEDO, Curtea are obligația să îl aplice în soluționarea contestației, însă nu poate verifica într-o cale extraordinară de atac, exercitată pentru motive prevăzute în mod expres și limitativ de lege, dacă instanțele care au soluționat cauza în primă instanță și în căile ordinare de atac au aplicat dispozițiile Convenției și jurisprudența CEDO.
Pentru considerentele mai sus enunțate, Curtea va dispune respingerea contestației ca fiind nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL cu sediul în loc. Complex, jud.C, împotriva deciziei pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr- la data de 24.09.2009, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL JUDEȚEAN C cu sediul în mun.C,-, jud.C și - -. cu sediul în oraș M str.- -8,.B, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.11.2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
4 ex. 17 dec. 2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Loredana Albescu, Lăcrămioara
