Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 278/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 278
Ședința publică de la 10 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
Grefier: ---
Pe rol este judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe
reclamanta - taxi pe pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect
excepția de nelegalitate a unui act administrativ-art. 3 din nr.977/2003.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a sosit prin fax întâmpinarea formulată de către pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, prin care se invocă excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, iar pe fond respingerea acestei excepții.
Curtea, în urma deliberării, respinge excepția privind inadmisibilitatea excepției de nelegalitate.
Pentru aceasta Curtea are în vedere că dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în coroborare cu dispozițiile alin. 2 din același articol și care nu se referă exclusiv la actul administrativ unilateral cu caracter individuale, ceea ce duce la concluzia că art4 din Legea nr. 554/2004 nu distinge între actul unilateral cu caracter individual și actul unilateral cu caracter normativ. În plus, ICCJ, în mod constant și unitar, prin practica sa si prin soluțiile de principiu adoptate de plenul judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal, a statuat în sensul admisibilității excepției de nelegalitate indiferent de caracterul normativ sau individual al actului administrativ unilateral a cărui nelegalitate se invocă.
Reținând că nu s-au formulat alte cereri și că nu s-au invocat alte excepții, precum si faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de la dezbateri, Curtea a lăsat cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2009 sub nr-, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune a chemat în judecată pârâta - Taxi SRL C N, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 467,74 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și penalități.
La termenul de judecată din 25 februarie 2009, pârâta a formulat întâmpinare, iar în cadrul întâmpinării a invocat excepția de nelegalitate dispozițiilor art.3 din nr. 977/2003.
Judecătoria Cluj N a sesizat Curtea de Apel Cluj pentru soluționarea excepției de nelegalitate.
La Curtea de Apel Cluj, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Analizând excepția de nelegalitate, Curtea reține că reclamanta a invocat în susținerea excepției de nelegalitate faptul că art.40 din Legea nr. 41/1994 modificată prin OUG nr.71/2003, reglementează obligația persoanelor fizice și juridice de a plăti taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, în considerarea calității lor de beneficiari ai acestui serviciu. Drept consecință se susține că această obligație subzistă numai în măsura în care persoana juridică are calitatea de beneficiar al acestui serviciu. Ori, prin art. 3 din nr. 977/2003 se stabilește obligația persoanelor juridice de a plăti taxa pentru serviciul de radiodifuziune, indiferent dacă acestea sunt sau nu beneficiare ale acestui serviciu. Se susține, astfel de către reclamantă, că s-au încălcat dispozițiile art.108 din Constituția României și art. 43 din Legea nr. 24/2000.
Reclamanta a mai arătat că dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, că a fost respinsă sesizarea, dar, în aprecierile sale, Curtea Constituțională a plecat de la interpretarea dată acestui text de lege în sensul că obligația persoanelor juridice de a suporta această taxă este dosar în sarcina persoanelor care beneficiază, în diferite modalități de serviciile respective.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, iar pe fond respingerea excepției. Excepția inadmisibilității a fost soluționată în ședința publică, așa cum rezultă din practicaua hotărârii.
Curtea analizând excepția de nelegalitate invocată, reține următoarele:
Hotărârea nr. 977 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziunea fost publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 27 august 2003. În MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 26 august 2003 fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 71/ 2003 pentru modificarea <LLNK 11994 41 11 202 40 29>art. 40 din Legea nr. 41/1994privind organizarea și funcționarea Societății Romane de Radiodifuziune și Societății Romane de Televiziune. Potrivit art. 40, în forma modificată prin OG nr.71/2003,
" (1) Veniturile proprii ale Societății Romane de Radiodifuziune și Societății Romane de Televiziune provin, după caz, din:
a) taxe pentru serviciul public de radiodifuziune;
b) taxe pentru serviciul public de televiziune;
c) penalități de întârziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate;
d) sume încasate din amenzi și despăgubiri civile;
e) sume încasate din realizarea obiectului de activitate;
f) donații și sponsorizări;
g) alte venituri.
(2) Persoanele fizice cu domiciliul în România au obligația sa plătească o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxa pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, cu excepția celor care declara pe propria răspundere ca nu dețin receptoare radio și/sau receptoare TV și a celor care, potrivit legii, beneficiază de scutire la plata acestor taxe.
(3) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele și subunitățile fără personalitate juridică ale acestora, precum și reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația sa plătească o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxa pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
(4) Cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplica în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare radio și/sau receptoare TV care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(5) Procedura privind efectuarea controlului, constatarea contravențiilor, aplicarea sancțiunilor și penalităților de întârziere în cazul sustragerii de la plata taxelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) de către deținătorii de receptoare radio și/sau receptoare TV se stabilește prin hotărâre a Guvernului."
La art. II s-a prevăzut că în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 533/2003 de aprobare a OG nr. 71/2003, Guvernul va stabili modul de restituire a taxei lunare pentru serviciul public de radiodifuziune și, respectiv, pentru serviciul public de televiziune către persoanele care au achitat aceste taxe și care declară pe propria răspundere că nu dețin receptoare de radio, respectiv receptoare de televiziune, modalitățile financiar-contabile de compensare între Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "" - și Societatea Română de Radiodifuziune, respectiv Societatea Română de Televiziune, precum și sancțiunile pentru cazurile declarațiilor eronate.
Conform art. 1 din Legea nr. 41/1994 Societatea Română de Radiodifuziune s-a înființat ca serviciu public autonom de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Romane.
Potrivit art. 2 din același act normativ, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune sunt persoane juridice, - și își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului, în condițiile prezentei legi și în conformitate cu convențiile internaționale la care România este parte.
Conform art. 3 din același act normativ, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune au obligația să asigure, prin întreaga lor activitate, pluralismul, libera exprimare a ideilor si opiniilor, libera comunicare a informațiilor, precum si informarea corecta a opiniei publice, conținutul programelor Societății Romane de Radiodifuziune si Societății Romane de Televiziune trebuind sa răspundă standardelor profesionale in materie.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 41/1994, Societatea Română de Radiodifuziune, ca serviciu public în realizarea obiectivelor generale de informare, educație, divertisment, este obligată să prezinte, în mod obiectiv, imparțial, realitățile vieții social-politice și economice interne și internaționale, să asigure informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice, să promoveze, cu competenta si exigenta, valorile limbii romane, ale creației autentice culturale, științifice, naționale si universale, ale minorităților naționale, precum și valorile democratice, civice, morale și sportive, să militeze pentru unitatea națională și independența țării, pentru cultivarea demnității umane, a adevărului și justiției. In îndeplinirea atribuțiilor pe care le are, Societatea Româna de Radiodifuziune trebuie sa respecte principiile ordinii constituționale din România.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în temeiul art. 107 din Constituție și al <LLNK 11994 41 11 202 40 29>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, cu modificările ulterioare, s-a statuat că:"ART. 1(1) Persoanele fizice cu domiciliul în România, cu excepția celor care declara pe propria răspundere ca nu dețin receptoare radio, au obligația sa plătească o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
(2) Persoanele fizice cu domiciliul în România exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, conform prevederilor alin. (1), au obligația de a reînnoi anual declarația pe propria răspundere, cu minimum 30 de zile înainte de expirarea celor 12 luni ale anului.
(3) În situația în care reînnoirea anuală a declarației pe propria răspundere nu se depune în termenul prevăzut la alin. (2), persoanele în cauză vor fi repuse de drept la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, începând cu luna următoare celei în care expiră exceptarea.
ART. 2
(1) Taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se plătește pe familie. Prin familie, în înțelesul prezentei hotărâri, se înțelege: soțul, sotia, copiii, precum și orice alte persoane, în cazul în care locuiesc în comun și gospodăresc împreună.
(2) Taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se plătește și de către persoanele fizice care locuiesc singure.
ART. 3
(1) Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microintreprinderilor potrivit prevederilor <LLNK 12001 24130 301 0 33>Ordonanței Guvernului nr. 24/2001privind impunerea microintreprinderilor, aprobată cu modificări și completări prin <LLNK 12003 111 10 201 0 18>Legea nr. 111/2003, cu modificările ulterioare, au obligația sa plătească pentru sediul social o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
(2) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunitati ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune.
ART. 4
lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Legea nr. 500/2002, în art. 40 definește taxa ca fiind suma plătită de o persoana fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituție publică sau un serviciu public.
Prin Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004 Curții Constituționale s-a reținut că prevederile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 care dispun cu privire la obligația persoanelor juridice române sau străine cu sediul în România de a plăti, în calitate de beneficiari, o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune nu sunt contrare legii fundamentale.
S-a stabilit că <LLNK 11994 41 11 202 40 29>art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că veniturile proprii ale Societății Române de Radiodifuziune provin, între altele, și din taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, dar, așa cum prevede chiar alin. (3) al acestui articol, care face și obiectul excepției de neconstituționalitate, taxele sunt datorate de către subiectele de drept acolo menționate, "în calitate de beneficiari ai acestor servicii". Așadar, obligația prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective și, în consecință, nici una dintre criticile formulate nu poate fi reținută.
De altfel, cu privire la constituționalitatea <LLNK 11994 41 11 202 40 29>art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat și prin raportare la art. 56 alin. (2) și <LLNK 12004 1591701702 44 90>art. 44 alin. (2) din Constituție, republicată. Decizia nr. 159 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 12 mai 2004, statuează că dispozițiile de lege criticate reglementează pentru serviciile publice de radiodifuziune și de televiziune modul de constituire din venituri proprii a resurselor financiare care le asigură "autonomia financiară, ca premisă a organizării lor autonome", ceea ce nu contravine art. 56 alin. (2) din Constituție, republicată. Prin aceeași decizie s-a reținut, de asemenea, că taxa instituită de text nu este contrară nici dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (2), privitoare la ocrotirea în mod egal a proprietății, indiferent de titular, deoarece plata serviciului public prestat este obligatorie pentru toți beneficiarii acestor servicii, persoane fizice sau persoane juridice.
Așadar controlul de constituționalitate realizat pe calea rezolvării excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate cu dispozițiile Constituției, dar și unul de strictă conformare cu aceste dispoziții.
Autoritatea de jurisdicție constituțională din România a examinat constituționalitatea acestor prevederi statuând că ele nu contravin principiului instituit de legea fundamentală privind ocrotirea în mod egal a proprietății, câtă vreme textul în discuție se interpretează în sensul că obligația de suportare a acestor taxe revine tuturor persoanelor fizice sau juridice carebeneficiazăde aceste servicii.
Cu titlu general, noțiunea debeneficiareste definită de ca fiind: ersoană p., colectivitate sau instituție care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii
Prin interpretarea normelor de drept civil se înțelege operațiunea logică-rațională, de stabilire a conținutului și sensului normelor de drept civil.
Hotărârile de guvern dau expresie unei competențe originare a guvernului, strict limitate și decurgând din însăși natura funcției pe care acesta o îndeplinește. Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine numai organizarea executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. O hotărâre de guvern nu poate, deci, decât să precizeze și să asigure corecta aplicare a legilor. Ea nu are calitatea de a crea drept.
Prin interpretarea oficială se înțelege interpretarea făcută legii de un organ de stat în exercitarea atribuțiilor ce îi revin.
În controlul de constituționalitate exercitat cu privire la art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 instanța de contencios constituțional a dat indirect o interpretare oficială jurisdicțională, rezolvând excepția de neconstituționalitate prin raportarea acestei norme la dispozițiile cuprinse în Legea fundamentală, normă care a fost interpretată din perspectiva sa gramaticală. Astfel, Curtea Constituțională a arătat că textul nu contravine Constituției câtă vreme interpretarea oficială făcută de Parlament în activitatea de legiferare a vizat noțiunea de beneficiar al acestor servicii publice, în sensul gramatical.
Interpretarea gramaticală constă în lămurirea conținutului unei norme pe baza regulilor gramaticii, ceea ce presupune folosirea procedeelor de analiză morfologică și sintactică a textului legal, ținându-se cont de înțelesul termenilor utilizați în textul respectiv, de legătura dintre acești termeni, de construcția propoziției sau a frazei, de particulele întrebuințate.
Pentru dezlegarea chestiunii litigioase, Curtea a considerat că este necesar să se realizeze mai întâi interpretarea normei cuprinse în art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 prin prisma tuturor tehnicilor de interpretare.
Curtea a avut în vedere că într-o interpretare gramaticală această normă juridică instituie obligativitatea plății taxei numai acelor persoane juridice care au calitatea de beneficiari și anume a acelor entități în folosul cărora se realizează acțiunea de informare de către cele două servicii publice.
Nu numai interpretarea gramaticală conduce la această concluzie, ci și o interpretare logică și sistematică a acestor dispoziții care implică lămurirea înțelesului lor, ținându-se cont de legăturile pe care acestea le au cu alte norme juridice din același act normativ sau din alte acte normative:
- Astfel, se recunoaște dreptul societăților comerciale de a-și suspenda temporar activitatea sau de a declara la momentul autorizării că nu desfășoară activitate la sediul social. În aceste situații este exclus ca entitatea juridică să beneficieze în locația respectivă de serviciul public de radiodifuziune.
A interpreta norma în discuție în sensul că societățile comerciale datorează această taxă chiar dacă nu beneficiază în mod direct de aceste servicii și nu dețin receptoare menite să transmită informația, se golește de conținut celelalte dispoziții din normele juridice comerciale speciale care le conferă acestor entități dreptul de a nu desfășura nici un fel de activitate pe o perioadă limitată de timp.
Norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei și acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
- Interpretarea gramaticală a noțiunii de beneficiar, include persoanele fizice sau juridice în folosul cărora se prestează efectiv serviciul public de radiodifuziune.
- Art. 40 din Legea nr. 41/1994 instituie aparent excepții de la plata acestor taxenumai în ceea ce privește persoanele fizice, deoarece această normă trebuie interpretată în raport cu înțelesul termenilor utilizați, cu legătura dintre acești termeni și cu întreaga construcție a frazei.
În acest sens este evident că sfera de aplicare a scutirii lor trebuie să acoperetoatepersoanele fizice sau juridice care nu au calitatea de beneficiari, în sensul gramatical al acestui termen.
De aceea, excepția prevăzută în cazul persoanelor fizice nu împiedică aplicarea logică a acestei scutiri și în privința persoanelor juridice care nu au calitatea de beneficiar al acestui serviciu. Aliniatul 7 al art. 40 nu exclude posibilitatea instituirii unor scutiri si în ipoteza reglementată la aliniatul 3 al aceluiași articol. Art. II din Legea 533/2003 nu face distincție în privința scutirilor între persoanele fizice sau juridice. O interpretare a textului în discuție în maniera evocată de Guvern prin nr. 977/2003 ar fi neconformă cu dreptul garantat în art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ar denatura sensul interpretării jurisdicționale realizate indirect pe calea contenciosului constituțional. Exceptarea de la scutire a persoanelor juridice aflate în situații similare cu persoanele fizice cărora li se recunoaște acest drept nu vizează un scop legitim constituind practic o ingerință în dreptul de proprietate al celor dintâi, ingerință care nu se justifică nici prin proporționalitate nici prin scop, neexistând un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite si scopul vizat de executiv prin măsura care privează de scutire persoanele juridice. (a se vedea CEDO, cauzaPressos Compania -SA și alții împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, seria A nr.332, p. 23, paragraful 38 )
- Art. 4 din Legea nr. 24/2000 stabilește ierarhia actelor normative, statuând că actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
În activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului de hotărâre, guvernul trebuia să precizeze și să asigure o corectă aplicare a prevederilor art. 40 lin. 3 din Legea nr. 41/1994. Instituirea unei norme derogatorii se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementarii de bază.
Prevederile cuprinse în art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003, instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii sau nu de receptoare radio.
În interpretarea dată de Guvern se denaturează însuși sensul noțiunii de taxă așa cum e ea definită în Legea nr.500/2004 privind finanțelor publice, ca fiind suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic,o instituție publică sau un serviciu public.
Curtea apreciază că nu poate fi primită interpretarea făcută de pârât prin întâmpinare conform căreia oficial legiuitorul ar fi prezumat calitatea de beneficiari ai serviciului de radio a tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, fără a condiționa aceasta de posesia receptoarelor.
Și celelalte apărări făcute prin întâmpinare sunt apreciate de curte ca nefondate,după cum urmează:
Dreptul la informare reglementat de art. 31 din Constituția României nu poate fi transformat într-o obligație de a susține serviciile publice prin instituirea de taxe ce ar trebui plătite indiferent dacă acțiunea de informare ajunge sau nu la contribuabil întrucât persoanele fizice sau juridice,beneficiare ale drepturilor constituționale, pot sau nu să exercite aceste drepturi.
Particularul în favoarea căruia s-a instituit dreptul nu poate fi obligat să susțină prin contribuția personală activitatea unui serviciu public și nu este admisibil ca dreptul său constituțional la informare să fie transformat indirect într-o obligație.
Faptul că au existat mai multe propuneri legislative pentru modificarea prevederilor art. 40 din Legea nr. 41/1994, este lipsit de relevanță.
Acest text, în forma adoptată prin Legea nr. 553/2003 nu exclude dreptul de scutire a entităților care justifică în mod obiectiv că nu datorează această taxă întrucât nu dețin receptoarele necesare pentru perceperea informației, ori care demonstrează că temporar nu desfășoară activitatea în scopul căreia s-au constituit.
Nici împrejurarea că această taxă se regăsește în legislația și practica europeană în domeniu, nu este în măsură să confere legitimitate dispozițiilor contestate ale hotărârii de guvern.
În raport de toate considerentele reținute anterior, Curtea apreciază că prin lege s-a stabilit în mod clar că această taxă incumbă numaibeneficiarilorserviciului public de radiodifuziune,iar noțiunea debeneficiar, atât în interpretarea oficială, cât și în interpretarea gramaticală, logică și sistematică, este atribuitănumai subiecților care sunt în mod direct destinatarii acestui serviciu..
Din această perspectivă dispozițiile art. 3 alin. 2 din nr. 977/2003 nu fac aplicarea în mod corect a dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 41/1994.
Drept consecință, în baza dispozițiilor art. 18 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, se va admite sesizarea și se va constata că prevederile cuprinse în art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003 sunt nelegale.
Totodată, în temeiul art. 23 din aceeași lege, Curtea va dispune publicarea sentinței în Monitorul Oficial al României partea I, la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri judecătorești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de nelegalitate invocată de reclamanta - TAXI SRL cu sediul în C N--7 jud. C în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în B nr. 1 sector 1.
Constată nelegalitatea dispozițiilor art. 3 din nr.977/2003.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER,
- - ---
Red. GE/GE
4 ex/11 iunie 2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța
