Pretentii contencios administrativ si fiscal. Sentința 280/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 280

Ședința publică din 10 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Griga

GREFIER: ---

S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul - în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect pretenții - acordarea de daune pentru necomunicarea deciziei.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen după declinare și recalificare, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.

Raportat la documentele existente la dosar instanța se consideră lămurită și având în vedere obiectul cauzei deduse judecății Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj în soluționarea cauzei, excepție asupra careia urmează să se pronunțe.

Se reține cauza în vederea pronunțării asupra excepției.

CURTEA

La data de 6 octombrie 2008, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr-, acțiunea formulată de reclamantul, prin care a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru retrocedarea proprietăților solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 700 lei, reprezentând valoarea daunelor provocate de pârâtă prin necomunicarea unor documente la alte autorități, necomunicare care a avut ca urmare neînscrierea în registrul acționarilor la "Fondul Proprietatea", astfel că acestuia nu i-au fost acordate dividendele aferente anului 2006.

Prin sentința civilă nr.132/20.01.2009, Tribunalul Maramureșa admis excepția necompetenței materiale invocate de pârâta Autoritatea Națională pentru Proprietăților și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Cluj.

A reținut că raportat la disp.art.1 al.1 din HG nr.361/2005, cu modificările și completările ulterioare, pârâta Autoritatea Națională pentru retrocedarea proprietăților este un organ de specialitate al Administrației publice centrale, cu personalitate juridică, iar conform art.3 pct.1 pr.civ. curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

De asemenea, s-a mai reținut că, deși acțiunea nu are ca obiect plângere la decizia emisă de către Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor raportat la dispozițiile art.19 și 20 din Legea nr.247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum, și unele măsuri adiacente, s-a apreciat că pretențiile reclamantului sunt în strânsă legătură cu activitatea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, astfel că, potrivit dispozițiilor legale menționate, competența aparține secției de contencios administrativ și fiscal al Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, respectiv Curtea de Apel Cluj.

Din eroare, pe rolul Curții de Apel Cluj cauza s-a înregistrat ca recurs, însă prin încheierea nr.13 din 30.04.2009, cauza a fost scoasă de pe rolul completului inițial investit și a fost înaintată la registratură, pentru a fi înregistrată ca și cauză aflată în fond, la primă instanță, urmând a fi repartizată aleatoriu.

In urma repartizării aleatorii, cauza a fost înregistrată sub nr-, cu primul termen de judecată stabilit la data de 10.06.2009.

La același termen de judecată, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, excepție pe care a găsit-o întemeiată, raportat la următoarele considerente:

Prin demersul lui juridic, reclamantul urmărește obligarea pârâtei la despăgubiri, reprezentând contravaloarea dividendelor ce trebuiau sa-i fie acordate pentru anul 2006 și pe care, potrivit susținerilor reclamantului nu le-a încasat ca urmare a atitudinii culpabile a acesteia.

În concret, s-a subliniat de către reclamant că la data de 19.09.2006 AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a emis decizia nr. 845, prin care i s-au acordat despăgubiri, în cuantum de 317.078,14 lei Ron, reprezentând valoarea actualizată a titlurilor de valoare nominale emise în data de 06.06.2005, iar transmiterea cu o întârziere de un an a acestei decizii de către pârâta Autoritatea Națională Pentru Proprietăților către "Fondul Proprietatea" și "Depozitarul central", a făcut ca acesta să fie lipsit de drepturile bănești legale în cuantum de 700 lei, reprezentând contravaloarea dividendelor aferente anului 2006.

Raportat la acțiunea dedusă judecății și având în vedere motivele invocate în susținerea acesteia, Curtea apreciază că litigiul nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ.

Pentru a stabili dacă litigiul cade sub incidența Legii nr. 554/2004 trebuie analizate elementele acestei acțiuni prin raportare la acest act normativ, în vederea determinării naturii litigiului, ca și criteriu obiectiv principal în determinarea competenței după materie.

În ceea ce privește obiectul acțiunii în contencios administrativ acesta este definit de art. 8 al Legii nr. 554/2004, și constă în solicitarea de a se anula în tot sau în parte actul administrativ unilateral, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. Potrivit art. 8 alin 2, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

În cauză nu se identifică un act administrativ unilateral și nici un contract administrativ, astfel că obiectul acțiunii deduse judecății nu este unul specific acțiunii în contencios administrativ.

Un alt element al acțiunii civile, în general, și al acțiunii în contencios administrativ, în special, este cauza, semnificând scopul pentru care este promovată acțiunea. În litigiul dedus judecății cauza - obținerea de despăgubiri, nu conferă litigiului natura de contencios administrativ.

În consecință, în măsura în care celelalte două elemente (obiectul și cauza) ale acțiunii promovate de reclamant nu se circumscriu specificului contenciosului administrativ, în sensul definit de art. 2 lit. f din Legea nr. 554/2004, acțiunea nu poate fi calificată ca fiind una de contencios administrativ cu consecința stabilirii competenței instanței de contencios administrativ, respectiv a Curții de Apel.

Faptul că pârâta poate fi calificată ca "autoritate publică, în sensul în care aceasta este definită prin dispozițiile art. 2 al.1 lit b" din Legea nr. 554/2004, nu este suficient ca să confere litigiului natura de contencios administrativ, în condițiile în care, celelalte elemente ale acțiunii nu corespund celor specifice unei acțiuni în contencios administrativ.

Curtea apreciază că litigiul nu este unul de contencios administrativ, acțiunea are o natură civilă, pretențiile reclamantului întemeindu-se pe răspunderea civilă delictuală, astfel că raportat la art. 137 Cod de procedură civilă și art. 158 cod de procedură civilă, va admite excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și în conformitate cu art. 1 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 5 Cod de procedură civilă, va declina competența de soluționare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 B, ca instanță competentă să soluționeze cauza pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj.

Declină competența materială de soluționare a acțiunii formulate de către reclamantul, domiciliat în B M,-,.2, jud.M, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B sector 1, Calea nr.202, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - ---

RED.DG/MB

18.06.09/4 ex.

Președinte:Daniela Griga
Judecători:Daniela Griga

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Pretentii contencios administrativ si fiscal. Sentința 280/2009. Curtea de Apel Cluj