Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 421/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 421/
Ședința publică din 6 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Violeta
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Primăria Comunei împotriva sentinței civile nr. 297/ din 29 februarie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata, lipsă fiind recurenta Primăria Comunei și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, răspunsul recurentei la solicitarea instanței de judecată de a-și exprima opinia în legătură cu împrejurarea de a ști dacă Primăria poate declara recurs în cauză.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Intimata arată că își menține opinia exprimată în scris în legătură cu excepția invocată din oficiu de către instanță.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr- reclamanții și au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta unitatea administrativ teritorială Comuna, prin primar, să dispună obligarea pârâtei să le plătească drepturile bănești constând în prima de concediu aferentă anilor 2001-2006, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că au calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei, jud. I, calitate în care au dreptul, potrivit art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, la plata indemnizației de concediu.
Prin sentința civilă nr. 297//29.02.2008, Tribunalul Iașia admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta unitatea administrativ teritorială-Comuna, prin primar și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanți a sumelor de bani reprezentând prima de vacanță aferentă anilor 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, potrivit art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, sume de actualizat în raport cu indicele de inflație.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul aparatului propriu al primarului Comunei din județul I, fiind numiți pe post de referent principal, și pe post de consilier superior, situație recunoscută de către pârâtă și care rezultă și din copia cărților de muncă depusă de către reclamanți.
De asemenea, prima instanță a avut în vedere art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 potrivit căruia "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat", astfel încât reclamanții aveau dreptul în perioada 2001-2006 la prima de concediu.
Împotriva sentinței indicate mai sus a declarat recurs Primăria Comunei.
Recursul este inadmisibil.
Cererea de chemare în judecată învestește instanța cu judecarea pricinii la care se referă, determinând cadrul procesual în care se va desfășura judecata, atât din punctul de vedere al obiectului cererii, cât și din punctul de vedere al persoanelor care sunt părți în cauză. Părților între care s-a stabilit inițial raportul juridic procesual li se pot adăuga și alte persoane, din inițiativa lor sau a părților inițiale, dar numai în condițiile prevăzute de art. 49-66 din Codul d e procedură civilă privind la intervenția voluntară, chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanție și arătarea titularului dreptului. Or, în speță nu s-a formulat nici una din cererile la care se referă prevederile art. 49-66 din Codul d e procedură civilă.
Primăria Comunei nu a fost parte în judecata în primă instanță, aceasta desfășurându-se între reclamanții și, pe de o parte, și Comuna, pe de altă parte.
Recurenta Primăria Comunei, fiind un terț care nu a fost parte în proces, nu are dreptul de a face recurs, chiar dacă ar avea vreun interes în prezenta cauză.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
În conformitate cu prevederile art. 77 din aceeași lege, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Din aceste texte de lege rezultă că primăria, ca structură funcțională cu activitate permanentă, nu are capacitate de drept administrativ, nefiind persoană de drept public.
Instanța de recurs consideră că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia Primăria Comunei poate declara recurs deoarece a fost citată la judecarea cauzei în primă instanță.
Din examinarea dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare în primă instanță reiese că la judecarea fondului a fost citată Comuna, nu Primăria. De altfel, așa cum s-a arătat mai sus, doar părțile din proces au dreptul de a declara recurs, nu și terții, or Primăria nu a fost și nici nu avea cum să fie parte în litigiu.
Față de cele ce preced, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Primăria Comunei împotriva sentinței civile nr. 297//29.02.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o va menține.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Primăria Comunei împotriva sentinței civile nr. 297//29.02.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.10.2008.
Președinte judecător judecător
--- - - - - -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Jud. fond:,
Primă instanță: Tribunalul Iași
Președinte:Iustinian Obreja ManolacheJudecători:Iustinian Obreja Manolache, Leocadia Roșculeț, Violeta