Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 140/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--06.03.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.140
Ședința publică din 21.05.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare excepția de nelegalitate a art.II pct.1 devenit pct.9.2 din Ordinul nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor, formulată de pârâții intimați Consiliul Local al Orașului și Primarul Orașului în contradictoriu cu reclamantul recurent Sindicatul Liber al Primăriei și pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea pârâților intimați și avocat în reprezentarea reclamantului recurent Sindicatul Liber al Primăriei, lipsă fiind pârâtul
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea excepției de nelegalitate invocată ca inadmisibilă.
Instanța acordă cuvântul părților pentru dezbateri privind excepția de nelegalitate.
Reprezentanta pârâților intimați solicită admiterea excepției pentru motivele invocate în scris, fără cheltuieli de judecată. Solicită instanței să țină seama și de practica judiciară depusă la dosar.
Reprezentanta reclamantului recurent Sindicatul Liber al Primăriei solicită respingerea excepției pentru motivele arătate prin notele depuse la dosar precum și în concluziile scrise pe care le depune și la care anexează practică judiciară.
CURTEA
Asupra excepției de nelegalitate de față constată:
Prin încheierea din 28.II.2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Timișoara, a fost dispusă, în baza art.4 din Legea nr.554/2004 suspendarea cauzei, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Ordinului nr.496/2003 emis de Ministerul Administrației și Internelor.
În motivarea excepției de nelegalitate, Consiliul Local al Orașului și Primarul Orașului în contradictoriu cu Sindicatul Liber al Primăriei și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, au invocat următoarele:
Prevederile art.II pct.1, devenit după numerotare pct.9.2 din Ordinul nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor emis la data de 28.07.2003 pentru completarea și modificarea Ordinului nr.275/2002 al aceluiași minister, exced cadrului legal determinat de Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Art.13 din Legea nr.138/1999privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, dispune că "și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25%", însă actul normativ invocat, se referă, conform prevederilor art.1 la faptul că "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
În plus, același act normativ, mai sus invocat, prevede în Secțiunea a 5-a următoarele: "Unele drepturi salariale ale personalului civil: Art.47 Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege. Art.48 Funcțiile și meseriile prevăzute în actele normative care reglementează salarizarea personalului din aparatul ministerelor și al celorlalte organe centrale de stat, precum și a celui din unitățile bugetare vor fi folosite în raport de nevoi în cadrul ministerelor și instituțiilor centrale prevăzute la art.47. Art.49 Personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate. Art.50 Pensionarii militari și civili angajați în unitățile din sectoarele de apărare națională, ordine publică și siguranță națională sau în funcții cu atribuții în acest domeniu, din cadrul instituțiilor publice, beneficiază de sporul de vechime pentru vechimea totală în muncă, precum și de celelalte drepturi prevăzute de lege. Art.51 Funcțiile specifice pentru personalul civil din structurile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională sunt prevăzute în anexa nr.6".
Legea nr.138/1999 stabilește în mod clar și neechivoc categoriile de personal civil care beneficiază de sporurile și indemnizațiile prevăzute de acest act normativ.
Față de invocatele ordine nr.496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor emis la data de 28.07.2003 pentru completarea și modificarea Ordinului nr.275/2002 al aceluiași minister, reclamanții fac următoarele precizări:
În conformitate cu prevederile Constituției României, respectiv art.73, legile din România, se prezintă ca structură în legi constituționale, legi organice și legi ordinare. între aceste două categorii este dată tocmai de poziția lor ierarhică și de modalitatea de adoptare.
Astfel în conformitate cu dispozițiile art.74 din Constituție, "(1) Legile organice și hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere. (2) Legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră. (3) La cererea Guvernului sau din proprie inițiativă, Parlamantul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgență, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere."
Legile ordinare au ca obiect reglementarea diverselor domenii și raporturi sociale ce nu sunt de domeniul Constituției sau legilor organice. Procedura de adoptare: J din numărul parlamentarilor prezenți.
Tot în categoria de legi, ca izvor de drept, sunt cuprinse "codurile" de legi; ele reglementează domenii largi ale vieții sociale; poartă denumirea și de "drept comun"(ex.: Codul civil - drept comun sau legea generală în raport cu o lege adoptată mai recent în materie de drept civil și care, spre deosebire de Cod este și poartă denumirea de "lege specială"). În cazul concursului de legi: între legea specială și cea generală, acționează principiul "leg speciali derogat generali".
Tot în categoria de lege, în accepție restrânsă pot fi considerate a fi incluse și unele acte normative (cu denumiri diferite) dar cu putere de lege (forță juridică echivalentă): decretele-legi, ordonanțele guvernamentale, unele acte internaționale ratificate de parlament.
Decretul-lege este emis de puterea executivă (permanetizarea acestora este o practică curentă a regimurilor totalitare). Ordonanțele au suport în delegarea legislativă făcută de către parlament; de regulă ele trebuie aprobate de parlament.
În temeiul principiilor consfințite de actul normativ suprem - Constituția României - rezultă că principalele caracteristici ale actelor normative subordonate legii sunt următoarele:
- să fie compatibile cu Constituția și legile (să nu conțină dispoziții contrare);
- să nu aibă în obiectul de reglementare domenii sau raporturi "primare", care sunt de domeniul legii;
- să fie emise în limitele competenței materiale și teritoriale ale organului de stat respectiv;
- să respecte ierarhia forței juridice a actelor normative superioare;
- să respecte procedura legală a adoptării și elaborării lor.
parte din această categorie: decretele prezidențiale cu caracter normativ, hotărârile, ordonanțele Guvernului, ordinele și instrucțiunile cu caracter normativ ale miniștrilor, actele cu caracter normativ ale organelor administrației locale (decizii, dispoziții).
Actele de aplicare a legii trebuie să conțină detaliile necesare punerii acesteia în stare de executare, însă nu trebuie să contravină spiritului și literei legii, nu pot îngrădi drepturile conferite de lege și nu por adăuga la lege.
Așadar, Ordinele Ministrului de Interne, respectiv Ministrului Administrației și Internelor au forță juridică inferioară legii, respectiv, Legii nr.138/1999, fiind vădit faptul că prin Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor s-a adăugat la lege prin sintagma folosită - "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice", deși Legea nr.138/1999 nu conține o asemenea reglementare, ci, dimpotrivă, enunță restrictiv personalul civil îndreptățit să primească aceleași sporuri și indemnizații ca și personalul militar, conchid reclamanții.
La dosar s-au depus note scrise în susținerea excepției de nelegalitate invocate, de către Consiliul Local al Orașului și Primarul Orașului.
Reclamantul Sindicatul Liber al Primăriei a solicitat respingerea ca inadmisibilă a excepției, iar Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin întâmpinare, a invocat de asemenea inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, întrucât în discuție sunt acte administrative cu caracter normativ.
Examinând excepția inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate, Curtea de Apel constată că este întemeiată.
Astfel, potrivit art.4 al.1 din Legea nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate."
Intimații pârâți invocă excepția de nelegalitate a art.II pct.1 din Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr.275/2002, devenit, după renumerotare, pct.9.2 din Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr.496/2003, ambele acte administrative cu caracter normativ.
Prin urmare, întrucât actele administrative a căror nelegalitate se invocă, nu se încadrează în categoria limitativ și expres stabilită, nefiind acte administrative cu caracter individual, urmează a fi respinsă excepția de nelegalitate ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de nelegalitate a art.II pct.1 devenit pct.9.2 din Ordinul nr.496/2003 al ca inadmisibilă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 21.2008.
PREȘEDINTE
- - -
GREFIER
- -
Red./02.07.2008
Tehnodact./02.07.2008
Ex. 2
Emis 4 comunic.
.Consiliul Local al Orașului, jud.
.Primarul Orașului, jud.
.Sindicatul Liber al Primăriei, jud.
. Ministerul Internelor și Reformei Administrative- B, P-ța - nr.1 A, sect.1
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu