Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 1775/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1775
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.07.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
JUDECĂTOR S -
JUDECĂTOR 2: Severin Daniel
GREFIER -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenții pârâți POLIȚIA COMUNITARĂ SECTOR 2 și PRIMARUL SECTORULUI 2 împotriva sentinței civile nr.1475/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 22.06.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.06.2009 și apoi la 06.07.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin sentința civilă nr. 1475 din 15.04.2009, Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții Poliția Comunitară Sector 2 B și Primarul Sectorului 2 B și constatat că Dispoziția nr.2151 din 31.07.2008, emisă de Primarul Sectorului 2 B este nelegală în ceea ce privește împuternicirea unor salariați din cadrul Poliției comunitare sector 2 de a constata și a sancționa contravențiile prevăzute de OG 99/2000.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin dispoziția menționată anumite persoane din cadrul Poliției Comunitare Sector 2 B au fost împuternicite să constate contravențiile prevăzute de art.73 pct.1-4, 6-11, 13, 21- 23, art.75 și art.78 din OG 99/2000.
Conform 76 lit.a din OG 99/2000, contravențiile prevăzute la art.73 pct.1-4, 6-11,13,21-23, se constată și se sancționează de către organele de control abilitate ale primăriilor.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea 371/2004 Poliția Comunitară se subordonează primarilor sectoarelor municipiului B, iar conform art.16 lit.c din Legea 371/2004 primarul îndrumă, supraveghează și controlează activitatea poliției comunitare conform atribuțiilor stabilite acesteia prin lege.
Din interpretarea acestor texte, prima instanță a reținut că primarul poate împuternici diverși agenți de poliție comunitare să constate contravenții, dar numai în limitele atribuțiilor poliției comunitare, respectiv în acele domenii în care Legea 371/2004 prevede că aceasta poate acționa.
Potrivit art.7 lit.a din Legea 371/2004, poliția comunitară asigură liniștea publică în zonele și locurile stabilite prin planul de pază și ordine publică, previne și combate încălcarea normelor legale, privind curățenia localităților și comerțul stradal, precum și alte fapte stabilite prin hotărâri ale consiliului local.
În speță, contravențiile la care se referă dispoziția atacată nu sunt stabilite prin hotărâri de guvern, sau hotărâri ale consiliului local și nici prin dispoziții ale primarului, ci sunt prevăzute de lege, mai exact de OG 99/2000, astfel încât ele intră în atribuțiile poliției comunitare și pot fi constatate numai în măsura în care se referă la comerțul stradal. Ori, în speță, contravențiile enumerate la art.73 pct.1-4, 6-11, 13, 21- 23 din OG 99/2000, nu se referă la comerțul stradal, ci la condițiile generale de desfășurare a activităților comerciale și de prestări servicii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenții pârâți Poliția Comunitară Sector 2 B și Primarul Sectorului 2
În recursul formulat recurenta pârâtă Poliția Comunitară Sector 2 B critică sentința recurată, arătând că printr-o dispoziție a primarului de sector se pot conferi Poliției Comunitare atribuții pentru constatarea contravențiilor prevăzute de OG 99/2000, agenții poliției comunitare constatând și sancționând fapta în baza dispoziției dată de primar, conform art.7 alin.1 lit.f din Legea 371/2004 și art.76 alin.1 lit.a din OG 99/2000.
Se critică de asemenea, și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care apărătorul intimatei reclamante a mai promovat astfel de cereri și pentru alți agenți economici.
Recurentul pârât Primarul Sectorului 2 B apreciază sentința recurată ca nelegală, având în vedere dispozițiile art.75 din OG 99/2000, art.76 din același act normativ, precum și dispozițiile art.63 alin.5 din Legea 215/2001, potrivit cărora primarul coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local.
Se invocă de asemenea și dispozițiile art.4 și art.7 lit.a și din Legea 371/2004 privind organizarea și funcționarea poliției comunitare, susținându-se că din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale dispoziția anulată de prima instanță este legală.
Intimata reclamantă a depus la dosarul cauzei practică judiciară.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin Dispoziția 2151 din 31.07.2008, a Primarului Sectorului 2 B, anumite persoane din cadrul Poliției Comunitare Sector 2 B au fost împuternicite să constate contravențiile prevăzute de dispozițiile art.73 pct. pct.1-4, 6-11, 13, 21- 23, 75, 78 din OG 99/2000.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din Legea 371/2004, Poliția Comunitară se subordonează primarilor sectoarelor municipiului
Conform art.7 lit.f din Legea 371/2004 poliția comunitară constată contravenții și aplică sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, curățenia localităților, comerțul stradal, precum și pentru faptele care afectează climatul social, stabilite prin lege, hotărâri ale consiliului local sau dispoziții ale primarului.
Dispozițiile legale menționate permit așadar primarului să împuternicească anumite persoane din cadrul poliției comunitare să constate contravenții, care în mod normal ar putea fi sancționate doar de organele de control abilitate ale primăriilor, dar numai în domeniul de activitate pe care legea îl conferă poliției comunitare.
În consecință, prima instanță a reținut în mod corect că dispoziția contestată este nelegală în ceea ce privește abilitarea poliției comunitare de constata contravenții pe care legea sa de organizare și funcționare nu i le- atribuit în competență.
Criticile formulate de către recurente sunt așadar, neîntemeiate, în condițiile în care primarul nu poate acorda unor organe subordonate mai multe atribuții decât însăși legea de funcționare și organizare a acestora le-a prevăzut.
În considerarea motivelor de fapt și de drept expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții pârâți POLIȚIA COMUNITARĂ SECTOR 2 și PRIMARUL SECTORULUI 2 împotriva sentinței civile nr.1475/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 iulie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Radu
S
GREFIER
Red.
Tehnored. / 2 ex.
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta, Severin Daniel, Radu