Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 1564/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1564/2009
Ședința publică din data de 04 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, împotriva sentinței civile nr. 29 din 30.01.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, în contradictoria cu și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B - PRIN PRIMAR, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru intimata, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 30.04.2009, recurenta a depus la dosarul cauzei note de ședință.
Reprezentantul intimatei a solicitat acordarea cuvântului pe fond, arătând că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului intimatei asupra recursului promovat în cauză.
Reprezentantul intimatei a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legal și temeinică, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar, pentru motivele detaliate pe larg, prin înscrisurile depuse la dosar și susținute oral pe fond, în esență un act administrativ poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ potrivit art. 5 și nu pe calea excepției de nelegalitate.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin sentința civilă nr. 29, pronunțată la data de 30 ianuarie 2009 în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispoziției nr.1127/2004 emisă de Primarul municipiului B - excepție formulată în dosar nr- al Curții de Apel Cluj de pârâtul STATUL ROMÂN prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în contradictoriu cu reclamanta din același dosar și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că în situațiile în care este prevăzută o procedură judiciară specială pentru modificarea sau desființarea dispozițiilor/deciziilor date în aplicarea nr.l0/200l, aceste acte nu mai pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, fiind aplicabile prev.art.5 alin.2 din nr.554/2004 astfel că nu este admisibilă nici excepția de nelegalitate promovată pe temeiul art.4 alin.1 din același act normativ, care are ca scop tot un control de legalitate de către instanța de judecată.
S-a susținut, de asemenea, deși prin art.2l.6 din Normele metodologice de aplicare unitară a nr.l0/200l, aprobate prin HG nr.250/2007, s-a prevăzut că un controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primar și de președinții comisiilor județene pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituia prefectului și al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, tribunalul constată că textul citat adaugă la nr.l0/200l și este dat cu încălcarea prev.art.4 - ierarhia actelor normative - și art.l2 pct. b din Legea nr. 24/2000 privind elaborarea actelor normative, care prevăd că " proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act normativ de nivel superior nu poate depăși limitele competenței instituite prin acel act și nici nu poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestuia"(normele au fost emise în temeiul art.51 din 10/200l).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției de nelegalitate a dispoziției nr. 1127/19 martie 2004 emisă de către Primăria Municipiului
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta arată că:
Dispoziția nr. 1127/19 martie 2004 fost emisă de către Primăria Municipiului B, în calitate de entitate notificată, cu încălcarea art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, precum și a principiului de soluționare a notificărilor conform căruia sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățite, principiu stabilit prin prevederile pct. 1 lit. e din Capitolul I al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Municipiul B- înscris în CF nr. 330 nr top 1144, în calitate de moștenitoare a d-nei.
S-a constatat faptul că imobilul situat în Municipiul B- înscris în CF nr. 330 nr top 1144 fost dobândit prin actul sub semnătură privată datat 28 martie 1950 încheiat între d-l jr. și d-na.
Conform art. 17 din Decretul nr. 115/27 aprilie 1938, la care s-a făcut referire mai sus, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.
Reclamanta nu poate fi considerată persoană îndreptățită cu privire la imobilul notificat în accepțiunea Legii nr. 10/2001, întrucât nu face dovada proprietății, așa cum prevăd dispozițiile legale mai sus amintite.
Totuși, Primăria Municipiului B emite Dispoziția nr. 1127/19 martie 2004 prin care propune acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru diferența de despăgubiri ce deja i-au fost achitate în temeiul Legii nr. 112/1995, în favoarea reclamantei.
Având în vedere că Dispoziția nr. 1127/19 martie 2004 fost emisă cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 4 alin 1 și art.23 din Legea nr. 10/2001, republicată învederează faptul că, invocarea, pe cale de excepție, a nelegalității dispoziției amintite, în temeiul art. 4 alin 1 din Legea nr. 554/2004, reprezintă singura cauză, cu mențiunea că prevederile art. 26 alin 3, din actul normativ amintit, reglementează procedura judecătorească ce poate fi urmată numai de persoana îndreptățită în privința dispoziției prin care i-a fost soluționată notificarea.
Analizând recursul declarat de pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr. l- al Curții de Apel Cluj, reclamanta a solicitat obligarea Statului Român - prin Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor să emită în favoarea reclamantei o decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul construcție și teren situat în B, str.-, nr.l0, jud.B-N, înscris în CF 330, nr.top. 1144.
In motivarea cererii a arătat că, în calitate de moștenitoare legală după mama sa de la care fusese preluat la stat imobilul în litigiu prin aplicarea Decretului nr. 7l2/l966, a solicitat, inițial, restituirea imobilului în baza Legii nr. ll2/l995 și ulterior în baza Legii nr. l0/200l, astfel că prin Hotărârea nr. l30/l997 a Comisiei județene pentru aplicarea legii nr. ll2/l995 s-a stabilit calitatea de moștenitoare legală și s-a dispus acordarea de despăgubiri în cuantum de 9l.290.000 lei, actualizată ulterior la 225.7l8.800 lei, această sumă fiind și încasată.
Ulterior, prin dispoziția nr. 1127/19.03.2004 emisă de Primarul mun.B în baza Legii nr.l0/200l, i s-a formulat oferta pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent până la concurența sumei de 1.707.086.000 lei reprezentând diferența dintre valoarea reală de piață a imobilului și despăgubirile bănești actualizate, primite inițial, în baza nr.112/l995.
S-a arătat, în continuare, că dosarul cuprinzând notificarea, actele doveditoare a calității de persoană îndreptățită la restituire și dispoziția Primarului mun.B, nr. ll27/l9.03.2004, a fost trimis Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor () pentru evaluarea imobilului și emiterea titlului de despăgubire însă după efectuarea expertizei de specialitate de către evaluatorul numit de prin care s-a stabilit valoarea de piață a imobilului, la suma de l99.000 Euro, echivalentul a 699.047 lei, Comisia centrală a considerat, contrar celor stabilite prin dispoziția Primarului mun.B, că reclamanta nu este persoana îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent și prin urmare a retrimis dosarul Primăriei B, refuzând astfel, tacit, să emită titlul de despăgubire.
Reclamanta a apreciat că acest refuz al este nejustificat pentru că și-a încălcat competența stabilită prin legea specială și prin aceasta se încalcă art.l din Protocolul l al Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel că a chemat în judecată Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, în baza prev.art. l9 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru a fi obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Pârâta a invocat, în temeiul prev.art. 4 alin.l din nr. 554/2004 excepția de nelegalitate a dispoziției nr. ll27/l9.03.2004 emisă de Primăria mun.B, apreciind, în esență, că potrivit documentației anexate notificării, reclamanta nu poate fi considerată persoana îndreptățită cu privire la imobilul notificat în accepțiunea Legii nr. l0/200l, întrucât nu face dovada proprietății, astfel că la momentul emiterii deciziei au fost încălcate prev.art. 23 din nr. l0/200l republicată.
Sub acest aspect s-a susținut că ultimul proprietar tabular al imobilului în litigiu înscris în CF 330, nr.top. ll44, înainte de prelucrarea lui la Stat prin Decretul nr. 7l2/l966, a fost defunctul, și cum moștenitorii acestuia nu și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară și nici antecesoarea reclamantei, ce cumpărase imobilul prin act sub semnătură privată de la junior, în data de 28.03.l950, reclamanta nu este persoana îndreptățită la restituire în condițiile nr. l0/200l, deoarece prin neînscrierea în cartea funciară nu a operat transferul proprietății, făcându-se trimitere la dispozițiile Decretului-Lege nr. ll5/l938 privind unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară are caracter constitutiv.
Prin Hotărârea nr.l30/20.03.l997 emisă de către Comisia pentru aplicarea nr.ll2/l995, s-a dispus acordarea despăgubirilor numitei, în calitate de moștenitoare, pentru imobilul situat în B, str.- nr.l0, înscris în CF 330 nr.top. ll44, pentru locuința nerestituită în natură, valoarea totală a despăgubirilor primite după actualizarea lor, fiind de 225.7l8.000 lei (l84,l85).
In temeiul Legii nr. l0/200l, urmare a notificării prin care aceeași moștenitoare a solicitat restituirea în natură a aceluiași imobil, s-a emis de către Primarul mun.B, dispoziția nr.ll27/l9.03.2004 prin care s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a spațiului comercial și terenului aferent în suprafață de 87,5 mp situat în B, str.- nr.l0, înscris în CF nr.330, nr.top.ll44, s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor bănești pentru spațiile vândute foștilor chiriași (spații situate în același imobil), iar la art.3 din această dispoziție s-a formulat oferta pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în funcție de opțiunea acesteia; totodată, s-a făcut mențiunea, la art.6, că dispoziția poate fi atacată la Tribunalul Bistrița -N, secția civilă, în termen de 30 de zile de la comunicare și că această dispoziție se comunică și cu Prefectura Județului B-
In considerentele acestei hotărâri s-a reținut, printre altele, că anterior, prin Hotărârea Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. ll2/l995, nr.l30/l997, s-a stabilit calitatea de moștenitoare legală a reclamantei și că solicitarea acesteia este întemeiată pe dispozițiile art. 4 (2) din Legea nr. l0/200l și prevederile corespunzătoare din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. l0/200l aprobate prin HG nr. 498/2003.
In aplicarea prev.art.l6 alin.2/l Titlul VII din nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, introdus prin pct.24 din OUG nr. 8l/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prin avizul nr. 449l emis de Prefectul județului B-N la data de 29.02.2008, s-a constatat că dispoziția nr.ll27/l9.03.2004 emisă de Primarul Mun.B este legală iar prin Referatul întocmit de Serviciul juridic contencios din cadrul Primăriei, înregistrat cu nr. l3535/26.02.2008, s-a stabilit că în mod corect a fost aplicată legislația din de Nord în perioada l938-l947 raportat la actul de proprietate, respectiv încheierea nr. l586/l2.05.l947 a judecătoriei mixte B prin care s-a dezbătut succesiunea după defunctul (84-85).
Rezultă așadar că încă prin hotărârea nr.l30/l997 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 112/005 s-a stabilit calitatea de moștenitoare a reclamantei și de persoană îndreptățită la restituirea prin echivalent a imobilului situat în B, str.- nr.l0, înscris în CF nr.330, nr.top. ll44, iar prin dispoziția Primarului nr.ll27/2004 s-a făcut propunerea ca în temeiul nr.l0/200l, să i se acorde despăgubiri bănești la valoarea de piață pentru diferența de despăgubiri ce deja i-au fost achitate în temeiul Legii nr. ll2/l995.
Ambele dispoziții au rămas definitive prin neexercitarea căii de atac la instanța competentă, respectiv secția civilă a tribunalului, în condițiile art. 26 alin.3 din nr.l0/200l.
Se poate conchide, așadar, că întrucât există o procedură judiciară specială pentru modificarea sau desființarea dispozițiilor date în aplicarea Legii nr.l0/200l, aceste acte nu mai pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, fiind aplicabile prev.art.5 alin.2 din nr.554/2004 astfel că nu este admisibilă nici excepția de nelegalitate promovată în temeiul art.4 alin.1 din același act normativ, care are ca scop tot un control de legalitate de către instanța de judecată.
Nici susținerea petentei potrivit căreia din coroborarea prev.art. l6 alin.2/l Titlu VII din nr.247/2005 cu prev.art.24 lit.f din nr.340/2004 (în prezent abrogat, dar reluate de art.l0 lit.e după republicare), din care ar rezulta că sunt aplicabile disp.art.4 alin.l din nr. 554/2004 privind excepția de nelegalitate, nu este întemeiată, întrucât petenta nu are calitate procesuală activă în exercitarea controlului de legalitate ori promovarea la instanța de contencios a unei cereri pentru exercitarea acestuia control nici direct, nici pe calea excepției de nelegalitate.
Și este așa întrucât din conținutul art.l3 și urm.din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, rezultă că această Comisie centrală a fost instituită "pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor", pentru a proceda la "analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură"(art.l6 alin.4) și pentru a emite titlul de despăgubiri (art.l6, alin.7-9).
Rezultă, așadar, că nu este abilitată de lege să anuleze ori să ceară instanței să verifice nelegalitatea dispoziției/deciziei prin care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită a notificatorului, în condițiile nr.l0/200l.
În mod corect a reținut instanța de fond că modificarea dispoziției nr.ll27/2004, în sensul celor solicitate de către pârâta este de natură să suprime stabilitatea și securitatea raporturilor juridice fixate între părți cu caracter definitiv, principiul stabilității fiind prevăzut, alături de cel al celerității soluționării notificările în chiar primul capitol din Normele metodologice aprobate prin HG nr.250/2007, alături de principiul respectării reglementărilor referitoare la proprietate cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului, prezentând relevanță deosebită pentru domeniul de aplicare al Legii nr.l0/200l, respectarea exigențelor art.l din Primul Protocol adițional la Convenție (pct.2 din Cap.l la Norme).
Prin adoptarea acestei soluțiii de către instanță nu se poate susține cu temei că pârâta nu a avut acces la o instanță, în înțelesul CEDO. Trebuie reținut că în mod constant Curtea a statuat că art. 6 alin. 1 din Convenție garantează fiecăruia dreptul ca o instanță să analizeze orice contestație asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. El consacră astfel un drept la judecată din care dreptul de acces, și anume dreptul de a sesiza instanța nu constituie decât un aspect.
Cu toate acestea, Curtea amintește că dreptul la judecată nu este absolut. El e supus restricțiilor deoarece prin natura sa dispune o reglementare a statului care alege mijloacele de folosit în acest scop nefiind exclus ca interesele unei bune administrări a justiției să impună anumite restricții accesului unei persoane la justiție (împotriva României, nr. 62710/00, paragraful 36, 26 ianuarie 2006,-, pag. 80-81, paragraful 61 și următoarele, paragraful 35 și, paragraful 35, Hotărâri citate anterior). Însă, în ciuda marjei de apreciere de care dispune statul în materie, Curtea subliniază că o restrângere a accesului la justiție nu se potrivește cu art. 6 alin. 1 decât dacă vizează un scop legitim și dacă există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (, paragraful 36 și, paragraful 36, citate anterior).
Trebuie reținut, de asemenea, că instanța europeană a amintit constant că revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (CauzaTejedor împotriva Spaniei,Hotărârea din 16 decembrie 1997,de hotărâri și decizii1997-VIII, paragraful 31, p. 2.796). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (CauzaStone Court împotriva Spaniei,Cererea nr. 55.524/2000, paragraful 34, 28 octombrie 2003).
Cum Convenția nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (CauzaArtico împotriva Italiei,Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33), dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr "auzite", adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune "tribunalului" obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (CauzaVan de împotriva Olandei,Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, paragraful 59, și CauzaDulaurans împotriva Franței,Hotărârea din 21 martie 2000, Cererea nr. 34.553/1997, paragraful 33), ipoteză respectată în speță.
Recurenta aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată să plătească intimatei suma de 900 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 29/30 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 900 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./27.05.2009
Jud.fond.-
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Danusia Pușcașu
