Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 368/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 368/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică de la 19 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența Butnaru
JUDECĂTORI: Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă Silviu
- - - -
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - VEST SRL împotriva sentința civilă nr. 257/CA/9.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect excepție de nelegalitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 19 mai 2009.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 257/CA/9.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr- s-a respins excepția de nelegalitate invocată de petenta - " VEST TRANSPORT" în contradictoriu cu pârâții, Regia Autonoma de Transport B, Consiliul Local B, și Primarul Municipiului B, cu privire la Hotărârea Consiliului Local nr. 547/2004 și Dispoziția nr. 3215/17.11.2004.
A fost obligată petenta să plătească reclamantului Primarul Mun. B suma de 2380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Hotărârea Consiliului Local nr. 547/2004 a modificat prevederile art. 5 lit. e și art. 6 din Hotărârea Consiliului Local nr. 25/1992 prin care au fost stabilite contravenții pentru oprirea, staționarea sau parcarea autovehiculelor in stațiile și parcările autorizate de Primăria Mun. B pentru transportul local de călători.
Potrivit art. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 547/2004, "începând cu data prezentei hotărâri se interzice oprirea, staționarea sau parcarea in stațiile și parcările autorizate de Primăria Mun. B pentru transportul public local de călători a altor autovehicule decât cele aparținând B" iar, potrivit art. 4 din același act, "nerespectarea prevederilor art. 1 și 2 constituie contravenție și se sancționează cu amenda".
, piețele publice, parcările publice fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, conform dispozițiilor Legea nr. 213/1998. De asemenea, "drumurile de interes local aparțin proprietății publice a unităților administrativ teritoriale pe teritoriul căreia se află și cuprind: c) străzile - din interiorul localității, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, chei, șosea, alee, fundătură, uliță, etc. conform art. 8 din OG 43/1997."
Dispozițiile art. 36 al. 1 lit. c, art. 36 al. 6 lit. a pct. 7 și 14 din Legea nr. 215/2001, Consiliul Local administrează domeniul public și privat și are dreptul de a stabili măsuri de utilizare a drumurilor și a întregii structuri aparținând căilor de comunicații de interes local. În virtutea acestei atribuții de administrare a domeniului public și de organizator al serviciilor publice locale, Consiliul Local are și dreptul de a adopta măsuri specifice de utilizare a infrastructurii rutiere municipale, inclusiv prin stabilirea unor contravenții și aplicarea unor sancțiuni contravenționale.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 68 al. 4 din Legea nr. 215/2001, "in exercitarea atribuțiilor sale, primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoștința publică sau după ce au fost comunicare persoanelor interesate, după caz". Având in vedere că, potrivit art. 61 al. 2 din. 215/2001, Primarul are obligația de a pune in aplicare hotărârile Consiliului Legal, se desprinde concluzia că, prin dispoziția a cărei nelegalitate se invocă, Primarul nu a făcut decât să asigure cadrul pentru punerea in executare a Hotărârii Consiliului Local nr. 547/2004 și, implicit, a HCL 25/1992.
Cu privire la modalitatea de aducere la cunoștință, instanța de fond reținut că, potrivit dispozițiilor art. 49 al. 1 din Legea nr. 215/2001, hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii și produc efecte de la data aducerii la cunoștința publică, iar cele individuale, de la data comunicării. Hotărârea Consiliului Local nr. 547/2004 are caracter normativ și a fost adusă la cunoștință publicului conform procesul-verbal nr. 23372/2004, prin afișare la sediul Primăriei Municipiului B și la avizierul din și, de asemenea, prin afișare in stațiile și in mijloacele de transport.
Raportat tuturor considerentelor expuse, în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004, au fost respinse excepțiile de nelegalitate invocate.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă, a fost obligată petenta la plata către Primarul Mun. Bac heltuielilor de judecată efectuate, constând în onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta - VEST SRL solicitând modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției de nelegalitate.
În motivare recurenta a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare motivele propriu-zise pentru care Hotărârea Consiliului Local nr. 547/2004 încalcă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, expuse în textul excepției.
Textul art. 4 - teza finală din Hotărârea Consiliului Local B nr. 547/5.11.2004 modifică prevederile art. 6 din Hotărârea Consiliului Local nr. 25/2002, prin care sunt reglementate convențiile privitoare la mijloacele de transport public local.
Recurenta a susținut că art. 4 teza finală din Hotărârea Consiliului Local nr. 547/2004 modifică prevederile art. 6 din Hotărârea Consiliului Local nr. 25/2002 prin care sunt reglementate contravențiile privitoare la mijlocele de transport public local.
Potrivit vechilor prevederi - art. 6 alin. 1 - contravențiile se sancționează de către primar, organele de poliție, jandarmerie și de către împuterniciții Regiei Autonome de Transport. Art. 6 alin. 2 statuează că pe mijloacele de transport public local aparținând Regiei Autonome de Transport B contravențiile se constată de către conducerea acesteia, prin împuterniciți anume desemnați.
Astfel Regia Autonomă de Transport B, regie autonomă în subordinea Consiliului Local, are ca scop gospodărirea publică locală și nu exercitarea vreunei autorități publice.
Recurenta a precizat că prin actul normativ atacat sunt înlăturate prevederile art. 6 alin. 2 din vechea Hotărâre a Consiliului Local, dându-se putere deplină salariaților Regiei Autonome de Transport B, de a constata orice contravenție, chiar și cele care nu se săvârșesc pe mijlocele de transport aparținând acestei regii autonome.
Aceasta contravine prevederilor art. 109 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, conform cărora contravențiile ce fac obiectul legii circulației publice se constată de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de către poliția de frontieră.
Ori, fapta de a staționa sau opri în spațiul destinat mijloacelor de transport în comun constituie contravenția prevăzută de art. 101 pct. 6 din acel act normativ (nerespectarea marcajelor sau indicatoarelor de restricție ori de interzicere.
Intimații pârâți onsiliul ocal al unicipiului B și rimarul p. unicipiului B prin întâmpinare au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Intimata Regia Autonomă de Transport Bad epus la dosar Note scrise prin care solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 257/CA/9.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, este în parte fondat.
Textul din actul administrativ cu caracter normativ criticat ca nefiind nelegal are următorul cuprins: "nerespectarea prevederilor art. 1 și 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 5.000.000 lei -10.000.000 lei și se constată și se sancționează în condițiile Ordonanței de Guvern nr. 2/2001 de către primar, organele de poliție și jandarmerie și de împuterniciții Regiei Autonome de Transport B anume desemnați."
Autorul excepției a susținut că posibilitatea acordată împuterniciților Regiei Autonome de Transport B să constate și să sancționeze aceste contravenții, încalcă dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 care prevăd că aceste contravenții ce fac obiectul legii circulației publice se constată de către polițistul rutier.
Curtea, constată că prevederile art. 109 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt respectate. Contravenția prevăzută de art. 1 pct. 6 din acest act normativ care este încriminată și prin Hotărârea Consiliului Local nr. 547/2004 se constată de organele de poliție.
Consiliul Local al mun. B este administrator al domeniului public și organizator al serviciilor publice locale.
Potrivit art. 33 din Ordonanța de Guvern nr. 43 din 28 august 1997 rep. privind regimul drumurilor " utoritățile administrației publice locale împreună cu Poliția rutieră au obligația de a reglementa circulația, parcarea, staționarea și oprirea pe străzi a vehiculelor. Parcarea în localități se asigură de către administrația publică locală în locuri special amenajate, în afara benzilor de circulație și a trotuarelor, amplasate de comun acord cu Poliția rutieră.
Dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 se coroborează cu prevederile Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 rep. Aplicarea prevederilor din cele două acte normative nu se exclud reciproc.
Potrivit art. 61 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 "constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 60 alin. (1) și (5) se fac de către:
b) administratorul drumului, prin personal împuternicit;
c) ofițerii și agenții de poliție, după caz.
Consiliul Județean B este administratorul drumurilor din mun. B, deci poate împuternici persoane care să constate și să sancționeze contravențiile săvârșite pe aceste drumuri prin "ocuparea prin orice formă a stațiilor mijloacelor de transport în comun".
Prin art. 4 din Hotărârea Consiliului Local nr. 547/2004 s - a stabilit că această contravenție se constată de către primar, de organele de poliție și jandarmerie și de împuterniciții Regiei Autonome de Transport Împuternicirea primarului să constate aceste contravenții este conformă prevederilor legale, iar desemnarea organelor de poliție și jandarmerie să constate contravențiile nu face altceva decât să reia dispoziția legală înserată în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Excepția de nelegalitate viza abilitarea împuterniciților Regiei Autonome de Transport B să constate și să aplice sancțiuni în această situație. Împuternicirea unor persoane de către administratorul drumului față de dispozițiile art. 61 din Ordonanța de Guvern nr. 43/1997 nu este nelegală, dacă aceasta se face nominal de către persoana abilitată în considerarea anumitor criterii de competență anterior stabilite.
Curtea apreciază că prevederile art. 4 teza finală din Hotărârea Consiliului Local B nr. 547/5.11.2004 sunt nelegale numai în măsura în care s-ar interpreta că Regia Autonomă de Transport B poate împuternici orice persoană pentru constatarea și sancționarea contravențiilor în absența unei împuterniciri nominale emise de către Consiliul Local sau Primarul mun.
Dispoziția de Primar nr. 3215/17.11.2004 reprezintă actul administrativ prin care au fost nominalizate persoanele împuternicite să constate și să sancționeze contravențiile săvârșite în stațiile de transport în comun. Această dispoziție întrunește cerințele legale și este emisă în temeiul art. 71 din Legea nr. 215/2001.
Se constată că excepția invocată este parțial întemeiată față de motivele arătate anterior. Celelalte motive de nelegalitate (data, nepublicarea Hotărârii Consiliului Local) invocate în fața instanței de fond nu au mai fost susținute în recurs.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate, față de dispozițiile art. 274 alin. 3 și art. 276 Cod procedură civilă, Curtea constată că într-adevăr acestea sunt nepotrivit de mari față de situația concretă a speței, în consecință urmează să dispună reducerea cheltuielilor de judecată la care a fost obligat reclamantul.
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 312 alin. 1și 2 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 4 din Legea nr. 554/2004, va admite în parte recursul declarat de reclamantă și va modifica în parte sentința atacată conform dispozitivului.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamanta - VEST SRL împotriva sentinței civile nr. 257/CA/9.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte în sensul că:
Constată că prevederile art. 4 teza finală din Hotărârea Consiliului Local B nr. 547/05.11.2004 sunt nelegale în măsura în care se interpretează că Regia Autonomă de Transport B poate împuternici orice persoană pentru constatarea și sancționarea contravențiilor în absența unei împuternici nominale emise de către Primarul Municipiului
Respinge excepția de nelegalitate a dispoziției de primar nr. 3215/17.11.2004.
Reduce cheltuielile de judecată stabilite în sarcina reclamantului prin sentința civilă atacată la suma de 1200 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 mai 2009.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 2: Clara Elena Ciapă Silviu
- - - - - - -
Grefier
Red. C- 19.06.2009
Dact. -25.06.2009/2 ex.
Jud fond- M
Președinte:Lorența ButnaruJudecători:Lorența Butnaru, Clara Elena Ciapă Silviu