Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 37/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--
SENTINȚA NR. 37/CA/2009-
Ședința publică din 2 martie 2009
PREȘEDINTE: Daniela Sotoc judecător
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii privind acțiunea de contencios administrativ și fiscal, în primă instanță, formulată de petenții și ambii domiciliați în nr.166 județul în contradictoriu cu intimații domiciliată în nr.166 județul B,MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELORcu sediul în B, sector 1, nr.1/A șiAGENȚIA NAȚIONALĂ DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂcu sediul în B, nr.3. sector 6, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că judecarea cauzei în fond a avut loc la data de 23 februarie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii, ce s-au consemnat în încheierea de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru data de 2 martie 2009, zi în care:
CURTEA DE APEL
DE LIBERÂND:
Constată că, prin încheierea de ședință din data de 4 decembrie 2008, dată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr- s-a dispus sesizarea Curții de Apel Oradea secția de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a Ordinului nr.633 din 13 octombrie 2006 emis de dispunându-se suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.
Excepția de nelegalitate a fost invocată de către recurenții și prin motivele de recurs arătându-se că ordinul atacat aduce atingere în general dreptului de proprietate și încalcă atât art.1 cod civil cât și art.15 alin.2 din Constituția României, texte de lege care consacră principiul neretroactivității legii civile.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de dispozițiile art.1 alin.1 din HG nr.1210/2004 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care în art.9 alin.5 prevede că "în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, directorul general emite ordine cu caracter normativ și individual " iar chemarea în judecată a MAI doar pentru considerentul că ANCPI este structură aflată în subordinea, este nejustificată.
Prin întâmpinare, pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate a ordinului 633/2006 invocând dispozițiile art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora legalitatea unui act administrativ cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, ori, în cauză Ordinul 633/2006 este un act normativ astfel că acesta nu poate face obiectul excepției de nelegalitate.
Se mai arată că, față de disp.art.7 din lege recurenții aveau obligația îndeplinirii procedurii prealabile înainte de invocarea excepției de nelegalitate și că aceștia nu au făcut nici dovada că prin emiterea acestui act normativ ar fi suferit vreo pagubă sau li s-ar fi adus vreun prejudiciu.
În ședința publică din 23 februarie 2009, instanța a pus în discuția părților atât excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor cât și inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată dând în acest sens și un termen de pronunțare în vederea depunerii de concluzii scrise.
Analizând excepția de nelegalitate invocată prin prisma prevederilor articolului 4 din Legea 554/2004, ca temei legal, de către reclamanți, instanța reține că față de modificările legii contenciosului administrativ, este necesar a se pune în discuție dacă este admisibilă constatarea nelegalității unui act normativ pe calea excepției de nelegalitate. Această distincție - între procedura excepției de nelegalitate și acțiunea în anulare, este necesar a fi făcută tocmai prin prisma efectelor ce se produc ca urmare a pronunțării unor hotărâri între părțile litigante.
Astfel, în cadrul unei acțiuni având ca obiect constatarea nelegalității unui act normativ în procedura excepției de nelegalitate finalitatea este pronunțarea unei hotărâri care va produce efecte doar între părțile cauzei, astfel că actul normativ urmează să fie aplicat în continuare față de toate subiectele de drept.
Potrivit art. 4 din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea 262 /19 iulie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 510/30.07.2007, " legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate."
Rezultă deci că, în urma modificării dispozițiilor articolului 4 din Legea 554/2004, pe calea excepției de nelegalitate poate fi cenzurată numai legalitatea actelor administrative unilaterale cu caracter individual, acte care au produs efecte între părțile chemate în proces.
Cercetarea legalității actelor administrative normative nu fost scoasă însă de sub cenzura instanței, ele putând fi atacate oricând printr-o acțiune directă în anulare așa cum rezultă din dispozițiile articolului 11 aliniat 4 din legea contenciosului administrativ, care prevede că " actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând".
Pentru considerentele de mai sus, constatând că actul administrativ față de care s-a invocat excepția de nelegalitate în prezenta cauză respectiv Ordinul nr.633/2006 emis de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, este un act administrativ cu caracter normativ, instanța reține că nu poate să cenzureze legalitatea acestui act administrativ pe calea excepției de nelegalitate și să pronunțe o hotărâre relativă aplicabilă numai între părțile litigante, astfel că urmează a fi respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a ordinului atacat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Administrației și Internelor instanța constată că aceasta este întemeiată astfel că urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.85 și următoarele cod procedură civilă, instanța investită cu soluționarea excepției de nelegalitate este obligată să citeze și emitentul actului administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate pentru respectarea principiului contradictorialității în procesul civil și pentru ca hotărârea judecătorească pe care o va pronunța să poată fi opozabilă autorității publice emitente a actului contestat.
În speță, Ordinul atacat este emis de Agenția Națională pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară, agenție care în conformitate cu prev.art. 1 alin.1 din HG nr.1210/2004 privind organizarea și funcționarea Agenția Națională pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară, are personalitate juridică astfel că poate să stea singură în justiție, citarea autorității publice în subordinea căreia se află emitentul actului administrativ nefiind justificată.
Față de cele arătate mai sus curtea urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și să respingă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Ordinului nr.633/2006 emis de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de intimatul Ministerul Administrației și Internelor.
Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Ordinului nr.633/2006 emis de intimata Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară invocată de reclamanții și ambii domiciliați în nr.166 județul în contradictoriu cu intimații domiciliată în nr.166 județul B, șiAGENȚIA NAȚIONALĂ DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂcu sediul în B, nr.3. sector 6.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 2 martie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.sent.
Tehnored. 7 ex 13.03.2009.
5 com.
Petenții
nr.166 județul
Intimatul - B, sector 1, nr.1/A
Intimata- B,. nr.3. sector 6, cod -
intimata-,nr.166, județul
Președinte:Daniela SotocJudecători:Daniela Sotoc