Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 212/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 212

Ședința publică de la 27 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 1490 din data de 19 iunie 2008 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române B, invocată de reclamantul, domiciliat în G,-, -. 2, jud. G, în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL POLITIEI JUDEȚENE, cu sediul în G,-, jud. G și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE B, cu sediul în sector 5,--6.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamantul și pârâții Inspectoratul Județean al Poliției G, Inspectoratul General al Poliției Române

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției Gad epus precizări, după care;

După rămânerea cauzei în pronunțare, se prezintă reclamantul și depune acte la dosar.

CURTEA

Asupra excepției de nelegalitate invocată de către reclamantul în soluționarea acțiunii în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Galați sub nr- în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului G - și Inspectoratul General al Poliției Române.

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Galați sub nr-, reclamantul a solicitat a i se aplica șefului Goa mendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere până la încadrarea sa în funcția de agent I în cadrul Biroului de investigații criminale precum și o despăgubire pentru întârziere în sumă de 5.000 lei care să-i fie achitată "în fața instanței".

Le termenul din 6.04.2009, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 1490/19.06.2008. Așa cum a precizat în cererea de la fila 100, motivarea acestei excepții a fost făcută prin cererea adresată instanței la data de 25.02.2009, fila 50.

În motivarea acestei excepții, reclamantul a susținut că autoritatea emitentă nu mai avea posibilitatea să dispună asupra raporturilor de muncă ale reclamantului atâta vreme cât a fost destituit din poliție, iar decizia șefului nr. 1/3.01.2007 a intrat în circuitul civil. Deși reclamantul s-a referit la "principalul motiv în fapt și în drept", acesta nu a adus critici concrete privitoare la nelegalitatea sus menționatului act administrativ, criticile sale referindu-se la situația de fapt generată de sancțiunea ce i-a fost aplicată și actele subsecvente acesteia, finalizându-și demersul prin insultarea și persiflarea judecătorilor și a justiției în genere (fila 57).

Verificând cererea, curtea constată că aceasta se încadrează în dispozițiunile de principiu ale art. 4 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora egalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza. În această manieră a procedat și Tribunalul Galați, care a sesizat Curtea de APEL GALAȚI prin încheierea din 27.05.2009 cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de reclamant.

Analizând susținerile reclamantului și actul administrativ criticat, Curtea urmează să constate că este nefondata cererea de fața urmând aor espinge ca atare pentru următoarele considerente.

Așa cum rezultă din cuprinsul dispoziției 1490/19.06.2008 emisă de, reclamantul a fost mutat cu începere de la data de 20.06.2008, la cererea sa, la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Rezultă așadar că emitentul actului a dat curs cererii reclamantului atunci când a dispus mutarea sa precum și echivalarea gradului profesional de agent de poliție cu gradul militar d e sergent major.

acestei dispoziții, criticată si evocată de reclamant nu numai în cuprinsul excepției de nelegalitate nu poate face obiectul controlului în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci a unei acțiuni de fond prin care să se verifice separat de cadrul prezentului litigiu cele susținute.

Cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate, instanța de contencios administrativ are de verificat concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. 5 din Constituția României și art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

C care invocă excepția de nelegalitate are obligația de a arăta motivele de nelegalitate a actului administrativ pe care le consideră susceptibile să influențeze soluționarea fondului în cauza dedusă judecății, așa cum în mod constant a stabilit

Văzând însă că nici reclamantul nu a invocat și nici instanța nu a constatat chiar și din oficiu o neconcordanță a susmenționatei dispoziții cu prevederile legale, Curtea urmează să respingă ca nefondată excepția de nelegalitate de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată excepția de nelegalitate a Dispoziției 1490 din data de 19 iunie 2008 emisă de Inspectoratul General al Poliției Române B, invocată de reclamantul, domiciliat în G,-, -. 2, jud.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

dr. - -

Grefier,

- -

Red. Ap./29.01.2010

Tehnored./6 ex./04.02.2010

Comunicat 4 ex./2010

SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Nr-

.01.2010

CĂTRE,

G,-, - 6,. 58

Urmare solicitării dumneavoastră din data de 20.01.2010, cu privire la dosarul nr-, vă înaintăm alăturat xerocopie de pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare a pentru termenul de judecată din data de 27.10.2009.

În ce privește comunicarea încheierii de ședință pronunțată în data de 27.10.2009, aceasta nu poate fi comunicată, întrucât în această dată nu s-a pronunțat o încheiere de ședință ci sentința civilă nr. 212/27.10.2009, care urmează a fi comunicată după redactare.

Vă restituim alăturat taxele judiciare de timbru și timbrele judiciare, care vor fi necesare pentru legalizarea sentinței.

Cu respect,

PREȘEDINTE SECȚIE,

Judecător dr. - -

2 ex.

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 212/2009. Curtea de Apel Galati