Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 178/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR.178/CA

Ședința publică de la 06 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte

Grefier - - -

Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul, domiciliat în I, str.A -, nr.2, bloc 305,.C,.1, județul I, în contradictoriu cu pârâți: POLIȚIA MUNICIPIULUI I, INSPECTORATUL DE POLIȚIE I, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, având ca obiect - excepție nelegalitate act administrativ( Ordin nr.S/389/2003 emis de A).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă, de către grefier, că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 22 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată. Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării la 26 septembrie 2008, la 03 octombrie 2008 și apoi pentru astăzi 06 octombrie 2008 când,

CURTEA DE APEL,

Prin încheierea pronunțată la data de 27.06.2008 în dosar -, Tribunalul Iași Comercial și Contencios Administrativ a înaintat cauza Curții de APEL IAȘI în vederea soluționării excepției de nelegalitate a art. 1 lit. B XII p. din Anexa nr. 2 la Ordinul /389/2003 emis de Ministrul Internelor și Reformei Administrative, excepție invocată din oficiu de către instanța de judecată.

Motivându-și opinia, în sensul caracterului nelegal al prevederilor art. 1 lit. B XII p. din Anexa 2 la Ordinul /389/2003 al Ministrului Internelor și Reformei Administrative, instanța reține următoarele:

Prin art.1, lit. B, pct. XII din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. S/389/2003 emis de Ministrul Internelor și Reformei Administrative, s-a declarat ca fiind secret de serviciu documentele privitoare la evaluarea activității profesionale a personalului din A, ordinul fiind emis de Ministrul Internelor și Reformei Administrative în baza art.31 din Legea nr.182/2002.

Dispoziția prin care s-a declarat ca fiind secret de serviciu documentele privitoare la evaluarea activității profesionale a personalului, printre care și reclamantul, contravine prevederilor exprese și imperative ale art.33 din Legea nr.182/2002, potrivit cărora este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu înscopul obstrucționării justiției.

Astfel, instanța de judecată nu poate da efect principiului publicității procesului civil și a probelor ce se administrează direct și nemijlocit de către instanța de judecată, principiu garantat de art.127 din Constituția României.

Ca urmarea a caracterului de secret de serviciu a documentelor referitoare la evaluarea activității profesionale a polițiștilor instanța de judecată nu poate utiliza aceste documente și nu poate face referire în hotărârea judecătorească la documentele aflate la mapa personală a polițistului, aspect ce conduce la încălcarea prevederilor art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, nefiind permisă în legislația procesuală românească nemotivarea hotărârii judecătorești.

În sensul celor anterior menționate este și jurisprudența CEDO reliefată de cauzaAlbina/Românieidin care rezultă că instanța de judecată are obligația de a motiva hotărârea judecătorească și de a răspunde explicit cererilor și apărărilor formulate de părți, în caz contrar putând fi încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Prin urmare, dispoziția referitoare la caracterul de secret de serviciu a documentelor referitoare la evaluarea activității profesionale a polițiștilor prevăzută în art.1, lit. B, pct. XII din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. S/389/2003 emis de Ministrul Internelor și Reformei Administrative tinde a avea caracter nelegal atâta timp cât obstrucționează justiția și aduce atingere principiului publicității procesului civil și a dreptului la un proces echitabil în condițiile în care emitentul Ordinului nr. S/389/2003 confundă caracterul confidențial al documentelor privitoare la activitatea profesională a polițiștilor cu caracterul de secret de serviciu, documentele referitoarea la evaluarea activității profesionale neîncadrându-se în categoria secretelor de serviciu, astfel cum această noțiune este definită în art.15 lit. e) din Legea nr.182/2002 (informații secrete de serviciu - informațiile a căror divulgare este de natura sa determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat;).

Prin întâmpinările depuse intimații au invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, iar pe fond au solicitat respingerea acesteia.

Având de soluționat excepția invocată în cauză, Curtea apreciază că aceasta nu este fondată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași -Secția comercială și Contencios administrativ sub nr. - petentul, funcționar public având gradul profesional de subinspector în cadrul Inspectoratului de Poliție I, Secția a V-a de Poliție, a formulat contestație împotriva calificativului "satisfăcător" acordat prin fișa de notare pe anul 2007, solicitând anularea acestui calificativ și obligarea pârâtei Poliția Municipiului I să-i acorde calificativul " ".

În cursul soluționării contestației, instanța din oficiu, a ridicat excepția de nelegalitate a art. 1 lit. B XII p. din Anexa 2 la Ordinul /389/2003 emis de Ministrul Internelor și Reformei Administrative. Prin aceste dispoziții ca fiind secret de serviciu documentele privitoare la evaluarea activității profesionale a personalului, instanța de fond exprimându-și opinia că printr-o astfel de clasificare se obstrucționează justiția, în condițiile în care instanța nu poate utiliza aceste documente și nu poate face referire la ele în hotărârea pronunțată, astfel fiind înfrânte dispozițiile art. 33 din Legea 182/2002.

Examinând cu prioritate susținerea intimatelor privind inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, Curtea apreciază că aceasta nu este fondată.

Având în vedere dispozițiile art. 2 al. 1 lit. "c" din Legea 554/2004, ce definesc actul administrativ, instanța apreciază că Ordinul nr. S/389/2003 este un act administrativ unilateral cu caracternormativ.

Interpretarea sistematică și istorică -teleologică a art. 4 al. 1 din Legea 554/2004 conduce la concluzia că este inadmisibilă excepția de nelegalitate privind actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a Legii 554/2004. Aceste dispoziții legale stabilesc că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetat oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Legiuitorul folosește sintagma "act administrativ unilateral" fără să distingă între cele normative și cele individuale.

Având în vedere că actele administrativ normative pot fi atacate oricând și pe calea acțiunii directe, (art. 11 al. 4 Legea 554/2004) cu atât mai mult ele pot fi supuse controlului de legalitate, oricând, și pe calea excepției de nelegalitate.

Raportat la aspectele reținute mai sus, Curtea apreciază că susținerea privind inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată în cauză nu poate fi primită.

Pe fondul excepției de nelegalitate, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 15 lit. e din Legea 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, constituie informații secrete de serviciu -"informații a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat". Conform art. 25 al. 2 din aceeași lege: "Ministerul Apărării Naționale, Ministerul d e Interne, Ministerul d e Justiție, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații speciale stabilesc, pentru domeniile lor de activitate și responsabilitate, structuri și măsuri proprii privind coordonarea și controlul activităților referitoare la protecția informațiilor secrete de stat, potrivit legii". Prin art. 2 din HG585/2002 pentru aprobarea naționale de protecție a informațiilor clasificate în România se stabilește că "Autoritățile și instituțiile publice, agenții economici cu capital integral sau parțial de stat și celelalte persoane juridice de drept public sau privat care utilizează informații clasificate vor emite norme proprii în aplicarea prezentei hotărâri, în termen de 60 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial", aceste dispoziții fiind în acord cu cele ale art. 15 din HG781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu.

Se observă, astfel, că în considerarea și aplicarea tuturor dispozițiilor legale mai sus citate, a fost emis Ordinul nr. S/389/2003 pentru aprobarea Ghidului de clasificare a informațiilor MIRA, precum și a listei cu informații secrete de serviciu în MIRA, cu respectarea dispozițiilor art. 75 din Legea 24/2000 republicată.

Potrivit disp. art.1 din HG781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, " naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin HG585/2002, se aplică în mod corespunzător și informațiilor secrete de serviciu, în ceea ce privește:

a) clasificarea, declasificarea și măsurile minime de protecție".

Conform art. 8 din Anexa la HG 585/2002, în listele cu informații secrete de serviciu vor fi incluse informații care se referă la activitatea unității și care, fără a constitui, în înțelesul legii, secrete de stat, nu trebuie cunoscutedecâtde persoana cărora le sunt necesarepentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, divulgarea lor putând prejudicia interesul unității. Ca atare instanța de judecată, având de soluționat contestația petentului împotriva calificativului obținut în urma evaluării anuale, are posibilitatea de a solicita accesul la documentele cu acest caracter aflate la dosarul personal al subinspectorului, prin procedura declasificării prevăzută în HG585/2002.

Instituirea unei proceduri speciale ce se impune a fi urmată de către instanță pentru a avea acces la documentele de evaluare este în acord cu dispozițiile legale mai sus citate și nu afectează principiul publicității procesului civil și nici dreptul la un proces echitabil. Aceasta cu atât mai mult cu cât, având în vedere procedura instituită de lege pentru evaluarea profesională a polițiștilor, prin art. 26 din Legea 360/2002, art. 83 și 89 din 300/2004 instanța are posibilitatea de a face verificări în ceea ce privește respectarea etapelor și regulilor acestei proceduri, atunci când se invocă motive de nelegalitate și poate face referire în hotărâre la aceste aspecte.

Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea va respinge excepția de nelegalitate invocată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția de nelegalitate a art. 1 lit. B XII p. din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. S/389/2003 emis de Ministrul Internelor și Reformei Administrative, invocată din oficiu de către instanță în cauza nr. - a Tribunalului Iași -Secția comercială și contencios administrativ.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6.10.2008.

PREȘEDINTE

Grefier

Red.

28.10.2008

Tehnored.

2 ex.

29.10.2008

Președinte:Violeta Elena Pinte
Judecători:Violeta Elena Pinte

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 178/2008. Curtea de Apel Iasi