Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 440/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ nr.440/2009

Ședința publică de la 6 octombrie 2009

Completul este compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare soluționarea excepției de nelegalitate a HCL 212/2005 privind buna gospodărire a Municipiului T, modificată prin HCL 150/2006 și excepția nelegalității contractului de concesionare al transportului public local de călători nr. 10073/2004 prelungit prin /2005 coroborat cu Legea nr. 92/2007 și Legea nr. 21/2006, invocată de reclamantul în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, ce privește și pe intimații Municipiul T prin primar - Serviciul Public Poliția Comunitară și Consiliul Local al Municipiului T, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal se prezintă pentru Consiliul Local al municipiului T, consilier juridic.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut prezentat referatul cauzei după care, reprezentantul pârâtului, învederează instanței că susține excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj în soluționarea excepției de nelegalitate, ce vizează acte emise de autorități locale și solicită admiterea excepției.

Curtea, analizând cuprinsul încheierii din data de 26.06.2009, constată că excepția de nelegalitate invocată de reclamantul vizează două hotărâri de Consiliu Local, respectiv HCL 212/2005 și HCL 150/2006, două acte administrative emise de autorități de interes local. Conform art.2 lit. d. civ. raportat la art. 4 și 10 pct 1 din Legea 554/2004, Tribunalul este instanța competentă să judece procesele și cererile în materie de contencios administrativ, inclusiv excepțiile de nelegalitate, motiv pentru care, în temeiul disp. art. 158. civ., rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 899 din 17 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Turdas -a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul împotriva procesului verbal de constatare a contravenției seria - nr. 9017/29 octombrie 2008 în contradictoriu cu intimatul SERVICIUL PUBLIC-POLIȚIA COMUNITARĂ

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs în cuprinsul căruia a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a prevederilor HCL 212/2005 privind buna gospodărire a Municipiului T, modificată prin HCL 150/2006 și excepția nelegalității contractului de concesionare al transportului public local de călători nr. 10073/2004 prelungit prin HCL 199/2005 coroborat cu Legea nr. 92/2007, precum și cu Legea nr. 21/2006.

Prin încheierea din 26 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a sesizat Curtea de Apel Cluj cu excepția de nelegalitate HCL 212/2005 privind buna gospodărire a Municipiului T, modificată prin HCL 150/2006 și excepția nelegalității contractului de concesionare al transportului public local de călători nr. 10073/2004 prelungit prin HCL 199/2005 coroborat cu Legea nr. 92/2007, precum și cu Legea nr. 21/2006.

S-a suspendat judecarea cauzei pe perioada soluționării excepțiilor de nelegalitate invocate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a HCL 212/2005 privind buna gospodărire a Municipiului T, modificată prin HCL 150/2006 și excepția nelegalității contractului de concesionare al transportului public local de călători nr. 10073/2004 prelungit prin /2005 coroborat cu Legea nr. 92/2007 și Legea nr. 21/2006, ce privește și pe intimații Municipiul T prin primar - Serviciul Public Poliția Comunitară și Consiliul Local al Municipiului T, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Reclamantul solicită să se constate lipsa vinovăției și să se dispună anularea procesului verbal seria - nr. 9017 din data de 29 octombrie 2008 încheiat ca agent constatator din cadrul Poliției Comunitare T; să se constate lipsa vinovăției și să se constate nulitatea procesului verbal seria A nr. 9017 din data de 29 octombrie 2008 conform OG nr. 2/2002 art. 16,17; pe cale de excepție, să constate nelegalitatea HCL 212/2005 privind buna gospodărire a municipiului T, modificată prin HCL nr. 150/2006, coroborate cu prevederile HCL 199/27 octombrie 2005 (privind prelungirea contractului de concesionare al transportului public local de călători nr. 10073/28 martie 2004 coroborat cu Legea nr. 92/2007 precum și cu Legea nr. 21/2006; pe cale de excepție să se constate nelegalitatea contractului de concesionare al transportului public local de călători nr. 10073/28 martie 2004 prelungit prin HCL 199/2005 coroborat cu Legea nr. 92/2007, precum și cu Legea nr. 21/2006; să fie obligat Consiliul Local al Municipiului T prin Primăria municipiului T la eliberarea în sarcina SC taxi TRANS SRL a unei autorizații de transport pentru a-și îndeplini cu bună credință sarcinile contractuale avute; să fie obligat Consiliul Local al Municipiului T, prin Primăria Municipiului T la amenajarea și darea în folosința în sarcina SC TAXI TRANS SRL a 4 puncte pentru îmbarcarea și debarcarea persoanelor pe raza municipiului T, de comun acord, pentru a-și îndeplini cu bună credință sarcinile contractuale avute.

În dezvoltarea motivelor excepției, reclamantul arată că nu poate poseda o asemenea delegare de gestiune al transportului public local astfel încât nu poate avea calitatea procesuală activă de comitent al faptei.

Delegarea gestiunii transportului public de călători efectuându-se prin atribuirea directă către T, prin contract de concesiune, contravine Legii nr. 92/2007, deoarece neexistând pe plan local atribuite licențe de traseu pentru executarea transportului public local de călători, licențe la care face referire agentul constatator, acesta este în eroare în momentul în care a constatat contravenția, deoarece nu are temei legal de a constata contravenții la Legea nr. 92/2007, din momentul în care în municipiul T se aplica HCL nr. 199/27 octombrie 2008, privind contractul de concesionare a transportului public local de călători, hotărâre locală care a modificat HCL 6/20 ianuarie 2005 și HCL 92/31 mai 2005 iar în atribuțiile Legii nr. 92/2007 se poate face în condițiile legii numai persoanelor juridice care desfășoară activitate de transport public.

Prin adresa nr. 5206 din 7 aprilie 2009 eliberată de Direcția Tehnică Serviciul de Coordonare Servicii Publice, li s-a comunicat că acest tip de transport este un transport public local de persoane prin curse regulate speciale și că singura societate abilitată să facă acest tip de transport este T, care are concesionat transportul public local de călători în interiorul municipiului T, refuzând să li se elibereze acest document.

Legea nr. 92/2007 are aplicabilitate numai cu privire la transportul de persoane organizat de subiecte de drept privat, și neagreate de autoritatea publică locală.

Serviciile publice de transport public local sunt reglementate de Legea nr. 92/2007, lege ce asigură potrivit art. 2 modul de organizare și funcționare acestor servicii, având ca obiective: a) asigurarea competiției dintre operatori; b) creșterea calității și eficienței serviciului; c) asigurarea transparenței în delegarea gestiunii; d) creșterea siguranței în exploatare și asigurarea continuității serviciului de transport local.

În ședința publică de astăzi s-a pus în discuție ca motiv de ordine publică excepția necompetenței materiale a Curții de Apel în soluționarea excepției de nelegalitate.

În soluționarea acestei excepții Curtea reține că în speță reclamantul recurent a invocat excepția de nelegalitate a unor acte administrative emise de autorități publice de interes local respectiv HCL nr. 212/2005 privind buna gospodărie a municipiului T modificată prn HCL 150/2006 și coroborate cu prevederile HCL nr. 199/27 octombrie 2005.

Potrivit prevederilor art. 10 alin 1 teza I din Lega nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 2 pct 1 lit d din Codul d e procedură civilă tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile de contencios administrativ când actul administrativ atacat a fost emis de o autoritate sau instituție publică de interes local sau județean.

Cum în speță actele administrative a căror nelegalitate s-a invocat pe cale de excepție sunt emise de autorități publice de interes local competența materială revine tribunalului iar nu curții de apel.

Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 158 Cod procedură civilă urmează a se admite excepția necompetenței materiale a instanței iar potrivit art. 10 alin 1 teza I coroborat cu art. 4 din Legea nr. 554/2004 se va dispune declinarea competenței de soluționare a excepției de nelegalitate în favoarea Tribunalului Cluj -Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale formulată de reclamantul domiciliat în T,- 31 județul C care privește și pârâții MUNICIPIUL T prin PRIMAR-SERVICIUL PUBLIC POLIȚIA COMUNITARĂ-T, Romană nr 39 județul C și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, Romană nr. 39 județul

Declină competența de soluționare a excepției de nelegalitate în favoarea Tribunalului Cluj -secția mixtă, de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 octombrie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red./

5 ex./-

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 440/2009. Curtea de Apel Cluj