Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 190/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 190/CA

Ședința publică de la 27 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache

Grefier: - -

Pe rol fiind judecarea excepției de nelegalitate invocată de reclamanta C, cu sediul în S,-, bloc 101,. 13, județul S și în I, str. - - (fostă ) nr. 1, -. 12, județul I, în contradictoriu cu pârâții: Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor I (actualmente Inspectoratul Județean pentru Protecția Consumatorilor I) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, având ca obiect - excepție de nelegalitate act administrativ.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua strigare, se prezintă avocat, pentru reclamantă, și consilier juridic, pentru pârâții C I și C I, lipsă fiind reprezentantul Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru reclamantă, solicită admiterea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 484/2005.

Consilier juridic, pentru pârâți, solicită respingerea excepției invocate.

Instanța constatând dezbaterile închise, rămâne în pronunțare.

Curtea de Apel,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

În cauza ce formează obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Iașis -a dispus, prin încheierea pronunțată la data de 02.02.2007, sesizarea Curții de APEL IAȘI pentru soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 484/2005 privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către agenții economici care desfășoară activități de schimb valutar, emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, excepție invocată de SC SRL

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de APEL IAȘI la nr-.

S-a susținut în motivarea excepției că Ordinul nr. 484/2005 este nelegal fiind emis cu încălcarea legii - cadru în materia contravențiilor, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și a reglementărilor privind tehnica legislativă - Legea nr. 24/2000.

Astfel, prin dispozițiile art. 1 și 2 alin. 3 din Ordinul nr. 484/2005 al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor se stabilesc fapte contravenționale sancționabile în conformitate cu dispozițiile art. 46 lit. d din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, prin încălcarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.

Conform dispozițiilor art. 1 teza a 2- din Ordonanța Guvernului 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului.

Prin ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nu pot fi stabilite fapte contravenționale care să atragă sancțiuni contravenționale fiind aplicabile și dispozițiile art. 3 din același act normativ ce statuează că actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea.

A arătat reclamanta că față de aceste dispoziții legale este fără îndoială că prin acest ordin nu pot fi stabilite noi fapte contravenționale și în nici un caz încălcarea unei dispoziții legale nu poate fi sancționată prin trimitere la un alt act normativ, fără existența în cuprinsul actului inițial a unei norme de trimitere.

Ordinul nr. 484/2005, în temeiul căruia reclamanta a fost sancționată, nu conține nici o prevedere cu privire la sancțiuni, neputându-se prezuma, în lipsa unei mențiuni exprese, că sancțiunile sunt cele prevăzute în conținutul actului superior pentru executarea căruia a fost emis.

Raportând textul Ordinului nr. 484/2005 la dispozițiile Legii nr. 24/2000 ce reglementează normele de tehnica legislativă se constată că s-a omis la data emiterii acestuia să se insereze și sancțiunile ce vor fi aplicate în caz de nerespectare.

Prin întâmpinare, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratul Județean pentru Protecția Consumatorilor I au solicitat respingerea excepției.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Ordinul nr. 484/2005 al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a fost emis în temeiul art. 1 și 8 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor. Prin acest ordin s-au luat unele măsuri de informare a consumatorilor de către agenții economici care desfășoară activități de schimb valutar.

Contrar opiniei SC SRL S, instanța reține că Ordinul nr. 484/2005 al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nu reglementează contravenții, acestea fiind stabilite în Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.

Se mai constată, de asemenea, că au fost respectate prevederile Legii nr. 24/2000 deoarece prin actul administrativ atacat au fost detaliate soluții din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, referitoare la obligația agenților economici de informare a consumatorilor cu privire la nivelul cursurilor valutare prin toate elementele de identificare și caracterizare a serviciilor oferite.

În condițiile în care prin actul atacat s-a detaliat obligația genților economici care desfășoară activități de schimb valutar, de a-i informa pe consumatori asupra cursurilor de schimb valutar, atât pentru operațiunile de vânzare, cât și pentru operațiunile de cumpărare de valută, prin afișare la loc vizibil, atât în interiorul, cât și în exteriorul casei de schimb valutar, fără a fi stabilite sancțiuni contravenționale, nefiind încălcate prevederile Legii nr. 24/2000, Curtea consideră că excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 484/2005 privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către agenții economici care desfășoară activități de schimb valutar, emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, invocată de SC SRL S în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 15322/2006 al Judecătoriei Iași, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Hotărăște:

Respinge excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 484/2005 privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către agenții economici care desfășoară activități de schimb valutar, emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, invocată de SC SRL S în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 15322/2006 al Judecătoriei Iași.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27.10.2008.

Președinte

--- -

Grefier

-

și tehnoredactat:, 5 ex.

Președinte:Iustinian Obreja Manolache
Judecători:Iustinian Obreja Manolache

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 190/2008. Curtea de Apel Iasi